Fideiusiunea. Dispozitii generale (Art. 2.280 - 2.292 - Noul Cod Civil)

      Art. 2.280. Notiunea. Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obliga fata de cealalta parte, care are intr-un alt raport obligational calitatea de creditor, sa execute, cu titlu gratuit sau in schimbul unei remuneratii, obligatia debitorului daca acesta din urma nu o executa.
      Art. 2.281. Fideiusiunea obligatorie. Fideiusiunea poate fi impusa de lege sau dispusa de instanta judecatoreasca.
      Art. 2.282. Forma fideiusiunii. Fideiusiunea nu se prezuma, ea trebuie asumata in mod expres printr-un inscris, autentic sau sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute.
      Art. 2.283. Consimtamantul debitorului principal. Fideiusiunea poate fi contractata fara stiinta si chiar impotriva vointei debitorului principal.
      Art. 2.284. Beneficiarul fideiusiunii. Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligatia unui alt fideiusor.
      Art. 2.285. Conditiile pentru a deveni fideiusor. (1) Debitorul care este obligat sa constituie o fidejusiune trebuie sa prezinte o persoana capabila de a se obliga, care are si mentine in Romania bunuri suficiente pentru a satisface creanta si care domiciliaza in Romania. Daca vreuna dintre aceste conditii nu este indeplinita, debitorul trebuie sa prezinte un alt fideiusor.
(2) Aceste reguli nu se aplica atunci cand creditorul a cerut ca fideiusor o anumita persoana .
      Art. 2.286. Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare. Debitorul care este tinut sa constituie o fideiusiune legala sau judiciara poate oferi in locul acesteia o alta garantie, considerata suficienta.
      Art. 2.287. Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii. Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garantiei oferite in locul fideiusiunii sunt solutionate de instanta, pe cale de ordonanta presedintiala.
      Art. 2.288. Obligatia principala. (1) Fideiusiunea nu poate exista decat pentru o obligatie valabila .
(2) Se pot insa garanta prin fideiusiune obligatii naturale, precum si cele de care debitorul principal se poate libera invocand incapacitatea sa, daca fideiusorul cunostea aceste imprejurari.
(3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituita pentru o datorie viitoare sau conditionala.
      Art. 2.289. Limitele fideiusiunii. (1) Fideiusiunea nu poate fi extinsa peste limitele in care a fost contractata.
(2) Fideiusiunea care depaseste ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractata in conditii mai oneroase nu este valabila decat in limita obligatiei principale.
      Art. 2.290. Intinderea fideiusiunii. (1) In lipsa unei stipulatii contrare, fideiusiunea unei obligatii principale se intinde la toate accesoriile acesteia, chiar si la cheltuielile ulterioare notificarii facute fideiusorului si la cheltuielile aferente cererii de chemare in judecata a acestuia.
(2) Fideiusorul datoreaza cheltuielile de judecata si de executare silita avansate de creditor in cadrul procedurilor indreptate impotriva debitorului principal numai in cazul in care creditorul l-a instiintat din timp .
      Art. 2.291. Fideiusiunea partiala. Fideiusiunea poate fi contractata pentru o parte din obligatia principala sau in conditii mai putin oneroase.
      Art. 2.292. Fideiusiunea asimilata. In cazul in care o parte se angajeaza fata de o alta parte sa acorde un imprumut unui tert, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligatiei de restituire a imprumutului.

Note si Comentarii!