O lege italiana din 1990 prevede ca taxele vamale si alte impuneri percepute in aplicarea dispozitiilor nationale incompatibile cu dreptul comunitar,

Situatia de fapt
O lege italiana din 1990 prevede ca taxele vamale si alte impuneri percepute in aplicarea dispozitiilor nationale incompatibile cu dreptul comunitar, sunt rambursate numai in ipoteza in care nu au repercusiuni/implicatii asupra altor subiecte de drept .
Comisia a aratat ca administratia italiana si unele instante din acest stat (in speta Curtea de Casatie) utilizeaza aceasta dispozitie pentru a se opune rambursarii impozitelor percepute folosind prezumtia repercusiunii/implicatiilor asupra tertilor.
Astfel, Curtea de Casatie italiana considera dovedita repercusiunea asupra tertilor pentru simplul motiv ca solicitantul este o societate comerciala, adaugand uneori motive ca: societatea nu este in faliment si ca taxa a fost perceputa de-a lungul anilor pe ansamblul teritoriului national, fara a exista contestatii.
Comisia a subliniat de asemenea ca anumite instante nationale italiene resping cererile de rambursare pentru ca solicitantul nu a prezentat documentele contabile, iar autoritatile administrative considera ca lipsa contabilizarii taxelor in conturile de activ ale societatii ca avansuri catre Trezoreria Publica reprezinta proba ca aceste taxe au avut �repercusiuni asupra tertilor�.
In opinia Comisiei o asemenea interpretare a dispozitiilor legii din 1990 face ca rambursarea taxelor si impozitelor sa fie practic imposibila sau foarte dificila si contrara dreptului comunitar.

Dreptul aplicabil
Articolul 10 TCE � principiul necesitatii asigurarii indeplinirii intocmai a obligatiilor decurgand din Tratate si masurile adoptate de institutiile comunitare:
�Statele membre vor lua masurile necesare, generale sau particulare, pentru a asigura indeplinirea obligatiilor nascute din Tratat sau rezultand din actiuni intreprinse de institutii ale Comunitatii. Ele vor facilita atingerea scopurilor Comuniitatii. Ele se vor abtine de la orice masura care ar impiedica atingerea obiectivelor prezentului Tratat�.

Solutia si principiile degajate de CJCE
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene reaminteste principiul in conformitate cu care poate fi stabilita incalcarea dreptului comunitar de catre un stat chiar daca aceasta rezulta din acte ale unei institutii independente din punct de vedere constitutional (conform cazului Comisia c. Belgia, 1970) � cum ar fi instantele judecatoresti sau autoritatile administrative independente.
Curtea de Justitie constata ca, desi textul legislativ in cauza este neutru fata de exigentele dreptului comunitar, semnificatia sa trebuie determinata in functie de interpretarile date de jurisdictiile nationale.
Dupa cum arata hotararea CJCE, rationamentul Curtii de Casatie a Italiei se sprijina pe ideea repercusiunile/implicatiile asupra tertilor rezulta din faptul ca impozitele indirecte sunt regasite in sirul de vanzari dintre operatorii economici. Cu toate acestea, CJCE considera ca acest fapt nu poate fi considerat decat o premisa care nu poate constitui un element determinant in examenul cererilor de rambursare a taxelor indirecte contrare dreptului comunitar.
Lipsa documentelor contabile cerute de catre administratie in termenul lor legal de conservare, poate fi luata in considerare pentru a demonstra ca aceste taxe au avut repercusiuni asupra tertilor, dar nu este suficienta nici pentru a prezuma aceasta repercusiune, nici pentru a transfera sarcina probei solicitantului pentru a rasturna aceasta prezumtie. In cazul in care administratia ar cere aceste documente contabile dupa expirarea termenului legal de conservare a acestor documente, dreptul de a primi inapoi taxele varsate ar fi foarte dificil de exercitat.
Faptul de a nu inscrie in registrele contabile ale intreprinderii, inca din anul in care au fost varsate, impozitele nedatorate sub forma unui avans la Trezoreria Publica, nu poate fi considerat dovada a repercusiunii asupra tertilor, pentru ca astfel s-ar considera ca subiectul de drept respectiv poate estima imediat ca poate contesta decizia de impunere, iar legea din 1990 prevede un termen de cativa ani in care poate introduce cererea de rambursare. In plus, o asemenea inscriere in documentele contabile se poate dovedi contrara principiilor unei contabilitati regulate, tinand seama de dificultatea obtinerii rambursarii.
Din aceste motive Curtea a hotarat ca Italia nu si-a indeplinit obligatiile in virtutea Tratatului instituind Comunitatea Europeana.

Evaluare
Din examinarea acestui caz ar rezulta doua implicatii, cu importanta inclusiv pentru partea romana:

a) In primul rand, este necesar sa se tina cont de faptul ca raspunderea statului in dreptul comunitar pentru incalcarea unor obligatii decurgand din Tratatele institutive sau din masuri comunitare rezulta nu numai din existenta unui act normativ intern care incalca dreptul comunitar, ci si din interpretarea � de catre instantele nationale sau autoritatile competente � a unor texte de lege �neutre�, astfel incat efectul acestei interpretari sa fie contrar obiectivelor Uniunii Europene.

b) In al doilea rand, este necesara examinarea legislatiei romane relevante in materia rambursarii taxelor si impozitelor percepute in mod nejustificat.
Astfel, prin Codul fiscal � Legea nr. 571/2003, este reglementata rambursarea �pierderilor fiscale�. In temeiul articolului 26 din Cod, �pierderea anuala, stabilita prin declaratia de impozit pe profit, se recupereaza din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora�. Totodata, alineatul (2) al acestui articol reglementeaza situatia incetarii existentei unui contribuabil. Astfel, se prevede ca pierderea fiscala inregistrata de contribuabilii care isi inceteaza existenta prin divizare sau fuziune nu se recupereaza de catre contribuabilii nou-infiintati sau de catre cei care preiau patrimoniul societatii absorbite, dupa caz.
Prin urmare, constatam ca legislatia romana nu reglementeaza expres posibilitatea rambursarii directe a pierderilor fiscale, ci numai prin intermediul �recuperarii din profiturile impozabile in urmatorii 5 ani�. In acelasi timp, recuperarea acestor pierderi fiscale apare imposibila in cazul modificarii personalitatii juridice a unei intreprinderi.
Apreciem utila, in acest sens, informarea Ministerului Finantelor Publice cu privire la hotararea C.J.C.E., in scopul de a se tine cont de aceasta la elaborarea legislatiei procesuale fiscale subsecvente Codului fiscal.