2. Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane si care se manifesta prin suferinta fizica sau/si morala, pe care le resimte victima. Prejudiciile care altereaza sanatatea si imaginea fizica aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane - dreptul la sanatate, integritate fizica si psihica (art. 58 NCC) ca si componente ale dreptului la viata aparat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si trebuie sa fie reparate. Caracterul suferintelor trebuie privit in legatura cu particularitatile individuale ale persoanei prejudiciate, suferintele morale (psihice) fiind frica, durerea, rusinea, tristetea, nelinistea, umilirea si alte emotii negative.
Fiind vorba de lezarea unor valori fara continut economic si de protejarea unor drepturi care intra, ca element al vietii private, in sfera art. 1 (dreptul la viata) din Conventia europeana, dar si de valori aparate de art. 22 din Constitutie si art. 58 C.civ., existenta prejudiciului este circumscrisa conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila corespunzatoare a prejudiciului real si efectiv produs victimei.
In ce priveste cuantumul posibilelor despagubiri acordate, nici sistemul legislativ romanesc si nici normele comunitare nu prevad un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al repararii integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decat un caracter estimativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc. Ceea ce trebuie in concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despagubirea ce vine sa compenseze acest prejudiciu si sa aduca acea satisfactie de ordin moral celui prejudiciat.
Prin sentinta nr. 316 din 28.01.2014, Tribunalul Prahova a admis in parte actiunea formulata de reclamantii A. si B. si a obligat pe paratul C. la plata sumei de 100.000 euro daune morale, 9.900 lei cheltuieli de transport, 70 lei contravaloare tratament psihologic pentru minora D. si 620 lei cheltuieli de judecata .
Instanta de fond a retinut in esenta urmatoarele:
In ce priveste situatia de fapt, s-a retinut ca la data de 28.03.2012, minora D., in varsta de 4 ani, fiica reclamantilor, in timp ce se plimba impreuna cu bona pe trotuarul din fata imobilului proprietatea paratului din Ploiesti, a fost muscata de fata de cainele aflat in curtea acestuia, care a scos capul printre barele gardului. In urma incidentului, minora a fost transportata la spital cu ambulanta unde a primit primele ingrijiri iar a doua zi a fost operata la un spital din Bucuresti de un medic specialist in chirurgie plastica si reparatorie. Apararile paratului in sensul ca minora a provocat cainele, ca acesta nu avea posibilitatea sa scoata capul printre gard, ca bona a fost avertizata sa tina copilul departe de gard, ca minora nu a fost transportata la spital cu ambulanta si ca dupa incident nu s-a produs nici o modificare la barele gardului au fost inlaturate ca urmare a probelor administrate.
In drept, instanta de fond a facut aplicarea dispozitiilor art. 1375, art. 1349 alin.(3), art. 1391, art. 1385 din noul Cod civil care reglementeaza raspunderea pentru fapta animalului si principiile de reparare a prejudiciului material si moral adus victimei prin fapta animalului.
Instanta de fond a retinut ca reclamantii au dovedit un prejudiciu material in cuantum de 9.900 lei reprezentand cheltuieli de transport pentru aducerea minorei la Bucuresti, pentru tratament medical, la care se adauga un prejudiciu de 70 lei contravaloare tratament psihologic pentru minora. In ce priveste suma de 20.000 euro reprezentand costul unei operatii de chirurgie reparatorie ce trebuie facuta in interval de 1-2 ani de la data producerii incidentului, tribunalul a retinut ca nu sunt criterii de determinare exacta a costurilor unei asemenea operatii, fiind vorba de un prejudiciu viitor ce urmeaza a fi recuperat in masura in care interventia chirurgicala se va face.
Desi reclamantii au solicitat daune morale in cuantum de 300.000 euro, instanta de fond a apreciat, tinand seama de varsta minorei, de traumele fizice si psihice ocazionate de internare si operatie, de toate manevrele si tratamentele medicale la care a fost supusa, de infirmitatea permanenta (buza minorei a fost afectata definitiv pe o suprafata importanta) ce o impiedica sa duca o viata normala specifica sexului si varstei si de principiile CEDO, ca un cuantum de 100.000 euro daune morale este suficient si rezonabil pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de minora.
Impotriva sentintei a declarat apel paratul.
Prin decizia nr. 1724 din 4.11.2015, Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I civila a admis apelul, a schimbat in parte sentinta in sensul ca a obligat paratii la 3.000 euro daune morale, mentinand restul dispozitiilor cu privire al repararea prejudiciului material .
Instanta de apel, dupa ce a administrat proba cu expertiza medico legala, tinand seama de intregul material probator administrat in fond si in apel, a respins argumentat apararile apelantului parat privitoare la: inlaturarea depozitiei martorei X., aratand ca depozitia acesteia este infirmata de celelalte probe, respectiv de actele medicale care confirma ca minora a fost muscata de buza si obraz, ca s-a efectuat vaccinul antirabic in trei doze fiind ulterior intrerupt ca urmare a prezentarii unui act veterinar care confirma ca animalul era clinic sanatos; ca inlaturarea de catre instanta de fond a depozitiei martorei Y. nu poate fi privita ca un motiv de netemeinicie, judecatorul uzand de dreptul suveran de apreciere a probelor si argumentand inlaturarea acestei probe; ca raportul de psihodiagnostic si evaluare psihologica intocmit de Z. a vizat evaluarea minorei desi se mentioneaza ca beneficiar al serviciilor numele mamei minorei, intrucat minora nu putea sta ca parte in contract si ca raportul nu poate fi inlaturat cu motivarea ca incalca norme elementare din domeniul evaluarii psihologice, aceste chestiuni tinand de raspunderea disciplinara a psihologilor. Curtea a reanalizat probele si prin prisma noii expertize medico legale efectuate in apel, dand totodata expertizei extrajudiciare in specialitatea medicina veterinara depusa de apelantul parat valoarea de inscris, evaluand-o in ansamblul materialului probator administrat.
Totodata, instanta de apel a gasit nefondat si cel de-al treilea motiv invocat prin care s-a sustinut ca prima instanta a facut o gresita aplicare a legii privitoare la conditiile raspunderii civile delictuale, prin prisma dispozitiilor art. 1352, 1375 si 1380 Cod civil.
A retinut ca proprietarul animalului raspunde pentru prejudiciul cauzat de fapta animalului independent de orice culpa, fiind vorba de o raspundere obiectiva, fara vinovatie, potrivit art. 1375 C.civ. si ca dispozitiile art. 1352 C.civ. privitoare la inlaturarea raspunderii ca urmare a faptei victimei insesi nu sunt aplicabile, fiind dispozitii cu caracter general in materia raspunderii delictuale a caror aplicare este inlaturata de dispozitiile cu caracter special ale art. 1380 C.civ., aplicabile in materia raspunderii pentru fapta animalului. A apreciat ca nu poate fi inlaturata raspunderea apelantului parat pentru fapta animalului cata vreme nu se poate retine ca fapta animalului a fost cauzata exclusiv de fapta victimei, a unui tert sau a unui caz de forta majora, cat timp minora se afla pe domeniul public ce nu suporta vreo restrictie referitoare la utilizarea lui iar probele administrate nu sustin ipoteza potrivit careia incidentul s-ar fi datorat minorei, care ar fi determinat atacul animalului.
Instanta de apel a inlaturat si sustinerile potrivit carora culpa ar apartine exclusiv minorei, bonei si parintilor minorei conform art. 5 alin.(2) si art. 82 din Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. 1 din CEDO, ori art. 483, 488 si 493 C.civ. cu motivarea ca probele administrate nu au demonstrat ca fapta animalului s-ar datora exclusiv atitudinii minorei, faptei unui tert sau cazului de forta majora.
Curtea de apel a retinut insa fondat motivul patru de apel, apreciind ca prima instanta a stabilit in mod gresit cuantumul daunelor morale acordate minorei. A notat ca in materia daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, practica judiciara si literatura de specialitate au statuat ca nu exista criterii precise pentru cuantificarea lor, ci ca ele trebuie cuantificate in raport de o evaluare complexa a aspectelor in care vatamarile produse se exteriorizeaza, ce este supusa puterii de apreciere a instantelor de judecata . Desi cuantificarea echivalentului prejudiciului moral include o doza de aproximare instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii printre care: consecintele negative suferite de cel in cauza in plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost afectate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. In acest context, despagubirile trebuie sa fie rezonabile, iar aprecierea si cuantificarea acestora justa si echitabila, corespunzatoare prejudiciului moral si real produs victimei`` in asa fel incat sa nu se ajunga la o imbogatire fara just temei a celui indreptatit sa le primeasca, dar nici sa nu fie derizorii, despagubirile trebuind sa se afle intr-un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, potrivit jurisprudentei CEDO.
Aplicand aceste criterii al speta, instanta de apel a retinut ca agresiunea cainelui nu s-a soldat cu pierderea vreunui simt sau organ, nu a pus in pericol viata minorei, a produs un prejudiciu moderat si un prejudiciu functio nazal minor, ca pana la adolescenta aspectul sechelar al leziunilor se va modifica imprevizibil, necesitand evaluari periodice si ca este dificil de determinat in ce masura tulburarile de reactivitate emotionala a minorei se datoreaza incidentului din data de 28.03.2012 si in ce masura se datoreaza modului educational hiperprotector, excesiv, aplicat de catre parinti. A mai retinut ca sechelele posttraumatice la nivelul A� stanga a buzei superioare cu o denivelare a liniei de demarcatie dintre rosul buzei si piele nu este asimilabila notiunii de prejudiciu estetic grav si permanent, ca sechela ar putea beneficia in viitor, daca se confirma de un chirurg estetician, de tratament de chirurgie plastica si reparatorie. Retinand un prejudiciu estetic moderat, instanta de apel a apreciat ca o despagubire in cuantum de 3.000 euro este suficienta pentru repararea prejudiciului moral al minorei.
Cat priveste daunele materiale, s-a apreciat ca intr-adevar cheltuielile au fost facute de parinti si ca aceasta nu conduce la concluzia ca minora nu ar fi indreptatita sa le primeasca cata vreme, potrivit art. 487 C.civ., raportat la art. 47 alin.(2) din Legea nr. 272/2004, parintii au obligatia de a se ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica si psihica a copilului.
Impotriva deciziei au declarat recurs atat reclamantii cat si paratul, criticand-o ca nelegala.
Recurentul parat, invocand ca temei legal dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. a solicitat admiterea recursului si modificarea in parte a deciziei recurate in sensul respingerii cererii reclamantilor de acordare a daunelor morale, cu cheltuieli de judecata .
A invocat faptul ca hotararea este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii dar si ca hotararea instantei de apel este in parte nefondata din perspectiva modului de solutionare a motivului 3 din cererea de apel.
A sustinut ca instanta de apel, solutionand motivul 3 din cererea de apel, a retinut ca in materia raspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de animale nu se aplica dispozitiile exoneratoare de raspundere constand in fapta victimei insesi sau fapta unui tert si ca nu sunt incidente dispozitiile art.5. alin. (2) si art. 89 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, ale art. 18 alin. 1 din Conventia cu privire la drepturile copilului si ale art. 483, 487, 488, 493 C.civ. intrucat acestea ar fi inlaturate de la aplicare de dispozitiile cu caracter special, derogatoriu, ale art. 1380 C.civ.
Recurentul sustine ca instanta de apel a incalcat dispozitiile art. 1380 NCC si a facut o gresita interpretare si aplicare in cauza a dispozitiilor mai sus aratate, inlaturand in mod nefondat raspunderea victimei insesi si a tertilor (bona minorei si parintii acesteia) in producerea prejudiciilor reclamate. Art. 1380 C.civ. instituie o cauza exoneratoare de raspundere pentru persoana care are paza animalului, atunci cand prejudiciul a fost produs din culpa exclusiva a victimei sau a tertilor. Or, art. 1375 NCC, cu privire la care art. 1380 NCC prevede clar ca nu exista obligatie de reparare a prejudiciului, atunci cand acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei insesi ori a unui tert, reglementeaza tocmai raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. Invocand jurisprudenta si doctrina in materie, recurentul parat sustine ca a dovedit ca eventualul prejudiciu a fost cauzat de fapta exclusiva a victimei, de fapta bonei si de fapta parintilor victimei. Mai mult, trebuia observat ca art. 1380 C.civ. reglementeaza cazurile de exoneratoare de raspundere, iar nu conditiile privind repararea prejudiciului, acestea din urma facand obiectul unei sectiuni separate a Codului civil. Prin urmare, chiar si daca s-ar fi retinut o culpa a sa pentru producerea prejudiciului, atata timp cat si alte persoane au fost implicate in producerea aceluiasi prejudiciu, repararea lui trebuia facuta in solidar sau in sarcina sa trebuia retinuta numai obligatia de reparare in parte a prejudiciului.
Recurentul mai invoca faptul ca instanta a aplicat gresit legea atunci cand a inlaturat de la aplicare prevederile Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si pe cele ale art. 18 alin. 1 din Conventia cu privire la drepturile copilului pe motiv ca dispozitiile art. 1380 C.civ. ar cuprinde dispozitii derogatorii. Cu alte cuvinte, instanta a apreciat ca dispozitiile art. 1380 C.civ. constituie norma speciala aplicabila in cauza in timp ce dispozitiile Legii nr. 272/2004 si ale Conventiei cu privire la drepturile copilului constituie norma generala. Or, in materia protectiei drepturilor copilului au intaietate dispozitiile Legii nr. 272/2004, in acest sens fiind si prevederile art. 146 din lege care stipuleaza ca ``Prevederile prezentei legi se completeaza cu alte reglementari care se refera la drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse in conventiile si tratatele internationale la care Romania este parte ."
Recurentii A. si B. invoca nelegalitatea deciziei, sustinand ca inteleg sa supuna controlului de legalitate al instantei de recurs decizia Curtii de Apel Ploiesti sub aspectul incalcarii art.1385 din noul Cod civil - care instituie principiul repararii integrale a prejudiciului si gresitei aplicari a legii precum si a jurisprudentei obligatorii a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in ceea ce priveste modul de cuantificare a daunelor morale, critici ce se circumscriu motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recurentii reclamanti sustin ca instanta de apel a aplicat gresit jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit s.a.) - obligatorie conform art. 11 si art.20 din Constitutie, respectiv art.4 NCC - jurisprudenta care a statuat ca despagubirile acordate trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, avand in vedere totodata gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.
Or, prin gresita aplicare a legii, in speta a jurisprudentei obligatorii a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in ce priveste modul de cuantificare a daunelor morale, instanta a incalcat principiul repararii integrale a prejudiciului instituit prin art.1385 NCC. Astfel, arata ca prin decizia recurata, Curtea de Apel Ploiesti a neglijat - contrar practicii CEDO - o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute in vedere in analiza si dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.
Sustine ca dovada suficienta a faptului lipsirii minorei de posibilitatea de a duce o viata normala este chiar perioada ce a urmat producerii incidentului, cand fetita a fost nevoita sa faca numeroase investigatii de specialitate si interventii chirurgicale ceea ce a presupus schimbarea prioritatilor intregii familii, din acel moment atentia tuturor membrilor fiind canalizata exclusiv in scopul de a recupera sanatatea fetitei si de a compensa, pe cat posibil, faptul ca nu se poate bucura de copilaria sa ca orice alt copil. Pe de alta parte, procesul la care este supusa minora este unul dureros, dificil si de durata, care nu s-a incheiat. La peste 3 ani si jumatate de la data la care a avut loc incidentul, se poate observa ca toate eforturile facute i-au adus fetitei doar o ameliorare a prejudiciului estetic suferit, nicidecum o recuperare integrala.
Mai mult, victimei unui prejudiciu estetic ii sunt conferite premise reale pentru reluarea cursului firesc al vietii numai in masura in care aspectul fizic i-ar putea fi redat in starea naturala initiala. Or, in situatia de fata, acest lucru nu poate fi obtinut, leziunile suferite materializandu-se in mutilarea permanenta a fetitei.
Plecand de la aceste aspecte, Curtea de Apel Ploiesti ar fi trebuit sa aplice in mod corect jurisprudenta CEDO si ar fi trebuit sa aiba in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, respectiv ar fi trebuit sa evalueze posibilitatea reala a minorei de a desfasura o viata normala prin raportare la urmatoarele imprejurari concrete: vatamarea capata o amploare aparte dat fiind faptul ca afecteaza o persoana de sex feminin si zona fetei; producerea acestui prejudiciu a intervenit la o varsta la care integrarea in colectivitate este conditionata esential de aspecte ce tin de aparenta - in randul copiilor o simpla diferenta devine usor un motiv de excludere si de acordare a unui tratament neadecvat sau discriminatoriu; izolarea venita din exterior se suprapune peste starea psihica precara a fetitei care plange din orice, viseaza adesea un caine mare care o urmareste, este speriata si anxioasa, fiindu-i astfel reduse in mod considerabil sansele de a depasi trauma psihica.
Sub aspectul suferintelor fizice, dar si psihice, un copil la o varsta atat de frageda resimte cu mult mai intens ceea ce i se intampla si nu poate gasi in interiorul sau puterea de a surmonta dificultatile pe care le presupune a fi victima unui astfel de atac al unui animal, iar toate acestea isi vor lasa amprenta asupra dezvoltarii sale ca adult. Experienta nefericita poate conduce la o maturizare prematura, fetita fiind nevoita sa constientizeze importanta sanatatii sale si sa faca toate sacrificiile pe care le presupune, aspecte care, in mod normal, nu sunt avute in vedere de copii la varsta frageda de 4 ani, cand au senzatia ca nimic rau nu li se poate intampla. Nu in ultimul rand, smulgerea unei bucati de aproximativ 2 cm2 din buza superioara prin muscatura unui caine constituie o imagine vizuala de o intensitate terifianta numai prin simplul fapt al reprezentarii insa, pentru victima unui astfel de incident va avea implicatii multiple, urmand a se confrunta cu un sentiment de teama greu de stapanit ori de cate ori se va afla in prezenta unui animal.
Recurentii mai sustin ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, in mod gresit instanta nu a avut in vedere faptul pierderii unei sarcini de catre mama minorei. Si din acest punct de vedere instanta de apel a aplicat gresit criteriile impuse de jurisprudenta CEDO si nu a respectat, atunci cand a reconsiderat cuantumul daunelor morale, un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa. Astfel, in mod surprinzator, instanta de apel a apreciat ca nu exista legatura de cauzalitate intre pierderea sarcinii mamei si prejudiciul moral suferit de catre fetita, ca si cand aceasta ar fi imuna la dramele din sanul familiei sau ca pierderea unei sarcini este un fapt firesc, necauzator de suferinte si, din acest punct de vedere, nu s-ar fi produs nicio lezare a dreptului fetitei la o viata normala de familie . Desigur ca parintii incearca sa-si protejeze copii insa, in astfel de situatii, acestia devin la randul lor vulnerabili si se lasa cuprinsi de propria durere. Astfel ca, nu poate fi negat faptul ca acest eveniment a condus nu numai la imposibilitatea ca intr-o astfel de perioada fetita sa mai poata beneficia de sprijinul si atentia deosebita de care avea nevoie, ci si la adancirea starii de tristete si insingurare. In plus, este cunoscut faptul ca orice copil isi va dori un partener de joaca, mai ales cand resimte intens sentimentul de excludere din partea celorlalti prieteni, iar familia ramane singurul refugiu. Asadar, nu poate fi tagaduit faptul ca schimbarea climatului familial constituie un factor important care accentueaza dezechilibrul emotional al minorei.
In continuare, instanta de apel arata ca leziunile ocazionate au fost catalogate in mod gresit ca nefiind o "infirmitate permanenta", acest lucru presupunand pierderea unui organ sau a functiei acestuia. Curtea a avut in vedere concluziile Raportului medico-legal din 16.10.2014 intocmit la peste 2 ani si 9 luni de la data producerii incidentului, prin care s-a stabilit ca minora prezinta leziuni traumatice constand in plaga la nivelul buzei superioare si filtrumului nazal, cu defect de parti moi de circa 1,25 cm2. Instanta nu a luat in seama faptul ca initial plaga a avut o dimensiune de aprox. 2 cm2 si ca dupa trecerea a aproximativ 3 ani de la incident si parcurgerea unei interventii chirurgicale de microchirurgie estetica si reconstructiva si a numeroase tratamente subsecvente plaga a ajuns la dimensiunea de cca. 1,25 cm. Or, tot instanta de apel a retinut concluziile raportului care a concluzionat ca leziunile traumatice suferite constituie un prejudiciu estetic moderat, respectiv un prejudiciu functional nazo-labial minor.
Prin urmare, instanta ar fi trebuit ca, in lumina prevederilor art. 1385 NCC, care instituie principiul repararii integrale a prejudiciului, sa ia in considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existenta celor doua prejudicii enumerate mai sus, respectiv: un prejudiciu estetic apreciat ca fiind moderat si un prejudiciu functional, apreciat ca fiind minor si nu sa isi raporteze solutia numai la faptul ca in speta nu exista o infirmitate permanenta. Existenta prejudiciului estetic si a celui functional, care vor persista si pe viitor, este semnalata chiar prin concluziile raportului medico-legal efectuat in cauza, prin care se sustine nu numai ca aceste prejudicii exista, dar si ca aspectul sechelar al leziunilor se va modifica imprevizibil, aratand totodata ca acest fapt trebuie confirmat de catre un specialist chirurg plastician. Or, in dosarul de fond se regasesc opiniile a 2 medici primari in chirurgie plastica din cadrul Ambulatoriului Chirurgie Plastica a Spitalului de Urgenta X., respectiv din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Y. - Clinica de Chirurgie Plastica, Microchirurgie Reconstructiva si Arsuri prin care se recomanda tratament conservator, precum si tratament chirurgical secundar, pentru prevenirea cicatricelor hipertrofice.
Instanta de apel pare sa fi avut in vedere exclusiv aspectul din prezent al leziunilor, ignorand ca pentru tratarea plagii de aproximativ 2 cm2 a fost necesara indepartarea chirurgicala a tesuturilor devitalizate de pe aceasta suprafata, ca interventia chirurgicala a fost efectuata la cel mai inalt nivel posibil in Romania si ca a fost urmata de tratament de specialitate cu tehnologie laser si o multitudine de alte tratamente subsecvente.
Desigur ca, din punct de vedere terminologic, leziunile suferite de minora nu se circumscriu notiunii de "infirmitate permanenta". Insa, nu aceasta catalogare a fost decisiva la momentul solutionarii cauzei in fond, ci a fost avut in vedere faptul ca minorei i-a fost cauzat un prejudiciu estetic si functional de ordin permanent prin faptul soldarii incidentului cu o cicatrice vizibila pe fata. Prejudiciul estetic este unul actual si continuu, in permanenta si imprevizibila evolutie, care nu va putea fi recuperat integral oricate interventii chirurgicale ar fi facute.
In concluzie, chiar daca prejudiciul estetic si cel functional suferit de catre minora nu poate fi catalogat drept o "infirmitate permanenta", continutul acestuia nu poate fi minimizat si drastic cenzurat prin raportare exclusiv la acest aspect. Se impunea ca instanta, dincolo de orice verdict medical, sa asigure o cat mai fidela reprezentare a gravitatii si intinderii prejudiciului suferit. Or, instanta de apel nu a aplicat corect principiul instituit de practica CEDO de asigurare a unei proportionalitati rezonabile intre prejudiciul adus si intensitatea si gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.
Curtea concluzioneaza ca solutia instantei de fond, cu privire la modul de cuantificare a daunelor morale, a fost fundamentata pe un material probatoriu insuficient, concretizat in absenta probelor de specialitate, in masura sa stabileasca prejudiciul estetic si functional real suferit de catre minora. Cu privire la acest considerent, apreciem ca neefectuarea unei expertize medico-legale nu poate fi de natura a conduce in mod absolut la retinerea de catre instanta de fond a unor consecinte nereale ale prejudiciului. Solutia data de Tribunalul Prahova s-a intemeiat pe inscrisuri medicale apte a constata natura leziunilor si starea lor in urma unor examinari efectuate la un moment cat de cat apropiat producerii incidentului. Or, in situatia in care concluziile desprinse din acele inscrisuri nu au fost contrazise de cele ale raportului de expertiza medico-legala efectuat cu ocazia judecarii cauzei in apel, apreciem ca instanta de fond a avut in vedere coordonatele reale ale prejudiciului.
Mai mult, in urma administrarii acestei probe de specialitate in fata instantei de apel a fost constatata starea leziunilor la aproximativ 3 ani distanta de la producerea incidentului, in baza unor fotografii judiciare facute minorei la sfarsitul anului 2014. Este lesne de inteles ca, dupa efectuarea unei interventii chirurgicale, urmata de tratament laser si de numeroase alte tratamente de specialitate, amploarea initiala a prejudiciului nu mai poate fi apreciata in mod corespunzator la nivelul anului 2015, de vreme ce aspectul fizic al fetitei a fost ameliorat evident fata de momentul producerii muscaturii. Faptul ca prin concluziile raportului medico-legal se stabileste ca leziunile traumatice suferite constituie un prejudiciu estetic moderat, respectiv un prejudiciu functional nazo-labial minor, acest lucru nu insemna ca celelalte constatari medicale sunt eronate sau ca se exclud.
Or, instanta de apel a retinut ca judecatorului ii revine atributul de a examina fiecare proba in parte si de a proceda la coroborarea intregului material probatoriu administrat in cauza, dat fiind faptul ca mijloacele de proba nu au o valoare prestabilita si nu sunt ierarhizate, ci au aceeasi putere probatorie. In concluzie, probatoriul administrat in cursul judecarii apelului nu este de natura a invalida constatarile medicale avute in vedere de instanta de fond, astfel incat sa fie cu totul inlaturate la momentul evaluarii dimensiunii prejudiciului.
Recurentii invoca si jurisprudenta instantelor romane care, in cauze similare, la cuantificarea daunelor morale acordate au avut in vedere amploarea traumelor suferite de victime.
Pentru toate aceste motive, recurentii reclamanti solicita admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, mentinerea solutiei instantei de fond de acordare a unei compensatii in cuantum de 100.000 euro, care sa permita minorei accesul la toate procedurile medicale necesare de-a lungul timpului, pentru o recuperare optima si care, in egala masura, sa fie susceptibila a repara prejudiciul moral suferit.
Recursul paratului, ce va fi analizat cu prioritate intrucat vizeaza indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, este nefondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente:
Recurentul parat invoca faptul ca hotararea este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii si ca hotararea instantei de apel este in parte nefondata din perspectiva modului de solutionare a motivului 3 de apel referitor la aplicarea dispozitiilor legale din materia raspunderii delictuale, toate criticile acestuia putand fi circumscrise motivului de nelegalitate ce se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., desi acesta invoca si netemeinicia.
Recurentul sustine ca instanta de apel, solutionand motivul 3 din cererea de apel, a retinut ca in materia raspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de animale nu se aplica dispozitiile exoneratoare de raspundere constand in fapta victimei insesi sau fapta unui tert si ca nu sunt incidente dispozitiile art. 5. alin. (2) si art. 89 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, ale art. 18 alin. 1 din Conventia cu privire la drepturile copilului si ale art. 483, 487, 488, 493 C.civ. intrucat acestea ar fi inlaturate de la aplicare de dispozitiile speciale, derogatorii, ale art. 1380 C.civ.
Inalta Curte apreciaza ca recurentul parat face o interpretare eronata a considerentelor instantei de apel. Instanta de apel a retinut, in mod corect, ca o aplicatie a principiului specialia generalibus derogant, ca dispozitiile art. 1352 C.civ., invocate de recurentul parat, privitoare la inlaturarea raspunderii ca urmare a faptei victimei insesi, nu sunt aplicabile, fiind dispozitii cu caracter general in materia raspunderii delictuale a caror aplicare este inlaturata de dispozitiile cu caracter special ale art. 1380 C.civ., aplicabile in materia raspunderii pentru fapta animalului. In consecinta, instanta de apel nu a retinut, cum sustine recurentul parat, ca nu s-ar aplica dispozitiile exoneratoare de raspundere constand in fapta victimei insesi sau fapta unui tert ci doar ca se aplica dispozitiile cu caracter special.
In ceea ce priveste incidenta acestora la speta, instanta de apel a retinut ca nu poate fi exonerat de raspundere proprietarul animalului, intrucat probele administrate nu au demonstrat culpa exclusiva a victimei sau a altor persoane, respectiv a bonei sau parintilor minorei - victima a faptei animalului. Or, lipsa acestei conditii, a culpei exclusive a victimei sau a unui tert, prevazuta de art. 1380 NCC, ce nu a putut fi retinuta din nici o proba administrata, a determinat solutia de antrenare a raspunderii proprietarului animalului pentru fapta acestuia.
Recurentul ignora cerinta cuplei exclusive a victimei sau a unui tert, pentru a opera inlaturarea raspunderii proprietarului pentru fapta animalului, nefiind suficienta culpa concurenta a victimei sau unui tert .
Conform art. 1375 NCC, proprietarul animalului raspunde independent de orice culpa pentru prejudiciile produse de animal iar raspunderea acestuia poate fi inlaturata numai daca se dovedeste ca reactia animalului a fost determinata prin culpa exclusiva a victimei, a unui tert sau a unui caz de forta majora.
Instantele de fond si apel au apreciat ca nu poate fi inlaturata raspunderea apelantului parat pentru fapta animalului cat timp nu se poate retine ca fapta animalului a fost cauzata exclusiv de fapta victimei, a unui tert sau a unui caz de forta majora. S-a retinut ca minora se afla pe domeniul public ce nu suporta vreo restrictie referitoare la utilizarea lui, iar probele administrate nu sustin ipoteza potrivit careia incidentul s-ar fi datorat minorei, care ar fi determinat atacul animalului si in contextul in care doar ulterior incidentului, proprietarul animalului a montat o bara la gard astfel incat animalul sa nu mai poata scoate capul printre bare si sa muste persoanele care trec pe trotuar. Instanta de recurs nu poate face o reapreciere a probelor, fara a depasi regulile aplicabile in materia recursului, cat timp se retine ca situatia de fapt in ce priveste cupla a fost pe deplin stabilita.
In aceste conditii, instanta de apel a facut o interpretare si aplicare corecta a dispozitiilor art. 1380 NCC, care intr-adevar reglementeaza cazurile de exoneratoare de raspundere, dar si conditiile inlaturarii raspunderii delictuale pentru fapta animalului.
In conditiile art. 1380 NCC nu se poate retine culpa concurenta a proprietarului animalului cu culpa victimei sau a unei terte persoane astfel incat proprietarul animalului sa poata fi obligat sa repare numai o parte din prejudiciu, asa cum pretinde recurentul parat.
In ce priveste inlaturarea de la aplicare a dispozitiilor Legii nr. 272/2004, ale art. 18 alin. 1 din Conventia cu privire la drepturile copilului si ale art. 483, 487, 488, 493 C.civ privitoare la autoritatea parinteasca si la atributiile parintilor fata de copilul lor minor, Inalta Curte constata ca acestea nu devin aplicabile spetei intrucat contin o alta reglementare decat cea aplicabila imprejurarilor de fapt si anume raspunderea civila pentru fapta animalului. Nu este vorba de raportul norma generala (dispozitiile mai sus evocate) /norma speciala (art.1380 NCC), deoarece dispozitiile enuntate reglementeaza chestiuni juridice distincte incat corect instanta de apel a inlaturat aplicarea celor dintai, fiind aplicabile dispozitiile din materia raspunderii civile delictuale. In esenta, recurentul parat sustine ca parintii nu si-au indeplinit obligatia de ocrotire a minorului. Or, s-a retinut ca minora circula pe drumul public - pe trotuar, spatiu cu aceasta destinatie, fara nici o restrictie, insotita de bona si ca minora nu a determinat reactia animalului care se afla in curte .
Fata de toate aceste considerente, recursul recurentului parat apare ca nefondat urmand a fi respins.
Recursul recurentilor reclamanti este fondat pentru cele ce se vor arata in continuare:
Criticile recurentilor reclamanti, care se circumscriu dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., vizeaza aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor art. 1385 NCC, care instituie principiul repararii integrale a prejudiciului, precum si nerespectarea principiului instituit de jurisprudenta CEDO, obligatorie, data fiind aplicabilitatea conventiilor internationale la care Romania este parte, de asigurare a unei proportionalitati rezonabile intre prejudiciul adus si intensitatea si gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.
Prejudiciul moral a fost definit in doctrina dreptului si in jurisprudenta ca orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane si care se manifesta prin suferinta fizica sau/si morala, pe care le resimte victima. Prejudiciile care altereaza sanatatea si imaginea fizica - mai ales in zone vizibile cum este zona fetei - aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalitatii umane - dreptul la sanatate, integritate fizica si psihica (art. 58 NCC) ca si componente ale dreptului la viata aparat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si trebuie sa fie reparate.
Caracterul suferintelor trebuie privit in legatura cu particularitatile individuale ale persoanei prejudiciate, suferintele morale (psihice) fiind frica, durerea, rusinea, tristetea, nelinistea, umilirea si alte emotii negative. In stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat in calcul caracterul si importanta valorilor nepatrimoniale lezate, situatia personala a victimei, tinand cont de sexul si varsta acesteia, mediul social din care victima face parte, educatia, cultura, personalitatea si psihologia victimei, circumstantele savarsirii faptei, statutul social, etc.
Fiind vorba de lezarea unor valori fara continut economic si de protejarea unor drepturi care intra, ca element al vietii private, in sfera art. 1 (dreptul la viata) din Conventia europeana, dar si de valori aparate de art. 22 din Constitutie si art. 58 C.civ., existenta prejudiciului este circumscrisa conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila corespunzatoare a prejudiciului real si efectiv produs victimei, privit prin prisma imprejurarilor anterior expuse.
Potrivit jurisprudentei constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit si toate cauzele in care se constata incalcari ale drepturilor prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc in raport cu consecintele negative suferite de victima, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care victimei i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste conditii sunt subordonate conditiei aprecierii rezonabile pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs reclamantului, astfel incat sa nu se ajunga la o imbogatire fara justa cauza a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO consta in aceea ca despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa victimei, avand in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora. In situatia daunelor morale, datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta a acestora in bani nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate in complexitatea lor.
In speta, este vorba de un prejudiciu estetic (rezultatul de natura nepatrimoniala concretizat in alterarea aspectului fizic al persoanei, susceptibila de a cauza suferinte) dar si de un prejudiciu psihic cauzat de spaima, frica, sperietura suferita de victima copil de numai 4 ani ca urmare a agresiunii animalului si de durerea, trauma si disconfortul creat de repetatele interventii medicale suferite pana in prezent si care se vor efectua in viitor cu un mare grad de certitudine, pana la eliminarea sau cel putin atenuarea intr-o masura cat mai mare a prejudiciului estetic.
Instanta de apel, in considerentele deciziei sale, desi teoretic a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudentei instantelor nationale si jurisprudentei CEDO, a argumentat acordarea daunelor morale doar din perspectiva prejudiciului estetic, astfel cum a fost constat prin documentele medicale depuse la dosar - ca un prejudiciu estetic moderat si un prejudiciu functional nazo-labial minor. Instanta a luat in considerare la evaluarea prejudiciului doar elementul obiectiv materializat in cicatricea produsa la nivelul fetei care modifica in mod negativ infatisarea victimei, ignorand prejudiciul cauzat de durerea fizica si psihica.
Intrucat omul este o fiinta sensibila la stimuli durerosi, durerile fizice sunt insotite, de regula, de suferinte psihice. Din punct de vedere subiectiv, perceperea de catre individ a desfigurarii sau cicatricelor si operatiunilor medicale impuse pentru remedierea acestora sunt cauza suferintelor psihice. Victima constientizeaza durerea si leziunea fizica, precum si consecintele acesteia - compasiunea sau dezgustul celor din jur, eventualele modificari ale conditiilor obisnuite de viata, ale statutului profesional, diminuarea posibilitatilor de afirmare si manifestare in colectivitate. Durerile fizice si interventiile medicale pentru inlaturarea consecintelor lor genereaza, de asemenea, suferinte psihice. Toate acestei imprejurari au rezonanta negativa in plan psihic si afectiv.
In literatura de specialitate se vorbeste si de un prejudiciu juvenil, o specie aparte de daune, care creeaza in favoarea victimei un drept special la reparatie, cunoscut sub denumirea de pretium iuventutis - o persoana tanara, care se vede lipsita de posibilitatea de a participa la activitatile specifice varstei sale, ca exemplu un copil lipsit de bucuria practicarii jocurilor specifice varstei si lipsirea acestuia de compania colectivitatii care il respinge.
Durerile fizice si psihice constituie cele mai frecvente, mai obisnuite si mai firesti, dar in acelasi timp si cele mai grave dintre urmarile negative ale atingerilor corporale. Ceea ce se indemnizeaza este durerea fizica, adica experienta senzoriala dezagreabila si suferintele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, stari de angoasa, tristete, teama. Indemnizarea suferintelor fizice si psihice este tratata sub apelativul pretium doloris. Orice fenomen fizic dureros este perceput prin intermediul sistemului nervos, astfel ca, in mod obiectiv, durerea fizica este insotita de suferinte psihice. Prejudiciul constand in dureri fizice si psihice se diferentiaza de prejudiciul estetic, fiind mai cuprinzator.
In ce priveste cuantumul posibilelor despagubiri acordate, nici sistemul legislativ romanesc si nici normele comunitare nu prevad un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al repararii integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decat un caracter estimativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc.
Ceea ce trebuie in concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despagubirea ce vine sa compenseze acest prejudiciu si sa aduca acea satisfactie de ordin moral celui prejudiciat.
Neluand in considerare toate aspectele prejudiciului astfel cum au fost invocate de reprezentatii legali ai minorei, victima a agresiunii animalului, instanta a incalcat jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului care a statuat ca despagubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, avand in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al victimei, incalcand totodata principiul repararii integrale a prejudiciului instituit prin art.1385 NCC.
S-a invocat ca si componenta a prejudiciului moral lipsirea minorei de posibilitatea de a duce o viata normala, de a se bucura de copilarie si de activitatile sale firesti, atat in perioada imediata producerii incidentului cat si ulterior, cand fetita a fost nevoita sa faca numeroase investigatii de specialitate si interventii chirurgicale, procesul medical dureros si de durata la care este supusa minora, excluderea acesteia din colectivitate la o varsta la care integrarea in colectivitate este conditionata esential de aspecte ce tin de aparenta si de nivelul intelectual si psihic al copiilor, trauma psihica actuala si eventuala dar foarte probabila pe care victima o constientizeaza si o va constientiza odata cu trecerea timpului, tinand seama de sexul si varsta frageda, starea psihica precara a fetitei care plange usor, viseaza repetat agresiunea unui caine, este speriata si anxioasa.
Instanta de apel nu a tinut seama si de faptul ca aspectul fizic actual poate evolua in viitor, in functie de circumstante necunoscute la acest moment si ca pentru eliminarea cicatricei, cu toate consecintele sale fizice si psihice firesti, procesul medical nu s-a incheiat.
In acest caz, elementul aleatoriu care afecteaza cuantumul prejudiciului nu trebuie sa constituie o piedica in repararea acestuia intrucat se poate repara si prejudiciul viitor.
Totodata, desi retine, potrivit concluziilor expertizei medico legale, ca aspectul sechelar al leziunilor se va modifica imprevizibil, instanta de apel nu ia in considerare prejudiciul estetic viitor, opiniile celor 2 medici specialisti in chirurgie plastica care recomanda tratament conservator, precum si tratament chirurgical secundar, pentru prevenirea cicatricelor hipertrofice.
Recurentii mai sustin ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanta de fond in mod gresit nu a avut in vedere faptul pierderii unei sarcini de catre mama minorei. Instanta de apel a apreciat ca acest prejudiciu nu a facut obiectul actiunii si ca prin actiune s-au solicitat daune morale numai pentru minora, nu si pentru mama acesteia.
In acest context, instanta de apel a facut o apreciere eronata a limitelor investirii.
Instanta a fost investita cu o actiune de reparare a prejudiciului moral suferit de minora victima a agresiunii animalului iar la stabilirea prejudiciului s-a solicitat a se tine seama si de faptul ca minora a fost lipsita de atentia si afectiunea mamei care, pe fondul suferintei create de starea fiicei sale de numai cativa ani, a pierdut o sarcina, cu consecinta deteriorarii si mai mult a starii psihice a minorei victime a agresiunii animalului.
Fata de toate aceste considerente, instanta de apel nu a aplicat corect principiul instituit de jurisprudenta CEDO de asigurare a unei proportionalitati rezonabile intre prejudiciul suferit si intensitatea si gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite si drept consecinta nu a asigurat respectarea principiului repararii integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 NCC.
Intrucat instanta de apel nu a stabilit deplin toate aceste imprejurari de fapt si nu a luat in considerare toate aceste imprejurari la stabilirea prejudiciului moral, limitandu-se in esenta numai de prejudiciul estetic, se impune, prin raportare la art. 312 alin. (3) teza finala si art. 314 C.proc.civ., casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiasi instante de apel. Cu ocazia rejudecarii, in limitele stabilite prin decizia de fata, instanta de apel, pe baza probelor deja administrate si eventual a probelor noi propuse de parti si considerate necesare si utile solutionarii cauzei, in acord cu jurisprudenta nationala si jurisprudenta CEDO, care a facut o serie de aprecieri notabile in ceea ce priveste proba prejudiciului moral, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, va proceda la evaluarea prejudiciului moral suferit de victima tinand seama la stabilirea despagubirii de principiile repararii integrale a prejudiciului si caracterului rezonabil de proportionalitate intre prejudiciu si masura valorilor lezate, pornind de la toate imprejurarile ce se vor stabili in acord cu cele expuse anterior.