Prin cererea inregistrata la data de 11 martie 2011 sub nr. x/1259, reclamanta SC A. SRL a chemat in judecata paratele SC B. SRL, SC C. Spa - Sucursala Y si SC D. SA, solicitand restituirea in natura a bunurilor descrise in documentul anexat intitulat ``Lista materialelor montate in Statia de epurare a apei menajere si reziduale (WWTP) din orasul X``, ce au facut obiectul Contractului de executie tablouri electrice nr. 03/27 mai 2010 si a Contractelor de prestari servicii nr. 4/23 iunie 2010 si nr. 5/28 iulie 2010, bunuri care se gasesc la Statia de epurare a apei menajere si reziduale (WWTP) din X. Prin aceeasi cerere a solicitat si plata, in solidar, a daunelor cominatorii in cuantum de 5.000 lei pentru fiecare zi de intarziere in restituirea bunurilor sus-mentionate, de la data pronuntarii sentintei si pana la restituirea integrala a bunurilor.
La data de 9 iunie 2011, in temeiul art. 57 C. proc. civ., reclamanta a formulat cerere de introducere in cauza a Municipiului X prin Consiliul Local X si a Primarului Municipiului X, precizand ca in prealabil a invitat paratii la conciliere directa.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata C. SPA a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii formulate de reclamanta, sustinand ca cele trei contracte si actele anexe invocate au fost incheiate intre reclamanta SC A. SRL si parata SC B. SRL si produc efecte numai intre partile semnatare.
Totodata, a formulat intampinare si parata SC B. SRL prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii intrucat reclamanta nu a respectat conditiile efectuarii concilierii directe prealabile si obligatorii prevazute de art. 7201 C. proc. civ. Parata SC B. SRL a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat instanta a fost investita cu cerere de restituire in natura a bunurilor mobile care se regasesc la statia de epurare a apei menajere si reziduale din X.
Prin sentinta nr. 1489/C din 6 octombrie 2011, pronuntata de Tribunalul Comercial Arges, au fost admise exceptiile invocate de parate si a fost respinsa actiunea formulata de catre reclamanta.
In motivarea solutiei, prima instanta a retinut, in esenta, ca procedura prealabila a concilierii directe nu respecta dispozitiile art. 7201 alin. (4) C. proc. civ., iar cu privire la calitatea procesuala pasiva a SC C. Spa - Sucursala Y s-a apreciat ca aceasta nu poate sta in judecata in nume propriu, conform art. 43 din Legea nr. 31/1990.
S-a mai retinut ca cele trei contracte care formeaza obiectul litigiului au ca obiect prestarea de lucrari la ``Statia de epurare a apei menajere si reziduale X, aflata in administrarea SC D. SA``, invocandu-se, prin urmare, exclusiv posesia bunurilor de catre aceasta societate, ceea ce face ca in cererea de restituire a bunurilor mobile, celelalte parate, neposesoare, sa nu aiba calitate procesuala pasiva.
Prima instanta a apreciat ca bunurile mobile au fost incorporate in bunul imobil, obiect al contractului de concesiune a serviciului public de interes local nr. 8286/4.01.2001 si, astfel, au devenit bunuri imobile prin destinatie, apartinand proprietarului cladirii, respectiv Municipiului X.
S-a mai retinut ca asupra bunului proprietate publica s-a constituit un drept real principal derivat, respectiv dreptul de concesiune al SC D. SA, conform contractului incheiat in conditiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, apreciindu-se ca, in speta, concesionarul are un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publica, astfel ca sub acest aspect actiunea societatii reclamante a fost constatata ca inadmisibila.
Impotriva acestei sentinte reclamanta a formulat apel, care a fost admis prin decizia nr. 16/A-C din 7 martie 2012 a Curtii de Apel Pitesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal. In consecinta, a fost schimbata in parte sentinta atacata, in sensul ca a fost admisa actiunea formulata de reclamanta si s-a dispus restituirea bunurilor ce formeaza obiectul contractelor de executie de tablouri electrice nr. 03/27.05.2010 si celor de prestari servicii nr. 4/23.06.2010 si nr. 5/28.07.2010, aflate in statia de epurare a apei menajere si reziduale (W.W.T.P.) X. Totodata, a fost mentinuta in rest sentinta apelata, iar paratii au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta in cuantum de 14.282 lei.
In motivarea solutiei, instanta de apel a retinut, in esenta, ca sunt intemeiate criticile referitoare la procedura concilierii directe si cele privitoare la calitatea procesuala pasiva a intimatei SC C. SPA.
In ceea ce priveste fondul litigiului, instanta de apel a apreciat ca apelul este fondat intrucat prima instanta a retinut trecerea bunurilor din litigiu in domeniul public al municipiului fara a exista probe in acest sens.
S-a apreciat ca, in speta, apelanta si-a dovedit proprietatea asupra bunurilor prin contractele nr. 3/27.05.2010, nr. 4/23.06.2010 si nr. 5/28.07.2010, prin care s-a stipulat mentinerea proprietatii pana la indeplinirea obligatiei de plata, fara a fi necesara indeplinirea vreunei formalitati, iar transmiterea legala a proprietatii se putea face numai dupa indeplinirea acestei obligatii, dovedita pe baza de inscrisuri, in lipsa acestora fiind transmisa doar posesia bunurilor.
Instanta de apel a constatat ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 care stabileste regimul juridic al proprietatii publice si ca bunurile nu pot fi considerate a fi imobile prin destinatie, deoarece art. 468 C. civ. le califica astfel numai daca au fost puse de catre proprietar, or, in speta acestea au fost puse de apelanta, aceasta fiind singura dintre parti care dispune de acte legale de proprietate asupra bunurilor.
Impotriva aceste decizii au declarat recurs paratii SC C. SPA, SC D. SA, Municipiul X prin Consiliul Local X si Primarul Municipiului X.
Prin decizia nr. 3318 din 29 octombrie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila a admis recursurile declarate de parati si, in consecinta, a casat decizia nr. 16/A-C din 7 martie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Inalta Curte a retinut, in esenta, ca decizia recurata nu poate fi pusa in executare, deoarece nu s-a precizat posesorul bunurilor a caror restituire s-a decis si ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind daunele cominatorii.
In rejudecare, Curtea de Apel Pitesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a pronuntat decizia nr. 502/A-COM din 5 mai 2015, prin care a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC C. SPA - Sucursala Y.
Totodata, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SRL impotriva sentintei nr. 1489/C din 6 octombrie 2011, pronuntata de Tribunalul Comercial Arges, in dosarul nr. x/1259/2011, intimati fiind paratii SC C. Spa - Sucursala Y, SC D. SA, SC B. SRL - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa E., Municipiul X - prin Consiliul Local X si Primarul Municipiului X. A fost respinsa cererea de acordare a cheltuielilor de judecata catre SC D. SA.
In motivarea deciziei, instanta de apel a retinut, in rejudecare, ca in ceea ce priveste exceptia calitatii procesuale pasive a SC C. Spa - Sucursala Y, aceasta are calitate procesuala pasiva intrucat si-a asumat anumite obligatii contractuale in mod direct in raport cu obiectul dedus judecatii.
Pe fondul cauzei, Curtea a retinut ca actele aditionale invocate de apelanta-reclamanta nu pot produce niciun efect in raport cu celelalte parti procesuale, respectiv SC C. Spa - Sucursala Y si SC D. SA, deoarece SC B. SRL, cu care SC A. SRL a incheiat actele aditionale, nu avea posesia acestor bunuri la data respectiva.
Instanta de apel a constatat ca statiile de epurare a apelor uzate si instalatiile, constructiile si terenurile aferente sunt reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si fac parte din obiectul proprietatii publice a comunelor, oraselor si municipiilor, in speta a Municipiului X, care a dobandit dreptul de proprietate publica in baza art. 7 lit. b) din actul normativ sus-citat, respectiv prin achizitii publice efectuate in temeiul legii.
Curtea de apel a retinut ca, potrivit art. 1909 alin. (2) C. civ., in materia bunurilor mobile pot fi revendicate doar lucrurile mobile pierdute ori furate, ipoteza care nu se intalneste in speta.
S-a apreciat ca toate bunurile revendicate de SC A. SA, ce au fost incorporate in ``Statia de epurare``, au devenit proprietatea Municipiului X, ca proprietar al imobilului, potrivit art. 482 C. civ., care defineste dreptul de accesiune, retinandu-se, totodata, ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile si nu pot fi revendicate, chiar daca sunt mobile sau imobile, in raport cu prevederile art. 136 alin. (4) teza I din Constitutie coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Instanta de apel, in rejudecare, a mai retinut ca actiunea in revendicare mobiliara, de restituire in natura, promovata de SC A. SRL este inadmisibila, cum de altfel a constatat si tribunalul, intrucat bunurile revendicate sunt incorporate in instalatiile ``Statiei de epurare`` devenind si ele proprietatea publica a Municipiului X, care este si posesorul acestora.
In ceea ce priveste daunele cominatorii, s-a apreciat ca acestea nu pot fi acordate, acest petit fiind respins ca urmare a respingerii capatului de cerere principal referitor la revendicarea bunurilor.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitand admiterea caii extraordinare de atac, desfiintarea deciziei atacate, cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata .
In dezvoltarea criticilor de nelegalitate, reclamanta a aratat ca decizia recurata a fost pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor de drept material prevazute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, art. 1909 alin. (1) C. civ.
Sustine recurenta ca instanta de apel in mod gresit a considerat ca actiunea in revendicare mobiliara formulata de societatea reclamanta este inadmisibila, deoarece, in opinia sa, bunurile in litigiu nu au intrat in proprietatea publica, sustinand, totodata, ca echipamentele revendicate sunt bunuri mobile care nu au intrat in posesia SC D. SA sau a Municipiului X pentru ca au fost de rea-credinta la momentul dobandirii lor.
De asemenea, reclamanta a mai aratat ca echipamentele revendicate nu sunt imobile prin destinatie, deoarece au o functionalitate proprie, independenta de incorporarea lor intr-un imobil si ca acestea nu au fost puse de proprietar, respectiv Municipiul X pe imobilul - Statia de epurare, ci de un tert, in speta societatea reclamanta.
In continuare, procedeaza la enuntarea dispozitiilor art. 1, art. 7 pct. 2 si art. 8 pct. 3 din contractul de concesiune referitoare la bunurile de retur.
Totodata, sustine ca la data Hotararii nr. 129/2012 a Consiliului Local X echipamentele revendicate apartineau societatii reclamante, aceasta hotarare fiind expresia punerii in aplicare a art. 8 pct. 3 din contractul de concesiune.
S-a mai invederat ca bunurile revendicate nu au fost dobandite prin achizitie publica, conform art. 7 lit. b) din Legea nr. 213/1998, deoarece Municipiul X nu a fost autoritate contractanta in contractul de antrepriza si nici dobanditorul dreptului de proprietate in urma executarii contractului de achizitie publica, ci autoritatea contractanta a fost o persoana juridica de drept privat, respectiv societatea SC D. SA.
Precizeaza ca aceasta din urma societate nu a dobandit dreptul de proprietate asupra echipamentelor deoarece ii era opozabila clauza de rezerva a proprietatii pana la plata integrala a pretului.
Sustine ca dispozitiile art. 2 si art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 prevad procedura prin care un bun dobandeste apartenenta la domeniul public, conditii care in speta nu sunt indeplinite.
In continuare, precizeaza ca bunurile revendicate nu sunt imobile prin destinatie si ca nu a intervenit accesiunea imobiliara intrucat in cauza nu este incidenta situatia prevazuta la art. 493 teza I C. civ. Totodata, sustine reclamanta ca nu a intervenit nici transferul proprietatii bunurilor mobile catre SC D. SA sau catre Municipiul X, ca urmare a operarii prezumtiei posesiei de buna-credinta, intrucat, in speta, nu a operat prezumtia de proprietate, conform art. 1909 alin. (1) C. civ., achizitorul nefiind de buna-credinta deoarece avea cunostinta ca bunurile apartin unei alte persoane prin efectul opozabilitatii contractelor de executie la statia de epurare, aspect dovedit prin semnarea procesului-verbal din 25 ianuarie 2011 de control al calitatii lucrarilor executate de societatea reclamanta.
Prin urmare, sustine ca decizia recurata este nelegala cu privire la respingerea actiunii in revendicare, solicitand in consecinta modificarea acesteia intrucat, in speta, nu putea fi invocat beneficiul caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publica.
Intimatele-parate SC D. SA si C. SpA - Sucursala Y au depus la dosar intampinari, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotararii atacate ca fiind legala si temeinica. Totodata, intimata Municipiul X, Primarul Municipiului X a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Inalta Curte, analizand decizia atacata in raport cu criticile formulate, in limitele controlului de legalitate si temeiurilor de drept invocate, a constatat ca recursul declarat de recurenta-reclamanta SC A. SRL este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Prealabil analizarii criticilor formulate, se impune a fi facuta precizarea ca, potrivit dispozitiilor legale ce reglementeaza calea de atac extraordinara a recursului, nu pot face obiectul analizei in aceasta faza procesuala criticile referitoare la stabilirea situatiei de fapt si interpretarea probatoriului, acestea reprezentand aspecte legate de temeinicia hotararii, si nu de nelegalitatea acesteia.
Recurenta-reclamanta si-a intemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in raport cu care Inalta Curte retine ca acesta poate fi invocat atunci cand prin hotararea recurata s-a produs o incalcare a legii, respectiv daca solutia este in contradictie cu legea care a fost aplicata raportului juridic dedus judecatii si inlaturarea acestei contradictii se impune in raport de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecatorii fondului.
Examinand decizia recurata, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat, se constata ca sustinerile recurentei sunt nefondate, avand in vedere ca argumentele instantei de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si care au condus la solutia pronuntata, cu respectarea dispozitiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Subsumat acestui motiv de nelegalitate, care vizeaza cazurile cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, recurenta-reclamanta a invocat aplicarea gresita a dispozitiilor art. 3 alin. (1), art. 7 lit. b) din Legea nr. 213/1998 si art. 1909 alin. (1) C. civ., sustinand ca bunurile din litigiu sunt mobile avand functionalitate proprie si ca acestea nu au intrat in proprietatea publica a Municipiului X avand in vedere dispozitiile contractuale incheiate intre parti.
Inalta Curte constata ca reclamanta SC A. SRL a investit instanta de judecata cu o cerere prin care a solicitat, in raport cu dispozitiile legale evocate, restituirea in natura a mai multor echipamente care au fost montate la Statia de epurare a apei menajere si reziduale (WWTP) din municipiul X.
Analizand recursul recurentei-reclamante, instanta retine ca in speta sunt incidente dispozitiile Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006.
Astfel, art. 2 lit. j) din Legea nr. 51/2006 defineste sistemul de utilitati publice ca fiind ansamblul bunurilor mobile si imobile, dobandite potrivit legii, constand din terenuri, cladiri, constructii si instalatii tehnologice, echipamente si dotari functionale, specific unui serviciu de utilitati publice, prin ale carui exploatare si functionare se asigura furnizarea/prestarea serviciului.
Dispozitiile art. 4 alin. (1) din aceeasi lege prevad ca sistemele de utilitati publice sunt parte componenta a infrastructurii tehnico-edilitare a unitatilor administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes si folosinta publica si apartin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unitatilor administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietatii publice sau private a acestora, dupa caz.
(2) Daca amplasarea si realizarea componentelor sistemelor de utilitati publice, respectiv dezvoltarea celor existente, impun ocuparea definitiva a unor terenuri sau dezafectarea unor cladiri, altele decat cele apartinand domeniului public ori privat al unitatilor administrativ-teritoriale, acestea vor fi trecute in proprietatea publica a unitatilor administrativ-teritoriale prin procedurile prevazute de lege.
Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, directi ori indirecti, ai serviciilor de utilitati publice: utilizatorii casnici persoane fizice sau asociatii de proprietari/locatari, operatorii economici, institutiile publice.
Alin. (4) al aceluiasi articol prevede obligatiile pe care le au membrii comunitatilor locale, persoane fizice sau persoane juridice, in calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilitati publice, printre care si respectarea normelor de exploatare si functionare a sistemelor de utilitati publice, precum si acceptarea limitarii cantitative sau intreruperea temporara a furnizarii/prestarii serviciilor pentru executia unor lucrari prevazute in programele de reabilitare, extindere si modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare.
In raport cu dispozitiile legale evocate, Inalta Curte constata ca motivele de recurs sunt nefondate avand in vedere ca intrarea bunurilor in patrimoniul Municipiului X s-a realizat prin efectul legii, cum de altfel prevad si dispozitiile Legii nr. 51/2006.
Astfel, legea reprezinta izvorul direct aplicabil litigiului, iar partile nu au posibilitatea de a trece peste dispozitiile legale incidente in materie prin invocarea unor dispozitii contractuale, respectiv contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare nr. 1/26.03.2010, denumit contract de concesiune, in care concedent este Municipiul X, iar concesionar SC D. SA.
Mai mult, bunurile pretinse de reclamanta ca fiind proprietatea acesteia sunt bunuri imobile prin destinatie, care apartin proprietarului fondului aservit, respectiv Municipiului X, in calitate de proprietar al cladirii reprezentand Statia de epurare X, pe care au fost amplasate aceste bunuri .
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la lamurirea aspectului daca bunurile revendicate sunt sau nu bunuri de retur, Inalta Curte apreciaza ca aceasta critica nu este esentiala solutionarii litigiului.
Totusi, ele sunt considerate bunuri de retur conform definitiilor date in contractul de concesiune incheiat intre parti, insa sunt proprietatea Municipiului X conform Hotararii Consiliului Local nr. 129/2012, retinandu-se, totodata, ca aceste bunuri sunt insesizabile.
Din verificarea actelor dosarului, se constata ca la filele nr. 83-84 din dosarul nr. x/1259/2011* al Inaltei Curti se afla depusa in copie aceasta hotarare, din care reiese ca s-a dispus preluarea in domeniul public al Municipiului X a bunurilor rezultate din investitiile efectuate de SC D. SA in cadrul Masurii Ex-ISPA nr. 2003/RO/16/P/PE/026 ``Reabilitarea statiei de epurare a Municipiului X``. S-a mai constatat ca aceste bunuri nu sunt grevate de sarcini si nu sunt procese pe rolul instantelor de judecata avand ca obiect aceste bunuri .
In cuprinsul Hotararii Consiliului Local nr. 129/2012 s-a mai retinut ca echipamentele componente ale instalatiilor electrice din Statia de epurare a municipiului X, realizate prin contractul de lucrari ``Reabilitarea statiei de epurare a municipiului X`` din cadrul masurii ISPA, care fac obiectul dosarului nr. x/1/2012 aflat pe rolul Inaltei Curti, respectiv cinci tablouri electrice, cabluri de alimentare aferente si cablul de fibra optica multi-mode vor fi predate Municipiului X libere de sarcini.
Art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilitati publice prevede ca ``in cazul gestiunii delegate, bunurile realizate de operatori in conformitate cu programele de investitii impuse prin contractul de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin de drept, la expirarea contractului, gratuit si libere de orice sarcini, unitatilor administrativ-teritoriale si sunt integrate domeniului public al acestora``.
Referitor la critica intemeiata pe dispozitiile art. 1909 C. civ., Inalta Curte apreciaza ca aceasta este neintemeiata, fiind gresit invocata, intrucat in speta bunurile ce formeaza obiectul litigiului apartin domeniului public, cum de altfel s-a aratat, astfel incat problema revendicarii nu este incidenta in cauza.
Astfel, cum in mod corect a retinut si instanta de apel, art. 1909 alin. (1) C. civ. naste in favoarea posesorului o prezumtie absoluta de proprietate, adica o prezumtie care nu poate fi combatuta cu o clauza continuta intr-un act aditional incheiat intre terti, altii decat posesorul, iar acest articol consacra si efectul achizitiv de proprietate al posesorului de buna-credinta, in situatia in care el ar fi dobandit bunul mobil de la o persoana care nu era proprietara bunului, aceasta situatie avand loc direct in temeiul legii, si nu in baza vreunei conventii intocmite cu un neproprietar.
In consecinta, fata de considerentele expuse, Inalta Curte, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta SC A. SRL.