Nelegalitatea incetarii contractului individual de munca. Nematerializarea acordului de vointa

- s-a anulat decizia nr. 69/25.03.2013 de incetare a contractului individual de munca emisa de parata, ca nelegala;

- s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul si in functia detinute anterior concedierii;

- a fost obligata parata sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat, de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Reclamantul a fost salariatul paratei iar prin decizia 69/25.03.2013 (fila 6 dosar) emisa de parata contractul de munca al acestuia a incetat in baza art. 55 lit. b din Codul muncii.

In drept, tribunalul a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 55 lit. b din Codul muncii, invocat drept temei al incetarii raporturilor de munca, "Contractul individual de munca poate inceta ca urmare a acordului partilor, la data convenita de acestea. ``

Textul de lege citat nu face altceva decat sa reglementeze o situatie particulara a principiului simetriei actului juridic, principiu conform caruia daca incheierea contractului individual de munca este rezultatul consimtamantului reciproc al partilor, aplicand principiul simetriei actului juridic, acordul de vointa este in egala masura apt sa conduca la incetarea acestuia.

Desi, Codul muncii nu reglementeaza modalitatea in care trebuie sa fie exprimat acest acord (scris sau verbal) si nici care este procedura in cazul unei astfel de incetari, tribunalul retine totusi ca acesta trebuie sa respecte regulile valabile si la incheierea contractului de munca .

Astfel partile, in cunostinta de cauza, trebuie sa exteriorizeze concret si precis vointa de incetare a contractului si sa nu intervina vreo cauza care sa conduca la afectarea vointei partilor din cauza existentei ybyu viciu de consimtamant.

Mai mult, chiar prin intampinare parata arata faptul ca decizia de desfacere a contractului de munca a fost luata pentru ca reclamantul a absentat mai multe zile de la serviciu, aceasta considerand ca este favorabila reclamantului decizia de incetare a raporturilor de munca emisa in baza art. 55 lit. b Codul muncii, fata de o decizie de desfacere a contractului de munca din cauza absentelor nemotivate.

In cauza tribunalul a retinut ca parata, careia ii revenea sarcina probei potrivit art. 272 din Codul muncii nu a administrat nicio dovada din care sa rezulte ca un astfel de acord al partilor a intervenit si ca urmare tribunalul a anulat decizia nr. 69/25.03.2013 de incetare a contractului individual de munca emisa de parata, ca nelegala.

In consecinta, potrivit dispozitiilor art. 80 alin 2 din Codul muncii, avand in vedere pozitia reclamantului exprimata in cuprinsul actiunii introductive de instanta, tribunalul a dispus reintegrarea acestuia in postul si functia detinute anterior concedierii.

In temeiul art. 80 alin. 1 Codul muncii. tribunalul a obligat parata sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat, de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective.

Impotriva acestei sentinte, a declarat apel in termenul legal, motivat parata Administrator Judiciar Casa de Insolventa Transilvania - Filiala Bucuresti SPRL, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Se arata in dezvoltarea caii de atac formulate de catre apelant ca solicita instantei control judiciar sa constatate faptul ca in mod gresit Tribunalul a respins exceptia tardivitatii prin practicaua hotararii, motivand ca intimata nu a realizat dovada comunicarii catre contestator a deciziei de concediere si nu a depus inscrisuri in acest sens. Astfel, Tribunalul printr-o expresie lapidara, prinsa in practicaua hotararii, nu a argumentat, in cadrul considerentelor sale prin care si-a format convingerea intima ce a determinat-o in a procedat la respingerea exceptiei tardivitatii si in a considera ca cererea dedusa judecatii este formulata in termen si pe cale de consecinta hotararea nu cuprinde nicio dispozitie cu privire la modul de solutionare a exceptiei.

Dupa cum apelanta a precizat la judecata in fond, domnul I. M. L. si-a exprimat, verbal, consimtamantul cu privire la incetarea contractului individual de munca, in conformitate cu dispozitiile art. 55 lit. b) din Codul muncii, insa a refuzat sa semneze ca a primit un exemplar al deciziei nr. 69 din data de 25.03.2013, motivand ca are cunostinta de situatia economica dificila a societatii.

Dovada ca acest contestator, impreuna cu ceilalti patru colegi, P. I. A., P. N., P. V. F. si M. C., care de asemenea au atacat si ei deciziile de concediere, toti avand acelasi aparator ales, a luat cunostinta de decizia de incetare a contractului individual de munca, respectiv, in speta, de dispozitiile deciziei nr. 69 la data de 25.03.2013, rezulta din cuprinsul unei alte actiuni care face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Tribunalului I., in care toti au recunoscut ca "in luna martie 2013 a fost ultima luna in care au prestat munca fata de parata, aceasta aducandu-le la cunostinta ca punctul de lucru unde isi desfasurau activitatea se va inchide, societatea restrangandu-si activitatea".

Intimatul contestator I. M. L., la sugestia unui alt coleg, cu rea-credinta a evitat sa semneze de primire decizia de incetare a contractului de munca, urmarind de fapt ca ulterior sa atace aceasta decizie si sa solicite drepturi salariale necuvenite.

Astfel, se poate observa ca intimatul recunoaste faptul ca dupa luna martie 2013 nu a mai desfasurat activitate pentru societatea apelanta, intrucat societatea isi restrange activitatea, prin desfiintarea punctului de lucru unde acesta lucra, precum si faptul ca reprezentantii societatii le-a comunicat faptul ca vor inceta si contractele individuale de munca, iar instanta de fond nu a aplicat in mod judicios principiul rolului activ in aflarea adevarului, deoarece fata de o decizie de concediere emisa in martie 2013 se exercita o actiune de anulare la mai bine de 1 (un) an, mai exact 15 luni, respectiv in iunie 2014.

In lipsa dovezii bilaterale, atat din partea salariatului cat si din partea angajatorului, cu privire la momentul comunicarii deciziei, coroborand aspectele invederate mai sus, considera apelanta ca intimatul contestator I. M. L., care se contrazice in propriile sustineri, in functie de interesul pe care il manifesta in fiecare dintre actiuni, a avut cunostinta de decizia de incetare a contractului individual de munca inca din martie 2013, deoarece nu exista o dovada de realizare a comunicarii in evidentele angajatorului din care sa rezulte comunicarea la data de 14 mai 2014.

Mai mult, dovada realizarii unei intelegeri cu privire la incetarea contractului individual de munca "prin acordul partilor", rezulta din imprejurarea recunoasterii salariatului din pricina pendinte ca "luna martie 2013 a fost ultima luna in care am prestat munca fata de parata", iar actiunea este exercitata dupa 15 luni de la incetarea prestarii.

Pentru cele expuse, apelanta solicita, in principal admiterea exceptiei tardivitatii si respingerea actiunii ca atare, iar, in subsidiar in cazul in care instanta de control judiciar apreciaza, corect de altfel, ca instanta fondului nu a dezlegat si nu solutionat prin hotararea apelata aceasta exceptie aceasta solicita sa dispuna casarea si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a retinut ca parata nu a facut dovada ca intimatul contestator si-a exprimat acordul cu privire la incetarea contractului individual de munca, in conformitate cu dispozitiile art. 55 lit. b) din Codul muncii.

Pentru a dispune aceasta, instanta de fond nu a avut in vedere intregul context de fapt si de drept in urma caruia a fost dispusa incetarea raportului de munca . Considera titulara prezentei cai de atac ca aceasta scapare a condus instanta la a nu califica corect natura actului juridic in urma caruia raportul juridic de munca a incetat.

Una dintre obligatiile principale asumate de catre intimatul I. M. L., in baza contractului de munca, in calitatea acestuia de angajat, consta in prezenta fizica a acestuia la locul de munca, conform programului de munca stabilit de catre angajator, obligatie pe care acesta nu si-a indeplinit-o in mai multe zile la rand (aspect recunoscut, asa cum a aratat mai sus, prin actiunea care face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX), fara a-si motiva in vreun fel absenta .

Cu toate ca aceasta situatie de fapt era, fara indoiala, cauzatoare de prejudicii pentru societate, angajatorul a luat totusi decizia de a proceda la solutionarea acestui potential conflict, care ar fi avut un deznodamant in defavoarea angajatului intr-o varianta in care sa se ajunga la rezultatul care indiscutabil se impunea, adica incetarea pe viitor a raportului juridic de munca, dar care sa nu-1 prejudicieze pe viitor pe angajat, adica incetarea contractului in baza unui temei legal din care sa nu transpara motivul real, respectiv acela constand in abaterea disciplinara savarsita.

Astfel, in mod corect ar fi trebuit ca instanta de fond sa se observe faptul ca in urma situatiei create de catre angajator solutia de incetare a contractului individual de munca aleasa a fost una pe cale amiabila, prin acordul partilor.

Codul muncii nu reglementeaza modalitatea in care acest acord trebuie exprimat, prin urmare acesta poate rezulta si in mod tacit atunci cand din manifestarea de vointa a partilor nu este una echivoca. Ori, lipsa caracterului echivoc in acest caz reiese din urmatoarele aspecte:

Conditia-prilej care a stat la baza luarii acestei decizii a fost incalcarea de catre angajat a obligatiilor sale contractuale prin lipsa nemotivata de la locul de munca,aceasta lipsa de la locul de munca echivaleaza cu o exprimare tacita a vointei angajatului in sensul de a nu-si mai indeplini obligatiile sale contractuale si implicit a vointei de a nu mai pastra in vigoare acest raport juridic.

Se poate presupune, in mod rezonabil, ca in schimbul unei desfaceri a contractului de munca ca urmare a efectuarii unei cercetari disciplinare, angajatul ar fi ales, daca i s-ar fi oferit posibilitatea, incetarea contractului de munca in temeiul acordului partilor.

Avand in vedere aceste aspecte de ansamblu, precum si faptul ca instanta de fond ar fi trebui sa acorde valoare juridica manifestarii tacite de vointa a partilor, in sensul de a constata faptul ca emiterea deciziei de incetare a contractului individual de munca de catre societatea T. SRL, in temeiul acordului partilor a fost doar concretizarea si exteriorizarea finala a unui acord de vointa neechivoc, exprimat tacit de catre partile contractante.

Examinand motivele de apel formulate fata de hotararea apelata si probele administrate in cauza, cercetand pricina in limitele prevazute de art. 477 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Obiectul pricinii dedus judecatii il constituie anularea deciziei emise in baza art. 55 lit. b) din Codul muncii,anexate la fila 6 dosar fond .

P. sentinta apelata,in mod corect tribunalul a respins exceptia tardivitatii formularii contestatiei pe considerentul ca apelanta nu a realizat dovada comunicarii deciziei contestate intimatului .

Pe de alta parte,nu trebuie neglijat ca dispozitiile art. 268 din Codul muncii, reglementeaza termene diferite de prescriptie dupa cum urmeaza:

"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;

b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara:

c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;

e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

(2) in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului``.

Raportand aceste dispozitii normative la continutul in date al deciziei contestate emise in baza art. 55 lit. b) Codul,respectiv in baza acordului partilor, aplicabil in prezenta speta este alin. (2) al articolului mai sus mentionat art. 268 din Codul muncii, ce prevede un termen de prescriptie de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune .

Disp. art. 268 din Codul muncii, alin. (1) reglementeaza termenul de prescriptie in cazul: (a) deciziei unilaterale a angajatorului concediere), (b) deciziei de sanctionare disciplinara, (c) drepturilor salariale neacordate sau a despagubirilor, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor, (d) neexecutarii contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia - situatii care insa nu se regasesc in prezenta cauza.

Pentru celelalte ipoteze neprevazute in mod expres in alin. (1), legiuitorul reglementeaza in alin. (2) un termen de prescriptie de 3 ani.

D. urmare, avand in vedere natura actului contestat in mod eronat apelanta a apreciat ca fiind aplicabil in prezenta speta termenul de prescriptie de 30 zile prevazut de dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. a) Codul Muncii.

Termenul de prescriptie prevazut de dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. a) Codul Muncii se aplica in mod expres si exclusiv deciziei unilaterale a angajatorului.

Or, o decizie unilaterala a angajatorului nu poate fi decat o decizia de concediere a salariatului, doar acest document cuprinzand manifestarea unilaterala de vointa din partea angajatorului de a dispune incetarea contractului de munca al salariatului in cauza.

Cum,in prezenta cauza nu se contesta o decizie de concediere emisa de apelanta, in mod evident termenul de prescriptie de 30 zile, calculat de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca nu este incident in speta.

Incetarea raporturilor de munca s-a produs in baza art. 55 lit. b) Codul muncii,dupa cum invoca apelanta in baza acordului partilor, decizia emisa in acest sens nu are evident caracterul unei decizii unilaterale a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca,drept urmare nu este incident in speta termenul de prescriptie de 30 zile prevazut de dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, aplicabil in speta fiind termenul de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, conform art. 268 alin. (2) din Codul Muncii.

Nu trebuie neglijat sub acest aspect ca insusi apelantul a calificat decizia contestata de incetare a contractului de comun acord,ca fiind emisa in temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii, sens in care evident nu se putea aplica termenul de prescriptie de 30 zile .

Asadar,Curtea apreciaza ca cererea privind anularea deciziei emise in baza art. 55 lit. b) Codul muncii ce formeaza obiectul pricinii deduse judecatii, nu se incadreaza in ipotezele prev. de art. 268 alin. 1 lit. a) si b) Codul Muncii (30 zile de la comunicare), cum nejustificat si fara temei legal apreciaza apelantul,ci a ipotezei prev. de art. 268 alin. 2 Codul Muncii potrivit careia in toate situatiile altele decat cele prevazute la alin. 1 termenul este de 3 ani de la nasterea dreptului. Termenul pentru anularea deciziei care ar atesta acordul de vointa, in sustinerea angajatorului, nu este de 30 de zile de la comunicare, ci de 3 ani de la data nasterii dreptului.

D. urmare, exceptia tardivitatii invocata de apelanta este neintemeiata si pentru considerentele infatisate,de natura a complini motivarea primei instante.

Neintemeiate sunt si criticile invocate pe fondul dreptului dedus judecatii.

In cazul deciziei de incetare a raporturilor de munca de comun acord, este necesar ca partile sa-si materializeze acordul de vointa printr-un consimtamant. P. urmare, indiferent cine are initiativa incetarii contractului, aceasta constituie o oferta adresata celeilalte parti, fiind necesara acceptarea ofertei de catre cealalta parte, materializata printr-o decizie semnata si confirmata de ambele parti. Consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, explicit si sa excluda orice echivoc.

In acest caz, in registrul REVISAL se inregistreaza incetarea contractului conform art. 55 lit. b) din Codul muncii.

Tribunalul a retinut in acord cu dispozitiile art. 55 lit. b din Codul muncii,ca in fapt contractul de munca poate inceta ca urmare a acordului partilor, la data convenita de acestea si raportat la probatoriul administrat in cauza parata nu a realizat dovada acordului intimatul contestator cu privire la incetarea contractului individual de munca, in conformitate cu dispozitiile sus precizate.

Respectand principiul simetriei actelor juridice, decizia de incetare a contractului de munca trebuie sa imbrace ad validitatem forma scrisa si se comunica salariatului.

In cauza legal s-a statuat ca parata, careia ii revenea sarcina probei potrivit dispozitiilor art. 272 din Codul muncii, nu a administrat nicio dovada din care sa reiasa acordul partilor cu privire la incetarea contractului de munca .

Raportat la aceste considerente nu pot fi primite apararile apelantei,in sensul ca`` intimatul I. M. L. si-a exprimat, verbal, consimtamantul cu privire la incetarea contractului individual de munca, in conformitate cu dispozitiile art. 55 lit. b) din Codul muncii, insa a refuzat sa semneze ca a primit un exemplar al deciziei nr. 69 din data de 25.03.2013, motivand ca are cunostinta de situatia economica dificila a societatii``,fiind evident necesar ca decizia de incetare a contractului de munca sa imbrace ad validitatem forma scrisa,impunandu-se respectarea regulilor valabile si la incheierea contractului de munca .

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-parata Administrator Judiciar Casa de Insolventa Transilvania - Filiala Bucuresti SPRL, cu sediul in Bucuresti, Phoenicia Business Center,, , impotriva sentintei civile nr. 913 din data de 19 martie 2015, pronuntata de Tribunalul I. - Sectia Civila in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M. L. - CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat in B., jud. I.,, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi, 14. 01. 2016.