Raspundere civila delictuala. Actiune in despagubiri. Invocarea unui prejudiciu moral cu caracter continuu

In cazul in care prin cererea de chemare in judecata se solicita daune morale pentru ultimii trei ani anteriori formularii actiunii, in vederea acoperirii prejudiciului moral suferit in urma vatamarii datorate unui accident de circulatie, este lipsit de relevanta invocatul caracter continuu al prejudiciului moral suferit in ceea ce priveste prescriptia dreptului material la actiune, in conditiile in care fapta delictuala pretins cauzatoare a prejudiciului este una singura, iar de la data savarsirii acesteia au trecut mai mult de 3 ani.

Prin urmare, in mod corect instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, intrucat nu se poate pune semnul egalitatii intre momentul producerii prejudiciului moral si intinderea in timp a efectelor acestuia.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la 8 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila, sub numar de dosar x/3/2018, reclamanta A., in contradictoriu cu parata B. S.A. si intervenientul fortat C., a solicitat instantei obligarea paratei la plata sumei de 750.000 Euro, in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral suferit in ultimii trei ani anteriori datei introducerii cererii de chemare in judecata, ca urmare a accidentului de circulatie a carui victima a fost.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 998 si art. 999 C. civ. din 1864 si cele ale art. 41-44 si art. 48-58 din Legea nr. 136/1995.

Prin sentinta civila nr. 3323 din 1 noiembrie 2018, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune; a respins cererea formulata de reclamanta A., in contradictoriu cu parata B. S.A. si intervenientul fortat C., ca fiind prescrisa.

Impotriva acestei sentinte, reclamanta A. a declarat apel, solicitand anularea hotararii apelate si, in rejudecare, respingerea ca neintemeiata a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si admiterea actiunii, asa cum aceasta a fost formulata.

Prin decizia civila nr. 1500/A din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamanta A. impotriva sentintei civile nr. 3323 din 1 noiembrie 2018, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. x/3/2018, in contradictoriu cu intimata-parata B. S.A. si intimatul-intervenient fortat C.

In termen legal, invocand in drept prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs impotriva deciziei civile nr. 1500/A din 2 octombrie 2019 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate si a sentintei civile nr. 3323 din 1 noiembrie 2018 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a Vl-a civila si trimiterea cauzei in rejudecare Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, in vederea solutionarii actiunii pe fond, cu consecinta respingerii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune invocata de intimata-parata B. S.A., ca neintemeiata.

Recurenta-reclamanta a apreciat ca hotararea Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila este nelegala pentru motivele prevazute de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. (``cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei``) si ale art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. (``cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material``).

A aratat ca, prin cererea introductiva, a solicitat instantei sa oblige intimata-parata B. S.A. la plata de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamanta in ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata .

A considerat solutia de respingere a actiunii, pe considerentul implinirii termenului de prescriptie a dreptului material la actiune, ca fiind nelegala.

Sustine ca prejudiciul solicitat are un caracter continuu, intrucat se resimte si se materializeaza zilnic, limitarile si restrangerile aduse unui mod de viata normal, specific unei persoane de varsta recurentei-reclamante, avand loc in fiecare moment.

Ca atare, a apreciat ca dreptul la actiune ia nastere zilnic, corespunzator momentului in care urmarea pagubitoare se manifesta, fiind restransa posibilitatea de deplasare.

Fata de natura continua a prejudiciului, a considerat ca solicitarea de acordare de despagubiri pentru ultimii 3 ani nu poate fi considerata ca prescrisa, deoarece dreptul material la actiune incepe sa curga in momentul nasterii dreptului subiectiv la despagubire, care apare la data manifestarii prejudiciului: zi de zi.

Pe de alta parte, a apreciat decizia recurata ca fiind nelegala, intrucat, in materia prescriptiei extinctive nu sunt aplicabile dispozitiile cuprinse in Decretul nr. 167/1958, ci prevederile Codului Civil in vigoare.

A facut referire la stabilirea momentului nasterii dreptul la actiune ca fiind situat, cel mai tarziu, la data de 20 august 2014 - data intocmirii expertizei medico-legale solicitata de Tribunalul din Tivoli.

Potrivit dispozitiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a Codului civil: ``prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit``. Per a contrario, prescriptiile incepute dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil sunt guvernate de dispozitiile acestuia.

Conform dispozitiilor art. 1394 C. civ., in materia raspunderii civile delictuale, in toate cazurile in care despagubirea deriva dintr-un fapt supus de legea penala unei prescriptii mai lungi decat cea civila, termenul de prescriptie a raspunderii penale se aplica si dreptului la actiunea in raspundere civila.

Or, in raport de data accidentului, legea penala in vigoare stabilea, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 si 4 C. pen. din 1969, pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar termenul de prescriptie a raspunderii penale era de 5 ani, conform art. 122 alin. l lit. d) C. pen. din 1969.

Ca atare, recurenta-reclamanta a considerat ca in cauza opereaza institutia prorogarii termenului de prescriptie, ceea ce face ca termenul de prescriptie a dreptului material la actiune sa nu fie cel general de 3 ani, prevazut de art. 2517 C. civ., ci cel de 5 ani, egal cu termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Asadar, daca termenul de prescriptie a inceput sa curga la 20 august 2014, a sustinut ca la 8 mai 2018 (data depunerii cererii de chemare in judecata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila), termenul de prescriptie nu era implinit, iar dreptul material la actiune a fost exercitat in termen.

Recurenta-reclamanta a mai invocat nelegalitatea hotararii instantei de apel si din perspectiva raportarii acesteia la deciziile de speta pronuntate de instanta suprema, in care se statueaza cu privire la consecintele juridice ale prejudiciului cu caracter continuu: decizia nr. 2316 din 3 iunie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia civila (in cuprinsul deciziei se retine ca ``prejudiciul cauzat atat de infirmitate, cat si de traumele fizice si psihice inerente unor interventii chirurgicale, are un caracter continuu``) si decizia nr. 289 din 20 ianuarie 2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia civila (s-a retinut ca ``agravarea starii de sanatate avand drept consecinta sporirea treptata a prejudiciului, echivaleaza cu aparitia unui nou prejudiciu cu caracter de certitudine. Situatia este aceeasi si in cazul prejudiciului moral, care nu s-a produs in integralitate la data aflarii diagnosticului, ci ulterior pe parcursul evolutiei bolii. in consecinta, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la momente succesive diferite, pe masura ce fiecare paguba este cunoscuta efectiv``).

A apreciat ca, sub aspectul nasterii dreptului la actiune, aceste decizii sunt aplicabile spetei, deoarece vizeaza situatia in care prejudiciul are caracter continuu.

Intimata-parata B. S.A. a formulat intampinare, prin care a solicitat, in esenta, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizand decizia recurata, in limitele controlului de legalitate, in raport de criticile formulate, tinand cont si de apararile formulate prin intampinare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. pentru urmatoarele considerente:

Conform art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., hotararea poate fi casata cand aceasta nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura pricinii.

Hotararea atacata este pronuntata cu respectarea dispozitiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzand motivele de fapt si de drept pe care se sprijina si care au format convingerea instantei, decizia recurata fiind amplu motivata, argumentele acesteia constituindu-se intr-o inlantuire logica a faptelor si a regulilor de drept pe baza carora s-a fundamentat solutia.

Criticile recurentei nu sustin acest motiv de recurs, intrucat vizeaza exclusiv aspecte ce tin de modalitatea in care instanta a inteles sa-si argumenteze solutia adoptata in raport de stabilirea situatiei de fapt retinuta in cauza.

Se retine ca apelul are caracter devolutiv, ceea ce permite instantei de apel sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, asa incat considerentele reprezinta analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, solutia fiind motivata pe aspectele esentiale care au format convingerea instantei de apel.

In consecinta, imprejurarea ca recurenta este nemultumita de argumentele si solutia pronuntata in cauza nu determina incidenta niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.: absenta motivarii, contradictia argumentelor sau invocarea unor motive straine de natura pricinii.

Contrar sustinerilor recurentei, argumentat si legal motivat, instanta de apel a pronuntat o hotarare legala in ceea ce priveste incidenta dispozitiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, respectiv incidenta prevederilor art. 3 si art. 8 ale acestui act normativ, fiind nefondate criticile recurentei-reclamante sub aspectul incidentei termenului de prescriptie a raspunderii penale de 5 ani, respectiv a gresitei solutionari a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .

Actiunea dedusa judecatii vizeaza daune morale pretinse pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata, fiind de necontestat ca singurele dispozitii aplicabile in cauza cu privire la termenul in care poate fi introdusa o cerere in raspundere civila delictuala sunt dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.

In raport cu prevederile art. 6 alin. 4 C. proc. civ. coroborate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, aspect care determina incidenta in cauza a dispozitiilor Decretului nr. 167/1958, iar nu a prevederilor Codului civil adoptat prin Legea nr. 71/2011, cum in mod gresit pretinde recurenta.

Prin urmare, in raport cu data la care a avut loc accidentul de circulatie, instanta de apel a retinut cu justete ca in speta sunt incidente dispozitiile art. 3 si art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.

Aceasta regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei extinctive in ipoteza actiunii in raspundere civila pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite, consacrata in art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, se caracterizeaza prin stabilirea a doua momente alternative de la care prescriptia poate incepe sa curga si anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea, iar, pe de alta parte, momentul obiectiv al datei la care pagubitul putea ori trebuia sa cunoasca aceste elemente.

Fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu este reprezentata de accidentul de circulatie, avand ca autor pe intervenientul fortat C., accident soldat cu vatamarea corporala grava a reclamantei.

Accidentul de circulatie a avut loc la 26.07.2008, iar la 23.12.2008 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intervenientului fortat si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ acestuia.

Prin urmare, din perspectiva analizarii dreptului material la actiune, reclamanta a cunoscut la data producerii accidentului persoana care raspunde de paguba (potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958), astfel ca termenul de prescriptie de 3 ani al dreptului material la actiune a inceput sa curga de la 26.07.2008 (cand a avut loc accidentul) sau cel mult de la 23.12.2008 (cand s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intervenientului fortat), termenul de prescriptie fiind implinit la momentul formularii cererii de chemare in judecata (08.05.2018).

Din perspectiva momentului cunoasterii pagubei, recurenta critica decizia atacata, sustinand ca raportat la caracterul continuu al suferintelor resimtite, in cei trei ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata, dreptul material la actiune nu s-a prescris.

Fara a nega suferinta fizica si psihica prilejuita reclamantei prin accidentul din 26.07.2008, apelul, prin efectul sau devolutiv, a permis instantei sa constate ca prejudiciile invocate de reclamanta nu s-au nascut in ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata si au fost cunoscute cu mai mult de 3 ani anterior promovarii actiunii, fiind lipsit de relevanta invocatul caracter continuu al prejudiciului moral suferit, in conditiile in care fapta delictuala pretins cauzatoare a prejudiciului este una singura, iar de la data savarsirii acesteia au trecut mai mult de 3 ani, din inscrisurile depuse la dosar nereiesind ca rezultatele initiale ale vatamarilor suferite in urma accidentului s-ar fi amplificat in perioada de 3 ani, anterioara demararii actiunii.

S-a constatat ca reclamanta nici nu a invederat ca prejudiciul estetic s-ar fi ivit in ultimii 3 ani, ci a aratat ca acesta consta in modificarile ireversibile aduse corpului sau, modificari ce erau cunoscute reclamantei inca dupa accident si dupa primele interventii chirurgicale.

In ceea ce priveste prejudiciul juvenil, justificat de reclamanta prin faptul ca accidentul s-a petrecut cand avea varsta de 17 ani si prejudiciul de agrement, constand in imposibilitatea de a avea o viata activa, s-a constatat ca si acestea au fost, de asemenea, cunoscute reclamantei la scurta vreme de la producerea accidentului, ce a avut drept consecinta dificultati in deplasare, astfel cum atesta referatul de expertiza medico-legala solicitat de Tribunalul Trivoli in dosarul avand ca obiect recursul reclamantei A. impotriva evaluarii anterioare, intocmit la data de 20.08.2014.

Or, chiar si in ipoteza in care s-ar aprecia ca cel mai tarziu la 20.08.2014 (data raportului de evaluare medicala intocmit cu ocazia litigiului aflat pe rolul Tribunalului Trivoli), reclamanta cunostea atat prejudiciul, cat si persoana vinovata de producerea acestuia, termenul de prescriptie de 3 ani era implinit la data formularii actiunii, respectiv la 08.05.2018, aspect retinut cu justete si de instanta de apel.

Raportand dispozitiile legale aplicabile la datele concrete ale spetei, in cauza nu se poate pune semnul egalitatii intre momentul producerii prejudiciului moral si intinderea in timp a efectelor acestuia, pretinsa fapta cauzatoare de prejudicii fiind una singura, indiferent de manifestarea ``zi de zi`` a consecintelor acesteia.

Asa fiind, nu poate fi acreditata sustinerea recurentei, potrivit careia solicitarea de acordare de despagubiri morale pentru ultimii 3 ani nu poate fi considerata ca prescrisa, deoarece prescriptia dreptului material la actiune incepe sa curga din momentul nasterii dreptului subiectiv la despagubire, respectiv de la data manifestarii prejudiciului, iar intinderea in timp a efectelor acestuia nu constituie motiv de intrerupere sau de suspendare a cursului prescriptiei.

O interpretare in sensul propus de recurenta ar transforma actiunea intr-una imprescriptibila si ar lipsi de efecte dispozitiile Decretului nr. 167/1958 referitor la prescriptia extinctiva.

In ceea ce priveste practica judiciara invocata de reclamanta, reiterata si in recurs, s-a aratat in mod corect ca aceasta vizeaza situatii diferite, situatii ce vizeaza boli incurabile cu evolutii ce nu sunt predictibile, si nu vatamari cauzate de accidente de circulatie.

In alta ordine de idei, este de mentionat ca jurisprudenta nationala nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instante, neavand calitatea unui izvor de drept, instanta investita cu solutionarea cauzei fiind tinuta de particularitatile concrete ale spetei.

Asa fiind, se constata ca nu se confirma nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., conform caruia casarea unei hotarari poate fi ceruta atunci cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, intrucat instanta de apel a interpretat si aplicat corect legea, retinand in mod legal caracterul nefondat al apelului sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune de catre prima instanta.

Pentru ratiunile infatisate, constatand ca nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevazute de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamanta, decizia atacata fiind la adapost de orice critica, Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu aplicarea dispozitiilor art. 496 alin. 1 C. proc. civ., vazand si prevederile art. 499 C. proc. civ., a respins recursul declarat de recurenta-reclamanta A. impotriva deciziei civile nr. 1500/A din 2 octombrie 2019 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, ca nefondat, mentinand decizia recurata, ca fiind legala.

Nota: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.