Promisiune bilaterala de cesiune de parti sociale. Denuntarea unilaterala a contractului

In cazul in care in promisiunea bilaterala de cesiune de parti sociale partile au prevazut, in mod expres, o clauza de denuntare unilaterala, rezervata in beneficiul cesionarului, pentru anumite nereguli, determinabile in urma unui audit financiar realizat la societatea cedenta, acceptarea acestei clauze intruneste cerinta legala a art. 1203 C. civ., iar clauza este operanta.

Prin urmare, in situatia in care punerea in executare a clauzei de catre cesionari s-a realizat dupa ce, efectuandu-se auditul financiar solicitat in conditiile stabilite in promisiune, s-au constatat nereguli, act care a cuprins, primordial, invitatia la desfiintarea amiabila a promisiunii, iar subsidiar, declaratia de denuntare a contractului in situatia refuzului cedentilor (promitenti) de a negocia, este lipsit de insemnatate ca promitentii cedenti nu au acceptat invitatia sau denuntarea unilaterala a antecontractului, deoarece aceasta isi produce deplin efectele in conditiile in care a fost folosita de beneficiarul sau conform celor statuate prin conventie si tocmai in puterea ei, conform art. 1270 C.civ., care proclama forta obligatorie a contractului.

In masura in care promitentii-cesionari si-au exercitat dreptul la denuntarea contractului in conditiile stabilite prin conventie, iar acest act nu a fost contestat decat din perspectiva stabilirii culpei partilor contractante, pe care, in sine, clauza de denuntare nu o impune, nu se mai poate analiza pretentia reclamantei de rezolutiune a promisiunii bilaterale, intrucat rezerva denuntarii unilaterale nu se confunda si nici nu se suprapune, in acest caz, cu pactul comisoriu a carui exercitare presupune, intr-adevar, neexecutarea culpabila a unei obligatii contractuale.

1. Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Buzau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal sub nr. x/114/2017 la 16 ianuarie 2017, reclamantele

S.C. A. S.R.L. si B., in contradictoriu cu parata S.C. C. S.R.L., au solicitat instantei sa dispuna:

- rezolutiunea promisiunii bilaterale de cesiune de parti sociale nr. 1013 din 6 august 2015, incheiata de B.I.N. D., cu consecinta pierderii avansului in cuantum de 50.000 euro;

- constatarea nevalabilitatii biletului la ordin BACX3AA 2802587 in suma de 50.000 euro, precum si obligarea paratei sa procedeze la restituirea biletului la ordin BACX3AA 2802587 in original;

- obligarea paratei la plata daunelor-interese, ca urmare a incalcarii pactului cambial.

In drept, au fost invocate prevederile art. 63 din Legea nr. 58/1934, art. 1549-1552 C. civ. Prin precizarile depuse la dosar, reclamantele au indicat cuantumul de 10.000 lei, aferent capatului de cerere privind daunele-interese si ca prin acest petit urmaresc recuperarea prejudiciului cauzat de parata, ca urmare a neexecutarii obligatiilor din promisiune .

Prin incheierea din 6 decembrie 2017, Tribunalul Buzau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a luat act de modificarea denumirii societatii reclamante, in sensul ca noua denumire este S.C. E. S.R.L. in loc de S.C. A. S.R.L.

Parata S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat obligarea reclamantelor la plata dublului avansului, respectiv la plata sumei de 50.000 euro, in echivalent in lei calculat la cursul B.N.R. din data efectuarii platii.

In drept, au fost invocate prevederile art. 1270 alin. (1), art. 1272 alin. (1), art. 1267 si art.

1545 C. civ.

2. Prin sentinta nr. 793/2018 din 13 noiembrie 2018, pronuntata de Tribunalul Buzau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind constatarea nevalabilitatii biletului la ordin BACX3AA 2802587 in suma de 50.000 euro, invocata de parata.

Totodata, au fost respinse cererea de chemare in judecata formulata de reclamantele S.C. E. S.R.L. si B. si cererea reconventionala formulata de parata S.C. C. S.R.L.

3. Impotriva acestei sentinte, reclamantele S.C. E. S.R.L., B. si parata S.C. C. S.R.L. au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, prin decizia nr. 268 din 4 iunie 2019.

4. Impotriva acestei decizii, atat reclamantele S.C. E. S.R.L. si B., pe de o parte, cat si parata S.C. C. S.R.L., pe de alta parte, au declarat recursuri.

4.1. Recursul recurentelor-reclamante

Prin cererea de recurs, intemeiata pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentele-reclamante au solicitat casarea deciziei atacate, in argumentarea careia au fost dezvoltate urmatoarele critici:

Prima critica vizeaza interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 1549-1553 C.civ., raportat la prevederile conventiei partilor, instanta de apel retinand in mod gresit ca nu poate dispune rezolutiunea promisiunii de cesiune parti sociale.

Recurentele considera ca, desi Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 instituie un nou mod de operare a rezolutiunii, respectiv declaratia unilaterala a creditorului in conditiile art. 1552 C.civ., rolul instantei nu este complet inlaturat, intrucat la cererea debitorului instanta poate verifica validitatea declaratiei de rezolutiune, analizand indeplinirea conditiilor rezolutiunii.

In motivarea cererii de chemare in judecata, reclamantele au solicitat tocmai acest lucru, respectiv de a se efectua verificari cu privire la validitatea declaratiei de rezolutiune si a motivelor considerate de reclamante a fi neindeplinite in cauza de parata.

In cauza, subliniaza recurentele, au fost interpretate gresit dispozitiile art. 1270 C.civ., cu referire la clauzele contractuale ale conventiei dintre parti, raportat la probele administrate, care dovedeau ca, intr-adevar, reclamantele si-au indeplinit obligatiile contractuale.

In opinia recurentelor, instanta de apel eronat a statuat ca, de fapt, denuntarea unilaterala putea opera si ca reclamantele nu si-au indeplinit obligatiile contractuale.

Sub acest aspect, recurentele au sustinut ca instanta de apel s-a aflat in eroare asupra efectuarii auditului, in sensul ca nu exista elemente din care sa rezulte ca reclamantele nu ar fi acceptat modalitatea reprezentantului paratei de a efectua verificarile necesare auditului, prin consemnarile unor notite intr-un caiet.

De altfel, instanta de apel a inlaturat argumentele recurentelor vizand neindeplinirea obligatiei efectuarii auditului din culpa paratei, care a recunoscut prin raspunsul nr. 18 la interogatoriu ca nu s-a efectuat audit financiar.

Cu privire la celelalte conditii pentru care se putea realiza denuntarea unilaterala, recurentele au mai aratat ca nu s-a facut niciun act de administrare sau de dispozitie in perioada 6 august 2015-30 septembrie 2015 si ca nu au existat deficiente la contractele de arenda.

Referitor la datoria catre F., analizata de instanta de apel, recurentele au sustinut ca partile nu au prevazut ca un astfel de motiv poate sta la baza denuntarii unilaterale, iar potrivit fisei de cont de la 16 septembrie 2015, societatea recurenta nu avea nicio datorie la F., soldul fiind de 2,34 lei.

S-a aratat ca in cauza parata nu a facut nicio dovada cu privire la deficientele contractelor de arenda, iar din probatoriul administrat de reclamante rezulta ca conventiile au fost intocmite legal si inregistrate la autoritatile locale, in temeiul acestora obtinandu-se si subventii de la A.P.I.A.

Recurentele au invocat incidenta art. 1203 C.civ., ca urmare a faptului ca denuntarea promisiunii trebuia sa fie acceptata in scris, iar instanta de apel a retinut in mod eronat ca ar exista o acceptare deplina a clauzelor si ca nu este aplicabila norma de drept enuntata.

Totodata, recurentele au sustinut ca instanta de apel a facut o aplicare gresita a normelor de drept, deoarece in cauza sunt indeplinite prevederile art. 1544 alin. (2) C.civ., avand in vedere ca cesiunea nu s-a mai incheiat din culpa paratei.

Solutia de respingere a capatului de cerere privind daunele-interese a fost apreciata ca eronata, deoarece sunt incidente prevederile art. 1549 alin. (1) C.civ., fiind dovedita vatamarea recurentelor, ca urmare a nerealizarii tranzactiei, iar suma solicitata cu acest titlu este simbolica, raportat la suma retinuta din executarea biletului la ordin si prin existenta litigiilor demarate pe rolul instantelor pana in prezent.

In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind nevalabilitatea biletului la ordin, recurentele au sustinut ca nu si-au modificat niciodata acest capat de cerere, iar instanta de apel eronat a retinut ca se puteau formula critici doar in cadrul opozitiei la executare .

In opinia recurentelor, nevalabilitatea biletului la ordin putea face obiectul analizei instantei de drept comun, intrucat este o actiune intemeiata pe raporturile fundamentale si pe conventia de executare, astfel ca nu putea fi in discutie o analiza din perspectiva art. 62 din Legea nr. 58/1934.

4.2. Recursul paratei

Prin cererea de recurs, intemeiata pe art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C.proc.civ., parata a solicitat admiterea recursului si casarea deciziei atacate.

Dupa prezentarea situatiei de fapt, recurenta a sustinut ca decizia instantei de apel este nelegala cu privire la solutia data asupra cererii reconventionale, deoarece Anexa nr. 5 (pactul cambial), cat si promisiunea bilaterala de cesiune parti sociale s-au incheiat concomitent la 6 august 2015.

Instanta de apel in mod gresit a retinut ca pactul cambial a reprezentat vointa partilor, ulterioara incheierii promisiunii bilaterale de cesiune parti sociale, fara de care nu ar fi putut exista incasarea sumei de 50.000 euro, cu titlu de sanctiune a nerespectarii obligatiilor expres statuate prin promisiunea bilaterala a cesiunii partilor sociale.

In cauza, partile semnatare ale conventiei, ca si ale pactului cambial au inteles sa delimiteze sanctiunile, si nu sa le modifice.

Prin intampinarea inregistrata la dosar, recurentele-reclamante au invocat exceptia nulitatii recursului paratei, in temeiul art. 489 alin. (2) C.proc.civ., intrucat criticile expuse in cererea de recurs nu se circumscriu motivelor prevazute expres de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ. S-a aratat ca recurenta-parata a reiterat solicitarile din cererea reconventionala, fara sa indice vreun temei de drept pe care instanta de apel l-ar fi incalcat sau interpretat gresit, din perspectiva motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. Totodata, s-a mentionat ca din lecturarea cererii de recurs nu se desprind critici ce pot fi subsumate motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.

Pe fondul recursului, reclamantele au solicitat respingerea caii de atac exercitate, sustinandu-se, in esenta, ca in mod corect a fost respinsa cererea reconventionala.

Recurenta-parata a formulat intampinare la recursul reclamantelor, prin care s-a solicitat respingerea acestuia, deoarece instanta de apel in mod corect a dat eficienta principiului libertatii de vointa a partilor, constatand ca in conventie nu a fost inserat pactul comisoriu prevazut de art. 1553 C. civ.

Recurenta-parata a formulat raspuns la intampinarea depusa de reclamante, prin care a solicitat respingerea exceptiei nulitatii recursului, deoarece a invocat critici de nelegalitate ce pot fi incadrate in motivele de recurs prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C.proc.civ..

Inalta Curte, in temeiul art. 493 alin. (2) C.proc.civ., a dispus intocmirea raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului; acesta a fost redactat si comunicat partilor, recurentii formuland punct de vedere la raport .

5. Prin decizia nr. 750/08.04.2020, Inalta Curte a anulat recursul declarat de parata S.C. C. S.R.L. impotriva deciziei nr. 268/04.06.2019, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, retinand incidenta art. 489 alin. (2) C.proc.civ. A disjuns judecata recursului declarat de recurentele-reclamante B. si S.C. E. S.R.L. impotriva aceleiasi decizii si a dispus formarea unui nou dosar, fiind inregistrat cu nr. x/1/2020.

6. Prin incheierea din 03.06.2020 din dosarul nr. x/1/2020, Inalta Curte a admis in principiu recursul reclamantelor, stabilindu-se termen in sedinta publica in vederea solutionarii.

Analizand decizia atacata in dosarul disjuns, care are ca obiect recursul declarat de recurentele reclamante B. si S.C. E. S.R.L., Inalta Curte de Casatie si Justitie va pleca, in cercetarea motivelor recursului de la situatia de fapt lamurita juridic pe urmatoarele premise:

Intre partile cauzei, S.C. E. S.R.L. (fosta A. S.R.L.) si B., pe de o parte si S.C. C. S.R.L. si G., pe de alta parte a intervenit la 6.08.2015 o promisiune bilaterala de cesiune de parti sociale pentru partile sociale detinute de B. in S.C. E. S.R.L., reprezentand 100% din capitalul social, pentru pretul total de 470.000 euro, din care s-a achitat in avans suma de 50.000 euro de catre cesionari, perfectarea cesiunii urmand a fi facuta la 30.09.2015.

Pe langa cuvenitele garantii corespunzatoare vanzarii de parti sociale - inclusiv referitoare la existenta unor vicii ascunse care nu sunt evidentiate in documente - si clauze referitoare la posibilitatea reevaluarii pretului acesteia pentru situatii specific determinate prin contract, partile au prevazut si doua categorii de cauze de incetare a promisiunii:

- prima, incluzand un pact comisoriu impotriva celui care, din culpa, nu va respecta promisiunea de vanzare, respectiv, de cumparare, la termenul stabilit pentru incheierea contractului, cu consecinte pecuniare adecvate, calculate prin raportare la valoarea avansului;

- a doua, care include in favoarea promitentului-cumparator (cesionar) dreptul de a pretinde micsorarea pretului cesiunii sau de a denunta unilateral promisiunea, chiar fara preaviz, in cazul in care cesionarul descopera, cu ocazia efectuarii auditului financiar, nereguli referitoare la contractele de arenda, specificate exemplificativ in antecontract.

De asemenea, pentru garantarea executarii obligatiilor S.C. E. S.R.L. (care la data promisiunii cesiunii avea denumirea A. S.R.L.) fata S.C. C. S.R.L. s-a convenit emiterea unor bilete la ordin, fiind incheiat un pact cambial, anexa la contractul de cesiune, in care se stipulau conditiile completarii si introducerii la plata a biletului la ordin emis, seria BACX 3AA 2802587.

Astfel, la 16.09.2015, anterior scadentei contractuale determinate pentru incheierea contractului de cesiune, S.C. C. S.R.L. a adresat reclamantelor invitatia de a se prezenta la notar pentru a realiza o incetare amiabila a promisiunii bilaterale, motivata de imprejurarea ca, dupa efectuarea unui audit financiar, s-au constatat nereguli prejudiciabile pentru promitentii-cesionari, inclusiv referitoare la contractele de arenda, specificate punctual in continutul invitatiei. In acelasi act s-a mentionat ca, in lipsa disponibilitatii de negociere a conditiilor de desfiintare amiabila a antecontractului, promitentul-cesionar denunta unilateral promisiunea si invitatia este considerata ca declaratie de denuntare, solicitand si acordarea unor despagubiri echivalente dublului avansului primit.

In dezacord cu invitatia primita si dupa o corespondenta legata de buna desfasurare a relatiilor contractuale intre parti, la 30.09.2015 cedenta B. s-a prezentat la notar, prilej cu care s-a intocmit incheierea de certificare nr. 7 prin care s-a retinut ca parata a lipsit in mod nejustificat la data stabilita in vederea incheierii contractului de cesiune .

Sub aceste auspicii, s-a introdus in plata biletul la ordin in procedura executarii silite.

In acest context, reclamantele au solicitat pe cale judiciara in prezentul dosar rezolutiunea promisiunii bilaterale de cesiune parti sociale cu consecinta pierderii de catre parata S.C. C. S.R.L. a avansului platit, constatarea nevalabilitatii biletului la ordin si obligarea paratei la restituirea acestuia in original si plata daunelor-interese ca urmare a incalcarii conditiilor stabilite de parti prin pactul cambial.

In contextul denuntarii antecontractului, notificata anterior scadentei din 30.09.2015, reclamantele au apreciat, afirmatie reiterata in recurs, ca dreptul la denuntarea unilaterala a contractului reprezinta o clauza contractuala neuzuala, de aceea, aceasta clauza nu poate produce efecte decat in conditiile acceptarii sale exprese, conform art. 1203 C.civ. Sub aceasta conditie, invitatia paratei din 16.09.2015 in care s-a inclus si declaratia de denuntare unilaterala a fost respinsa de promitentele cesionare prin inscrisul comunicat S.C. C. S.R.L. la 17.09.2015. In acest context, recurentele au afirmat ca denuntarea unilaterala nu a operat si instantele de fond in mod gresit au dat valoare acestei denuntari, de aceea nu este corecta solutia de respingere a primului capat de cerere, prin incidenta art. 1270 si art. 1549-1553 C.civ.

Cu privire la acest prim motiv de recurs, Inalta Curte reaminteste partilor ca prin promisiunea bilaterala de cesiune de parti sociale nr. 1013/6.08.2015 a fost inclusa o clauza de denuntare unilaterala, rezervata in beneficiul cedentei, pentru anumite nereguli, determinabile in urma unui audit financiar realizate la S.C. E. S.R.L.

Desi potrivit art. 1203 C.civ. clauza prin care o parte isi rezerva dreptul denuntarii unilaterale a contractului este considerata o clauza neuzuala care produce efecte numai sub conditia acceptarii sale exprese, in forma scrisa, de partea careia i se opune, se cuvine explicat ca acceptarea impusa prin norma legala priveste clauza, iar nu executarea ei.

Or, atata vreme cat clauza de denuntare unilaterala rezervata cesionarilor a fost trecuta expres in promisiunea bilaterala de cesiune in conditiile amintite mai sus, aceasta acceptare intruneste cerinta legala, iar clauza este operanta.

In acelasi sens a pus in aplicare instanta de apel dispozitia de drept mentionata, de aceea, criticile recurentelor referitoare la ignorarea acestor norme de drept sunt lipsite de fundament.

Mai departe, Inalta Curte arata ca punerea in executare a clauzei de catre cesionari s-a realizat dupa ce, efectuandu-se auditul financiar solicitat in conditiile stabilite in promisiune, s-au constatat nereguli referitoare la contractele de arendare, enumerate punctual in invitatia nr. 1377B/19.09.2015, act care a cuprins, primordial, invitatia la desfiintarea amiabila a promisiunii, iar subsidiar, declaratia de denuntare a contractului in situatia refuzului cedentilor (promitenti) de a negocia.

In aceste conditii, este lipsit de insemnatate ca reclamantele nu au acceptat invitatia sau denuntarea unilaterala a antecontractului, deoarece aceasta isi produce deplin efectele in conditiile in care a fost folosita de beneficiarul sau conform celor statuate prin conventie si tocmai in puterea ei, conform art. 1270 C.civ., care proclama forta obligatorie a contractului.

Din acest punct de vedere, este corecta statuarea instantei de apel, care, examinand situatia de fapt si sensul clauzelor contractuale, a dat actului intitulat ``invitatie`` semnificatia de denuntare unilaterala, cu deplin efect, a promisiunii bilaterale si a stabilit ca, in aceste conditii, nu se mai poate analiza pretentia de rezolutiune a reclamantelor.

Mai departe, critica recurentelor a vizat interpretarea eronata si aplicarea gresita de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 1549 - 1553 C.civ., considerand ca, fie si in conditiile denuntarii contractului de catre cealalta parte, era necesar ca analiza instantei devolutive sa vizeze indeplinirea conditiilor rezolutiunii de catre cel care a folosit dreptul la denuntarea antecontractului.

In sustinerea acestui motiv de recurs, recurentele au dezvoltat ample consideratii vizand calificarea eronata a ``auditului financiar``, care in realitate nu a avut acest caracter, a faptului ca acesta a fost realizat de o persoana care nu avea calificarea necesara, ca rezultatele controlului au fost constant contestate de reclamante si ca toate concluziile instantei de apel au la baza analiza gresita a probatoriului sau ignorarea unor probe esentiale, ramase totusi neindividualizate.

Instanta de recurs reaminteste partilor ca, potrivit art. 483 alin. (3) C.proc.civ., recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in conditiile legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu chestiunile de fapt analizate in fata instantelor devolutive. De aceea, nu va fi examinata in cadrul recursului sfera criticilor care vizeaza chestiuni de fapt a caror verificare excedeaza limitele recursului, asa cum sunt ele stabilite in art. 488 alin. (1) C.proc.civ.

Analizand acest motiv numai in limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., instanta de recurs il va inlatura.

In masura in care promitentii-cesionari si-au exercitat dreptul la denuntarea contractului in conditiile stabilite prin conventie, iar acest act nu a fost contestat decat din perspectiva stabilirii culpei partilor contractante, pe care, in sine, clauza de denuntare nu o impune, nu era necesar ca instanta de apel sa realizeze analiza ceruta.

Aceasta pentru ca rezerva denuntarii unilaterale in conditiile stipulate in conventie nu se confunda si nici nu se suprapune, in acest caz, cu pactul comisoriu a carui exercitare presupune, intr-adevar, neexecutarea culpabila a unei obligatii contractuale. Clauza de denuntare, necontestata de parti, a presupus dreptul paratei de a se dezice de contract la constatarea unor deficiente cu privire la contractele de arenda, pe baza documentelor scriptice prezentate de reclamante, iar nu neexecutarea unei obligatii contractuale din partea acestora. Independent de imprejurarea ca in actul intitulat ``invitatie/declaratie de denuntare`` emitentul a relevat si alte deficiente constatate cu prilejul propriei analize documentare, denuntarea a putut opera numai in legatura cu problemele regasite in contractele de arenda, in limitele stabilite in clauza specifica. Operand in aceste circumstante, denuntarea, chiar circumstantiata de alte elemente, nu a presupus, contrar celor considerate de recurente, nevoia de cercetare a conditiilor rezolutiunii.

Analizand solicitarea reclamantelor de aplicare a sanctiunii pierderii avansului de 50.000 euro achitat de promitentii-cesionari la data incheierii promisiunii bilaterale, ca efect al neprezentarii acestora la notarul public pentru incheierea contractului in forma autentica la scadenta promisiunii, instanta de apel a retinut, totusi, ca atata vreme cat contractul nu s-a incheiat din vina reclamantelor, acestea nu sunt indreptatite sa retina arvuna, nefiind, asadar, incidente dispozitiile art. 1544 C. civ.

Chiar daca considerentele instantei sunt excedentare, in masura in care acestea se refera la culpa reclamantelor, totusi ele nu se repercuteaza decisiv in planul deciziei adoptate in apel si hotararea data nu este rezultatul interpretarii ori aplicarii gresite a dispozitiilor de drept aratate de recurente.

In concluzie, Inalta Curte arata ca in masura in care declaratia de denuntare a promisiunii bilaterale isi produce efectele si reprezinta consecinta auditului realizat de la cererea paratei - drept rezervat prin conventie - chiar si dincolo de culpa partii cocontractante, problema neexecutarii culpabile a acordului contractual nu se mai poate analiza .

Din aceasta perspectiva, dezlegarea instantei de apel, care a explicat ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1544 C.civ., intrucat partea care a dat arvuna nu se afla in situatia neexecutarii obligatiei fara justificare, este corecta, fiind dublata de argumentul ca denuntarea s-a facut nu prin incalcarea unei obligatii, ci prin exercitarea unui drept . Tot de aceea, nu au fost aplicate in favoarea reclamantelor dispozitiile art. 1549-1533 C.civ., efectele conventiei incetand pentru o alta cauza juridica.

Cu privire la statuarile instantei de apel care privesc inadmisibilitatea capatului de cerere referitor la constatarea nevalabilitatii biletului la ordin, dublata de cererea de restituire a titlului, in mod corect a aratat instanta de apel ca fundamentul pretins al cererii l-a constituit introducerea la plata a titlului in mod abuziv, cu incalcarea prevederilor pactului cambial, chestiuni care nu pot fi analizate pe calea dreptului comun, ci numai pe calea actiunilor specific reglementate de Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin .

Critica recurentelor referitoare la recunoasterea unei cereri de drept comun fondata pe raportul juridic fundamental nu este intemeiata, deoarece aceasta - in conditiile dobandirii biletului la ordin de catre posesor in acest caz - impreuna cu exceptiile referitoare la lipsa conditiilor pentru accederea la executarea cambiala pot fi invocate numai pe calea contestatiei la executare, in conditiile art. 62 din Legea nr. 58/1934.

Instanta de recurs subliniaza ca nu s-a solicitat in cererea de chemare in judecata restituirea biletului la ordin ca accesoriu al primului capat al actiunii, vizand rezolutiunea antecontractului. De aceea, aceasta noua justificare in recurs, bazata pe noul fundament si pe principiul restituirii prestatiilor tind la modificarea cauzei juridice a cererii, nepermise in caile de atac, independent de imprejurarea ca primul petit al actiunii a fost considerat, oricum, neintemeiat.

In aceste conditii, exceptiile obiective si subiective opuse posesorului cambiei in limitele cererii de chemare in judecata puteau fi ridicate numai in procedura contestatiei la executare speciale, procedura, de altfel, epuizata, de aceea este corecta dezlegarea data de instanta de apel referitoare la inadmisibilitatea acestei pretentii.

In fine, recurentele au criticat respingerea capatului de cerere referitor la acordarea daunelor-interese de 10.000 lei, subliniind ca vatamarea recurentelor este dovedita in cauza si ca valoarea solicitata are, oricum, caracter simbolic in raport cu suma executata prin executarea biletului la ordin, fiind ignorate dispozitiile legale care reglementeaza rezolutiunea .

Nici acest motiv de recurs nu este fondat. Pe langa imprejurarea ca acordarea daunelor-interese se afla in relatie de accesorietate cu pretentia constatarii nevalabilitatii si restituirii biletului la ordin, astfel incat solutia respingerii acestora isi are suportul in respingerea pretentiei cu care se situeaza in legatura, in rest, criticile recurentelor vizeaza netemeinicia, iar nu nelegalitatea, nefiind dezvoltat niciun argument care sa justifice incidenta, in aceasta privinta, a dispozitiilor art. 1549 C.civ.

Statuand prin aceste considerente ca niciuna dintre criticile de nelegalitate formulate de recurente nu este fondata, Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a inlaturat, cu consecinta respingerii recursului ca nefondat, conform art. 496 C.proc.civ.