Contract de donatie. Apartament donat statului. Actiune in anularea contractului pentru lipsa intentiei de a gratifica (animus donandi)

In lipsa intentiei reale de a gratifica statul comunist, contractul de donatie nu are o cauza licita si este sanctionat cu nulitate in raport cu art.801, 948, 966 C.civ.

***

La data de 22 noiembrie 2000, reclamanta B.M.R. a chemat in judecata Municipiul Bucuresti, prin primarul general, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa se constate nulitatea absoluta, pentru lipsa conditiilor de forma si de fond, a actului de donatie autentificat de Notariatul de Stat al fostului raion Lenin, sub nr.8056 din 2 decembrie 1965, transcris sub nr.385 din 2 decembrie 1965, prin care a donat Statului Roman imobilul proprietatea sa, situat in Bucuresti, precizat in actiune .

Totodata, reclamanta a solicitat obligarea paratului sa-i lase in deplina proprietate si posesie apartamentul mentionat.

Prin sentinta nr.507 din 8 mai 2001, Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila a respins actiunea, ca nefondata.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila, prin decizia nr.435 din 11 octombrie 2001, a respins apelul declarat de reclamanta ca nefondat.

Impotriva acestei din urma hotarari, reclamanta a declarat recurs, invocand motivele de casare prevazute de art.304 pct.7 si 9 C. proc. civ., nemodificat.

Prin decizia nr.2553 din 25 iunie 2002, Curtea Suprema de Justitie, sectia civila a admis recursul, a casat hotararea atacata, a admis apelul declarat de aceeasi parte impotriva hotararii pronuntate in prima instanta, pe care a schimbat-o, in sensul ca a admis actiunea, a constatat nulitatea actului de donatie si a obligat pe parat sa-i lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul mentionat.

S-a retinut, de catre instanta de recurs, ca nu a fost respectata conditia prevazuta de art.4 din Decretul nr.478 din 22 noiembrie 1954, cu referire la avizul Ministerului Gospodariei Comunale si Industriei Locale.

In consecinta, cum acest aviz nu a existat, iar contractul de donatie este un contract solemn, nerespectarea conditiilor de forma este sanctionata cu nulitatea absoluta a contractului.
Pe de alta parte, din declaratiile martorilor audiati in cauza a rezultat ca reclamanta a fost nevoita sa doneze statului acest apartament, pentru a asigura copiilor sai un statut care sa le permita admiterea in invatamantul superior.

Ca atare, in mod gresit s-a retinut existenta intentiei de a dona.

Impotriva deciziei pronuntate in recurs de Sectia civila a Curtii Supreme de Justitie, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a declarat recurs in anulare, invocand motivul de casare prevazut de art.330 pct.2 C. proc. civ.

S-a sustinut ca decizia criticata a fost pronuntata cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond .

In speta, cauzele de nulitate retinute de instanta suprema nu se confirma, avand in vedere dispozitiile Decretului nr.478/1954 care reglementeaza conditiile de validitate a donatiilor facute statului, precum si materialul probator administrat.

Cu referire la avizul prevazut de art.4 din acelasi act normativ, s-a aratat ca Ministerul Gospodariei Comunale si Industriei Locale a fost desfiintat inca din 1957, atributiile acestuia privind avizarea fiind preluate de Ministerul Finantelor care, prin Nota nr.32427/1965 a avizat favorabil acceptarea donatiei.

Din sustinerile reclamantei, precum si din declaratiile martorilor audiati in cauza, a rezultat totodata si existenta intentiei donatoarei de a gratifica.

In concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului in anulare, casarea deciziei atacate si mentinerea solutiei instantei de fond .

Recursul in anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
Din cuprinsul actului de donatie rezulta, fara echivoc, faptul ca acceptarea acesteia a fost facuta de Sfatul Popular al Capitalei � Comiterul Executiv, prin deciziile nr. 2165 din 18 august 1965 si nr. 9270 din 19 august 1965, transmise la perfectarea actului de catre jurisconsultul H.L., in baza delegatiei nr. 4533 din 24 noiembrie 1965 a Sfatului Popular al raionului V.I.Lenin.
Ca atare, donatia a fost acceptata de o persoana juridica ce avea calitatea de a primi, in conformitate cu prevederile art. 2 alin.2 din Decretul nr. 478/1954 privind conditiile de valabilitate a donatiilor facute statului.

Pe de alta parte, prin Decretul nr. 63 din 19 februarie 1957, Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane, Ministerul Gospodariei Comunale si Industriei Locale a fost desfiintat.

Cu privire la avizarea donatiilor facute statului, atributiile ministerului desfiintat au fost preluate de Ministerul Finantelor care, prin nota juridica nr. 32427/1965, a avizat favorabil acceptarea donatiei facuta de numita B.M.R., avand ca obiect imobilul in litigiu.

Asadar, donatia a fost acceptata cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege.

In consecinta, criticile privind gresita retinere a cauzelor de nulitate decurgand din neacceptarea donatiei in conditiile art. 2 alin.2 si art. 4 din Decretul nr. 478/1954, se constata a fi intemeiate.

Totodata, prin recursul in anulare s-a sustinut ca in cauza instantele au retinut, in mod gresit, ca in cauza lipseste animus donandi, ca o conditie de fond a valabilitatii donatiei.
Or, potrivit art.801 din Codul civil �donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primeste�.

Din dispozitia legala mentionata rezulta caracterul juridic al donatiei de contract gratuit prin care, cu intentia de a gratifica, donatorul isi micsoreaza in mod irevocabil patrimoniul, fara a urmari sa primeasca ceva in schimb.

Contract fiind, validitatea donatiei este examinata in raport de indeplinirea celor patru conditii esentiale prevazute in art.948 din Codul civil, printre care este inscrisa cea privitoare la cauza licita.

Cu referire la prezenta cauza, urmeaza a fi observate si dispozitiile art.966 din Codul civil , potrivit carora �obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect�.

Totodata, existenta cauzei urmeaza a fi examinata in raport de specificul donatiei, ca liberalitate, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu in altul, fara a se urmari un echivalent .

Or, in analiza cauzei in materie de donatie, definita ca o liberalitate, este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru vointa dispunatorului in acest sens.

Ca atare, in acest caz, vointa de a dispune nu poate fi separata de scopul determinant, care a provocat manifestarea dispunatorului sub forma unei liberalitati.

Cauza in cazul contractului de donatie cuprinde asadar, in primul rand, vointa de a darui, animus donandi, si apoi motivul care a hotarat pe dispunator sa faca liberalitatea, fara insa ca aceste elemente sa poata fi separate si examinate apoi izolat, ele formand un tot.

In concluzie, vointa de a darui, manifestata prin actul aparent al donatiei, nu poate ea singura sa justifice o liberalitate intemeiata pe un motiv sau o cauza de natura a o vicia, de a determina donatorul la a dispune in acest sens.

Asa fiind, in situatia in care instantele judecatoresti sunt chemate a se pronunta asupra caracterului acestei conditii esentiale de validitate a contractului de donatie, acestea trebuie sa aiba in vedere, pe langa legislatia in vigoare la data realizarii liberalitatii, imprejurarile contemporane efectuarii donatiei.

Or, in cauza, din probatoriul administrat a rezultat ca actul de donatie a fost facut, dupa instaurarea puterii comuniste, nu cu intentia de a gratifica statul roman ci pentru schimbarea statutului social avut si dobandirea unui statut agreat de noua ordine sociala.

Ca atare, in mod corect s-a retinut, prin hotararea atacata, ca actul de donatie nu a avut la baza animus donandi care trebuie sa constituie cauza juridica a liberalitatii realizate, ci s-a urmarit finalitatea aratata, constatandu-se in cauza incidenta dispozitiilor art.966 din Codul civil.

Asa fiind, criticile formulate prin recursul in anulare nu sunt intemeiate sub acest aspect, asa incat hotararea atacata nu este supusa cazului de casare prevazut de art.330 pct.2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.

In consecinta, pentru considerentele ce preced, Inalta Curte va respinge recursul in anulare, ca nefondat.