Conventia din 17/07/2006, asupra relatiilor personale care privesc copiii

Traducere din limba engleza.

Strasbourg, 15 mai 2003

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei si ceilalti semnatari ai Conventiei asupra relatiilor personale care privesc copiii, denumita in continuare Conventie,

avand in vedere dispozitiile Conventiei europene asupra recunoasterii si executarii hotararilor in materie de incredintare a copiilor si de restabilire a incredintarii copiilor, adoptata la 20 mai 1980 (STE nr. 105),

avand in vedere dispozitiile Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii si ale Conventiei de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competentei, legii aplicabile, recunoasterii, executarii si cooperarii cu privire la raspunderea parinteasca si masurile de protectie a copiilor,

avand in vedere dispozitiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti asupra copiilor ambilor soti,

recunoscand ca, asa cum a fost prevazut in diferite instrumente juridice internationale ale Consiliului Europei, precum si in art. 3 al Conventiei Natiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptata la 20 noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un considerent primordial,

fiind constiente de necesitatea de a adopta noi reglementari pentru ocrotirea relatiilor personale dintre copii si parintii lor, precum si cu alte persoane care au legaturi de familie cu copiii, conform protectiei asigurate de art. 8 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),

avand in vedere art. 9 al Conventiei Natiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul sau de ambii sai parinti de a intretine relatii personale si contacte directe regulate cu ambii parinti, exceptand situatiile cand acestea sunt contrare interesului superior al copilului,

avand in vedere dispozitiile alin. 2 al art. 10 din Conventia Natiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai carui parinti locuiesc in state diferite de a intretine in mod regulat relatii personale si contacte directe cu cei 2 parinti ai sai, cu exceptia unor circumstante exceptionale,

constiente de oportunitatea de a recunoaste nu numai parintii, ci si copiii drept titulari de drepturi,

convenind, in consecinta, sa inlocuiasca notiunea de "drept de vizita privind copiii" cu aceea de "relatii personale privind copiii",

avand in vedere dispozitiile Conventiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) si dorinta de promovare a masurilor care sa-i poata ajuta pe copii in cadrul problemelor privind relatiile personale cu parintii si cu alte persoane care au legaturi de familie cu copiii,

fiind de acord sa recunoasca nevoia copiilor de a intretine relatii personale nu numai cu cei 2 parinti ai lor, ci si cu anumite alte persoane care au legaturi de familie cu copiii si importanta pentru parinti si pentru aceste alte persoane de a ramane in contact cu copiii, sub rezerva protejarii interesului superior al copiilor,

constatand necesitatea promovarii adoptarii de catre state a unor principii comune in ceea ce priveste relatiile personale privind copiii, in special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internationale in acest domeniu,

realizand ca mecanismele instituite pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti straine in ceea ce priveste relatiile personale privind copiii au mai multe sanse de a da rezultate satisfacatoare atunci cand principiile pe care se intemeiaza aceste hotarari straine sunt similare principiilor in vigoare in statul care le pune in executare,

recunoscand necesitatea, atunci cand copiii si parintii sau celelalte persoane avand legaturi de familie cu copiii traiesc in state diferite, de a incuraja autoritatile judiciare sa permita mai des vizitele transfrontaliere si de a creste astfel increderea tuturor celor interesati in faptul ca acei copii vor fi inapoiati la terminarea acestor vizite,

constatand ca masurile de ocrotire eficiente si garantiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura inapoierea copiilor, in special la terminarea vizitelor transfrontaliere,

constatand ca este necesar un instrument international suplimentar pentru a furniza solutii, mai ales in materie de relatii personale transfrontaliere privind copiii,

in dorinta de a stabili o cooperare intre toate autoritatile centrale si toate celelalte organe competente, pentru a promova si a ameliora relatiile personale dintre copii si parintii lor, precum si cu celelalte persoane care au legaturi de familie cu acesti copii si, in special, pentru a promova cooperarea judiciara in cauzele privind relatiile personale transfrontaliere,

au convenit urmatoarele:

CAPITOLUL I
Scopul Conventiei si definitii

ARTICOLUL 1
Scopul Conventiei

Prezenta conventie are ca scop:

a) sa stabileasca principiile generale care trebuie sa se aplice hotararilor privind relatiile personale;

b) sa stabileasca masurile asiguratorii si garantiile adecvate pentru a asigura exercitarea normala a relatiilor personale si inapoierea imediata a copiilor la terminarea perioadei de vizita;

c) sa instaureze o cooperare intre autoritatile centrale, autoritatile judiciare si alte organisme in scopul de a promova si a ameliora relatiile personale dintre copii si parintii lor, precum si cu celelalte persoane care au legaturi de familie cu ei.

ARTICOLUL 2
Definitii

In sensul prezentei conventii, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) relatii personale:

(i) sederea copilului, limitata in timp, la o persoana mentionata la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuieste de obicei, sau intalnirea dintre copil si acea persoana;