Conventie nr. 102/1952 a OIM privind normele minime de securitate sociala

Conferinta generala a Organizatiei Internationale a Muncii,

convocata la Geneva de catre Consiliul de administratie al Biroului International al Muncii si reunita la 4 iunie 1952 in a treizeci si cincea sesiune,

dupa ce a hotarat adoptarea anumitor propuneri privind normele minime de securitate sociala, chestiune inclusa la pct. 5 al ordinii de zi a sesiunii,

dupa ce a hotarat ca aceste propuneri sa ia forma unei conventii internationale,

a adoptat astazi, 28 iunie 1952, prezenta conventie, denumita Conventia privind securitatea sociala (normele minime), 1952 (Conventia).

PARTEA I
Dispozitii generale

ARTICOLUL 1

1. In cadrul prezentei conventii:

a) termenul "prevazut" semnifica determinat de sau in baza legislatiei sau reglementarilor nationale;

b) termenul "resedinta" semnifica resedinta obisnuita pe teritoriul statului membru, iar termenul "rezident" semnifica o persoana care isi are resedinta obisnuita pe teritoriul statului membru;

c) termenul "sotie" semnifica o sotie care este intretinuta de sot;

d) termenul "vaduva" semnifica o femeie care in momentul decesului sotului era intretinuta de catre acesta;

e) termenul "copil" semnifica un copil sub varsta de absolvire a invatamantului obligatoriu sau un copil sub 15 ani, dupa cum poate fi prevazut;

f) termenul "stagiu" semnifica o perioada de cotizare sau o perioada de angajare ori o perioada de rezidenta sau orice combinatie intre aceste perioade, dupa cum poate fi prevazut.

2. In sensul art. 10, 34 si 49, termenul "prestatii" semnifica fie ajutoare directe sub forma ingrijirii, fie ajutoare indirecte, constand intr-o rambursare a cheltuielilor suportate de persoana interesata.

ARTICOLUL 2

Fiecare stat membru pentru care prezenta conventie este in vigoare va trebui:

a) sa aplice:

(i) partea I;

(ii) cel putin 3 dintre partile II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX si X, cuprinzand cel putin una dintre partile IV, V, VI, IX si X;

(iii) dispozitiile corespunzatoare din partile XI, XII si XIII;

(iv) partea XIV;

b) sa specifice in actul de ratificare pentru care dintre partile de la II la X accepta obligatiile care decurg din prezenta conventie .

ARTICOLUL 3

1. Un stat membru a carui economie si ale carui facilitati medicale nu sunt suficient dezvoltate poate, daca si pentru ce perioada autoritatea competenta considera necesar, sa se prevaleze printr-o declaratie anexata la actul sau de ratificare de derogarile temporare prevazute la urmatoarele articole: 9 lit. d), 12 paragraful 2, 15 lit. d), 18 paragraful 2, 21 lit. c), 27 lit. d), 33 lit. b), 34 paragraful 3, 41 lit. d), 48 lit. c), 55 lit. d), 61 lit. d).

2. Fiecare stat membru care a facut o declaratie in baza paragrafului 1 al prezentului articol trebuie sa includa in raportul sau anual cu privire la aplicarea prezentei conventii, transmis in baza art. 22 al Constitutiei OIM, o declaratie cu privire la fiecare exceptie de care se prevaleaza:

a) daca motivele de derogare mai exista; sau

b) daca renunta la dreptul de a se mai prevala de derogarea respectiva, incepand cu o anumita data .

ARTICOLUL 4

1. Fiecare stat membru care a ratificat Conventia poate ulterior sa notifice directorului general al Biroului International al Muncii ca accepta obligatiile ce decurg din Conventie in ce priveste una sau mai multe dintre partile de la II la X, care nu au fost specificate in actul de ratificare.

2. Angajamentele prevazute in paragraful 1 al prezentului articol vor fi considerate parte integranta a ratificarii si vor produce efecte incepand cu data notificarii.

ARTICOLUL 5

Daca in vederea aplicarii oricareia dintre partile de la II la X ale prezentei conventii, care vor fi acoperite prin ratificare, un stat membru este obligat sa protejeze anumite diviziuni prevazute de persoane care formeaza cel putin un procent determinat de salariati sau rezidenti, statul membru, inainte de a se angaja in aplicarea respectivei parti, trebuie sa se asigure ca respectivul procent este atins.

ARTICOLUL 6

In vederea aplicarii partilor II, III, IV, V, VIII (referitoare la ingrijirile medicale), IX sau X ale prezentei conventii, un stat membru poate lua in considerare protectia realizata prin asigurari care nu sunt obligatorii in baza legislatiei sau reglementarilor nationale pentru persoanele protejate, cand:

a) sunt controlate de autoritatile publice sau administrate in comun, conform unor standarde prescrise, de angajati si angajatori;

b) acopera o parte substantiala a persoanelor ale caror castiguri nu depasesc veniturile unui muncitor calificat de sex masculin;

c) sunt conforme, impreuna cu alte forme de protectie, acolo unde este cazul, cu prevederile relevante ale prezentei conventii .

PARTEA a II-a
Ingrijiri medicale