Parchetul e de acord că dosarul Antonescu a fost politic, dar arată că nu sunt motive de revizuire

Procurorul a susţinut marţi în recursul de la Curtea Supremă împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de reabilitare parţială a guvernatorului Transnistriei, Gheorghe Alexianu, şi a celorlalţi membri ai cabinetului Antonescu, că dosarul lor a fost "unul politic cu o judecată politică"

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi, 11 martie, să amâne pentru două săptămâni pronunţarea pe recursul Parchetului şi pe recursul fiului lui Gheorghe Alexianu, Şerban Sorin Alexianu.

În motivele de recurs ale Parchetului General, procurorii afirmă însă că soluţia Curţii de Apel Bucureşti ar fi greşită. Primul dintre motivele invocate de anchetatori vizează faptul că demnitarii Guvernului Antonescu nu ar fi cunoscut la momentul comiterii infracţiunii starea de necesitate de care se vorbeşte în sentinţa Curţii de Apel. "Persoanele pentru care a fost admisă cererea de revizuire ar fi trebuit să cunoască la momentul săvârşirii infracţiunilor conţinutul actului secret din care rezulta existenţa pericolului şi iminenţa sa, pentru a acţiona în scopul înlăturării acestuia”, se arată în motivele de recurs.

Procurorii au reţinut că, din probele administrate în dosar, nu rezultă că Ion Antonescu şi colegii săi de guvern ar fi cunoscut „individual sau colectiv” protocolul secret al Tratatului ruso-german. Susţinerea se bazează, în special, pe lipsa unui document istoric care să ateste acest fapt . Parchetul face referire chiar la declaraţia mareşalului Ion Antonescu din care „nu rezultă că ar fi cunoscut ceva concret cu privire la acest aspect”, mareşalul vorbind doar de „zvonuri cu privire la un pact de neagresiune între Germania şi URSS prin care ar fi fost permis acestora din urmă să ocupe toată Moldova”.

Anchetatorii combat, în continuarea motivării, şi celelalte aspecte reţinute de judecător, pentru a justifica achitarea inculpaţilor. Astfel procurorii susţin că incidentele zilnice de frontieră, incursiunile aviaţiei ruseşti în spaţiul aerian românesc, ocupaţia a patru ostroave de pe Dunăre, concentrarea masivă de forţe la frontiera româno-sovietică şi alte presiuni ale URSS, "nu pot conduce în mod automat la o situaţie contrară celei dipuse prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere, întrucât aceste împrejurări erau cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei". Cu alte cuvinte, chiar dacă aceste manifestări erau unele de agresiune ele nu ar fi justificat starea de necesitate pentru că Tribunalul Poporului din 1946 nu a apreciat astfel. Această eroare, este după aprecierea procurorilor, una care vizează fondul cauzei şi care nu poate fi îndreptată prin revizuire ci doar printr-un recurs în anulare "când acestă cale de atac era permisă de lege”.

În motivarea recursului, procurorii mai susţin că instanţa nu putea dispune achitarea parţială doar pentru războiul împotriva URSS atâta timp cât articolul 2 din Legea 312/1945 vizează persoanele care "au hotărât declararea sau continuarea războiului contra Uniunii Sovietice Socialiste şi Naţiunilor Unite", ceea ce înseamnă că legiuitorul a stabilit că este o infracţiune unică declararea războiului contra unuia sau mai multor state enunţate în textul de lege.

Legat de permisiunea acordată trupelor germane de a intra în România, procurorii afirmă în motivarea recursului, că nu se poate lua în cosiderare argumentul potrivit căruia acestea ar fi asigurat "securitatea ţării faţă de URSS, având în vedere acelaşi protocol secret", deoarece necunoscând conţinutul acestui act, Antonsecu şi Guvernul său, nu puteau acţiona în baza sa. Anchetatorii consideră de asemenea eronată şi susţinerea Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit că intrarea trupelor germane în ţară nu ar produs nici un prejudiciu URSS, pentru motivul că infracţiunea nu incriminează acţiunea armatelor germane împotriva altor state, ci urmările produse de intrarea armatelor germane în ţară, asupra României.

Mai mult chiar, procurorii afirmă că prin stabilirea nulităţii Pactului Ribbentrop-Molotov, Curtea de Apel Bucureşti ar fi "exces cadrul procesual al cauzei". Ei citează articolul 317 din Codul de prodedură penală care stabileşte că "judecata se mărgineşte la faptă şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoan la cere se referă extinderea". Procurorii au mai apreciat că instanţa Curţii de Apel nu ar fi putut declara nul Tratatul ruso-german şi pentru că acesta reprezintă o "convenţie bilaterală internaţională la care România nu a fost parte, inculpaţii din prezenta cauză neavând niciun rol la întocmirea sa".

Ultimul argument, adus de procurori în motivarea recursului, priveşte caracterul de act internaţional al înţelegrii încheiate între Moscova şi Berlin la 23 august 1940. Astfel, dacă protocolul secret nr. 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov constituie o încălcare a legilor internaţionale „ acest aspect nu putea fi constatat de o instanţă naţională investită cu judecarea unei cauze penale care nici nu viza săvârşirea vreunei infracţiuni de către semnatarii actului”.

În replică avocatul Florin Chertişanu, apărătorul fiului lui Gheorghe Alexianu, spus că Parchetul ar susţine că de fapt pactul Ribbentrop-Molotov nu ar avea relevanţă în judecarea cauzei, lucru care ar fi total fals .

Chertişanu a explicat că acest pact a stat de fapt la baza declanşării celui de-al doilea război mondial, iar acest document este esenţial pentru soluţionarea cauzei.

Avocatul susţine că în mod greşit la acea dată inculpaţii au fost acuzaţi că "au militat şi permis intrarea armatelor germane pe teritoriul ţării, au hotărât declararea sau continuarea războilui contra URSS şi Naţiunilor Unite n-au respectat regulile internaţionale cu privire la conducerea războilui, au supus la un tratament inuman pe prizonierii sau ostaticii de război, au ordonat sau desăvârşit acte de teroare, cruzime sau suprimare asupra populaţiei din teritoriile în care s-a purtat războiul”.

Astfel acesta a arătat că în 1941 România era deja o ţară ocupată de trupele germane astfel că nu mareşalul Antonescu a fost cel care a permis trupelor germane să treacă prin România.

Florin Chertişanu a mai explicat instanţei supreme că Tribunalul Poporului care i-a condamnat pe membrii cabinetului Antonescu şi pe Gheorghe Alexianu era de fapt o instanţă politică.

“Ancheta a fost făcută la Moscova, legea a fost făcută la Moscova şi soluţia în acest dosar a fost dată tot de la Moscova. Acest lucru mă face pe mine să cred că profesorul Alexianu a fost omorât nevinovat. Cele 148 de volume de dosar în baza căruia a fost condamnat nu au fost văzute de nimeni niciodată”, a spus avocatul Chertişanu.

Procesul a început în 28 aprilie 1998, când Şerban Sorin Alexandru Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu, a formulat o cerere de revizuire împotriva sentinţei penale, nr.17/17 mai 1946, a Tribunalului Poporului din Bucureşti. Între anii 2000 şi 2006, dosarul s-a plimbat de la Parchetul General, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curtea de Apel Bucureşti şi înapoi la instanţa supremă, pentru a se clarifica criteriile de competenţă a magistraţilor care ar fi putut să rezolve acestă solicitare.

În cele din urmă s-a stabilit că instanţa abilitată este Curtea de Apel Bucureşti pentru că "chiar dacă infracţiunile intrau în competenţa altei instanţe şi chiar dacă infractorii erau militari, întrucât acastă instanţă a preluat competenţa Tribunalelor Regionale, în prezent desfiinţate".

Într-o primă fază cererea de revizuire a fost respinsă de Secţia l Penală a Curtea de Apel Bucureşti (CAB) ca neîntemeiată. Decizia CAB a fost însă casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care a trimis cauza spre rejudecare.

Pe 5 decembrie 2006, CAB admite cererea de revizuire formulată în numele lui Gheorghe Alexianu şi „rejudecă cauza în fond, însă numai în raport cu conţinutul dezvăluit de Protocolul secret nr.3 din pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică bolşevică, ce relevă împrejurări noi, necunoscute de Tribunalul Poporului la data soluţionării cauzei”.

În 1946, Tribunalul Poporului din Bucureşti i-a condamnat pe Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Constantin Pantazi, Constantin Vasiliu, Dragoş Titus, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Constantin Petrovicescu, Constantin Dănulescu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş, Petre Tomescu, Vaslie Dimitriuc, Mihail Sturza, Ioan Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constatin Papanace, Vasile Iasinschi, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca şi Eugen Cristescu pentru mai multe infracţiuni de „ dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război”, la pedepse cu moartea, detenţiunea grea pe viaţă sau muncă silnică.

La acea dată inculpaţii au fost acuzaţi că "au militat şi permis intrarea armatelor germane pe teritoriul ţării, au hotărât declararea sau continuarea războilui contra URSS şi Naţiunilor Unite, n-au respectat regulile internaţionale cu privire la conducerea războilui, au supus la un tratament inuman pe prizonierii sau ostaticii de război, au ordonat sau desăvârşit acte de teroare, cruzime sau suprimare asupra populaţiei din teritoriile în care s-a purtat războiul, au ordonat sau săvârşit represiuni colective sau individuale în scop de persecuţie politică sau de motive rasiale asupra populaţiei civile, au organizat munci excesive sau deplasări şi transporturi de persoane în scopul exterminării acestora, au părăsit teritoriul naţional pentru a se pune în slujba hitlerismului sau fascismului şi au atact ţara prin scris, prin grai sau oice alt mod, şi-au însuşit ilicit sau abuziv bunuri private sau publice din teritoriile în care s-a purtat războiul, au realizat averi în mod ilicit, cu ocazia participării la conducerea războiului în orice calitate, ori profitând de legătura lor cu asemena persoane sau de legiuirile şi măsurile cu caracter hitlerist, legional sau rasial, au ordonat sau iniţiat înfiinţări de ghetouri, lagăre de internare ori deportări din motive de persecuţie politică sau rasială, au ordonat edictarea de legiuiri sau măsuri nedrepte de concepţie hitleristă, legionară sau rasială ori au practicat- cu intenţie- o execuţie excesivă a legilor derivate din starea de război sau a disoziţiunilor cu caracter politic sau rasial, s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului şi au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice sau la aservirea vieţii economice a ţării în detrimentul intereselor poporului român”.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că dispoziţiile Decretului-lege 312/1945 ce reglementează crimele contra păcii sunt constituţionale „ numai în măsura în care nu exclud drept cauză legitimă justificată, apărarea preventivă a statului român aflat în stare de necesitate”. Totodată instanţa a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate de revizuient ca lovite de excepţia lucrului judecat, în cazul de retroactivitate a crimelor şi limitarea dreptului la recurs sau ca nefondate, pentru retroactivităţii prelungirii termenului de aplicare a Decretului-lege 312/1945 prin legea nr.61/1945.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat în parte decizia din 1946 deoarece a constatat că Protocolul Secret nr.3 al pactului Ribbentrop- Molotov a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale pe care le-a suferit România în vara lui 1940 din partea URSS, Ungariei şi Bulgariei. Prin aceste agresiuni statul român a pierdut aproximativ şapte milioane de locuitori şi 100.000 de kilometri pătraţi.

Judecătorul Adrian Viorel Podar a apreciat că pactul ruso- german a încălcat normele dreptului internaţional, cu privire la integritatea teritorială a statelor, „ fiind prin urmare nul”. Concret, decizia de achitare, pronunţată de Curtea de Apel, priveşte numai acuzaţiile privind colaborarea militară România - Germania în cadrul Alianţei Tripartite şi agresiunea armată împotriva Uniunii Sovietice.

În motivarea deciziei CAB, magistratul susţine că "războiul României împotriva Uniunii Sovietice (început la 22 iunie 1941 şi purtat până la înlăturarea iminenţei pericolului militar sovietic) a fost legitim, fiind defăşurat în stare de necesitate, ca război de apărare preventivă, împotriva ameninţărilor armate ce au continuat la frontiera de est a României".

În 1940, în România starea de necesitate a fost instaurată după pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transilvaniei de Nord-Vest şi Cadrilaterului, în consecinţă instanţa CAB a apreciat că războiul a fost legitim „ fiind desfăşurat în stare de necesitate,ca război de aparare preventivă, împotriva ameninţărilor armate ce au continuat la frontiera de est a României". Instanţa a stabilit că dată fiind calitatea de necesitate a acestui război a făcut ca acesta să fie purtat până la înlăturarea pericolului militar sovietic.

Magistratul Viorel Adrian Podar a folosit în sprijinul deciziei sale o hotărâre a Tribunalului din Tokio care a stabilit că Olanda a declarat, în mod legal, război Japoniei, deoarece aceasta anunţase anterior că va anexa teritoriile olandeze din Pacific. Din aceste motive instanţa a decis că Ion Antonescu şi ceilalţi demnitari români nu au încalcat articolul 3 din Convenţia de definire a agresiunii din 1933, întrucât războiul „nu s-a bazat pe justificari de natura subiectiva, ci pe una legala, înlăturarea stării de necesitate”. Tot în baza acestor argumente CAB a stabilit şi că permiterea pătrunderiii truplor germane în România, în codiţiile pactului Ribbentrop-Molotov „ nu întruneşte elementele constitutive ale crimei contra păcii numai în raport cu Uniunea Sovietică. Curtea a extins efectele revizuirii de la Gheorghe Alexianu şi asupra celorlalţi condamnaţi din dosar şi a dispus achitarea acestora.

În ceea ce priveşte însă statele balcanice situate în afara graniţelor de securitate al Pactului Tripartit sau Uniunii Sovietice, intrarea armatei hitleriste pe teritoriul românesc a contribuit indirect la agresiunea Germaniei asupra Iugoslaviei şi Greciei. CAB a susţinut că, în cazul crimelor contra umanităţii nu pot fi însă justificate de Pactul Ribbentrop- Molotov şi în consecinţă cererea de revizuire sub acest aspect a fost respinsă. Legat de acest aspect instanţa a reţinut că revizuientul nu a putut dovedi „fapte sau împrejurări noi, necunoscute tribunalului Poporului, care să impună revizuirea cauzei”. În acest caz judecătorul a făcut referire la faptul invocat de către fiul lui Gheorghe Alexianu, care a declarat instanţei că tatăl său ar fi fost judecat de sovietici, înainte de luna mai 1945, în Odessa, pronunţându-se achitatea sa în legătură cu guvernarea din Transnistria. Până acum documentul nu a putut fi însă procurat şi prezentat instanţei.