Dispozitiile art. 453 alin. (3) si (4) teza intai din Codul de procedura penala, modificate prin art. 102 pct. 272 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, au urmatorul cuprins:
"Art. 453: Cazurile de revizuire
(1) Revizuirea hotararilor judecatoresti definitive, cu privire la latura penala, poate fi ceruta cand:
a) s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotararii pronuntate in cauza;
(3) Cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai in favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei.
(4) Cazul prevazut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire daca pe baza faptelor sau imprejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotararii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei, de amanare a aplicarii pedepsei ori de incetare a procesului penal, iar cazurile prevazute la alin. (1) lit. b)-d) si f) constituie motive de revizuire daca au dus la pronuntarea unei hotarari nelegale sau netemeinice."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea a constatat ca activitatea desfasurata in ciclul ordinar al procesului penal - daca a fost legala si temeinica - trebuie sa se finalizeze cu pronuntarea unei hotarari definitive, avand autoritate de lucru judecat, in care faptele retinute exprima adevarul, iar legea penala si cea civila au fost aplicate corect.
Practica a invederat insa si cazuri de hotarari definitive care au solutionat cauzele penale cu grave erori de fapt si de drept . Legiuitorul a avut in vedere o asemenea ipoteza, ratiune pentru care a instituit caile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiintare a hotararilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii si adevarului.
Avand in vedere faptul ca instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autoritatii de lucru judecat, asadar stabilitatii hotararilor judecatoresti definitive, care este menita a da incredere in activitatea justitiei, cazurile si conditiile de exercitare a cailor extraordinare de atac trebuie sa fie strict reglementate de legiuitor, in vederea restabilirii ordinii de drept . In egala masura, s-a retinut ca optiunea legiuitorului in reglementarea cailor extraordinare de atac trebuie sa se realizeze in limite constitutionale.
Calea extraordinara de atac care permite instantei penale sa revina asupra propriei sale hotarari este revizuirea, aceasta avand caracterul unei cai de atac de fapt, prin care sunt constatate si inlaturate erorile de judecata intervenite in rezolvarea cauzelor penale.
Judecatorii Curtii au retinut ca cererea de revizuire se formuleaza impotriva unei hotarari care a dobandit autoritate de lucru judecat, in temeiul unor fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada ca hotararea definitiva se intemeiaza pe o eroare judiciara.
Potrivit art. 455 din Codul de procedura penala, titularii acestei cai extraordinare de atac de retractare sunt: "partile din proces, in limitele calitatii lor procesuale", "un membru de familie al condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulata in favoarea condamnatului" si procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotararii.
In ceea ce priveste obiectul caii de atac, revizuirea poate fi exercitata - in cazurile limitativ prevazute de art. 453 din Codul de procedura penala - numai impotriva hotararilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece, asa cum s-a aratat in doctrina, finalitatea revizuirii consta in inlaturarea erorii judiciare, iar functia procesuala a institutiei se concentreaza in inlesnirea descoperirii, adunarea si deducerea in fata justitiei a unui material probator cu totul inedit sau cel putin necunoscut instantei, care sa permita constatarea erorii judiciare si inlaturarea ei.
Curtea a retinut ca motivul de revizuire prevazut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala priveste situatia in care s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotararii pronuntate.
Cu privire la intelesul expresiei "fapte sau imprejurari", in literatura de specialitate, ca si in practica judiciara, s-a considerat ca aceasta se refera la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit in calea de atac a revizuirii, si anume orice intamplare, situatie sau stare care, in mod autonom sau in coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotararii.
S-a retinut ca dispozitiile art. 453 alin. (4) teza intai din Codul de procedura penala consacra mentinerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevazut la alin. (1) lit. a) din acelasi articol, limitand incidenta acestui caz de revizuire la situatiile in care, pe baza faptelor sau imprejurarilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotararii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei, de amanare a aplicarii pedepsei ori de incetare a procesului penal. Aceasta inseamna ca faptele sau imprejurarile noi trebuie sa conduca la o solutie opusa celei pronuntate prin hotararea a carei revizuire se cere.
Daca prin faptele sau imprejurarile noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotararii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei, de amanare a aplicarii pedepsei ori de incetare a procesului penal, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implica insa mentinerea respectivei solutii, faptele sau imprejurarile noi nu constituie motiv de revizuire.
Curtea a retinut ca, potrivit actualei reglementari, spre deosebire de cea cuprinsa in Codurile de procedura penala din 1936 si 1968, cazul de revizuire prevazut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala nu este incident in situatia netemeiniciei hotararii de achitare a inculpatului.
Acest aspect rezulta atat din enumerarea cuprinsa in alin. (4) teza intai al art. 453 din Codul de procedura penala, cat si din conditia prevazuta de alin. (3) al aceluiasi articol, conditie potrivit careia cazul prevazut la alin. (1) lit. a) poate fi invocat ca motiv de revizuire numai in favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei.
Curtea a constatat ca solutia legislativa potrivit careia cazul prevazut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala poate fi invocat ca motiv de revizuire numai in favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei, cu excluderea posibilitatii revizuirii hotararii de achitare, este de natura sa infranga egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea dreptului fundamental de acces liber la justitie.
Curtea a observat, astfel, ca excluderea posibilitatii invocarii in defavoarea persoanei achitate a motivului de revizuire prevazut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala - constand in descoperirea de fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotararii pronuntate in cauza - creeaza un tratament discriminatoriu pentru partea civila din respectiva cauza fata de partile civile din alte cauze solutionate tot prin hotarari definitive de achitare, dar cu privire la care sunt incidente motivele de revizuire prevazute de art. 453 alin. (1) lit. b) - d) din Codul de procedura penala, si anume: hotararea s-a intemeiat pe declaratia unui martor, opinia unui expert sau pe situatiile invederate de un interpret, care a savarsit infractiunea de marturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se cere, influentand astfel solutia pronuntata; ori un inscris care a servit ca temei al hotararii a carei revizuire se cere a fost declarat fals in cursul judecatii sau dupa pronuntarea hotararii, imprejurare care a influentat solutia pronuntata; sau un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmarire penala a comis o infractiune in legatura cu cauza a carei revizuire se cere, imprejurare care a influentat solutia pronuntata.
Cu privire la cele doua categorii de parti civile mentionate, Curtea a retinut ca, desi se gasesc in situatii similare, acestea beneficiaza - din perspectiva posibilitatii de a formula calea extraordinara de atac a revizuirii - de un tratament juridic diferit, ceea ce este de natura a contraveni prevederilor art. 16 din Constitutie, in conditiile in care tratamentul discriminatoriu nu-si gaseste nicio justificare obiectiva si rezonabila.
Sub aspectul asigurarii egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, Curtea a statuat in jurisprudenta sa ca, in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale in ceea ce priveste caile de atac nu este contrara acestui principiu, atat timp cat ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor.
Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
Totodata, Curtea a statuat ca art. 16 din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, siDecizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21). Or, din perspectiva interesului de a cere si obtine indreptarea erorilor judiciare, partile civile din cauzele in care s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare - a carei netemeinicie ar putea fi dovedita pe baza faptelor sau imprejurarilor noi, in conditiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala - se afla, sub aspectul recunoasterii liberului acces la justitie, intr-o situatie similara cu partile civile din cauzele solutionate prin hotarari definitive de achitare cu privire la care sunt incidente motivele de revizuire prevazute de lit. b) - d) ale alin. (1) din art. 453 din Codul de procedura penala.
Prin hotararea pronuntata, Curtea a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. Este adevarat ca regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti sunt de competenta exclusiva a legiuitorului, asa cum rezulta din prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie - text potrivit caruia "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege" - si din cele ale art. 129 din Legea fundamentala, in conformitate cu care "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Astfel, principiul liberului acces la justitie presupune posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri in formele si in modalitatile instituite de lege, insa numai cu respectarea regulii consacrate deart. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nicio lege nu poate ingradi accesul la justitie, ceea ce semnifica faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994 si Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 22, decizii citate anterior).
In ceea ce priveste rolul procurorului in cadrul procesului penal, Curtea a retinut ca, potrivit prevederilor art. 131 din Constitutie, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, exercitandu-si atributiile prin procurori constituiti in parchete.
Astfel, in temeiul dispozitiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic, iar, in baza prevederilor art. 67 din acelasi act normativ, procurorul participa la sedintele de judecata, in conditiile legii, si are rol activ in aflarea adevarului.
In acest sens, dispozitiile art. 55 alin. (3) lit. f) din Codul de procedura penala prevad atributia procurorului de a formula si exercita, in cadrul procesului penal, contestatiile si caile de atac prevazute de lege impotriva hotararilor judecatoresti.
Asadar, pornind de la scopul instituirii caii extraordinare de atac a revizuirii - acela de a asigura posibilitatea indreptarii hotararilor penale definitive care se intemeiaza pe erori judiciare, prin raportare la cazurile de revizuire expres si limitativ prevazute de lege - si de la rolul procurorului, care, asa cum a retinut instanta de contencios constitutional in jurisprudenta sa, actioneaza ca aparator al intereselor generale ale societatii, dar si ale partilor din proces, in spiritul legalitatii (Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010 si Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 51), Curtea a apreciat ca exigentele art. 131 din Constitutie impun legiuitorului sa asigure posibilitatea revizuirii - inclusiv la initiativa procurorului, in calitatea sa de titular al acestei cai extraordinare de atac - a hotararilor de achitare a caror netemeinicie poate fi dovedita pe baza faptelor sau imprejurarilor noi, in conditiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala.
Fata de cele aratate, s-a retinut ca dispozitiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala cu privire la cazul de revizuire prevazut la alin. (1) lit. a), precum si solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 453 alin. (4) teza intai din acelasi Cod, care exclude posibilitatea revizuirii hotararii de achitare pentru cazul prevazut la alin. (1) lit. a), incalca prevederile constitutionale ale art. 16 referitor la egalitatea in drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, intrucat lipsesc partea civila de posibilitatea apararii drepturilor si a intereselor sale legitime, respectiv procurorul de parghiile necesare exercitarii rolului sau specific in cadrul procesului penal.
Curtea a retinut ca, in situatia in care se descopera fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotararii de achitare, trebuie sa se asigure atat partii civile, cat si procurorului posibilitatea de a cere si obtine restabilirea adevarului judiciar prin retractarea hotararii pronuntate in cauza.
In temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care prevede ca, "In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare", Curtea a constatat ca este necesara extinderea controlului de constitutionalitate asupra dispozitiilor art. 457 alin. (2) din Codul de procedura penala, avand in vedere ca acest text de lege - care reglementeaza termenul de introducere a cererii de revizuire - nu poate fi disociat, sub aspectul posibilitatii revizuirii hotararii de achitare pentru cazul prevazut la art. 453 alin. (1) lit. a) din cod, de normele procesual penale constatate ca fiind neconstitutionale.
Dispozitiile art. 457 alin. (2) lit. a) din Codul de procedura penala au urmatorul cuprins:
"(2) Cererea de revizuire in defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui fata de care s-a incetat procesul penal se poate face in termen de 3 luni, care curge:
a) in cazurile prevazute la art. 453 alin. (1) lit. b) -d), cand nu sunt constatate prin hotarare definitiva, de la data cand faptele sau imprejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data cand aceasta a luat cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se poate face printr-o hotarare penala, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data producerii acestora; b) in cazurile prevazute la art. 453 alin. (1) lit. b) -d), daca sunt constatate prin hotarare definitiva, de la data cand hotararea a fost cunoscuta de persoana care face cererea, dar nu mai tarziu de un an de la data ramanerii definitive a hotararii penale; c) in cazul prevazut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data cand hotararile ce nu se conciliaza au fost cunoscute de persoana care face cererea ."
Drept consecinta a constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala cu privire la cazul de revizuire prevazut la alin. (1) lit. a), precum si a solutiei legislative cuprinse in art. 453 alin. (4) teza intai din cod, care exclude posibilitatea revizuirii hotararii de achitare pentru cazul prevazut la alin. (1) lit. a), Curtea a retinut ca solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 457 alin. (2) din Codul de procedura penala, care exclude cazul de revizuire prevazut la art. 453 alin. (1) lit. a) din cod, este de natura a aduce atingere, pe de o parte, egalitatii in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea dreptului fundamental de acces liber la justitie, principii consacrate de prevederile art. 16 si ale art. 21 din Constitutie, iar, pe de alta parte, rolului Ministerului Public, stabilit de art. 131 din Legea fundamentala.
Pentru toate considerentele aratate, cu unanimitate de voturi, Curtea:
- a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ionut Bratila si Floarea Bratila in Dosarul nr. 24.598/4/2015 al Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti - Sectia penala si a constatat ca dispozitiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale cu privire la cazul de revizuire prevazut la alin. (1) lit. a).
- a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceiasi autori in acelasi dosar si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 453 alin. (4) teza intai din Codul de procedura penala, care exclude posibilitatea revizuirii hotararii de achitare pentru cazul prevazut la alin. (1) lit. a), este neconstitutionala.
- a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 457 alin. (2) din Codul de procedura penala, care exclude cazul de revizuire prevazut la art. 453 alin. (1) lit. a), este neconstitutionala.
Decizia este definitiva, general obligatorie.
Potrivit art.31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, "Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept ."
Avocat Andrei-Gheorghe Gherasim, Colaborator "MCP Cabinet de avocati".