Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul S_ P_ este salariat in cadrul paratului si, desi in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 si art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015, acesta avea dreptul sa primeasca lunar cate 20 tichete de masa pentru perioada mentionata, angajatorul nu si-a indeplinit obligatia de acordare a tichetelor de masa, paratul justificandu-?i refuzul pe imprejurarea ca bugetul de venituri si cheltuieli s-a intocmit pe baza veniturilor contractate cu CAS T_, iar in anii 2013-2015 cheltuielile spitalului au depasit veniturile realizate, din cauza necorelarii fondurilor necesare desfasurarii activitatii medicale cu legislatia aplicabila privind valoarea serviciilor medicale prestate si decontate de CAS T_.
Prin prezenta actiune, reclamantul a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, paratul sa fie obligat la plata contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei mentionate, pana la pronuntarea hotararii, cu actualizare la data Platii, sustinand, in esenta, ca refuzul angajatorului de a acorda salariatilor tichetele de masa in perioadele amintite este unul nejustificat, dreptul salariatilor de a primi tichete de masa avand o tripla legitimare juridica: art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015, astfel ca, in conditiile in care tichetele de masa au natura juridica a unui drept salarial, sustinerile angajatorului ca acordarea tichetelor de masa ar depinde de datoriile acumulate ori de inscrierea in capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzand sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.
Exceptiile invocate de reclamant prin intampinare au fost apreciate neintemeiate, fiind respinse ca atare, astfel cum rezulta din practicaua hotararii.
Din considerentele expuse, actiunea a fost apreciata intemeiata.
Astfel, potrivit art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012-2015, in bugetul de venituri si cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale si sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masa conform legislatiei in vigoare.
Date fiind prevederile art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii, angajatorul are obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca, iar din dispozitiile art. 148 din Legea nr. 62/2010 rezulta ca executarea contractului de munca este obligatorie pentru parti, neindeplinirea obligatiilor asumate prin Contractul colectiv de munca atragand raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Prin urmare, din cele expuse rezulta ca angajatorul avea obligatia de a respecta dispozitiile art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de munca si sa cuprinda in bugetul de venituri si cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masa, obligatie indeplinita de altfel.
Legislatia in vigoare la care se face trimitere prin art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de munca este Legea nr. 142/1998, care la art. 1 alin. 2 prevede acordarea tichetelor de masa in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum si prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit carora personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa .
Or, dispozitiile speciale ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalti salariati, Legea nr. 142/1998, care nu beneficiaza de texte speciale, prevad obligatia de acordare a tichetelor de masa, nu posibilitatea acordarii acestora.
Pe de alta parte, din analiza textelor de lege mentionate, s-a retinut ca in sarcina angajatorului a fost instituita obligatia acordarii unui numar determinat de tichete de masa pentru fiecare luna, respectiv cate 20 de tichete lunar, fara ca aceasta acordare sa fie conditionata de existenta fondurilor necesare Platii prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli sau de existenta altor obligatii ale paratului, Asa incat obligatia de acordare a tichetelor de masa personalului sanitar era imperativa.
In legatura cu ultima conditie, s-a impus si precizarea ca distribuirea tichetelor de masa a fost convenita la negocierea Contractului colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislatia aplicabila, adica la O.U.G. nr. 115/2004 care se refera strict la unitatile sanitare finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate, astfel ca este de neinteles cum paratul, desi si-a asumat obligatiile prevazute la art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de munca, si era tinut de respectarea obligatiei de buna-credinta in indeplinirea obligatiei asumate, nu si-a indeplinit-o.
Mai mult, chiar si in situatia in care angajatorul ar fi avut alte prioritati, aceasta imprejurare nu poate fi imputata reclamantului si nu confera paratului, in calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariatilor drepturile stabilite prin prevederile legale mentionate, intrucat nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului roman, potrivit caruia nimeni nu poate invoca in apararea sa propria sa greseala.
Asadar, existenta prioritatilor nu poate avea ca efect neplata drepturilor catre salariati, intrucat aceasta interpretare se situeaza in afara prevederilor legale de vreme ce, in cauza, dreptul salariatilor de a primi tichete de masa avea o tripla legitimare juridica: art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015.
Daca s-ar accepta ipoteza contrara, s-ar lasa camp liber de exprimare arbitrariului si in locul respectului datorat pentru obligatiile prevazute in legi si alte acte cu valoare normativa, s-ar recunoaste angajatorilor institutii publice facultatea de a nu plati drepturile prevazute de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Ca urmare, dat fiind faptul ca dreptul la acordarea tichetelor de masa pentru perioada in discutie a fost stabilit atat legal, cat si conventional, iar dispozitiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementeaza obligativitatea acordarii acestora, s-a apreciat ca pretentiile reclamantului sunt intemeiate.
De altfel, prin decizia nr. 5/28.03.2016 pronuntata in recursul in interesul legii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ICCJ a stabilit ca: ``In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 125/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa pentru personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate reprezinta un drept, iar nu o vocatie .``
In consecinta, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul S_ P_ in contradictoriu cu paratul S__ M_ T__ M__, si fata de prevederile art. 11 din H.G. nr. 5/1999 si art. 10 din H.G. nr. 23/2015 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, a fost obligat paratul sa plateasca contravaloarea tichetelor de masa aferente perioadei mentionate si pana la pronuntarea hotararii, proportional cu perioada de timp lucrata de acesta.
In ceea ce priveste problema actualizarii unei sume de bani cu indicele de inflatie, avand in vedere prevederile art. 278 alin. 1 Codul muncii, s-a apreciat ca legislatia civila se aplica in toate cazurile in care legislatia muncii nu contine dispozitii indestulatoare, situatie ce se regaseste si in prezenta cauza.
Astfel, potrivit art. 1516 din Codul civil, creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei, iar art. 1530 din acelasi cod statueaza: ``Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinta directa si necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligatiei``.
In fine, art. 1531 referitor la repararea integrala contine prevederea potrivit careia creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutarii, prejudiciul cuprinzand atat pierderea efectiv suferita de creditor, cat si beneficiul de care acesta a fost lipsit, iar in art. 1535 alin. 1 se prevede expres ca in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu, debitorul neavand dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic.
Din interpretarea dispozitiilor legale anterior expuse, rezulta dreptul creditorului salariat de a i se plati de catre debitorul angajator atat suma de bani de care a fost lipsit in concret (contravaloarea tichetelor de masa), cat si actualizarea acestui debit cu indicele de inflatie la data platii efective.
In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie, Tribunalul a constatat ca a fost investit cu un litigiu de munca avand ca obiect plata unor drepturi salariale, astfel ca, in raport de specificul raporturilor juridice de munca si de calitatea partilor in aceste raporturi, chematul in garantie CAS T_ nu se poate incadra in prevederile art. 267 Codul muncii, in care sunt mentionate partile in conflictele de munca .
Totodata, Tribunalul a retinut ca in conflictele de munca, fata de specificul acestora, cererea de chemare in garantie este inadmisibila, neexistand o obligatie de garantie a unui tert fata de partile raportului juridic de munca, in legatura cu obligatiile reciproce dintre acestea.
In consecinta, cum intre persoana incadrata in munca, respectiv reclamantul S_ P_, parte in litigiu, si tertul chemat in garantie, respectiv CAS T_, nu exista raporturi juridice de munca, Tribunalul a respins cererea de chemare in garantie, ca inadmisibila.
Fata de elementele de fapt si de drept expuse, s-a admis actiunea formulata de reclamantul ?_ P_, in contradictoriu cu paratul S__ M_ T__ M__. A fost obligat paratul sa plateasca reclamantului contravaloarea tichetelor de masa incepand cu data de 24.04.2013 si pana la pronuntarea hotararii, respectiv 31.08.2016, proportional cu perioada de timp lucrata, actualizata cu indicele de inflatie la data Platii efective, iar cererea de chemare in garantie a CAS T_ a fost respinsa, ca inadmisibila.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul S__ M_ T__ M__, in termen legal, in temeiul prevederilor art. 466-482 Cod procedura civila, apreciind sentinta atacata ca nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele motive:
Bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului s-a intocmit pe baza veniturilor contractate cu CAS T_, bugetul nefiind elaborat in functie de fundamentarea veniturilor estimate a se realiza la nivelul unui an, astfel incat din punct de vedere financiar nu a fost posibila introducerea in buget a sumelor necesare acordarii tichetelor de masa, fapt pentru care nu a fost posibila acordarea tichetelor de masa .
Apelantul invedereaza ca principala sursa de venit a spitalului o reprezinta sumele incasate pentru serviciile medicale prestate, iar pentru realizarea acestor venituri este necesar ca activitatea medicala prestata sa fie corelata in mod real cu tariful practicat de C_ Judeteana de A_ de S__ pentru decontarea serviciilor medicale.
In anii 2013, 2014, 2015 cheltuielile spitalului au depasit cu mult veniturile realizate, in principal din cauza necorelarii fondurilor necesare desfasurarii activitatii medicale (cheltuieli de personal si cheltuieli materiale) cu legislatia aplicabila privind valoarea serviciilor medicale prestate si decontate de C_ Judeteana de S__ T_. A anexat intampinarii depuse in dosarul primei instante dovada privind solicitarea in repetate randuri a suplimentarii contractului deoarece cheltuielile justificate cu inscrisuri au depasit valoarea contractata, insa CAS T_ a refuzat tot de atatea ori de a corela situatia, deoarece prin aprobarea suplimentarii contractului ar fi fost posibila suplimentarea sumei alocate cheltuielilor de personal, prin urmare ar fi fost posibila introducerea tichetelor de masa in sectiunea bugetara acestora conform legislatiei aplicabile in domeniu .
Prin nesuplimentarea contractului considera apelantul ca, in calitate de angajator, nu si-a putut introduce in sectiunea bugetara contravaloarea tichetelor de masa, neintroducandu-le nu a avut cum sa le acorde angajatilor, fapt pentru care solicita obligarea CAS T_ ca fiind principala sursa de venit a spitalului la plata contravalorii tichetelor de masa incepand cu data de 03.05.2013, proportional cu perioada de timp lucrata conform prevederilor art. 10 lit. a, b, c si d din HG nr. 23/2015, adica contravaloarea a cate 20 de tichete de masa lunar pentru perioada aratata, cu mentiunea ca plata sa se faca actualizata cu indicele de inflatie la data Platii efective pentru intimatul reclamant S_ P_.
Mentioneaza ca solicita admiterea cererii chemare in garantie a CAS T_ ca urmare a faptului ca bugetul de venituri si cheltuieli si repartizarea bugetara este conditionata de valoarea contractului cu CAS T_, valoare care in repetate randuri a cerut sa fie majorata, justificare demonstrata cu inscrisurile prezentate.
Mai mult, la acea perioada acordarea tichetelor de masa era conditionata de limita fondurilor existente in cadrul institutiei angajatoare. Prevederile art. 23 din OUG nr. 115/2004 stipuleaza faptul ca personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de maximum 20 de tichete de masa, deci nu cum eronat s-a stabilit ca fiind un numar determinat de 20 de tichete, ci maximum 20 de tichete.
Fata de aceste aspecte solicita admiterea apelului formulat si pe cale de consecinta desfiintarea sentintei atacate si respingerea actiunii ca nefondata.
In situatia in care instanta va hotari sa admita actiunea, solicita a se tine cont de aspectul sus mentionat, faptul ca in lege nu este mentionat un numar determinat de tichete, ci un numar maxim care se pot acorda, prin urmare nu acordarea obligatoriu a 20 de tichete/ lunar.
Prin intampinarile formulate in apel, intimatul reclamant S_ P_ si, respectiv, intimata chemata in garantie C_ de A_ de S__ T_, solicita respingerea apelului ca nefundat, pentru motivele dezvoltate.
Apelantul parat a depus la dosar si raspuns cu privire la intampinarea formulata de intimata chemata in garantie .
Nu au fost administrate probe noi in apel.
Examinand motivele de apel formulate fata de hotararea apelata si probele administrate in cauza, cercetand pricina in limitele prevazute de art. 477 si urmatoarele Cod procedura civila, se retin urmatoarele:
Verificand potrivit art. 479 alin. 1 teza I Cod procedura civila stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii, in limitele cererii de apel formulate, Curtea apreciaza ca solutia primei instante este legala si temeinica, criticile apelantului parat S__ M_ T__ M__ fiind nefondate.
Astfel, se constata ca personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de maximum 20 de tichete de masa, potrivit art. 23 din OUG nr. 115/2004.
Textul de lege consacra un drept la acordarea tichetelor de masa, neconditionat de existenta resurselor financiare pentru acordarea acestuia.
Curtea retine ca prin dispozitiile art. 23 din OUG nr. 115/2004 se stabileste dreptul reclamantului salariat S_ P_ la maxim 20 de tichete de masa lunar in mod diferit de reglementarea cuprinsa in Legea nr. 142/1998.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezinta dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitatile din toate ramurile de servicii la nivel national. In baza acestui act normativ, legiuitorul nu stabileste imperativ in sarcina angajatorului obligatia de a acorda tuturor salariatilor tichete de masa, Asa incat acordarea tichetelor de masa ramane la latitudinea sa in functie de situatia concreta din unitate . Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar si, in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Dar, astfel cum s-a aratat, in cazul personalului incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate exista o reglementare speciala, art. 23 din OUG nr. 115/2004, care prevede in mod imperativ in sarcina angajatorului obligatia de a acorda salariatilor maxim 20 de tichete de masa lunar, drept caruia ii corespunde obligatia corelativa a angajatorului de a acorda aceste tichete.
Interpretand sistematic dispozitiile art. 23 din OUG nr. 115/2004 si cele ale art. 411 din acelasi act normativ, se observa ca legiuitorul a realizat o distinctie intre personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate si personalul contractual din unitatile si subunitatile sanitare care se finanteaza de la bugetul de stat .
Astfel, in timp ce personalul contractual din unitatile si subunitatile sanitare care se finanteaza de la bugetul de stat beneficiaza de tichete de masa in conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, in privinta personalului incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii nu se face trimitere la dispozitiile Legii nr. 142/1998.
Diferentele privind regimul de finantare determina si diferenta de reglementare a dreptului la acordarea tichetelor de masa .
Astfel, in conditiile in care exista un cadru legal pentru acordarea tichetelor de masa - Legea nr. 142/1998, legiuitorul a consacrat acest drept, pentru personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate, printr-un act normativ special - OUG nr. 115/2004, art. 23.
Desi dispozitiile din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar au fost, in mare parte, abrogate, prevederile art. 23 au fost mentinute.
De asemenea, desi lipsa resurselor financiare a determinat aparitia unor acte normative care au reglementat neacordarea tichetelor de masa (art. 12 din Legea nr. 285/2010, art. 15 din OUG nr. 80/08.09.2010, art. 9 din OUG nr. 84/12.12.2012, art. 5 din OG nr. 29/27.08.2013), in cazul institutiilor finantate integral din venituri proprii nu a existat interdictia de acordare a tichetelor de masa .
Din aceasta evolutie a actelor normative rezulta intentia legiuitorului de a reglementa, in mod special, dreptul personalului incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii, distinct de reglementarea cuprinsa in Legea nr. 142/1998.
Completarea dispozitiilor art. 23 din OUG nr. 115/2004 cu cele ale Legii nr. 142/2004 care conditioneaza exercitarea dreptului de existenta resurselor financiare este inlaturata de modul in care a fost reglementat dreptul in speta, in sensul ca legiuitorul nu a facut trimitere la dispozitiile Legii nr. 142/1998, desi, in acelasi act normativ, atunci cand a considerat ca trebuie aplicate, a trimis la prevederile Legii nr. 142/1998.
In conditiile in care acelasi drept este reglementat de contractul colectiv de munca, de OUG nr. 115/2005 si de Legea nr. 142/1998, constatandu-se ca art. 23 din OUG nr. 115/2004 este o lex specialia care reglementeaza un drept nesupus unei conditii, se aplica cu prioritate art. 23 mentionat, fata de prevederile art. 132 din Legea nr. 62/2011 si fata de principiul specialia generalibus derogant.
Curtea retine ca prin Decizia nr. 5/28.03.2016, pronuntata in dosarul nr. x, publicata in M.Of. nr. 391/23.05.2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit ca ``In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 125/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa pentru personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate reprezinta un drept, iar nu o vocatie``.
Dupa pronuntarea acestei decizii si publicarea ei in Monitorul Oficial, interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale examinate nu poate fi alta decat cea stabilita, astfel cum rezulta fara dubiu din reglementarea inscrisa la art. 521 alin. 3 Cod procedura civila.
Apelantul parat, care era debitorul obligatiei stabilite prin norma speciala invocata, nu si-a indeplinit respectiva obligatie, invocand faptul ca in anii 2013, 2014, 2015 cheltuielile spitalului au depasit cu mult veniturile realizate, in principal din cauza necorelarii fondurilor necesare desfasurarii activitatii medicale (cheltuieli de personal si cheltuieli materiale) cu legislatia aplicabila privind valoarea serviciilor medicale prestate si decontate de C_ Judeteana de S__ T_. Dar, Asa cum s-a aratat, legea nu conditiona dreptul salariatilor la tichete de masa de existenta unor resurse financiare suficiente in buget si nici nu reglementa obligatia angajatorului in mod subsidiar fata de alte obligatii . Mai mult, potrivit conventiei colective de munca, angajatorul avea obligatia de a cuprinde in bugetul de venituri si cheltuieli toate sumele pentru acordarea tichetelor de masa, potrivit legislatiei in vigoare (art. 93 alin. 3).
Apelantul-parat nu si-a indeplinit obligatia de a acorda tichetele de masa solicitate, in termenul stabilit de conventia colectiva, motiv pentru care reclamantul a solicitat contravaloarea tichetelor de masa neacordate, actualizata cu indicele de inflatie la data Platii efective. Neexecutarea obligatiei de a achita alocatia de hrana determina raspunderea debitorului, raspundere ce se poate stabili in limitele contravalorii tichetelor de masa . In plus, in temeiul art. 1531 Cod civil, creditorii au dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-au suferit din faptul neexecutarii, astfel ca in mod corect prima instanta a obligat paratul sa plateasca reclamantului contravaloarea tichetelor de masa cuvenite si neacordate, incepand cu data de 29.04.2013 pana la data pronuntarii sentintei - 31.08.2016, proportional cu perioada de timp lucrata de reclamant, actualizata cu indicele de inflatie la data Platii efective.
Sunt neintemeiate si criticile formulate de apelantul parat cat priveste numarul de tichete acordate, deoarece dispozitiile art. 23 din OUG nr. 115/2004 se interpreteaza in sensul ca nu se poate depasi numarul de 20 de tichete, legiuitorul fixand un plafon maxim: ``maximum 20 de tichete de masa``, iar nu faptul ca nu se impunea acordarea a 20 de tichete intrucat nu era un numar determinat.
Continutul dreptului nu a fost lasat la latitudinea angajatorului, deoarece normele se interpreteaza in sensul de a produce efecte juridice, iar nu de a stabili obligatii potestative in sarcina angajatorului.
Sunt lipsite de temei si sustinerile apelantului parat referitoare la cererea de chemare in garantie a Casei de A_ de S__ T_, deoarece nu sunt intrunite cerintele art. 72 alin. 1 Cod procedura civila, in sensul ca apelantul nu ar putea sa se indrepte impotriva CAS T_ cu o cerere de chemare in garantie separata sau in despagubiri .
Institutia cererii de chemare in garantie se intemeiaza pe existenta unei obligatii de garantie sau de despagubire si poate fi formulata in cazul drepturilor garantate legal ori conventional, care reies din lege sau din contractul incheiat de parti, precum si ori de cate ori partea care ar cadea in pretentii s-ar putea intoarce impotriva altei persoane cu o cerere in despagubire .
Or, se constata ca prezenta actiune vizeaza plata unor drepturi derivand din executarea raportului de munca dintre paratul S__ M_ T__ M__ si salariatul reclamant S_ P_. Intre paratul apelant din prezenta cauza si C_ de A_ de S__ T_ exista raporturi juridice, ce au luat nastere in virtutea legislatiei speciale privind Contractul-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru perioada in cauza, insa intre C_ de A_ de S__ si S__ M_ T__ M__ nu exista nicio obligatie de garantie sau de despagubire in cazul neexecutarii de catre paratul angajator a obligatiei ce ii incumba in baza raportului juridic de munca .
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea, constatand ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, in baza art. 480 alin. 1 Cod procedura civila va respinge apelul, ca nefondat, pastrand sentinta atacata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul parat S__ M_ T__ M__, C__ x, cu sediul in municipiul T__ M__, _, Judetul T_, impotriva sentintei civile nr. 702/31.08.2016 pronuntate de Tribunalul T_ - Sectia Conflicte de Munca, A_ Sociale, C_ Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. x, in contradictoriu cu intimatul reclamant ?_ P_, CNP x, cu domiciliul in municipiul T__ M__, __, Judetul T_ si intimata chemata in garantie C_ de A_ de S__ T_, CF x, cu sediul in municipiul A_, _, Judetul T_, ca nefondat.
Definitiva.