S-a retinut ca, prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data 17.10.2014, reclamantul B_ T_ a chemat in judecata pe parata S.C E__ S.A. C_ , solicitand sa se constate ca activitatea desfasurata in cadrul paratei in perioada 10.07.x01, in functiile de impachetator, pregatitor completator, reglor, tehnician si revizor contabil, se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100 %, conform Ordinului nr.50/1990, Anexa II, pct.34, pct.41, pct.69 si pct.79 si sa fie obligata parata sa-i elibereze adeverinta in acest sens.
In motivare, reclamantul a aratat ca in perioada din litigiu a fost angajatul paratei S.C. E__ S.A C_, desfasurand activitati de impachetator, pregatitor completator, reglor, tehnician si revizor contabil, in conditii deosebite de munca, insa parata, in mod nejustificat si discriminatoriu, nu l-a incadrat in grupa a II a de munca, desi a eliberat adeverinte cu grupa unor salariati colegi lucrand in acelasi loc de munca si cu aceeasi meserie, incalcand astfel, principiul si caracterul nelimitativ de la pct.3 din Ordinul nr.50/1990 coroborat cu Decizia nr.87/1999 a ICCJ.
A aratat ca in aceste calitati, a efectuat operatiuni de gaurire, ajustare, pilire, degresare piese cu solventi organici si solutii alcaline, utilizand materiale cu risc foarte ridicat de imbolnavire pe baza de mica, banda de sticla impregnata in rasina, care prin topire degajau fum, particule si pulberi toxici a caror inhalare era nociva pentru organismul uman.
A mai aratat ca lucra in mediu cu noxe profesionale ca: zgomot, vibratii puternice, praf, pulberi si vapori toxici de la substantele chimice cu care spala piesele, lucrand astfel intreg programul de lucru si chiar suplimentar.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispoz. Ordinului nr.50/1990, art. .35 NCPC si art. .40 alin.2.lit.h din Codul muncii.
La dosar, parata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, motivand ca incadrarea in grupele de munca s-a facut fie direct ca urmare a regasirii in una din situatiile cuprinse in anexele 1 si 2 la Ordinul nr.50/1990, fie prin asimilare ca urmare a desfasurarii efective a muncii in situatiile prevazute in anexe .
Unitatea a urmat procedura de incadrare in grupe de munca, cu respectarea art. 4 si 5 din ordin, iar comisiile patronat - sindicat au nominalizat persoanele care se incadrau in grupe de munca si a inregistrat in carnetele de munca activitatile desfasurate in grupe de munca, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului 92/1976.
De asemenea, unitatea nu a virat la Casa de Pensii indemnizatia CAS majorata, asa cum cere legislatia incepand cu 1992, iar in prezent unitatea nu mai poate fi obligata la plata acestor diferente de indemnizatii deoarece dreptul material la actiune s-a stins prin prescriptie .
Reclamantul a depus la data de 11.02.2015, raspuns la intampinare prin care a aratat ca parata nu a facut dovada ca nivelul noxelor existente la locul de munca nu depasea maximul admis de normele republicane pentru motivul ca aceste noxe nu au fost identificate si masurate din culpa exclusiva a paratei si faptul ca in mod discriminatoriu parata a acordat grupa de munca doar anumitor salariati, incalcandu-se astfel principiul nelimitativ prevazut de art. 3 din Ordinul nr.50/1990, principiu avut in vedere de Curtea de Apel C_ la pronuntarea Deciziei nr.7416/2013 in dosarul nr.x, dar si de Curtea constitutionala la pronuntarea Deciziei nr.87/1999.
La termenul din 01.04.2015, instanta, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului, prorogand solutionarea acesteia dupa ce parata va depune raspuns la adresa incuviintata de instanta, la solicitarea avocatului reclamantului, cu privire la dovada datei inmanarii carnetului de munca catre reclamant.
La data de 29.05.2015, parata a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratura adresa nr.8595/28.05.2015, prin care a invederat ca reclamantul a primit carnetul de munca la data incetarii contractului de munca, respectiv, la data de 19.10.2010..
La termenul de judecata din data de 10.06.2015, instanta a reiterat exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului, aparatorul reclamantului punand concluzii de respingere a acesteia.
Analizand cu prioritate, conform art. .248 Cod de procedura civila, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a solutionat cauza, pronuntand _.06.2015 prin care a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiunea formulata de reclamantul B_ T_, in contradictoriu cu parata S.C. E__ S.A., si in consecinta a respins actiunea ca fiind prescrisa.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost angajatul paratei cu contract individual de munca si a desfasurat in perioada din litigiu, activitate in meseriile de impachetator, pregatitor completator, reglor, tehnician si revizor contabil,, potrivit mentiunilor din carnetul de munca si sustinerilor paratei din intampinare.
In vederea solutionarii exceptiei prescriptiei trebuie sa se determine natura juridica a actiunii avand in vedere raportul juridic care sta la baza demersului judiciar adica, daca intre parti exista un raport juridic civil si astfel s-a formulat o actiune civila, ii sunt aplicabile dispozitiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau intre parti exista un raport de munca, s-a formulat o actiune pentru solutionarea unui conflict de munca si ii sunt aplicabile dispozitiile din Codul muncii cu privire la prescriptie .
Nu prezinta nicio relevanta analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru ca, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de munca nu poate fi declansat decat in termenul de prescriptie prevazut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de fata se incadreaza in categoria conflictelor de munca, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit carora ``jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod``.
Raportul juridic pe care se bazeaza cererea reclamantului formulata impotriva fostului angajator este, in mod evident, un raport juridic de munca, el vizeaza executarea unui contract individual de munca, deoarece incadrarea unei activitati, unei functii sau unui loc de munca in grupe de munca nu putea avea loc niciodata in afara unui raport juridic de munca .
Rezulta de aici ca in cauza de fata sunt aplicabile dispozitiile speciale privind jurisdictia muncii, care se aplica cu prioritate fata de regulile generale din dreptul civil.
In acest sens sunt dispozitiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora ``dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile``.
In raport de aceste dispozitii, instanta a constatat ca, in ceea ce priveste termenele de prescriptie, Codul muncii contine dispozitii derogatorii de la dreptul comun, reglementand termene speciale in care in care pot fi promovate actiunile in Justitie, termene prevazute de art. 268 Codul muncii, republicat.
Din examinarea dispozitiilor art. 268 din Codul muncii, rezulta ca legiuitorul a instituit termene de prescriptie speciale pentru anumite categorii de actiuni care se incadreaza in categoria conflictelor de munca, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul ca actiunea promovata in cauza nu se incadreaza in cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozitiile din alin.2 care stabilesc regula generala cu privire la prescriptia in materia conflictelor de munca aceea ca in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul ca in materia jurisdictiei muncii nu exista cereri imprescriptibile.
In conformitate cu dispozitiile art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului.
In speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut sau putea cunoaste refuzul angajatorului de a-i acorda grupa de munca si anume momentul incetarii activitatii sale in cadrul unitatii respective, cand - conform legii - angajatorul avea obligatia de a-i inmana carnetul de munca, cu toate mentiunile asupra activitatii sale, completate la zi.
Astfel, potrivit art.1 din Decretul nr. 92/1976 "Carnetul de munca este actul oficial prin care se dovede?te vechimea in munca, vechimea neintrerupta in munca, vechimea neintrerupta in aceeasi unitate, vechimea in functie, meserie sau specialitate, timpul lucrat in locuri de munca cu conditii deosebite, retributia tarifara de incadrare si alte drepturi ce se includ in aceasta", iar potrivit art. . 4 alin.1 si 2, carnetul se pastreaza de unitate atat timp cat titularul este incadrat in munca, acesta avand dreptul sa verifice exactitatea tuturor datelor inscrise in carnet, la incetarea activitatii sale, carnetul de munca inmanandu-i-se, completat cu toate inscrierile la zi.
Reclamantului i-au incetat raporturile de munca cu societatea parata la data de 19.10.2010, de cand a beneficiat si de ajutor de somaj, conform mentiunilor din carnetul de munca de la poz. nr. 118, data cand i s-a predat totodata si carnetul de munca, dupa cum rezulta si din adresa anexata la dosar cu nr.8595/28.05.2015 emisa de __ care invedereaza ca reclamantul a primit carnetul de munca la data incetarii contractului de munca, adica la 19.10.2010, astfel ca, incepand cu aceasta data, reclamantul avea la dispozitie un termen de 3 ani pentru a face demersurile necesare impotriva refuzului angajatorului de a-i recunoaste grupa de munca .
Impotriva acestei sentinte, la data de 17.07.2015, a declarat apel reclamantul B_ T_, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand dispoz.art. 480 NCPC.
A solicitat sa se constatate ca hotararea primei instante este nelegalaa, deoarece actiunile in constatare sunt imprescriptibile, caracter ce decurge din aceea ca dreptul material la actiune este prescriptibil, in timp ce dreptul la actiune in sens procesual este imprescriptibil, prima instanta facand o gresita calificare juridica a actiunii care nu este o actiune in realizare de drepturi, ci are natura juridica de actiune in constatarea existentei unui drept, respectiv are natura juridica de actiune in constatarea existentei unui drept, respectiv a drepturilor corelative desfasurarii activitatii in conditiile corespunzatoare grupei a II-a de munca .
Prin actiune nu s-a solicitat obligarea la plata vreunei contraprestatii pentru desfasurarea activitatii in conditiile grupei a II-a de munca, nu este o constituire de drepturi, deoarece dreptul in sine este recunoscut prin dispozitiile exprese ale actelor normative aplicabile (Ordinul nr. 50/1990 si celelalte acte normative prin care a fost completat si modificat), ci este in realitate o actiune in constatarea existentei acestor drepturi .
Judecand apelul, prin Decizia nr. 3059/08.06.2016, Curtea de Apel C_ a constatat ca tribunalul a solutionat gresit actiunea in temeiul unei exceptii, si a admis ca fondat apelul, dispunand anularea sentintei nr.2812/10.06.2015 a Tribunalului D_ si trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la aceasta instanta.
In motivarea acestei solutii, instanta de control a constatat ca sunt fondate criticile din apel referitoare la solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .
Pentru dezlegarea problemei de drept ce a facut obiectul judecatii in prima instanta, respectiv aceea a prescriptiei dreptului material la actiune in cauzele avand ca obiect constatarea dreptului la incadrarea in grupe de munca conform dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990 , Curtea de Apel C_ a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie, solicitand sa fie pronuntata o hotarare prin care sa se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept in discutie.
Prin Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronuntata in dosarul x, ICCJ a admis sesizarile formulate in dosarele nr. x/63/2014 si x/63/2014 si a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. . 35 Cod procedura civila, art. . 111 Cod de procedura civila din 1865, art. . 2502 Cod civil, respectiv art. . 268 alin. 2 din Codul muncii, actiunile in constatarea dreptului la incadrarea in grupe de munca conform dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990 intra in categoria actiunilor in constatare de drept comun si sunt imprescriptibile.
Potrivit art. .521 alin.3 C__, dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, Asa incat prin efectul deciziei instantei supreme se constata ca in mod gresit tribunalul a calificat actiunea cu care a fost investit ca un litigiu de munca si a facut aplicarea dispozitiilor art. 268 codul muncii. Actiunea in constatare de drept comun are caracter imprescriptibil, nefiind aplicabile nici dispozitiile art. . 268 codul muncii, fata de caracterul actiunii, nici cele ale Decretului 167/1958, aplicabil prescriptiilor incepute inainte de _ noului cod civil.
Prin urmare, Tribunalul D_ a fost reinvestit la data de 12.07.2016 cu solutionarea cauzei de fata sub nr.x.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a respins ca neintemeiata actiunea reclamantului, pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul paratei cu contract individual de munca si a desfasurat in perioada din litigiu, activitate in functiile de impachetator, pregatitor completator, reglor, tehnician si revizor contabil, lucrand in cadrul Diviziei Trafo si a Fabricii Aparataj Electric, potrivit men?iunilor din carnetul de munca si sustinerilor paratei din intampinare, dar si in cadrul fabricii MER, conform declaratiei martorului audiat in cauza.
La nivelul societatii parate s-a realizat procedura prevazuta de Ordinul 50/1990 privind incadrarea locurilor de munca, activitatilor si functiilor in grupele superioare de munca, o parte din functiile specifice atelierelor din cadrul Fabricii Aparataj Electric, MER si Diviziei Trafo fiind incadrate in grupa a II de munca, conform anexei Anexei nr.7 A la CCM /1996 ( f. 41), anexei 7 A la CCM 1992, respectiv Anexei 7 F la CCM aplicabil la nivel de unitate (f. 36.
Insa, activitatea desfasurata de reclamant in functiile impachetator, pregatitor completator, reglor, tehnician si revizor contabil si locul de munca al reclamantului din cadrul Diviziei Aparataj Electric, MER si Fabricii Trafo nu au fost nominalizate in tabelele nominale intocmite de sindicate si conducerea societatii, in acest sens. (anexa de la filele 36-43 din dosar x).
Martorul propus de reclamant, Cirtog M_, coleg de serviciu cu acesta in perioada 1972-2011, a declarat ca reclamantul a lucrat pana in 1986 la Fabrica Masini Rotative, atelierul Ajustari rotoare si apoi Atelierul Prese, iar ulterior intre 1986-2011 la Controlul de Gestiune, ocupand functiile de lacatus, completator, reglor si tehnolog, respectiv revizor contabil de gestiune.
A mentionat ca in perioada lucrata la M.E.R., reclamantul efectua operatiuni de ajustare bare de aluminiu si cupru, de montare inele de aluminiu si cupru pe aceste bare, ca lacatus efectuand si degresare cu substante toxice, ca in calitate de completator efectua transporturi de materiale intre sectii, ca reglor, reclamantul monta matrite pe piese iar ca tehnolog, opera?iuni de modificari la matrite, activitati pe care le facea pe parcursul intregului program de lucru, lucrand in conditii extreme de temperatura iarna si vara si cu zgomot foarte puternic.
Astfel, majoritatea opera?iunilor pe care reclamantul a sustinut ca le-ar fi realizat nu se regasesc intre cele enumerate de martor, acesta neputand confirma nici toate functiile detinute de reclamant si locurile de munca din perioada in litigiu si nici timpul efectiv de lucru in care executa activitatile specifice fiecarei functii, Asa cum sunt inscrise in carnetul de munca .
Avand in vedere activitatile desfasurate efectiv de reclamant, pe perioada dedusa judecatii, aferente functiilor detinute de acesta, instanta apreciaza ca nu se circumscriu cerintelor actului normativ sus mentionat la punctele 34, 41, 69, 79 din anexa 2, in cauza, nefiind dovedite sustinerile potrivit carora reclamantul ar fi desfasurat aceste opera?iuni, in propor?ie de minim 70% din timpul de lucru, conform art. .7 din Ordin, oricare dintre activitatile enumerate in textele invocate de reclamant trebuind realizate in cel putin 70% din timpul normal de lucru aceasta fiind o conditie esentiala in acordarea grupei a II a de munca .
Insa, asa cum s-a aratat mai sus, intr-un flux tehnologic pot fi necesare mai multe operatiuni ce pot fi regasite in mai multe dintre punctele anexelor, tocmai acesta fiind motivul pentru care anumite opera?iuni au fost prevazute doar pentru anumite intreprinderi sau unitati.
In acest sens, instanta a constatat ca Ordinul 50/1990 a avut in vedere incadrarea in grupele superioare de munca a locurilor, activitatilor si categoriilor profesionale de munca .
Asa cum rezulta din insasi titulatura acestui act normativ, beneficiaza de incadrarea in grupe personalul care lucreaza in: locurile de munca nominalizate conform procedurii prevazute de ordin, situatie in care toti salariatii ce desfasoara activitate in acel loc de munca beneficiaza de aceiasi incadrare - indiferent de activitatea prestata; activitatile nominalizate, situatie in care beneficiaza de incadrare toti salariatii care presteaza respectiva activitate (independent de functia detinuta si de locul de munca); categoriile nominalizate, situatie in care beneficiaza de incadrare in grupa doar functiile si/sau categoriile de functii nominalizate, indiferent de locul de munca in care isi desfasoara activitatea .
Astfel, daca la nivelul societatii - in urma procedurii prevazute de Ordinul 50/1990 - s-a hotarat doar nominalizarea unor locuri de munca in grupa de munca si/sau meserii, mentionandu-se activitatea sau categoria de munca, rezulta ca acestea au fost enumerate expres, deci limitativ, in aceasta ultima situatie nemaifiind incident nici pct.160 sau art. 3 din ordin, in opinia instantei.
Instanta a considerat ca, constatarea existentei unor conditii de lucru grele potrivit punctului 160 (praf, fum, zgomot, noxe) nu este suficienta pentru a admite ca activitatea reclamantului se incadreaza in grupa a II-a de munca, avand in vedere ca Ordinul 50/1990 a vizat doar anumite functii ce puteau fi incadrate in grupa I de munca sau in grupa a II-a, la fel ca si in speta de fata, acestea fiind enumerate expres, deci limitativ.
Chiar daca unii salariati cu aceleasi functii si care ar fi realizat unele activitati similare sau identice, natura meseriei lor, a activitatii efectiv depuse in exercitarea atributiei de serviciu - este diferita, realizandu-se in conditii de munca diferite si in perioade de timp diferite. Tocmai de aceea a fost impusa efectuarea procedurilor specifice de incadrare in grupele superioare de munca, pentru identificarea acestor factori, functie de care s-a hotarat incadrarea in grupe fie a locului, fie a activitatii, fie a functiei.
In acest context, situatia salariatilor unitatii parate ce au primit solutii de admitere a cererilor privind acordarea grupelor de munca, prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, nu au relevanta in cauza nefiind dovedite situatiile de fapt si de drept similare spetei.
Or, asa l-a cum s-a retinut anterior, reclamantul nu a desfasurat activitati specifice temeiurilor juridice invocate, in exercitarea functiilor detinute, motiv pentru care nu a fost incadrat de unitate in grupa superioara de munca si nici nu a prestat activitate in locurile de munca nominalizate de unitate in grupa superioara de munca cel putin 70% din programul de lucru.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr.50/1990 "beneficiaza de incadrarea in grupele I si II de munca, potrivit celor mentionate, fara limitarea numarului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, personal de intretinere si reparatii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele nr.1 si 2".
Instanta a constatat, astfel, ca activitatea reclamantului nu poate fi nici asimilata cu cea prevazuta la pct. 34, 41, 69, 79 din Anexa 2 la Ordinul nr.50/1990.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelantul-reclamant B_ T_, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare a aratat ca, in fapt, prin actiunea introductiva a solicitat primei instante sa constate ca in perioada si functiile precizate in actiune a desfasurat activitatea ca angajat al paratei __ conditiile grupei a II-a de munca, in procent de 100%, prevazute de Ordinul nr. 50/1990, anexa II, pct. 34, 41, 69, 79.
A solicitat obligarea paratei sa-i elibereze o adeverinta in acest sens, iar in privinta probelor a cerut proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu un martor cu care sa dovedeasca conditiile de munca si timpul de lucru in care a lucrat in aceste conditii .
Instanta a incuviintat ambele probe fiind audiat martorul Cirtog M_, coleg de serviciu cu reclamantul pe toata perioada dedusa judecatii.
Prima instanta a respins actiunea, hotarare netemeinica si nelegala, fiind data cu incalcarea principiului nelimitativ si nediscriminatoriu prevazut de art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 si respectiv Decizia nr. 87/1999 a Curtii constitutionale, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului si rejudecand sa se schimbe in tot hotararea atacata, in sensul admiterii actiunii Asa cum a fost formulata.
Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca a dovedit prin proba testimoniala ca la locul de munca efectua in tot programul de lucru de 8 ore activitati specifice grupei a II-a de munca si prevazute de anexa II, pct. 34, 41, 69, 79 din Ordinul nr. 50/1990 si anume de ajustare bare de aluminiu si cupru, demontare inele de aluminiu si cupru pe aceste bare, degresarea cu substante chimice (acetona, triclor etilena, soda caustica etc), toate aceste activitati fiind efectuate in conditii extreme de temperatura la locul de munca (iarna foarte frig, vara foarte cald). Atelierul nu era separat fizic de celelalte ateliere din hala de produc?ie, astfel ca erau afecta?i si de noxele celorlalte ateliere care in tot programul de lucru desfasurau activitati de vopsitorie, de sudura electrica si standul de probe, acestea producand vapori ele vopsea, fum si foarte mult zgomot, aceste noxe fiind foarte daunatoare sanatatii, inregistrandu-se si boli profesionale din cauza acestor conditii de lucru.
Opinia instantei potrivit careia ar fi legala indicarea expresa, deci limitativa numai a unor locuri de munca care indeplinesc conditiile specifice grupelor superioare de munca cu excluderea celorlalte locuri de munca care indeplinesc aceleasi conditii, dar nu au fost nominalizate de unitate, nu poate fi primita intrucat incalca principiul nelimitativ prevazut de art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, in sensul ca nu se poate restrange aplicarea acestui act normativ in lipsa unei dispozitii a organului emitent sau a prevederilor unui act normativ de ordin superior (a se vedea Decizia nr. `416/2013 pronuntara in dos. nr. x de Curtea de Apel C_).
De altfel, principiul nelimitativ si nediscriminatoriu l-a avut in vedere si Curtea constitutionala in pronuntarea Deciziei nr. 87/1999 conform careia nu exista nicio ratiune pentru mentinerea unui regim discriminatoriu in acordarea grupelor de munca pentru personalul care a activat in acelasi loc de munca, aceleasi meserii, aceleasi functii indiferent de perioada .
In drept, si-a intemeiat prezentul apel pe dispozitiile art. 480 Cod proc.civ.
fata de aceste motive, a solicitat sa se admita apelul, sa se schimbe in tot hotararea atacata in sensul admiterii actiunii, asa cum a fost formulata.
Intimata-parata nu a depus intampinare.
Apelul este nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:
Contrar celor afirmate de apelantul reclamant, respingerea actiunii sale nu s-a fondat exclusiv pe considerentul ca locul de munca si activitatile prestate de reclamant nu se regasesc in tabele nominale intocmite de sindicate si conducerea societatii. admitand ca o astfel de situatie nu poate impiedica accesul la instanta pentru recunoasterea incadrarii in grupa superioara de munca, instanta a efectuat verificari concrete cu privire la conditiile in care reclamantul si-a prestat activitatea, in urma acestora conchizand ca activitatile probate cu declaratia martorului, efectiv desfasurate de reclamant, pe perioada dedusa judecatii, aferente functiilor/meseriilor detinute de acesta, nu se circumscriu cerintelor Ordinului 50/1990.
Aceasta concluzie este rezultatul unei corecte evaluari a probatoriului cauzei si dispozitiilor Ordinului 50/1990.
Apelantul reclamant nu a dovedit toate activitatile/meseriile invocate in motivarea actiunii si mai mult, nu a probat ca acele activitati/meserii despre care face vorbire martorul, au fost desfasurate in toata perioada in litigiu, in procent de minim 70% din programul normal de lucru, in mediu cu noxe peste nivelul maxim admis prevazut in Normele republicane de protectia muncii, conditii cerute imperativ de ordinul 50/1990. Activitatile respective trebuiau exercitate intocmai, in procent de 70% din programul de lucru, pe toata perioada anilor invocati si in conditiile unor noxe existente peste nivelul normal, toate acestea trebuind sa fie dovedite in mod neechivoc, pentru ca sa poata fi considerate ca indeplinite conditiile legale. Declaratia martorului nu poate fi valorificata in acest sens, deoarece cuprinde o descriere generala a conditiilor in care reclamantul si-a prestat atributiile specifice meseriei, lucru ce nu ii poate fi imputat martorului in conditiile in care i se cerere sa reconstituie cu precizie o situatie ce s-a derulat cu mai bine de 20 de ani in urma, saceasta declaratie neputand fi coroborata cu nicio alta proba (declaratia martorului fiind singura proba administrata in cauza).
Potrivit considerentelor obligatorii ale deciziei in interesul legii nr. 9/2016 a ICCJ, nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat la acordarea beneficiului grupei superioare de munca doar prin regasirea in anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfasurat, pentru ca acesta sa poata pretinde o recunoastere directa a beneficiului lucrului in grupa superioara de munca, constituirea dreptului efectuandu-se in cadrul unei proceduri in care se prevedea indeplinirea unor atributii specifice de catre partenerii sociali (angajator/sindicatele ca reprezentanti ai salariatilor) si verificari concrete cu sprijinul unor institutii ale statului (medicale, de protectie a muncii). Instanta suprema a admis ca in masura in care aceste verificari pot fi substituite prin actul jurisdictional al instantei, aceasta poate face incadrarea activitatii unei persoane in grupa superioara de munca .
Prin urmare, chiar daca instanta a retinut ca activitatile/meseriile confirmate de martor se identifica in enumerarea dispozitiilor Ordinului 50/1990 invocate in actiune, in acord cu cele statuate de ICCJ prin decizia in interesul legii nr. 9/2016, beneficiul grupei a II a de munca nu poate fi acordat doar prin simpla regasire in anexa legii a tipului de activitate/meserie a reclamantului, conditiile enumerate mai sus -cerute imperativ si cumulativ-nefiind dovedite.
Nu poate fi primita nici teza subsidiara avansata de apelant privind acordarea beneficiului grupei superioare prin asimilare, in conditiile pct. 3 alin. 1 din ordin . Prima instanta a retinut, cu caracter definitiv, ca activitatile, functiile/meseriile exercitate de reclamant, dovedite cu proba testimoniala, se regasesc in mod direct in anexele legii, or intr-o astfel de situatie este exclusa acordarea grupei superioare de munca prin asimilare, procedeu la care Ordinul 50/1990 trimite pentru incadrarea in grupa a altor categorii de personal in activitate ale aceluiasi angajator decat cele enumerate expres, dupa criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu conditia generala de a lucra efectiv, in locuri de munca sau in activitatile nominalizate in anexa si aplicate acelui angajator .
Pe de alta parte, incadrarea in grupa prin asimilare nu poate fi dispusa facandu-se abstractie de conditia instituita de art. 7 din ordin privind afectarea unui procent de 70% din programul normal de lucru de 8 ore conditiilor specifice grupei superioare de munca .
In fine, interpretarea data de apelant deciziei ICCJ 258/20.09.2004 si deciziei Curtii constitutionale 87/1999 este eronata. Niciunde in aceste doua decizii nu apare statuat asupra posibilitatii angajatorului sau a instantei de judecata de a extinde aplicarea dispozitiilor legale privind incadrarea in grupe de munca si la alte situatii decat cele expres prevazute de ordin . Prin decizia amintita, instanta suprema a statuat ca are valabilitate si forta juridica forma finala consolidata a ordinului, chiar daca aceasta nu a fost publicata, iar decizia Curtii constitutionale retine ca fiind discriminatorie recunoasterea beneficiului grupei superioare de munca doar in favoarea persoanelor care sunt inca in activitate la locuri de munca sau in activitati caracterizate prin conditii deosebite, nu si in favoarea celor care anterior au lucrat in aceleasi conditii, dar inainte de _ Decretului-lege nr. 68/1990, au incetat raporturile lor de munca ori s-au incadrat la locuri de munca care nu mai au acelasi caracter. De altfel, aceasta imprejurare a fost lamurita si prin decizia in interesul legii nr. 9/2016 .
Asadar, neindeplinind conditiile legale apelantul nu poate obtine incadrarea in grupa a II a de munca nici direct si nici prin asimilare.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 480 C.proc.civ. apelul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant B_ T_ avand CNP x, domiciliat in C_, _.28, _, _, impotriva sentintei civile nr.3219 din 02.11.2016, pronuntata de Tribunalul D_, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. x, in contradictoriu cu intimata-parata _, cu sediul in C_, _. 80, Judetul D_, avand ca obiect actiune in constatare.
Decizie definitiva.