Simpla depasire a termenului contractual pentru predarea locuintei la cheie nu are aptitudinea de a considera contractul incetat, in cazul in care niciuna dintre parti nu a invocat sanctionarea prin reziliere/rezolutiune a actului juridic.
Cata vreme neindeplinirea obligatiei contractuale de predare a locuintei are caracter continuu, dauna producandu-se in mod continuu, progresiv, cu fiecare zi, este nelegala solutia instantei de admitere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantului, neputand fi retinut ca moment al nasterii dreptului material la actiune data expirarii termenului contractual de predare a locuintei, deoarece raportarea la aceasta data ar fi fost corecta doar in masura in care neindeplinirea obligatiei contractuale se consuma tot la acel moment.
Nota: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila la data de 06.07.2011, sub nr. x/3/2011, reclamantul A. a chemat in judecata pe paratele Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Agentia Nationala pentru Locuinte, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 Bucuresti, Consiliul Judetean Ilfov, Judetul Ilfov, Orasul Voluntari prin Primar, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucuresti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, SC B. SA, SC C. SA, SC D. Retele SRL, SC E. SA si SC F. SRL, solicitand instantei obligarea paratelor, in solidar, la plata sumei de 105.000 euro, 3.000 Euro/luna despagubiri pentru ultimele 35 de luni anterioare notificarilor la conciliere trimise prin executor judecatoresc in luna martie 2011 in care imobilul nu a putut fi utilizat, precum si la plata de despagubiri pentru prejudiciul cauzat ulterior datei notificarii la conciliere, avand in vedere fiecare luna pana la predarea locuintei la cheie, cu toate utilitatile necesare, urmand ca acest cuantum sa fie stabilit la momentul efectivei predari prin inmultirea lunilor care vor trece de la 11.03.2011 pana la predare si suma de 3.500 euro, adica echivalentul a 14.700 lei. De asemenea, a solicitat obligarea paratelor la cheltuieli de judecata .
Ulterior, reclamantul A. a depus o cerere prin care a aratat ca actiunea a fost intemeiata pe principiul raspunderii civile delictuale aducand ca temei de drept art. 998-999 C. civ. si, in subsidiar, pe principiul raspunderii contractuale. A invocat cele doua forme de raspundere in mod alternativ, nu cumulativ, in principal raspundere civila delictuala si, doar in subsidiar, raspundere civila contractuala numai in situatia in care se va respinge primul capat de cerere .
Paratele Sectorul 1 al Municipiului Bucuresti si Consiliul Local al Sectorului 1 Bucuresti au formulat cerere de chemare in garantie impotriva paratei Consiliul General al Municipiului Bucuresti, pentru ca, in cazul in care instanta va obliga paratele la plata catre reclamantul A. de daune-interese din 20 martie 2008 si pana in prezent, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa fie obligat la suportarea acestor cheltuieli .
Anterior solutionarii cauzei pe fond, instanta a respins ca neintemeiata exceptia prescrierii dreptului material la actiune, a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Consiliului Judetean Ilfov, fiind unite cu fondul exceptia lipsei capacitatii procesuale pasive si active si calificata exceptia inadmisibilitatii actiunii ca aparare de fond .
Prin sentinta civila nr. 1053 din 03.03.2015, astfel cum a fost indreptata, Tribunalul Bucuresti a respins exceptiile invocate, a admis actiunea reclamantului, obligand paratele in solidar la plata sumei de 68.649 euro in lei la data platii, reprezentand prejudiciul stabilit conform expertizei pentru perioada martie 2008 - octombrie 2014, precum si la plata sumei de 858 euro lunar, in lei, reprezentand chirie lunara medie, incepand cu luna noiembrie 2014 pana la predarea efectiva a locuintei la cheie. Totodata, a obligat aceleasi parate la plata sumei de 14.683,96 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre reclamant. Tribunalul a dispus respingerea, ca neintemeiata, a actiunii fata de paratele Consiliul Local Sector 1, SC F. SRL si SC E. SA si, in consecinta, a respins si cererea de chemare in garantie a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
In motivarea sentintei, tribunalul a retinut urmatoarele :
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active, s-a apreciat ca reclamantul este titularul drepturilor contractuale ce decurg din vointa liber exprimata a partilor prin contractul din 14.05.2004, in speta fiind incheiate doua contracte, initial cel de mandat HC-0369, iar ulterior cel de construire 4337/08.12.2004 (acesta din urma in baza contractului de antrepriza generala nr. 7518/20.07.2004).
Au fost respinse exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive, fata de paratele Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, ANL, Consiliul Judetean Ilfov, Judetul Ilfov, Consiliul Local al Orasului Voluntari, Orasul Voluntari, Municipiul Bucuresti, Consiliul Local al Municipiului Bucuresti, G. S.A, B., S.C. D. S.R.L. si S.C. C. S.A., atat in temeiul raspunderii civile delictuale, cat si in temeiul raspunderii civile contractuale, interpretand actele diferite incheiate intre parti ca reprezentand stipulatie pentru altul, precum si fapte juridice pentru reclamantul care nu a participat la semnarea acestora.
Pe fondul cauzei, prin prisma raspunderii civile delictuale, ca principal temei juridic al actiunii, in ceea ce o priveste pe parata ANL, s-a retinut ca actul dintre reclamat si reclamant nu poate fi analizat distinct de celelalte conventii incheiate de ANL cu restul paratelor. S-a apreciat ca vointa reala a partilor a fost aceea a incheierii unui contract complex, prin asumarea unei obligatii de rezultat si nu doar de diligenta, sensul literal al denumirii contractului nefiind relevant; art. 10 din acest contract analizat, cat si ansamblul contractual realizat pentru concretizarea acestui cartier constituie temeiul raspunderii paratelor, ANL avand atributia expresa de coordonare a intreg proiectului imobiliar (art. 2 Legea nr. 152/1998), prin selectarea antreprenorului, a beneficiarilor, precum si prin atragerea resurselor financiare, administrarea acestora ca si a fondurilor beneficiarilor; aceasta parata are, de asemenea, atributii de supraveghere a lucrarilor, de decontare, de preluare a locuintelor si predare catre beneficiari, etc., atributii ce exced contractului de mandat, fiind supuse Legii nr. 152/1998.
S-a retinut ca fiind dovedita fapta ilicita a paratelor care nu au respectat prevederile Conventiei MM 1909, nealocand resursele financiare la care s-au obligat pentru executarea si finalizarea proiectului si nici nu au probat indeplinirea obligatiilor asumate prin actiuni concrete, la care, de altfel, sunt obligate prin efectul legii.
S-a apreciat ca prejudiciul rezida in imposibilitatea folosirii imobilului pentru care reclamantul a incheiat contractul, lipsa de folosinta fiind imputabila paratelor; s-a aratat ca, desi si-a executat, intocmai, obligatiile asumate, reclamantul nu poate beneficia de dreptul consemnat in contractul partilor, respectiv beneficiul locatiunii, situatie creata prin nepredarea, in termenul contractual, a locuintei; in acest context s-a apreciat ca legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu este data tocmai de neindeplinirea obligatiilor paratelor.
A fost respinsa actiunea fata de paratele Sectorul 1 Bucuresti si Consiliul Local Sector 1 Bucuresti, retinandu-se ca obligatiile acestora au fost preluate de CGMB din anul 2006, respectiv de Municipiul Bucuresti. Ca urmare, a fost respinsa si cererea de chemare in garantie formulata de aceste parti.
A fost respinsa actiunea si in ceea ce priveste cele doua societati intitulate de reclamant ``Constructor 1 si 2``, singurele care sunt inca solvabile, fiind retinut ca datorita neinstalarii utilitatilor in zona (culpa ce nu le poate fi imputata acestora) au fost in imposibilitate sa-si execute prevederile contractuale, astfel incat raspunderea acestor parate nu a putut fi analizata nici pe taram delictual (lipsa faptei ilicite), nici contractual.
Cum fata de aceste doua parate pretentiile reclamantului au fost apreciate ca nefondate, a fost respinsa ca ramasa fara obiect si cererea de chemare in garantie formulata de acestea, urmand a se retine culpa procesuala si raspunderea directa a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Impotriva acestei sentinte si a incheierilor premergatoare de solutionare a exceptiilor invocate in cauza au declarat apel paratele Agentia Nationala pentru Locuinte, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Orasul Voluntari prin Primar, Consiliul Local al Orasului Voluntari, Municipiul Bucuresti, B. SA, C. SA si D. SRL.
Parata Agentia Nationala pentru Locuinte a criticat sentinta pentru nemotivare si pentru gresita retinere a situatiei de fapt . Aceeasi critica referitoare la gresita retinere a situatiei de fapt a fost formulata si de parata Orasul Voluntari, aceasta parte sustinand ca singura entitate a carei raspundere poate fi antrenata este ANL.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a criticat sentinta din perspectiva gresitei respingeri a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, precum si in ce priveste solutia pe fond, apreciind ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale sau contractuale fata de el.
Orasul Voluntari prin Primar, Consiliul Local al Orasului Voluntari au criticat sentinta de fond si incheierea premergatoare sub aspectul solutiei date exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si pentru neindeplinirea conditiilor atragerii raspunderii civile delictuale sau contractuale. Aceleasi critici au fost invocate si de paratele B. SA, C. SA si D. SRL.
Toate aceste parti au solicitat fie casarea sentintei de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare, fie respingerea actiunii pentru lipsa de calitate procesuala ori pentru netemeinicie.
Parata Judetul Ilfov a formulat apel incident la apelul declarat de Municipiul Bucuresti, criticand considerentele sentintei care retin calitatea sa procesuala, in conditiile in care prin incheierea din 20.04.2014 fusese admisa exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.
Prin decizia civila nr. 112 din 22 ianuarie 2018, Curtea de apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila a hotarat urmatoarele:
A admis exceptia inadmisibilitatii apelului incident formulat de parata Judetul Ilfov, respingand, in consecinta, apelul declarat impotriva incheierii de sedinta din 28.02.2014.
A admis exceptia lipsei de interes a apelului principal formulat de apelanta-parata Municipiul Bucuresti impotriva incheierii de sedinta din 28.02.2014, respingand apelul ca lipsit de interes .
A admis apelurile principale formulate impotriva incheierii de sedinta din 16.05.2014 si a sentintei civile nr. 1053 din 03.03.2015 de paratii S.C. H. S.A. (fosta C. SA) si SC D. SRL, Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, Orasul Voluntari, Consiliul Local al Orasului Voluntari, Agentia Nationala pentru Locuinte, S.C. I. SA (fosta SC B. SA), Municipiul Bucuresti, in contradictoriu cu reclamantul A., cu chematul in garantie Consiliul General al Municipiului Bucuresti, si cu paratii Consiliul Local al Sectorului 1 Bucuresti, Sectorul 1 Bucuresti, Consiliul Judetean Ilfov, SC E. SA, prin lichidator judiciar Consortiul format din J. SPRL si K. Filiala Arges SPRL, SC F. SRL.
A schimbat, in parte, incheierea de sedinta din 16.05.2014 si sentinta civila nr. 1053 din 03.03.2015, in sensul ca :
A admis exceptia lipsei calitatii procesuale active in ce priveste capatul de cerere, astfel cum a fost precizat si completat, intemeiat pe raspunderea civila contractuala prin raportare la Conventia MM1909 din 06.05.2014 si a respins acest capat ca fiind formulat de o persoana fara calitate procesuala activa.
A admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ce priveste capatul de cerere, astfel cum a fost precizat si completat, intemeiat pe raspunderea civila contractuala prin raportare la contractul de mandat HCO369 din 06.05.2004 si a respins acest capat de cerere ca fiind prescris.
A respins, in rest, cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata si completata, intemeiata pe raspunderea civila delictuala, ca nefondata.
A mentinut, in rest, dispozitiile incheierii apelate.
A mentinut sentinta apelata in ce priveste solutia de respingere a cererii de chemare in judecata fata de paratele Consiliul Local al Sectorului 1 Bucuresti, F. SRL si E. SA si in ce priveste solutia de respingere a cererii de chemare in garantie .
In considerentele deciziei, instanta de apel a retinut ca fiind intemeiata exceptia inadmisibilitatii apelului incident declarat de parata Judetul Ilfov fata de apelul principal formulat de parata Municipiul Bucuresti impotriva incheierii de sedinta din 28.02.2014, motivat de faptul ca aceasta cale de atac trebuie sa tinda la schimbarea sentintei apelate, iar parata tinde spre schimbarea considerentelor; s-a mai retinut ca apelul incident trebuie sa vizeze sentinta, iar nu incheierea de sedinta.
A fost admisa exceptia lipsei de interes a apelului formulat de parata Municipiul Bucuresti impotriva incheierii de sedinta din 28.02.2014, instanta retinand ca prin acea incheiere a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Judetul Ilfov, care nici nu ii profita, nici nu o vatama pe partea care a declarat calea de atac, aceasta nedovedind interesul nascut, legitim si actual urmarit.
Anterior analizarii pe fond a apelurilor declarate in cauza, instanta a precizat ca nefiind formulata calea de atac de catre reclamant, solutiile de respingere a cererii de chemare in judecata fata de paratele Consiliul Local Sector 1, F. SRL, E. SA, Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Judetul Ilfov se bucura de autoritate de lucru judecat. De asemenea, avand in vedere solutia de obligare solidara la plata a paratelor ce au declarat calea de atac, instanta a apreciat incidenta in cauza a dispozitiilor art. 48 alin. (2) C.proc.civ. din 1865, in sensul ca apelurile formulate de fiecare dintre parate profita celorlalte, atat in privinta obiectului, cat si a criticilor invocate.
Pe fond, raportat la modul in care reclamantul a completat cererea de chemare in judecata, instanta de apel a retinut investirea cu doua capete de cerere: unul intemeiat pe raspunderea civila delictuala si altul pe raspunderea civila contractuala, fiind invocate pentru ambele capete de cerere aceleasi acte juridice. Plecand de la aceste premise, instanta de apel, analizand critica referitoare la respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active, instanta de apel a retinut ca in ce priveste raspunderea civila contractuala intemeiata pe Conventia MM 1909 din 06.05.2014, reclamantul nu are calitate procesuala motivat de faptul ca nu este parte a acestei conventii, fiind incident principiul relativitatii efectelor contractelor, prevazut de art. 973 C.civ. din 1864, care presupune ca tertilor nu le incumba nici profita obligatiile si drepturile stabilite intre partile contractante. Prin urmare a fost apreciata temeinicia criticilor paratelor D. SRL si H. SA privind aceasta exceptie . In acest context a inlaturat atat considerentele sentintei de fond cat si apararea reclamantului referitoare la exceptia de la relativitatea efectelor contractului - stipulatia pentru altul, intrucat din acele acte la care nu este parte reclamantul nu rezulta intentia paratelor, certa, neindoielnica, de a stabili drepturi in favoarea tertilor (respectiv a reclamantului).
In ce priveste raspunderea delictuala indreptata impotriva acelorasi parate, instanta a concluzionat ca reclamantul are calitate procesuala, acesta putand actiona in temeiul contractului de mandat impotriva paratei ANL, respectiv in temeiul raspunderii civile delictuale, in conditiile in care sustine ca a suferit un prejudiciu personal cauzat de o fapta ilicita a paratelor. Instanta a observat, insa, ca raspunderea civila delictuala este invocata de reclamant pentru nerespectarea obligatiilor asumate de parate prin Conventia MM 1901 din 06.05.2014 si a altor acte juridice incheiate de parate, in care reclamantul nu este parte . In acest context, instanta a retinut ca raspunderea civila delictuala reglementata de art. 998 si urm. C.civ. din 1864 nu poate avea ca izvor o prevedere contractuala, ci doar o dispozitie a legii. In conditiile in care in opinia instantei de apel raspunderea civila delictuala are caracter general si subsidiar in raport cu raspunderea civila contractuala, prima nu poate fi retinuta in cauza, cererea reclamantului fiind apreciata ca nefondata sub acest aspect.
Cu privire la cererea intemeiata pe raspunderea civila contractuala izvorata din contractul de mandat incheiat cu parata ANL, s-a retinut ca prin apelul declarat de D. SRL si H. SA a fost reiterata exceptia prescrierii dreptului material la actiune, respinsa de prima instanta prin incheierea de sedinta din 16.05.2014.
Retinand, de asemenea, ca aceasta critica profita tuturor apelantelor parate, in temeiul art. 48 alin. (2) C.proc.civ. din 1865, instanta de apel a apreciat incidenta in cauza a dispozitiilor Decretului nr. 167/1958. Astfel, analizand cererea reclamantului a observat ca pretentiile acestuia vizeaza contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului incepand cu data de 20.03.2008. Instanta de apel a calificat aceste pretentii ca fiind daune-interese moratorii, aratand ca dreptul la actiune era nascut la data cand obligatia neindeplinita a devenit exigibila, respectiv data de 20.03.2008 cand trebuia predata locuinta .
Retinand ca termenul de prescriptie aplicabil este cel general de 3 ani, instanta de apel a apreciat gresita solutionare a exceptiei de catre prima instanta, doar actiunea in justitie fiind cea care poate determina intreruperea termenului de prescriptie, iar nu notificarea de conciliere adresata de reclamant paratei ANL. De asemenea, s-a retinut ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 7201 C.proc.civ. din 1865, reclamantul nefiind un profesionist in sensul legii pentru a se face aplicarea dispozitiei legale mentionate. Aratand ca nu s-a facut dovada vreunei cauze de suspendare ori de intrerupere a cursului prescriptiei, instanta de apel a apreciat ca fiind intemeiata critica din apel, respingand cererea intemeiata pe raspunderea civila contractuala izvorata din contractul de mandat HCO369 din 06.05.2004 ca fiind prescrisa.
Decizia de apel a fost atacata cu recurs de reclamantul A., care a solicitat casarea tuturor incheierilor de sedinta si a celor de respingere a cererilor de recuzare; casarea deciziei de apel, retinerea cauzei spre rejudecare si respingerea apelurilor declarate in cauza cu mentinerea sentintei de fond; sa se ia act de renuntarea la dreptul dedus judecatii fata de paratele D. SRL si H. SA si, in consecinta, mentinerea incheierii din data de 16.05.2014 pronuntata de instanta de fond, ca urmare a lipsei de obiect a apelului acestor parate; in subsidiar, a solicitat ca, in masura in care nu se va retine raspunderea civila delictuala, sa se retina raspunderea civila contractuala a paratei ANL, cu consecinta obligarii acesteia la plata daunelor pentru lipsa de folosinta a locuintei.
Reclamantul a invocat dispozitiile art. 304 pct. 5, 7, 8 si 9 C.proc.civ. din 1865.
1. Subsumat dispozitiilor art. 304 pct. 5 C.proc.civ. din 1865, reclamantul a aratat ca:
- judecata apelului s-a facut cu nelegala citare a paratei E. SA, aspect ce atrage nulitatea tuturor actelor de procedura efectuate in apel. A aratat ca la termenul din 11.12.2017 instanta de apel a constatat nelegala citare a acestei parti, urmare a schimbarii in ianuarie 2016 a lichidatorului judiciar, dispunand citarea partii prin noul lichidator judiciar. In consecinta, reclamantul a apreciat ca instanta de apel a judecat cauza cu incalcarea dispozitiilor art. 107 C.proc.civ. din 1865, norme ce reglementeaza o nulitate absoluta ce atrage si nulitatea hotararii pronuntate.
- au fost incalcate dispozitiile art. 129 alin. (4) C.proc.civ. din 1865, instanta de apel savarsind o denegare de dreptate prin refuzul de a judeca cererea sa de anulare a actelor de procedura din apel, aspect exprimat oral de catre presedintele completului de judecata .
- instanta de apel a incalcat art. 31 alin. (3) C.proc.civ. din 1865, efectuand acte de procedura ulterior formularii cererii de recuzare, prin stabilirea termenului de judecata .
- instanta de apel a incalcat dispozitiile art. 247 C.proc.civ. din 1865 deoarece nu a luat act de renuntarea sa la dreptul pretins in contradictoriu cu paratele D. SRL si H. SA, cerere depusa la data de 22.01.2018, declaratia de renuntare fiind facuta prin act autentic. Desi instanta de apel a cunoscut aceasta imprejurare nu a luat act de renuntare si s-a pronuntat pe apelul formulat de cele doua parate, desi se renuntase la a investi instanta cu privire la ele.
2. Reclamantul a aratat in sustinerea criticii intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ. din 1865 urmatoarele:
- instanta de apel a acordat mai mult decat s-a cerut, prin solutionarea apelurilor declarate de paratele D. SRL si H. SA, desi exista o cerere de renuntare la dreptul pretins fata de acestea; a apreciat ca instanta de apel nu mai putea analiza exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, urmare a renuntarii la dreptul pretins, precum si ca urmare a limitelor investirii prin cererile de apel, singurele parate care au criticat incheierea prin care s-a solutionat exceptia de prescriptie de catre prima instanta fiind D. SRL si H. SA.
3. Reclamantul a aratat ca decizia de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijina si contine motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C.proc.civ. din 1865), cu urmatoarele sustineri:
- exista considerente contradictorii prin aceea ca, pe de o parte, instanta de apel retine ca daunele moratorii au caracterul unor prestatii succesive, pentru fiecare luna de la scadenta, fiind generata o prescriptie distincta aferenta fiecarei luni, iar, pe de alta parte, retine ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data la care trebuia sa fie predata locuinta; or, in opinia sa, cele doua considerente se exclud reciproc;
- instanta de apel nu a motiv solutia cu privire la inexistenta cauzelor de intrerupere si suspendare a cursului prescriptiei, desi au fost invocate cu acest titlu mai multe asemenea cauze; in considerente nu se arata de ce aspectele enuntate nu pot constitui cauze de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei.
4. Subsumat motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. din 1865, reclamantul a sustinut urmatoarele:
- gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor in materia prescriptiei extinctive; a aratat ca obiectul actiunii este reprezentat de o obligatie de a da, fiecare luna dand nastere unui drept distinct, fiind aplicate gresit, in consecinta, dispozitiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, incidente fiind prevederile art. 12 din acelasi act normativ;
- gresita interpretare a cauzelor de suspendare a cursului prescriptiei, raportat la efectele sentintei din data de 29.08.2005 prin care s-a dispus sistarea lucrarilor din cartierul Henri Coanda pana la solutionarea cererii de revendicare a unei parti din terenul cartierului;
- gresita interpretare a dispozitiilor art. 7201 C.proc.civ. din 1865 cu privire la efectele notificarii de conciliere de intrerupere a cursului prescriptiei, litigiul avand natura comerciala fiind puse in discutie efectele unor acte incheiate de profesionisti;
- gresita interpretare a dispozitiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, raportat la faptul ca paratele au efectuat constant acte de intrerupere a cursului prescriptiei, fiind derulate in timp lucrari in zona rezidentiala;
- gresita solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale active, prin aplicarea gresita a dispozitiilor art. 998 - 999 C.civ. din 1864 si a celor privitoare la stipulatia pentru altul, el fiind titularul dreptului de folosinta a locuintei; in consecinta, apreciaza ca are calitate procesuala atat pe taram contractual, cat si pe taram delictual;
- nelegalitatea incheierilor de respingere a cererilor de recuzare, in conditiile in care prin atitudinea manifestata de membrii completului de judecata se contura ideea ca acestia aveau deja stabilita solutia ce urma a fi pronuntata in cauza.
In subsidiar, reclamantul a solicitat sa fie atrasa raspunderea contractuala a paratei ANL pentru lipsirea de folosinta locuintei, aratand ca sunt indeplinite conditiile legale pentru atragerea acestei raspunderi.
In recurs au formulat intampinari paratele Municipiul Bucuresti, D. SRL, H. SA, Orasul Voluntari prin Primar, Sectorul 1 Bucuresti, Agentia Nationala pentru Locuinte, Judetul Ilfov si Consiliul Judetean Ilfov.
Paratele Municipiul Bucuresti, D. SRL, H. SA, Orasul Voluntari prin Primar si Agentia Nationala pentru Locuinte au solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, aratand in esenta ca criticile acestuia sunt neintemeiate, decizia de apel fiind legala sub toate aspectele contestate.
Sectorul 1 Bucuresti a aratat ca actiunea reclamantului a fost respinsa fata de ea de catre prima instanta, solutia nefiind criticata in apel.
Judetul Ilfov a aratat ca fata de ea a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, solutie criticata in apel de Municipiul Bucuresti, calea de atac fiind respinsa ca lipsita de interes, solutie necontestata in recurs.
Consiliul Judetean Ilfov a mentionat ca a fost scoasa din cauza la fond, prin admiterea exceptiei lipsei capacitatii de folosinta, solutie necriticata in apel.
Nu au fost administrate inscrisuri noi in calea de atac a recursului.
Analizand legalitatea deciziei de apel, in raport de criticile formulate si de apararile invocate, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
1. Criticile reclamantului intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ. din 1865
Nu poate fi retinuta critica privind nulitatea actelor de procedura efectuate in apel prin raportare la nelegala citare a paratei E. SA. Chiar daca reclamantul a invocat incalcarea dispozitiilor art. 107 C.proc.civ. din 1865, instanta de recurs retine ca regimul nulitatii actelor de procedura este reglementat de prevederile art. 105 din acelasi act normativ. In speta, sunt aplicabile prevederile alin. (2) din textul legal mentionat, din care rezulta ca doar partea nelegal citata poate invoca nulitatea actelor de procedura, interpretarea logico-juridica conducand la concluzia ca aceasta nulitate este conditionata de existenta vatamarii. In aceste conditii, nulitatea este conditionata de vatamare, chiar si in situatia nulitatii absolute, textul art. 105 alin. (2) C.proc.civ. din 1865 nefacand distinctie sub acest aspect. Fiind conditionata de existenta vatamarii, sanctiunea nulitatii poate fi invocata doar de partea care a suferit sau fata de care se prezuma ca a suferit o vatamare, adica de partea ce nu a fost legal citata. In consecinta, reclamantul nu poate obtine nulitatea actelor de procedura efectuate in apel prin invocarea nulitatii ce ar fi putut vatama interesele procesuale ale unei alte parti.
Pe de alta parte, in considerarea dispozitiilor art. 106 alin. (2) C.proc.civ. din 1865, instanta de apel, luand la cunostinta despre schimbarea lichidatorului judiciar numit pentru E. SA, a dispus refacerea procedurii de citare, acordand termen in acest sens, partea fiind legal citata la momentul acordarii cuvantului asupra fondului apelurilor.
Este inlaturata si critica vizand incalcarea dispozitiilor art. 129 alin. (4) C.proc.civ. din 1865, considerentele cuprinse in incheierea de amanare a pronuntarii din data de 8 ianuarie 2017 demonstrand ca instanta de apel a analizat cererea reclamantului referitoare la anularea tuturor actelor de procedura, apreciind ca o asemenea cerere cuprinde aspecte ce ar fi putut fi primite doar in cadrul unei cai de atac exercitate in cadrul unei cai de atac. Or, pentru a fi in prezenta refuzului de solutionare a unei cereri este necesar sa se demonstreze ca a fost formulata o cerere, iar judecatorul a ignorat-o, nepronuntadu-se asupra acesteia. Asa cum s-a aratat, instanta de apel nu a ignorat cererea reclamantului, ci a analizat-o si s-a pronuntat asupra acesteia. Imprejurarea ca reclamantul nu a fost multumit de modul de solutionare a acesteia nu conduce la nelegalitatea deciziei de apel, nedevenind incidenta dispozitia prevazuta de art. 129 alin. (4) C.proc.civ. din 1865.
Nu se retine nici incalcarea dispozitiilor art. 31 alin. (3) C.proc.civ. din 1865, solicitarea instantei adresata partilor de a ramane in sala pentru a afla solutia din cererea de recuzare neputand fi asimilata unui act de procedura . Aceasta masura a fost impusa, astfel cum rezulta din dosarul de apel, in aplicarea principiului judecarii cu celeritate a cauzei, urmare faptul ca aceeasi parte era in fata formularii celei de-a treia cereri de recuzare. In consecinta, solicitarea prezentei partilor in sala ulterior solutionarii cererii de recuzare si stabilirea unei ore la care sa fie reluate dezbaterile este apreciata ca o masura de administrare a justitiei, neintrand sub incidenta dispozitiiilor art. 31 alin. (3) C.proc.civ. din 1865, de natura a atrage nelegalitatea deciziei de apel.
Este nefondata critica reclamantului privind incalcarea dispozitiilor art. 247 C.proc.civ. din 1865. Se observa, in primul rand ca cererea de renuntare la dreptul pretins nu a fost formulata in cursul solutionarii apelului pana la inchiderea dezbaterilor, ci ulterior acestui moment in termenul de amanare a pronuntarii. Deci, nu ne aflam in prezenta unei legale investiri a instantei de apel astfel incat aceasta sa fie obligata a se pronunta.
In al doilea rand, reclamantul face o confuzie in ceea ce priveste efectele renuntarii la drept, considerand ca produce efecte similare renuntarii la judecata . In acest context, se retine ca reclamantul pretinde un singur drept, la despagubire, apreciind solidaritatea tuturor paratelor chemate sa satisfaca acest drept . Nu exista mai multe drepturi corelativ fiecareia dintre paratele chemate in judecata, avand in vedere ca dreptul la despagubire rezulta din aceeasi situatie juridica, respectiv lipsirea reclamantului de beneficiul utilizarii locuintei contractate, urmare a inactiunilor coroborate a tuturor paratelor. De altfel, din acest considerent reclamantul a solicitat sa se constate solidaritatea raspunderii paratelor fata de el. In consecinta, dispunand de un singur drept, reclamantul avea doar posibilitatea de a formula o cerere de renuntare la judecata fata de acele parti pentru care nu mai considera ca se impune continuarea demersului judiciar, dar nu si o cerere de renuntare la dreptul dedus judecatii.
Efectul principal al renuntarii la insusi dreptul dedus judecatii este reprezentat de disparitia acestuia din patrimoniul renuntatorului, cu consecinta imposibilitatii pretinderii lui nu numai fata de partile din litigiul in care se face respectiva cerere, ci si fata de orice alta parte in orice alt litigiu care ar putea fi promovat in viitor.
In concluzie, si in situatia in care cererea de renuntare la dreptul pretins ar fi fost formulata in cursul judecatii apelului, instanta nu ar fi putut face aplicarea dispozitiilor art. 247 C.proc.civ. din 1865, intrucat aceasta renuntare nu poate fi limitata la anumite parti din cauza. Renuntarea reglementata de acest text legal este independenta de partile chemate in judecata pentru ca vizeaza insusi dreptul dedus judecatii, fara posibilitatea de circumstantiere doar in raport cu anumite parti si cu consecinta imaginata de reclamant, de continuare a judecarii cauzei doar cu privire la acele parti fata de care nu s-ar fi renuntat la drept .
Astfel, instanta de recurs a retinut ca nu exista un motiv de nelegalitate intemeiat care sa conduca la desfiintarea deciziei de apel.
2. Criticile intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ. din 1865:
Nu este retinuta pretinsa contradictie in considerentele deciziei de apel, cele doua paragrafe indicate de reclamant tratand aspecte diferite: primul paragraf trateaza institutia daunelor moratorii din punct de vedere teoretic, aratand modul in care acestea se calculeaza, in timp ce considerentul ulterior se refera la momentul in care s-a nascut dreptul la actiune al reclamantului, moment apreciat de instanta de apel ca fiind acela al datei la care urma a fi predat imobilul catre reclamant. In consecinta, se retine legalitatea deciziei de apel sub acest aspect, nefiind in prezenta unei contradictii in expunerea rationamentului instantei.
Nu este intemeiata nici critica reclamantului referitoare la nemotivarea solutiei. Este consacrat in jurisprudenta si doctrina ca judecatorul este obligat sa motiveze solutia data fiecarui capat de cerere, iar nu sa raspunda tuturor argumentelor invocate de parti in sustinerea acestor capete de cerere . In acest context, se retine ca instanta de apel a motivat solutia data in calea de atac, apreciind printr-un considerent unic ca nu au fost dovedite cauze de suspendare ori de intrerupere a cursului prescriptiei . Acest considerent este apreciat de instanta de recurs ca o motivare suficienta a aspectelor punctual indicate de reclamant, opinia instantei de apel fiind, asadar, in sensul ca niciunul din argumentele aduse de aceasta parte nu are valoarea unei suspendari ori intreruperi a curgerii termenului de prescriptie .
3. Desi reclamantul a invocat in mod formal si prevederile art. 304 pct. 8 C.proc.civ. din 1865, nu a argumentat incidenta acestui caz de nelegalitate. De asemenea, nu au fost identificate critici ce ar fi putut fi incadrate in dispozitia legala mentionata.
4. Criticile intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. din 1865:
Nu se retine o gresita aplicare a legii referitoare la cauzele de suspendare a cursului prescriptiei din perspectiva efectelor sentintei prin care s-a dispus sistarea lucrarilor in cartierul Henri Coanda. Se observa ca masura a fost dispusa anterior datei la care trebuia finalizata locuinta reclamantului si cand s-ar fi nascut dreptul acestuia de a pretinde plata despagubirilor. Or, pentru a fi in prezenta unei cauze de suspendare este necesar ca termenul de prescriptie sa fi inceput sa curga, situatie ce nu se regaseste in speta. Pe de alta parte, reclamantul se limiteaza a invoca efectul pretins de suspendare al hotararii judecatoresti de sistare a constructiilor in cartierul Henri Coanda fara a arata in ce masura a afectat, contractual, termenul de predare a constructiei, eventual, prin incheierea unui acord de prelungire a termenului de finalizare.
Esential este faptul ca sistarea lucrarilor de constructie nu poate constitui un motiv de suspendare a termenului de prescriptie al dreptului la despagubiri al reclamantului, cata vreme acest drept nu se nascuse la momentul aplicarii acestei masuri .
Este inlaturata si critica reclamantului vizand gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 998 - 999 C.civ. din 1864. In mod legal a apreciat instanta de apel ca raspunderea civila delictuala nu poate avea ca izvor o prevedere contractuala, ci doar o dispozitie legala, in sens larg. In speta, asa cum in mod legal a retinut instanta de apel, reclamantul a invocat in sustinerea raspunderii civile delictuale fata de parate (cu exceptia ANL) actele juridice incheiate de acestea cu ANL, ori intre ele. Or, reclamantul este tert fata de aceste acte, ele fiind simple fapte juridice pentru el, ce nu pot constitui temei al angajarii raspunderii civile delictuale a respectivelor parate. In consecinta, se retine legalitatea deciziei de apel care a statuat asupra netemeiniciei cererii reclamantului intemeiata pe raspunderea civila delictuala, prin raportare la acte fata de care el are pozitia de tert .
Se observa ca in cadrul acestei critici reclamantul invoca gresita solutionare a exceptiei lipsei calitatii sale procesuale active, atat din perspectiva solutiei date cererii intemeiate pe raspunderea civila delictuala, cat si solutiei date cererii intemeiate pe raspunderea civila contractuala. Instanta de apel, insa, a respins ca nefondata cererea intemeiata pe raspunderea civila delictuala, pentru considerente apreciate de instanta de recurs ca fiind legale, astfel cum s-a aratat anterior.
Instanta de apel a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului doar in raport cu raspunderea civila contractuala prin raportare la Conventia MM 1909 din 06.05.2014, si cu privire la celelalte parti existente in cauza de apel, cu exceptia ANL. Analizand considerentele expuse in argumentarea solutiei juridice, instanta de recurs a retinut legalitatea acestora, instanta de apel concluzionand in mod legal ca nu sunt intrunite conditiile unei stipulatii pentru altul, atat din Conventia MM 1909 din 06.05.2014 si nici din celelalte acte incheiate de parate nerezultand o intentie certa, neindoielnica a partilor de a stabili drepturi in favoarea tertilor. Simplul fapt ca reclamantul este beneficiarul final al constructiei nu implica aplicarea prevederilor ce reglementeaza stipulatia pentru altul, nefiind indeplinite cerintele legale pentru existenta acestei institutii juridice.
Nu este retinuta nici nelegalitatea incheierilor de respingere a cererilor de recuzare formulate pe parcursul solutionarii apelurilor. Se observa ca reclamantul nu invoca practic incalcarea unor norme legale, ci isi exprima nemultumirea cu privire la modul in care au apreciat completele ce au solutionat acele cereri motivele invocate in sustinere. Nefiind identificate motive de nelegalitate care sa sustina critica reclamantului pe aceste aspecte, s-a retinut legalitatea acestor incheieri.
Sunt apreciate ca intemeiate criticile reclamantului referitoare la gresita aplicare a legii din perspectiva modului de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune intemeiat pe contractul de mandat HCO369 din 06.05.2004, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 1021 C.civ. din 1864, partea in privinta careia contractul nu s-a executat poate sa ceara fie executarea conventiei, daca aceasta mai este posibila, fie desfiintarea sa, cu daune interese.
In acest context se apreciaza ca simpla depasire a termenului contractual pentru predarea locuintei la cheie nu are aptitudinea de a considera contractul incetat, niciuna dintre parti neinvocand sanctionarea prin reziliere/rezolutiune a actului juridic; mai mult, nu s-a negat de catre parti continuarea demersurilor de executare, finalizare si predare catre beneficiari a locuintelor din cartierul Henri Coanda. Or, reclamantul, prin cererea de chemare in judecata isi construieste strategia procesuala pe premisa ca pana la predarea locuintei sufera un prejudiciu determinat de lipsa de folosinta, motiv pentru care se apreciaza ca actul juridic se afla in derulare, chiar si dupa implinirea termenului, adica este in executare cu intarziere.
Potrivit art. 1082 C.civ. din 1864, debitorul obligat contractual este tinut de plata daunelor-interese pentru executarea necorespunzatoare sau cu intarziere a obligatiei asumate.
In consecinta, se retine nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva solutiei de prescriptie a dreptului material la actiune al reclamantului pentru capatul de cerere vizand raspunderea contractuala in raport cu parata Agentia Nationala pentru Locuinte.
Se are in vedere sub acest aspect ca paguba invocata de reclamant se produce in mod continuu, cu fiecare zi, constand in neindeplinirea obligatiei de predare a locuintei, deoarece delictul civil contractual imputat paratei este unul continuu, o inactiune. Cata vreme neindeplinirea obligatiei contractuale de predare a locuintei are caracter continuu si dauna se produce in mod continuu, progresiv, cu fiecare zi.
Astfel, se retin ca nelegale acele considerente ale instantei de apel, care fundamenteaza solutia de prescriptie a dreptului material la actiune al reclamantului, ce se raporteaza strict la prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, fara a observa dinamica raportului contractual dintre parti. Nu poate fi retinut ca moment al nasterii dreptului material la actiune al reclamantului data expirarii termenului contractual de predare a locuintei, deoarece raportarea la aceasta data ar fi fost corecta doar in masura in care neindeplinirea obligatiei contractuale se consuma tot la acel moment. Or, asa cum s-a aratat neindeplinirea acestei obligatii are un caracter continuu, in contextul unor demersuri constante de realizare a obiectului contractului si in lipsa unei manifestari de vointa din partea partilor in sensul denuntarii, sub orice forma a actului juridic.
Pe de alta parte, prejudiciul progresiv generat prin neexecutarea obligatiei contractuale nu poate fi segmentat pe unitati de timp . In cazul prejudiciului provocat pentru neindeplinirea obligatiei contractuale, care are, de asemenea, un caracter continuu, abordarea prescriptiei trebuie sa corespunda modului de aplicare nu numai a art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ci si a art. 1 si 3 din acelasi act normativ.
Pentru considerentele aratate si constatand ca recursul reclamantului este fondat in limitele aratate, in considerarea dispozitiilor art. 312 si art. 315 C.proc.civ. din 1865, calea de atac formulata in cauza a fost admisa.
In consecinta, fata de solutionarea cauzei prin raportare la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, decizia de apel a fost casata cu trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeasi instanta.
Avand in vedere motivele retinute de instanta de recurs ca determinante pentru admiterea caii de atac, in rejudecare cadrul procesual va fi restrans, urmand ca parti sa ramana reclamantul A. si parata Agentia Nationala pentru Locuinte; de asemenea, rejudecarea va viza doar capatul de cerere referitor la raspunderea contractuala intemeiata pe contractul de mandat HCO369 din 06.05.2004, urmare a aprecierii in recurs a nelegalitatii solutiei de prescriptie data de instanta de apel acestui capat de cerere .
Au fost mentinute restul dispozitiilor deciziei recurate, criticile reclamantului cu privire la acestea fiind apreciate ca nefondate.