Articolele din legile care apara consumatorii se bat cap in cap

Pe site-ul ANPC, reclamantii sunt sfatuiti sa se inteleaga pe cale amiabila cu vanzatorul sau sa apeleze la sprijinul unui ONG de consumatori, care sa medieze conflictul .

Consumatorii pagubiti nu au nici o sansa de a se apara impotriva comerciantilor. Legile sunt atat de ambigue si articolele actelor normative atat de contradictorii, incat pana si cei care trebuie sa le aplice nu le mai inteleg. Desi ultimul act in materie, Legea 449/2003, care a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2007, pare sa redea demnitatea cumparatorilor, o simpla lectura a acestuia te debusoleaza complet . Avem sau nu avem dreptul sa schimbam produsele defecte sau sa cerem banii inapoi? Iata o intrebare la care cele doua acte normative in domeniu nu raspund in nici un fel. Conform Ordonantei 21/1992, articolul 12, alineatul 1, “consumatorii au dreptul de a pretinde vanzatorilor remedierea sau inlocuirea gratuita a produselor si serviciilor obtinute, precum si despagubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficientelor constatate in cadrul termenului de garantie sau de valabilitate”. Mai mult, potrivit articolului 15, alineatul 1, din acelasi act normativ, “ ;restituirea contravalorii sau inlocuirea produsului achizitionat ori a serviciului prestat se face imediat dupa constatarea imposibilitatii folosirii acestuia, daca aceasta situatie nu este imputabila consumatorului”. Legea 449/2003 nu mai este atat de clara, desi ambele acte sunt in vigoare. Astfel, articolul 10 prevede ca, “in cazul lipsei conformitatii, consumatorul are dreptul sa i se aduca produsele la conformitate, fara plata, prin reparare sau inlocuire, in functie de optiunea consumatorului, conform art. 11, sau sa beneficieze de reducerea corespunzatoare a pretului ori de rezolutiunea contractului privind acele produse, in conditiile articolelor 13 si 14”. Potrivit articolului 11, cumparatorul pagubit poate solicita, la alegere, inlocuirea sau repararea produsului, cu exceptia situatiei in care solicitarea este imposibila sau disproportionata. Legiuitorul explica solicitarea disproportionata prin costuri nerezonabile pentru vanzator in comparatie cu cealalta masura reparatorie. Cu alte cuvinte, consumatorul este obligat sa aleaga varianta cea mai avantajoasa pentru vanzator. Acelasi articol 11 precizeaza ca repararea sau inlocuirea produselor trebuie facuta in cadrul unei perioade “rezonabile” de timp, stabilita de comun acord intre vanzator si client.
Banii inapoi, doar teoretic

Rezilierea contractului, adica restituirea contravalorii produsului, se poate face numai in conditiile articolului 13. Acesta stipuleaza ca rezolutiunea contractului “se solicita in oricare dintre urmatoarele cazuri: a. daca nu beneficiaza nici de repararea, nici de inlocuirea produsului; b. daca vanzatorul nu a luat masura reparatorie intr-o perioada de timp rezonabila; c. daca vanzatorul nu a luat masura reparatorie fara inconveniente semnificative pentru consumator”. Totodata, conform articolului 14, consumatorul nu poate solicita rezilierea contractului daca lipsa conformitatii este minora. “Inconvenient semnificativ”, “perioada rezonabila de timp” si “lipsa minora a conformitatii”, iata cativa termeni care arunca actul normativ

intr-o ceata totala. Pentru ca nicaieri aceste termene nu sunt detaliate, lasand traducerea la latitudinea comerciantilor. Legea este insa foarte generoasa la articolul 18. Acesta prevede ca “pana la proba contrara, lipsa de conformitate aparuta in termen de sase luni de la livrarea produsului se prezuma ca a existat la momentul livrarii acestuia”. Cu alte cuvinte, la orice defectiune aparuta la maximum sase luni de la achizitionarea obiectului, acesta trebuie schimbat de catre comerciant. Doar pe hartie, bineinteles.