Un regim fiscal conceput astfel incat societatile offshore nu sunt supuse impozitarii constituie o schema de ajutor de stat incompatibila cu piata interna

In august 2002, Regatul Unit a notificat Comisiei reforma pe care o intentiona guvernul Gibraltarului privind impozitul pe profit¹. Aceasta reforma cuprindea in special abrogarea vechiului sistem fiscal si introducerea a trei impozite aplicabile tuturor societatilor din Gibltar, si anume: o taxa de inregistrare a societatilor, un impozit pe numarul de salariati si un impozit pe ocuparea localurilor profesionale (business property occupation tax, denumit in continuare ``BPOT``), prevazandu-se ca, in cazul ultimelor doua, contributia era plafonata la 15 % din profit.

In 2004, Comisia a decis² ca propunerile notificate in vederea reformei sistemului de fiscalitate aplicat intreprinderilor din Gibraltar constituie o schema de ajutoare de stat incompatibila cu piata interna si, prin urmare, aceste propuneri nu pot fi puse in aplicare. Astfel, Comisia a considerat ca trei aspecte ale reformei fiscale erau selective in plan material:

1) conditia ca societatile sa realizeze profit inainte de a fi supuse impozitului pe numarul de salariati si BPOT, deoarece favorizeaza intreprinderile care nu obtin profit ;

2) plafonul de 15 % din profit aplicat in cazul supunerii la plata impozitului pe numarul de salariati si a BPOT, deoarece acest plafon favorizeaza intreprinderile care, pentru exercitiul fiscal in cauza, au un profit scazut in raport cu numarul de salariati si cu ocuparea localurilor profesionale;

3) impozitul pe numarul de salariati si BPOT, deoarece aceste doua impozite favorizeaza, prin natura lor, societatile ``offshore`` care nu au o prezenta fizica reala in Gibraltar si care, in consecinta, nu trebuie sa plateasca impozitul pe profit. In plus, Comisia a considerat ca reforma avuta in vedere era selectiva in plan regional in masura in care prevedea un sistem in baza caruia societatilor din Gibraltar li se aplica, in general, o cota mai mica decat societatilor din Regatul Unit.

In urma actiunilor formulate de guvernul Gibraltarului si Regatul Unit, Tribunalul de Prima Instanta a anulat, la 18 decembrie 2008, decizia Comisiei³. In hotararea sa, Tribunalul a considerat, in special, ca Comisia nu a urmat o metoda de analiza corecta in ceea ce priveste selectivitatea materiala a proiectului de reforma. Astfel, potrivit Tribunalului, pentru a dovedi caracterul selectiv al regimului fiscal in cauza, Comisia ar fi trebuit sa demonstreze ca anumite elemente ale acestuia au un caracter derogatoriu in raport cu regimul fiscal comun sau ``normal`` din Gibraltar. In consecinta, Comisia nu putea, asa cum a facut-o in propria decizie, sa considere masuri fiscale generale drept selective in raport cu efectele lor. In plus, Tribunalul a apreciat ca acest cadru de referinta pentru aprecierea selectivitatii regionale a reformei corespundea exclusiv limitelor teritoriului Gibraltarului si nu celor ale Regatului Unit.

In acest context, Comisia si Spania au formulat prezentele recursuri la Curtea de Justitie in vederea anularii hotararii Tribunalului.

In cadrul hotararii pronuntate Curtea apreciaza ca Tribunalul a savarsit o eroare de drept atunci cand a considerat ca proiectul de reforma fiscala nu confera avantaje selective societatilor offshore.

Astfel, Curtea considera ca o sarcina fiscala diferita care rezulta din aplicarea unui regim fiscal ``general`` nu poate fi suficienta, in sine, pentru stabilirea selectivitatii unei impozitari. Cu toate acestea, Curtea considera ca aceasta selectivitate exista atunci cand, ca in speta, criteriile care constituie baza de impozitare retinute de un sistem sunt de natura sa caracterizeze intreprinderile beneficiare pe baza caracteristicilor care le sunt specifice in calitate de categorie de intreprinderi privilegiate.

Asadar, Curtea constata ca regimul fiscal din Gibraltar se caracterizeaza, in special, prin combinarea impozitului pe numarul de salariati si a BPOT ca unice baze de impozitare care are drept consecinta o impozitare care depinde de numarul de salariati si de dimensiunea localurilor profesionale ocupate. Cu toate acestea, pentru motivul lipsei unor alte baze de impozitare, combinarea acestor baze de impozitare (care se bazeaza pe aceleasi criterii prin ele insele de natura generala) exclude de la bun inceput de la orice impozitare societatile offshore in considerarea faptului ca nu au salariati si nici nu ocupa localuri profesionale. Aceste criterii opereaza, asadar, o discriminare intre societati care se afla intr-o situatie comparabila in raport cu obiectivul urmarit de proiectul de reforma fiscala, si anume acela de introducere a unui sistem general de impozitare pentru toate societatile stabilite in Gibraltar.

Prin urmare, Curtea conchide ca imprejurarea ca societatile offshore nu sunt impozitate in Gibraltar nu este o consecinta aleatorie a regimului in cauza, ci consecinta ineluctabila a faptului ca cele doua impozite care se aplica societatilor (in special, bazele lor de impozitare) sunt concepute tocmai astfel incat societatile offshore, care, prin natura lor, nu angajeaza salariati si nu ocupa localuri profesionale, nu sunt supuse impozitarii. In consecinta, imprejurarea ca societatile offshore nu sunt supuse impozitarii tocmai in considerarea caracteristicilor proprii si specifice acestei categorii de societati, permite sa se considere ca aceste societati beneficiaza de avantaje selective.

In special, Curtea aminteste ca, contrar rationamentului Tribunalului, calificarea unui sistem fiscal drept ``selectiv`` nu este conditionata de faptul ca acesta este conceput astfel incat toate intreprinderile sunt supuse acelorasi sarcini fiscale, ci de faptul ca unele dintre acestea profita de norme derogatorii care le confera un avantaj selectiv. O asemenea interpretare a criteriului selectivitatii ar presupune ca - pentru a putea fi considerat selectiv - un regim fiscal trebuie sa fie conceput potrivit unei anumite tehnici de reglementare.

Aceasta abordare ar avea drept consecinta ca normele fiscale nationale nu intra, de la bun inceput, in sfera controlului in materie de ajutoare de stat din simplul motiv ca acestea tin de o alta tehnica de reglementare, desi produc aceleasi efecte .

Intrucat proiectul de reforma fiscala este selectiv in plan material in sensul ca confera avantaje selective societatilor offshore, Curtea apreciaza ca nu este relevant sa se examineze daca proiectul de reforma este selectiv in plan teritorial.

In aceste conditii, Curtea decide sa anuleze hotararea Tribunalului si sa confirme decizia Comisiei potrivit careia proiectul de reforma fiscala constituie o schema de ajutoare de stat pe care Regatul Unit nu este autorizat sa o puna in aplicare.

Hotararea in cauzele conexate C-106/09 P si C-107/09 P Comisia si Spania/Government of Gibraltar si Regatul Unit

1 Cu toate acestea, reforma in discutie in prezentele cauze nu a intrat in vigoare.
2 Decizia 2005/261/CE a Comisiei din 30 martie 2004 privind schema de ajutoare pe care Regatul Unit intentioneaza sa o puna in aplicare cu privire la reforma impozitului pe profit intreprinsa de guvernul Gibraltarului (JO 2005, L 85, p. 1).
3 Hotararea pronuntata in cauzele conexate T-211/04 si T-215/04, Government of Gibraltar si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord/Comisia (cf. comunicatului de presa 99/08).