Aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 67/2006 privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acestora

La nivelul Uniunii europene aceasta problema a fost reglementata de Directiva C.E.E. nr.187/1977 cu privire la apropierea legislatiilor statelor membre pentru protectia drepturilor angajatilor in caz de transfer al intreprinderilor, unitatilor sau a unor parti ale acestora, care a fost completata cu Directiva C.E. nr. 50/1998.

Reglementarea actuala este data de Directiva C.E. nr. 23/2001, care de fapt este rezultatul consolidat al celor doua directive mentionate anterior.

Potrivit art. 1 al. (1) lit. a) din Directiva C.E nr. 23/2001, aceasta este aplicabila in cazul transferarii sau fuziunii prin intermediul unui contract a oricarei intreprinderi, unitati sau a unei parti din acestea.

Aceeasi directiva defineste notiunea de transfer, desemnand situatia in care se va cesiona o unitate economica care isi va pastra identitatea, adica va ramane o asemenea grupare organizata a resurselor, a carei scop este efectuarea activitatilor economice principale sau complementare.

Este necesar sa precizam faptul ca aceasta directiva este aplicabila numai in masura in care intreprinderea, unitatea sau o parte din acestea se afla in sfera de aplicabilitate a Tratatului de constituire a Comunitatilor Europene, adica pe teritoriul statelor membre.

Aceasta este aplicabila numai in cazul transferarii raporturilor de munca intre angajati si angajatori.

Partile intre care poate interveni un transfer de intreprindere, unitate sau o parte din acestea sunt cedentul si cesionarul, notiuni definite in continutul art. 2 al. (1) pct. a) si b. Astfel, prin cedent se intelege persoana fizica sau juridica, care in cursul cesiunii, pierde calitatea de angajator, iar prin cesionar se intelege persoana fizica sau juridica, care in cursul cesiunii, obtine calitatea de angajator .

O problema foarte importanta ce suscita discutii o constituie obiectul aplicarii directivei, adica determinarea notiunii de intreprindere, unitate sau parti ale acestora, dat fiind faptul ca directiva initiala nu a definit aceste notiuni.

Desi calificarea notiunii de intreprindere nu intampina dificultati, in privinta notiunilor de unitate a intreprinderii sau parte din acestea au suportat numeroase interpretari.

In ceea ce priveste determinarea notiunii de unitate, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cauza Spijkers v. Benedik, a stabilit criteriile pentru constatarea transferului intreprinderii, unitatii sau a unei parti din acestea, respectiv:

a) tipul intreprinderii sau unitatii;

b) daca s-au transmis si bunurile intreprinderii, adica constructiile si bunurile mobile;

c) valoarea activelor necorporale in momentul cesiunii;

d) daca noul angajator a preluat majoritatea angajatilor sau nu;

e) daca s-a transferat clientela sau nu;

f) in ce masura sunt asemanatoare activitatile exercitate inainte si dupa transfer;

g) daca a existat o perioada, cand aceste activitati s-au suspendat.

Este necesar sa se faca precizarea ca toate aceste criterii sunt numai factori particulari in evaluarea generala a transferului, acestea neputand fi analizate in mod individual .

Conform jurisprudentei, se considera unitati economice toate unitatile (parti dintr-o organizatie mai mare) care functioneaza in mod autonom pentru realizarea unui obiectiv economic determinat.

Potrivit art. 1 al. (1) punctul a) din Directiva C.E. nr. 23/2001 transmiterea unitatii se poate realiza prin act juridic sau prin fuziune.

Transmiterea unitatii prin act juridic se refera nu numai la actele juridice translative de proprietate, ci la orice act juridic, care poate transfera puterea de directie si de decizie de la subiectul initial la o alta persoana fizica sau juridica.

In acceptiunea Curtii Europene de Justitie toate actele juridice care sunt capabile de a transfera in fapt puterea de directie asupra unitatii economice se afla in sfera de aplicare a Directivei C.E. nr. 23/2001. In cauza Landsorgationen i Danmark for Tjenerforbundet i Danmark v. Ny Molle Kro, Curtea a apreciat ca si inchirierea intra sub incidenta directivei, pe motiv ca scopul acesteia il constituie protectia salariatului in caz de schimbare a angajatorului.

Legiuitorul roman a transpus reglementarea Directivei C.E nr. 23/2001 la nivel national prin intermediul Legii nr. 67/2006.

Problema care se pune este aceea ca, prin implementarea acestei legi, s-a modificat intelesul notiunii de transfer, acesta fiind definit ca ``trecerea din proprietatea cedentului in proprietatea cesionarului a unei intreprinderi, unitati sau a unor parti ale acestora, avand ca scop continuarea activitatii principale sau secundare, indiferent daca urmareste sau nu obtinerea unui profit".

Aceasta interpretare a fost preluata si de alte legislatii, desi directiva nu contine notiunea de proprietate in nici una dintre traducerile in limbile oficiale.

Si in literatura de specialitate se considera ca intra sub incidenta acestei legi numai cazurile de transfer al proprietatii, fara a sesiza neconcordanta intre aceasta lege si dispozitiile directivei. Aceasta din urma nu precizeaza, in mod expres, ca prevederile cu privire la protectia salariatilor sunt aplicabile numai in cazurile de transfer al proprietatii asupra intreprinderii, unitatii sau a unei parti din acestea, nefiind mentionat in mod expres cuvantul ``proprietateaa‚¬a„¢aa‚¬a„¢.

In jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europeane, care are competenta de a interpreta directiva, s-a apreciat ca notiunea de transfer al intreprinderii cuprinde si contractele de locatiune, uzufruct sau leasing .

Comparand textele Directivei nr. 23/2001 si ale Legii nr. 67/2006 privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unei parti ale acestora, se constata ca legiuitorul roman a ales sa restranga sfera de protectie a salariatilor doar la situatiile in care opereaza un transfer de proprietate de la o intreprindere/unitate/parte a acesteia la o alta astfel de entitate .

Avand in vedere caracterul prioritar al aplicarii normelor adoptate la nivelul UE fata de dispozitiile legale nationale, ori de cate ori va opera un transfer de intreprindere, unitate sau o parte din acestea printr-un act juridic, altul decat prin act translativ de proprietate, se vor putea invoca dispozitiile Directivei C.E nr. 23/2001.

Avocat Andrei-Gheorghe Gherasim, Dr.Muncii.ro