Legea nr. 10/2001, art. 42 - dreptul de preemtiune al chiriasului

Problema de drept a fost supusa dezbaterii si la alte intalniri, fara a se pronunta un recurs in interesul legii, astfel ca a fost recomunicata in sensul luarii masurilor necesare.
Pe rolul instantelor, actiunile promovate de chirias avand ca obiect obligarea unitatii detinatoare de a transmite dreptul de proprietate, urmate de cereri pentru a se pronunta hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare sunt in numar insemnat, textul fiind susceptibil de interpretari diferite datorita redactarii a��pot fi instrainatea��, cat si deciziilor de speta ale I.C.C.J.-Sectia civila si de proprietate intelectuala (decizia civila nr. 6129 din 7 iulie 2007).
a) Intr-o opinie se sustine ca dispozitiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 si ale art. 42 din Legea nr. 10/2001 trebuie interpretate in sensul ca, pentru locuintele ce nu se restituie fostilor proprietari deposedati de stat, a��chiriasula�� are a��optiuneaa�� cumpararii acelei locuinte, iar nu in sensul ca unitatea detinatoare poate opta in a nu vinde locuinta .
b) O alta opinie este in sensul ca solutia este de respingere a actiunilor in a��obligatia de a daa��, de a transmite dreptul de proprietate si pronuntare a hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare, motivata astfel: locuinta apartine domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale, supusa regimului juridic de drept comun, daca legea nu dispune altfel, fiind incidente art. 4 alin. 2 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala.
In materia proprietatii, legiuitorul a reglementat vanzarea-cumpararea locuintelor detinute de chiriasi, pentru imobilele preluate abuziv in perioada 6 martie 1946 a�� 22 decembrie 1989, constituind pentru chiriasi dreptul de preemtiune.
In cazul dreptului de preemtiune se reglementeaza numai prioritatea la cumparare in conditii identice si nu dobandirea de bunuri in conditii avantajoase, fara a se crea privilegii pentru categoria de persoane ce le detin.
Reclamantii in calitate de chiriasi au dobandit vocatia de a cumpara, iar paratul de a vinde imobilul ce nu a fost revendicat si restituit, in conformitate cu dispozitiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 si respectiv art. 9 din Legea nr. 112/1995. In interpretarea dispozitiilor mentionate vocatia nu echivaleaza cu obligatia, nu se poate pune semnul egalitatii si nici nu se poate retine ca numai chiriasul are a��optiuneaa�� cumpararii locuintei, iar unitatea detinatoare nu poate opta in a nu vinde locuinta .
In art. 44 alin. (1), Constitutia garanteaza dreptul de proprietate privata, oricare ar fi titularul acesteia, persoana fizica sau juridica, intre care si a unitatilor administrativ-teritoriale. Prin inlaturarea posibilitatii autoritatilor publice locale de a dispune in mod liber de bunurile aflate in proprietatea privata a unitatilor administrativ-teritoriale, in sensul de a opta sau nu pentru vanzarea acestora, se incalca dreptul acesteia de exercitare a prerogative dispozitiei ca atribut ce tine de esenta dreptului de proprietate, cat si principiul libertatii contractuale.
In acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 871/2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 110/2005 privind vanzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor in care se desfasoara activitati conexe actului medical, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 236/2006, dar care poate fi retinuta si in speta, regimul juridic al bunurilor fiind acelasi, acestea apartinand domeniului privat.
c) Conform unui alt punct de vedere, numai in conditiile Legii nr. 215/2001 autoritatea competenta poate dispune asupra bunurilor ce apartin domeniului privat si aproba vanzarea/concesiunea/inchirierea (art. 36 alin. 5 lit. a, b), iar in caz de refuz poate fi actionata in instanta de contencios administrativ.

Cea de a doua opinie a fost considerata ca fiind opinia corecta.