Obligatia contractuala. Riscul contractual. Teoria impreviziunii

Variatia circumstantelor si, prin urmare, noile sarcini ce afecteaza executarea fac parte din riscul contractual, pe care-l suporta debitorul obligatiei de executat, in lipsa unei dispozitii contrare.

Prin sentinta civila nr.826 din 25 iunie 1999, Tribunalul Bucuresti a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea SC a��P.H.a�� SA in contradictoriu cu SC a��B.A.a��SA.
Instanta de apel a retinut ca, prin cererea de executare silita, SC a��B.A.a�� SA a solicitat executarea bunurilor mobile ale debitoarei, pentru suma rezultata din conventiile din anii 1992 si 1993, care au devenit executorii in baza OG nr.43/1997.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia comerciala, prin decizia nr.180 din din 5 aprilie 2000 a admis apelul declarat de contestatoare si AVAB, schimband sentinta atacata in sensul admiterii contestatiei la executare si anularii formleor de executare, retinand, in urma efectuarii expertizei, ca SC a��P.H.a�� SA nu este debitoare fata de SC a��B.A.a�� SA.
In urma recursului declarat de parata AVAB Curtea Suprema de Justitie, prin decizia nr.5354 din 3 noiembrie 2000, a casat hotararea curtii de apel si a trimis cauza spre rejudecare, considerand ca declansarea procedurii lichidarii judiciare impunea analiza cererii prin care s-a solicitat suspendarea judecatii, iar expertiza, in baza careia s-a stabilit valoarea debitului, trebuia comunicata catre SC a��B.A.a�� SA sau A.V.A.B.
In rejudecare, Curtea de apel, prin decizia civila 1528 din 7 decembrie 2001, a admis apelul contestatoarei si a modificat sentinta, admitand contestatia la executare .
Instanta de apel a considerat ca debitul pretins de SC a��B.A.a�� SA nu exista, situatie confirmata de expertizele efectuate in cauza.
Impotriva deciziei, atat SC a��B.A.a�� SA cat si A.V.A.B. au declarat recurs.
Recursurile sunt fondate.
Prin conventiile incheiate in 1992 si 1993, SC a��B.A.a�� SA garanta achitarea importurilor, facute de contestatoare, care s-au platit prin banca externa din Amsterdam.
La data de 18 august 1998, contestatoarea a efectuat o ultima plata catre banca, ramanand de achitat o diferenta valutara, la care se adauga dobanda .
Potrivit art.3 din Conventia incheiata in 1992, societatea garantata avea obligatia de a rambursa bancii contravaloarea in devize a ratelor achitate de banca la extern; iar, art.4 din aceeasi conventie obliga societatea comerciala garantata sa asigure depozitele in lei, pentru obtinerea valutei necesare rambursarii ratelor si dobanzilor.
Datorita imposibilitatii societatii de a procura valuta, banca a platit din resurse proprii, in calitate de garant, ratele scadente, fara aa��i fi restituita integral suma platita.
Prin Norma B.N.R.nr.1782/1991 (art.9) s-a stabilit obligatia echilibrarii pe piata valutara interbancara, in cadrul sedintelor de stabilire a cursului de schimb al leului, a sumelor in valuta necesare platilor scadente in contul clientilor si neacoperite din resurse proprii. Lipsa valutei disponibile a determinat banca sa cumpere valuta in numele debitorului ei, care era tinut sa ramburseze contravaloarea ratelor achitate la extern.
Fara a asigura depozitele in lei pentru obtinerea valutei necesara ramburarii ratelor si dobanzilor, debitoarea a incalcat dispozitiilor art.4 din conventie . Este adevarat ca lipsa disponibilitatilor valutare a determinat banca garanta sa plateasca ratele scadente din resurse proprii, urmand a fi desdaunata de clientul sau, potrivit acordului de vointa al partilor. De altfel, riscul contractual, privind diferenta de curs valutar, nu putea apartine bancii garante, care trebuia sa primeasca contravaloarea ratelor achitate in calitate de garant.
In privinta schimbarii esentiale a imprejurarilor avute in vedere de parti, la momentul incheierii conventiilor, se impun unele precizari.
Teoria impreviziunii trebuie recunoscuta in masura in care obligatia contractuala nu mai este susceptibila de executare, cand imprejurarile in care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata prin contract . In acest sens se apreciaza, daca obligatia si-a pierdut identitatea, verificandu-se daca modificarea circumstantelor nu a fost integrata in riscul contractual. Variatia circumstantelor si, prin urmare, noile sarcini ce afecteaza executarea, fac parte din riscul contractual pe care-l suporta debitorul obligatiei de executat, in lipsa unei dispozitii contrare.

Chiar daca relatia intre risc si impreviziune este imprecisa, considerandu-se modificarea circumstantelor ca exclusa din sfera riscului, reparatia este determinata, prin interpretarea conventiei, in functie de natura contractului.

In ceea ce priveste al doilea recurs acesta este, de asemenea, fondat in consideratia inlaturarii caracterului de titlu executoriu al contractelor, dar si al nerespectarii, de catre instanta de apel, a dispozitiilor art.315 C.proc.civ.
Fara a aduce atingere principiului tempus regit actum, O.U.G. nr.43/1997, prin art.5, a stabilit puterea de titlu executoriu a contractelor incheiate de SC a��B.A.a�� SA, pentru creditele si dobanzile ce intra sub incidenta ordonantei.
Avalizarea ratelor constituie o forma de creditare, prin care se garanteaza plata furnizorilor externi, determinand astfel caracterul executoriu al titlului.
Pe de alta parte, art.9 din Legea nr.409/2001 prevede ca la data preluarii de catre A.V.A.B. a activelor bancare, contractul de credit ajuns la scadenta constituie, de drept, titlu executoriu, fara a mai fi necesara investirea cu formula executorie.
In consecinta, recursurile declarate de AVAB si SC a��B.A.a�� SA au fost admise, iar decizia nr.1528 din 7 decembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a comerciala, a fost modificata in sensul respingerii ca nefondat a apelului contestatoarei.