Alocarea de terenuri pentru drumuri de acces in vederea realizarii si exploatarii unei investitii private, si amenajarea unor terenurile cu destinatia de ``strazi``, reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a investitorului in scopul obtinerii unor beneficii din vanzarea imobilelor si nu exista niciun temei juridic pentru a sustine ca ar fi avut o asteptare legitima, in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, fundamentata pe o prevedere legala speciala in vigoare, sa recupereze valoarea terenurilor (si a investitiilor reprezentand constructia drumurilor) de la unitatea administrativ-teritoriala.
Imprejurarea potrivit careia un teren dobandeste functionalitatea de strada, in sens strict de cale de acces, inca de la obtinerea autorizatiilor administrative, nu semnifica preluarea automata in domeniul public al municipiului si atribuirea regimului juridic stabilit pentru bunurile prev. la Cap. III pct. 1 din Anexa la Legea nr. 213/1998.
Nici atribuirea de denumiri pentru drumuri de acces si includerea in Nomenclatorul de artere al municipiului, atribuire ce s-a produs in aplicarea dispozitiilor OUG nr. 63/2002, prin HCL nr. 69/20.03.2006 nu semnifica insusirea bunurilor in sine, in patrimoniul municipalitatii.
Faptul ca un teren proprietate privata este destinat utilizarii publicului neingradit, ca este o strada, ca strazile sunt prevazute la Cap III pct. 1 din Lista anexa la Legea nr. 213/1998, fara sa intereseze modalitatea legala, efectiva, prin care imobilele au fost transferate din patrimoniul unui investitor privat in domeniul public, fara sa intereseze ca strazile au fost edificate si alocate benevol din proprietatea sa privata de reclamant, numai pentru ca aceste strazi au primit o denumire, conform prevederilor legale, sunt elemente ce nu au nicio semnificatie referitor la o eventuala preluare in patrimoniul public.
Prin sentinta civila nr. 231/14.02.2019 pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia I civila a fost admisa, in parte, cererea reclamantei ``IG`` SRL, in contradictoriu cu paratii Consiliul Local Iasi si Municipiul Iasi, prin Primar, paratii fiind obligati, in solidar, la plata sumei de 2.886.912 lei reprezentand contravaloarea drumurilor construite in cartierul A, precum si a cheltuielilor de judecata .
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Iasi a retinut, in esenta, faptul ca reclamanta a dobandit in proprietate suprafata de 42.526 m.p. teren, in zona ``P.`` a Municipiului Iasi, fiind o societate comerciala care a inteles sa construiasca, pe terenul proprietatea sa privata, un ansamblu rezidential, ceea ce presupune construirea unor drumuri de acces de natura celor mentionate in art. III pct. 1 din anexa la Legea nr. 213/1998
Ca atare, reclamanta a obtinut de la autoritatile locale avizele si autorizatiile legale pentru edificarea unui cartier rezidential de locuinte - ``A`` si a procedat la executarea lucrarilor de infrastructura aferente ansamblului de locuinte ``A`` prin resurse proprii.
Dupa realizarea acestor lucrari de infrastructura aferente cartierului ``A``, reclamanta a impartit terenul in parcele pe care le-a vandut unor persoane fizice si juridice, conform contractelor de vanzare-cumparare depuse la dosarul de fond, din cuprinsul carora rezulta in cazul vanzarii unor parcele care nu aveau iesire la calea publica, reclamanta a instituit in favoarea cumparatorilor cate un drept de servitute de trecere pe terenul aflat in proprietatea societatii.
In prezent in cartierul A exista doua cai de acces carora li s-a dat nume in nomenclatorul de nume al strazilor al Municipiului Iasi, respectiv strada si aleea ER, care nu au facut obiect al contractelor de vanzare-cumparare, ramanand in proprietatea reclamantei.
Din Ghidul de elaborare al regulamentului local de urbanism (pct. 2.3.2. art. 25) rezulta ca strazile sunt drumuri publice din interiorul localitatilor, indiferent de denumire, iar din Planul urbanistic zonal al ansamblului rezidential A rezulta ca se vor edifica si obiective de utilitate publica, respectiv strazi noi (pct. 3.8.), ca legatura cu celelalte zone functionale ale orasului este asigurata prin Soseaua P.
Cu privire la cele doua drumuri - str. ER si Aleea E - potrivit raportului de expertiza topografica intocmit in specialitatea topografie de expert, inclusiv suplimentul intocmit in rejudecare, se retine ca suprafata ocupata de cele doua drumuri este de 8144,66 mp.
Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza in specialitatea constructii civile si industriale si evaluare proprietati imobiliare de expertul CDC (refacut) valoarea terenului in suprafata de 8144,66 mp afectat de cele doua drumuri este de 1.896.891 lei, iar in ce priveste valoarea imbunatatirilor aduse prin asfaltare, pavare si betonare drumurilor este de 611.275 lei pentru Aleea ER si 378.746 lei pentru strada ER, valoarea totala a celor doua drumuri fiind de 2.886.912 lei.
Prin decizia civila nr. 443/22.06.2016 a Curtii de Apel Iasi s-a statuat cu putere de lucru judecat ca cele doua drumuri construite de apelanta sunt reglementate la cap. III pct. 1 din Legea nr. 213/1998 si sunt de utilitate publica, neexistand nicio dovada contrara a instrainarii acestor cai de acces catre persoanele fizice.
Se retine de tribunal ca, potrivit dispozitiilor art. III pct. 1 din anexa Legii nr. 213/1998, domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor este alcatuit din drumurile comunale, vicinale si strazile.
Reclamanta, in atare conditii, nu mai poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra 8144,66 mp afectat de cele doua drumuri si asupra imbunatatirilor aduse acestora, deoarece sunt afectate de utilitate publica reprezentand ``drumuri de acces deschise publicului larg``, fiind ``conectate la reteaua publica de drumuri``, ``servind atat publicului general, cat si oricarui tip de transport privat``, cerinte impuse de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Bugajny si altii impotriva Poloniei, care priveste o situatie de fapt identica cu cea in speta.
Imposibilitatea exercitarii dreptului de proprietate asupra suprafetei de teren mentionate si imbunatatirilor reprezinta o expropriere in fapt, care s-a realizat in mod efectiv, ca urmare a hotararilor adoptate de catre autoritatile administrative publice locale, care au inclus in nomenclatorul de nume al strazilor al Municipiului Iasi, respectiv strada si aleea.
Avand in vedere faptul ca suprafata de teren si imbunatatirile mentionate nu mai pot fi folosite in mod efectiv de catre reclamanta, in raport de situatia de fapt expusa, ne aflam in ipoteza unei exproprieri de fapt, care trebuie sa aiba consecinte juridice.
In drept, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica, intrata in vigoare la data de 2 iunie 1994, a reiterat principiul stabilit de art. 41 alin. (3) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia exproprierea nu poate interveni decat pentru o cauza de utilitate publica, cu despagubire prealabila, in baza unei hotarari a instantelor.
Art. 4 din Legea nr. 33/1994 statueaza ca, daca sunt respectate conditiile de fond si de forma, partile in cauza pot conveni modalitatea de transfer al dreptului de proprietate si a sumei despagubirilor, fara a urma procedura prevazuta de lege, in caz contrar, ca si pentru evaluarea despagubirilor, putand fi sesizat tribunalul competent.
Art. 480 si art. 481 C.civ. prevad ca proprietatea este dreptul unui individ de a dispune si de a se bucura de un bun, in mod exclusiv si absolut, in limitele stabilite de lege, si ca orice lipsire de proprietate trebuie sa urmareasca un scop de utilitate publica si sa fie insotita de o despagubire justa prealabila.
Or, ingerinta produsa reclamantei in exercitarea prerogativelor dreptului sau de proprietate, necontestat in cauza, prin afectarea bunurilor sale unei utilitati publice (drumuri de utilitate publica) impune indemnizarea corespunzatoare pentru pierderea suferita.
Dreptul la indemnizare isi gaseste corespondent atat in normele legale interne evocate, dar si in dispozitiile conventionale, art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit carora: ``Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international``.
Norma evocata presupune ca o ingerinta a autoritatii publice in exercitiul dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala si nu se accepta autorizarea privarii de proprietate sau reglementarea folosintei bunurilor decat in ``conditiile prevazute de lege``.
In acelasi timp, principiul legalitatii implica existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile si previzibile, Curtea statuand constant in jurisprudenta sa ca: ``necesitatea de a se analiza daca s-a pastrat un echilibru just intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale individului nu poate avea loc decat daca se dovedeste ca ingerinta litigioasa a respectat principiul legalitatii si nu era arbitrara`` (Iatridis contra Greciei).
Or, in speta, se constata ca reclamanta a pierdut dispozitia asupra terenului proprietatea lor si a imbunatatirilor aferente, teren care a fost transformat ireversibil prin afectarea ca drumuri de utilitate publica reprezentand ``drumuri de acces deschise publicului larg``, fiind ``conectate la reteaua publica de drumuri``, ``servind atat publicului general.
In acelasi timp, se constata ca nu a existat niciun transfer de proprietate amiabil, in virtutea art. 4 din Legea nr. 33/1994.
A impune unei persoane private sa suporte costul unei utilitati publice de interes local sau general contravine tuturor prevederilor legale in materia protectiei oferite dreptului de proprietate .
Chiar daca preluarea bunului lor se constituie, in raport de datele spetei sus analizate, intr-o ``expropriere de fapt``, notiune neconsacrata in dreptul intern, cadrul legal evocat de parti si normele conventionale ce impun exigenta legalitatii unei asemenea masuri si a proportionalitatii sale, necesita acordarea unei despagubiri financiare ori compensatorii, proprietarilor bunului.
In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca atunci cand un bun este afectat unei utilitati publice, prin natura sa, statul are obligatia de a expropria bunul, prin oferirea unei despagubiri proprietarului sau. Altfel, ar insemna ca statul sa isi atinga anumite obiective de politica sociala, pe seama unei persoane private (fizica sau juridica), ceea ce nu este acceptabil, intrucat costurile de politica sociala trebuie suportate de intreaga colectivitate, nu doar de o anume persoana (cauza Bugajny si altii contra Poloniei, hotararea din 6 noiembrie 2007).
Astfel, nu ii poate fi impusa partii deposedate obligatia de a urma diverse proceduri (neindicate si de natura a temporiza realizarea dreptului), in scopul acoperirii prejudiciului determinat de actiunea statului, prin autoritatile sale, ci acestora din urma trebuie sa le fie impusa obligatia ca preluarea unui bun sau reglementarea folosintei bunului, proprietatea unei persoane private, sa urmeze, anterior adoptarii acestei masuri, procedurile prescrise de lege, pentru a asigura legalitatea masurii, care, numai intr-o asemenea ipoteza, isi gaseste justificarea in normele interne si conventionale in materie, ce fac parte din ordinea de drept interna.
Privarea de proprietate a reclamantei, in lipsa oricarei despagubiri ar fi lipsita de proportionalitate, ce ar putea atrage incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, incalcare ce trebuie evitata de instantele interne, primele chemate sa aplice dispozitiile conventionale.
Ca urmare a intrarii suprafetei de teren si lucrarile de imbunatatire mentionate in proprietatea publica a Municipiului Iasi a avut loc o insaracire a patrimoniului reclamantei si o imbogatire a patrimoniului paratului, imprejurari fata de care se impune a se analiza daca sunt indeplinite conditiile imbogatirii fara justa cauza.
In primul rand trebuie precizat ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile din vechiul Cod civil in raport de dispozitiile art. 103 din Legea nr 71/2011.
Imbogatirea fara justa cauza presupune existenta unui fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic. Aceasta constituie un izvor de obligatii, deoarece cel care a beneficiat de marirea patrimoniului este obligat sa restituie ceea ce a primit in mod necuvenit.
Actiunea in restituirea imbogatirii fara justa cauza, se poate exercita numai in cazurile in care intre marirea patrimoniului unei persoane si micsorarea patrimoniului celeilalte exista o legatura, iar reclamantul nu are la dispozitie pentru recuperarea pierderii suferite nici o alta actiune izvorata din contract, delict sau alte fapte juridice.
Pentru ca imbogatirea fara justa cauza sa dea nastere raportului juridic de obligatii si actiunea in restituire sa fie admisa este necesara indeplinirea anumitor conditii si, raportat la situatia de fapt expusa, constata tribunalul ca acestea sunt indeplinite in speta.
In consecinta, imbogatirea fara justa cauza da nastere unui raport obligational intre paratii-imbogatiti si reclamanta insaracita, astfel ca restituirea trebuie sa se faca, ori de cate ori este posibil, in natura . In toate celelalte cazuri, restituirea se face prin echivalent banesc, or in cauza este evident ca restituirea nu se poate face decat prin echivalent banesc, data fiind transformarea ireversibila a bunurilor.
Raportat la aceste repere se constata ca valoarea imbogatirii paratilor Consiliul Local Iasi si Municipiul Iasi, prin Primar, este de 2.886.912 lei reprezentand contravaloarea drumurilor construite in cartierul ``A``, respectiv strada ER si aleea ER, potrivit evaluarii facute de expert, cum s-a aratat, cu precizarea ca nu poate fi avuta in vedere la stabilirea valorii acestor bunuri TVA-ul, in primul rand intrucat - cum s-a aratat - nu ne aflam in prezenta unei raspunderi contractuale sau delictuale, situatie in care s-ar fi pus problema repararii integrale a prejudiciului, ci - cum s-a aratat - se are in vedere doar strict valoarea imbogatirii paratilor, cum nu poate include TVA-ul, iar totodata nu se poate include aceasta valoare, TVA, dat fiind ca valoarea drumurilor a fost stabilita in conformitate cu standardele ANEVAR, evaluarea fiind facuta prin piata si cost, fara a se lua in calcul valoarea lucrarilor si materialelor utilizate, prin verificarea unor facturi, devize de lucrari, etc. in raport de care sa se stabileasca daca s-a datorat si platit TVA.
Impotriva sentintei au formulat apel Consiliul Local Iasi si Municipiul Iasi prin Primar, solicitand instantei sa observe faptul ca prima instanta a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica, motivat de urmatoarele:
In fapt, reclamanta a intocmit un Plan Urbanistic Zonal ``Construire locuinte si echipamente tehnico-edilitare, intravilan extins``, supus aprobarii Consiliului Local Iasi (HCL nr. XXX/00 noiembrie 2004).
Ulterior, reclamanta/intimata a obtinut Autorizatia de construire nr. XX9/2005 pentru drumuri de incinta care sa deserveasca accesul proprietarilor de locuinte construite de catre aceasta si nu o autorizatie pentru executia unor drumuri publice sau artere de circulatie.
Intimata/reclamanta nu a executat lucrarile in temeiul unui proiect tehnic pentru executia infrastructurii rutiere-drumuri de incinta (Studiul de fezabilitate continand justificarea tehnico-economica si detalierea solutiilor tehnice care urmau a fi adoptate la executia lucrarilor de infrastructura rutiera - drumuri de incinta, avizul Consiliului tehnico-economic) intocmit si verificat de verificatori atestati in domeniul infrastructurii rutiere - drumuri, a unui ordin de executie emis de autoritatea locala, iar lucrarile efectuate nu au fost verificate si aprobate de o persoana responsabila cu urmarirea executiei (diriginte de santier) din partea autoritatii administratiei publice locale, in conditiile in care reclamanta-intimata afirma si consemneaza ca i-ar fi fost creata convingerea prin aprobarea PUZ ca executa drumuri publice, drumuri ce vor fi introduse in domeniul public si in reteaua publica stradala a Municipiului Iasi.
Conform art. 52 alin. (l) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, ``proiectarea, constructia sau amenajarea cailor de acces la drumurile publice se face potrivit legislatiei in vigoare, de catre cei interesati, cu acordul prealabil al administratorului drumului public si al politiei rutiere.``
Reclamanta-intimata nu a intocmit documentatii tehnice si nu detine avize/aprobari pentru aceste drumuri care sa justifice caracterul de drum public.
Din adresa nr. XXX/SR din 11.04.2019 emisa de Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Politiei Romane, comunicata Municipiului Iasi, reiese cert si fara echivoc ca la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi nu a fost depusa pentru verificare documentatia tehnica referitoare la organizarea circulatiei in incinta cartierului ``A`` pentru strazile ER si Aleea ER.
Arata ca din adresa Directiei Tehnice si Servicii Comunitare si planse foto rezulta indubitabil faptul ca reclamanta/intimata restrictioneaza cu buna stiinta accesul, utilizarea facandu-se in interes privat, astfel incat deschiderea accesului pe drumurile de incinta s-a realizat numai cand reclamanta/intimata a urmarit in mod direct obtinerea unei probe pentru acest litigiu.
Prin denaturarea situatiei de facto reclamanta/intimata, desi stia ca nu a intocmit si nu a depus o documentatie de specialitate pentru avizarea circulatiei rutiere publice pe cele doua drumuri de incinta, conform legii, desi existau probe ca aceste drumuri de incinta au fost inchise din initiativa si prin vointa reclamantei tocmai in scopul de a nu permite traficul rutier public, a ticluit aparentele afectarii utilitatii publice urmarind ca rezultat direct obtinerea contravalorii acestor bunuri din sume alocate din bani public de la bugetul local.
Concluziile acestei expertize intocmite prin inducerea in eroare a expertului tehnic judiciar au fost determinante in solutia pronuntata de judecatorul de fond .
Arata apelanta ca a solicitat opiniile unor specialisti in domeniu sub forma unui amicus curiae, care au contrazis punctul de vedere, atat cu privire la masuratori cat si cu privire la conectivitatea la reteaua de drumuri publice.
Referindu-se la componenta domeniului public, arata apelantii ca cele doua strazi edificate in zona ``P.`` de ``IG`` SRL, nu au fost inventariate in inventarul domeniului public al Municipiului Iasi, reactualizat, aprobat prin HCL nr. XXX/30 mai 2018 si ca acordarea denumirii unor strazi si includerea acestora in Nomenclatorul stradal al unei autoritati publice locale nu echivaleaza cu apartenenta acestora la domeniul public al autoritatii publice respective.
Inventarierea unor bunuri in domeniul public se face doar cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, Directia Arhitectura si Urbanism a consemnat prin adresa nr. XXXX/17.04.2019 ca strada si Aleea ER figureaza in nomenclatorul de artere a municipiului Iasi ca urmare a HCL nr. XX/2006, dar nu si in inventarul domeniului public sau privat al municipiului Iasi.
Solicita apelanta instantei sa observe faptul ca, potrivit autorizatiei de construire nr. XXX/2005 aflate la dosarul cauzei, emisa la cererea intimatei reclamanta, aceasta a construit retele de incinta (drumuri de incinta) in calitate de investitor imobiliar privat - in propriul cartier de locuinte.
Reitereaza faptul ca investitorul privat, pentru a construi un ansamblu de locuinte, a intocmit documentatia tehnica plan urbanistic zonal pentru o zona/suprafata de teren mult mai mare decat cea aferenta construirii de locuinte, intrucat pentru zona respectiva nu existau reglementari urbanistice in planul urbanistic general. Astfel, pentru a dobandi dreptul de a construi un cartier privat de locuinte si-a asumat obligatia elaborarii PUZ-ului pentru intreaga zona, iar in cuprinsul acestei documentatii a proiectat diverse reglementari cu aplicare in viitor, scopul fiind dezvoltarea intregii zone in mod unitar si coerent.
Pentru a asigura accesul viitorilor proprietari de locuinte in cadrul ansamblului rezidential, de la o locuinta la alta, precum si in afara acestui ansamblu, investitorul imobiliar s-a obligat sa edifice si retele de incinta.
Apreciaza apelanta ca in mod nelegal prima instanta a considerat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ori Curtea de Apel Iasi, prin deciziile de trimitere, au stabilit faptul ca intimata-reclamanta a realizat drumuri publice conform PUZ aprobat prin HCL nr. XXX/2004 si ca, in fapt, a avut loc o expropriere pentru utilitate publica.
Sustinerea intimatei-reclamantei potrivit careia a realizat drumuri publice, fiind o chestiune ce tine de fondul dreptului, nu a facut obiectul controlului judiciar, intrucat aceasta chestiune litigioasa trebuia pusa in dezbaterea contradictorie pentru prima data in fata instantei investita cu judecarea cauzei pe fond .
Din economia considerentelor hotararii apelate se observa faptul ca prima instanta nu arata - intrucat nu exista - dovada pe baza careia a retinut ca, in fapt, intimata-reclamanta a realizat drumuri publice.
Transmiterea dreptului de proprietare asupra terenului ce urma a fi afectat uzului si utilitatii publice - de la ``IG`` SRL (persoana juridica de drept privat) la Municipiul Iasi (persoana juridica de drept public conform prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala), nu s-a realizat, intimata-reclamanta neavand nicio intentie in acest sens, dovada faptului ca potrivit extraselor de carte funciara aflate la dosarul cauzei, acesta figureaza ca fiind proprietarul terenului care a instituit drepturi reale, respective servituti de trecere in mod gratuit, persoanelor catre care a transmis constructiile - case de locuit.
Nu exista nicio dovada care sa justifice ca ar fi avut loc o expropriere pentru cauza de utilitate publica, astfel cum a retinut judecatorul fondului, intrucat nu a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra terenului din proprietatea privata a ``IG`` SRL in proprietatea publica a municipiului Iasi, potrivit dispozitiilor legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica - in vigoare la data emiterii HCL nr. XXX/22.11.2004 pentru aprobarea planul urbanistic zonal ``Construire locuinte si echipamente tehnico-edilitare, intravilan extins - cvartal 60, Municipiul Iasi, jud. Iasi``, respectiv Legea nr. 33/1994.
Reitereaza faptul ca, in speta de fata, intimata-reclamanta are la indemana actiunea ce poate fi exercitata in cazurile si conditiile strict prevazute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara unor obiective de interes national, judetean si local.
Aceste acte normative cuprind dispozitii de natura sa asigure atat cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere si stabilire a despagubirilor, cat si apararea dreptului de proprietate privata.
Prin actiunea dedusa judecatii reclamantul urmareste in realitate obtinerea unei reparatii pe care nu ar fi putut sa o obtina pe calea unei actiuni fundamentata pe dispozitiile legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
Intimata ``IG`` SRL a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Municipiul Iasi, prin Primar si Consiliul Local Iasi ca nefondat si mentinerea sentintei civile nr. 213/14.02.2019 a Tribunalului Iasi.
Intimata solicita instantei de apel sa constate ca toate sustinerile sale au fost dovedite si rezulta cu prisosinta din probatoriul administrat in cauza. Astfel, IPJ Iasi - prin adresa XXXX/3.12.2013 - confirma ca pe strada si Aleea ER traficul rutier nu este restrictionat, strazile fiind deschise populatiei.
Aceleasi concluzii se regasesc si in raportul de expertiza topo efectuat in cauza.
In primul rand, solicita instantei sa aiba in vedere decizia Curtii de Apel Iasi nr. 443/2016 si Decizia ICCJ nr. 2244/27.11.2016, prin care instantele de control judiciar au stabilit cu putere de lucru judecat ca, in cauza, ``s-a dovedit caracterul public al drumurilor, prin urmare acestea fac parte in virtutea legii din domeniul public al Municipiului Iasi``.
Apelantii, desi au fost parte in toate fazele procesuale ale acestui dosar timp de 11 ani, iar dreptul la aparare, precum si toate principiile fundamentale ale procesului civil, nemijlocirea si contradictorialitatea au fost respectate de toate instantele, apelanta nu a inteles sa conteste expertiza tehnica efectuata de expertul tehnic judiciar desemnat de instanta de apel.
Desi apelantii au avut posibilitatea sa administreze probe, conform dispozitiilor procedurale, nu au urmarit astfel de demersuri legale, tocmai pentru ca toate apararile invocate sunt nefondate.
Referitor la calitatea nesatisfacatoare a drumurilor, arata ca apelantii au invocat pentru prima oara in apel faptul ca drumurile construite de reclamanta-intimata nu sunt perfecte pe toata suprafata lor sau nu sunt receptionate. Oricum ar fi, aceste aparari nu sunt de natura sa ii exonereze de plata contravalorii drumurilor asa cum a fost stabilita de expertul tehnic si micsorata de instanta de fond .
Municipiul Iasi are foarte multe strazi, care nu sunt receptionate si are foarte multe strazi pe care se circula foarte greu din cauza calitatii si a degradarii. Aceasta nu inseamna ca Municipiul Iasi nu este proprietarul acestor drumuri.
Concluzionand, solicita instantei de apel sa constate ca hotararea instantei de fond este temeinica si legala, bazata pe un amplu probatoriu administrat pe parcursul a 11 ani. Suprafetele de teren pe care se afla drumurile nu ii mai apartin si nu poate dispune de acestea. Drumurile sunt folosite de riverani si de multi alti cetateni ai municipiului Iasi care se deplaseaza zilnic pe aceste drumuri, pe jos sau cu masina. In fapt, drumurile apartin Municipiului Iasi, iar ea este doar proprietar de drept .
Solicita respingerea apelului, mentinerea sentintei instantei de fond si obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de judecata .
Analizand legalitatea si temeinicia sentintei civile apelate, a indicatiilor instantelor de control judiciar din ciclul procesual anterior, prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale incidente, Curtea de Apel a retinut ca procedura de rejudecare in cauza a avut ca fundament decizia civila nr. 443/22.06.2016 pronuntata in dosar de Curtea de Apel Iasi prin care, admitandu-se apelul formulat de ``IG`` SRL, impotriva sentintei civile nr. 68/13.01.2010 a Tribunalului Iasi, care a fost anulata, s-a trimis Tribunalului Iasi spre solutionare capatul de cerere privind obligarea paratilor Consiliul locul al municipiului Iasi si Municipiul Iasi, prin Primar, la plata contravalorii drumurilor.
In considerente, instanta de apel a retinut ca drumurile construite de apelanta sunt reglementate la cap. III pct. 1 din Legea nr. 213/1998 si sunt de utilitate publica, astfel ca se justifica calitatea procesuala pasiva a Consiliul local al municipiului Iasi si a Municipiului Iasi, neexistand nicio dovada contrara, a instrainarii acestor cai de acces catre persoanele fizice, proprietare ale terenurilor invecinate.
In recurs, prin decizia civila nr. 2244/17.11.2016 Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia I civila a confirmat legalitatea deciziei instantei de apel, argumentand ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a prevederilor legale, cat timp a retinut ca s-a dovedit caracterul de utilitate publica a drumurilor in litigiu, acestea facand parte in virtutea legii din domeniul public al municipiului, iar ``situatia de fapt stabilita pe baza probelor administrate si cu respectarea deciziilor de casare nu poate fi cenzurata in aceasta faza procesuala, atare evaluare excedand analizei de legalitate a deciziei (a€¦)``.
Noteaza instanta de apel ca decizia nr. 443 a fost pronuntata ca efect al casarii cu trimitere de la ICCJ, instanta care, prin decizia nr. 2818/22.10.2014, a stabilit ca instanta de apel, in ciclul procesual anterior, nu s-a preocupat sa lamureasca pe deplin situatia de fapt din speta, anume stabilirea regimului celor doua drumuri ca fiind deschise circulatiei publice sau drumuri private.
In concluzie, unica chestiune obligatorie Tribunalul Iasi, reinvestit cu solutionarea cauzei, prin raportare la dispozitiilor art. 297 alin. 1 teza finala, coroborat cu art. 315 alin. 1 din C.proc.civ. 1865 a vizat legitimarea procesuala pasiva a Consiliului local al municipiului Iasi si a municipiului Iasi, prin primar.
In mod eronat a retinut Tribunalul Iasi ca fiind obligatorie, ca problema de drept dezlegata cu putere de lucru judecat, ca drumurile respective ar fi in domeniul public prin lege, asadar ca ar fi intrat in patrimoniul municipalitatii, in sensul ca ar fi vorba despre o problema de drept dezlegata de instantele superioare in exercitarea controlului de legalitate si de temeinicie.
Unica problema de drept dezlegata de instantele ierarhic superioare, confirmata in privinta legalitatii in recurs, a privit calitatea procesuala pasiva a Consiliului local al municipiului Iasi si a municipiului Iasi.
Insa, daca terenurile aferente strazilor respective sunt sau in patrimoniul municipalitatii, daca reclamanta a fost lipsita de atributele folosintei, posesiei si mai ales, al dispozitiei dreptului de proprietate, daca a operat o expropriere de fapt a bunurilor - terenuri cu investitiile aferente - a reclamantei, astfel cum retine instanta de fond, sunt elemente de fapt ce nu au fost pe deplin lamurite in ciclul procesual anterior.
Retine Curtea de Apel ca atat strada ER, cat si Aleea ER sunt de utilitate de publica, in sensul in care, astfel cum a retinut instanta de apel in ciclul procesual anterior, sunt destinate utilizarii publicului fara restrictii, chestiune ce nu mai poate fi combatuta.
Insa simplul fapt ca sunt destinate utilitatii publice desi sunt pe proprietatea privata, avand in vedere ca au fost edificate cu aceasta destinatie de reclamanta tocmai in vederea exploatarii investitiei sale, constand in construirea si instrainarea de locuinte, nu poate fi interpretat ca generator de obligatii in sarcina unitatii administrativ-teritoriale, in sensul pretins.
In speta, pentru a construi un ansamblu de locuinte, reclamanta-intimata a intocmit documentatia tehnica plan urbanistic zonal pentru o zona/suprafata de teren mult mai mare decat cea aferenta construirii de locuinte, intrucat pentru zona respectiva nu existau reglementari urbanistice in planul urbanistic general si, pentru a asigura accesul viitorilor proprietari de locuinte in cadrul ansamblului rezidential, investitorul imobiliar s-a obligat sa edifice si retele de incinta.
Nu se poate retine incidenta in aceasta cauza a Hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in Cauza Bugajny contra Poloniei, hotarare din data de 06.11.2007, astfel cum pretinde reclamanta-intimata, pentru ca problema de drept avuta in vedere de instanta europeana in acea cauza este diferita de cea din cauza pendinte.
Premisele faptice din cele doua spete sunt similare in sensul ca in ambele cazuri este vorba despre alocarea de terenuri, din proprietatea privata a unor investitori, pentru construirea de drumuri de acces, in vederea exploatarii investitiei ce consta in edificarea de locuinte in vederea instrainarii.
In cauza poloneza, la momentul la care investitorul privat a defalcat din proprietatea privata terenuri destinate constructiei de drumuri interne era in vigoare o reglementare nationala conform careia loturile de teren alocate pentru constructia de drumuri printr-o decizie administrativa privind impartirea proprietatii erau expropriate ex lege la data definitivarii deciziei administrative, investitorul fiind indreptatit sa primeasca despagubiri reprezentand contravaloarea terenurilor.
De la data alocarii terenurilor pentru drumuri interne si pana la data la care reclamantul s-a adresat autoritatilor administrative pentru plata despagubirii corespunzatoare contravalorii terenului, ca efect al preluarii in patrimoniul orasului, prin efectul exproprierii legale, legea respectiva a suferit o modificare, in sensul ca s-a precizat ca sunt expropriate de drept loturile desemnate pentru constructia de drumuri publice, precum drumuri municipale, judetene, regionale si nationale.
I s-a respins solicitarea de plata a despagubirilor cu motivarea, in esenta, ca drumurile sale nu se incadrau in tiparul legal, nefiind astfel expropriate ex lege. Reclamantul a sesizat instantele poloneze cu o actiune declarativa in sensul de a retine ca orasul a devenit proprietarul drumurilor, cererea sa fiind respinsa definitiv, ca lipsita de interes, cu argumentarea ca s-a stabilit in procedura administrativa anterioara ca este el proprietarul drumurilor. Prin urmare, cum administrativ s-a stabilit ca drumurile nu sunt din categoria celor vizate de modificarea legislativa, nu a operat exproprierea ex lege si astfel, nu a existat temei pentru cererea de despagubiri .
Curtea europeana a retinut incalcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, argumentand in esenta ca s-a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor in sensul ca, urmare a modului in care prevederile relevante ale legislatiei nationale privind administrarea terenurilor au fost aplicate, reclamantii au fost deposedati de facto de proprietatea lor si ca nu exista un just echilibru intre interesele generale si cele individuale pentru aceasta ingerinta.
A retinut Curtea de la Strasbourg ca ``reclamantii au fost obligati, prin refuzul autoritatilor de a le expropria terenul si de a le achita o indemnizatie - un sir de evenimente la care acestia se asteptau conform prevederilor legale privind exproprierea terenului destinat constructiei de drumuri - sa construiasca drumuri, sa suporte costurile constructiei si intretinerii si, cel mai important, sa accepte utilizarea proprietatii de catre public, masuri care au afectat exercitarea efectiva a dreptului de proprietate``.
Pornind de la premisa ca in legislatia nationala poloneza exista o reglementare expresa, circumscrisa precis situatiei investitorului obligat sa asigure din proprietatea sa loturi de teren pentru utilitate publica, legislatie in baza careia reclamantii au decis alocarea de terenuri din proprietatea privata in vederea construirii de drumuri, stiind ca vor obtine contravaloarea acestor terenuri, situatie ce nu are corespondent in Romania, speta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata de reclamanta ca fundament al pretentiilor sale nu are incidenta in speta.
Altfel spus, la data la care reclamanta ``IG`` SRL a decis demararea investitiei sale din Cartierul A din municipiul Iasi, fiind obligata conform reglementarilor administrative sa asigure cai de acces, nu exista (nici acum nu exista) o reglementare dedicata, similara celei poloneze, care sa prevada ca terenurile pentru drumurile de acces pe care acesta le va aloca din terenul proprietate privata vor intra, prin efectul legii, in proprietatea municipiului Iasi si se naste, simultan, dreptul reclamantei de a fi despagubita cu suma reprezentand contravaloarea acestor terenuri.
Nu in ultimul rand, este important de mentionat ca speta Curtii Europene a Drepturilor Omului vizeaza exclusiv contravaloarea terenurilor, nu sunt vizate investitiile efectuate pe aceste terenuri, legea poloneza referindu-se la alocarea de terenuri pentru ca autoritatea publica locala sa edifice drumurile de acces.
In cauza, reclamanta si-a asumat alocarea de terenuri pentru drumuri de acces in vederea realizarii si exploatarii propriei investitii, a decis unilateral sa amenajeze terenurile cu destinatia de ``strazi``, a cules beneficiile investitiei imobiliare si nu exista niciun temei juridic pentru a sustine ca ar fi avut o asteptare legitima, fundamentata pe o prevedere legala speciala in vigoare, sa recupereze valoarea terenurilor (si a investitiilor reprezentand constructia drumurilor) de la municipiul Iasi.
Conform mentiunilor din planul urbanistic zonal aprobat prin HCL Iasi nr. XX/XX.XX.2004 reclamanta s-a obligat sa aloce pe proprietatea sa privata terenuri cu destinatia de strazi, trotuare, rigole, ulterior obtinand autorizatie de constructie nr. XXX/2005 pentru drumuri de incinta care sa deserveasca accesul proprietarilor de locuinte pe care le-a construit si le-a instrainat, deci in vederea exploatarii propriei investitii private.
Astfel cum arata apelantii, reclamanta nu a obtinut o autorizatie pentru executia unor drumuri publice sau artere de circulatie, in beneficiul comunitatii, ci prin HCL a fost aprobat, la cererea ``IG`` SRL, planul urbanistic zonal pentru construire locuinte si echipamente tehnico-edilitare intravilan extins - cvartal XX Municipiul Iasi, pe teren privat, proiect ce a impus realizarea lucrarilor de infrastructura necesare punerii in functiune a obiectivelor.
In privinta calitatii lucrarilor de amenajare a drumurilor, din raportul de expertiza tehnica intocmit in aceasta etapa procesuala reiese ca lucrarile nu sunt conforme cu standardele de executie si de calitate si, totodata, ca pentru incadrarea in categoria ``strazi``, lucrarile trebuie refacute in conformitate cu standardele de executie si calitate, expertul argumentand in detaliu neconcordantele.
Insa, dat fiind caracterul accesoriu al cererii privind plata contravalorii investitiilor, analiza caracterului util si necesar al lucrarilor efectuate pe aceste drumuri s-ar justifica in masura in care s-ar concluziona ca reclamanta este indreptatita la plata contravalorii terenurilor si nu este cazul in speta.
Reclamanta a invocat ca fundament juridic al cererii sale trecerea ex lege, in proprietatea publica a municipiului Iasi, a terenurilor aferente celor doua strazi, facand trimitere la prevederile din Legea nr. 213/1998, pct. III pct. 1 din anexa la aceasta lege.
Insa simplul fapt ca terenurile respective sunt strazi, in sens strict de cai de acces, dobandind aceasta destinatie inca de la obtinerea autorizatiilor administrative, nu semnifica preluarea lor automata in domeniul public al municipiului si atribuirea regimului juridic stabilit pentru bunurile prev. la Cap. III pct. 1 din anexa la Legea nr. 213/1998.
Atribuirea de denumiri pentru strazile in discutie si includerea in Nomenclatorul de artere al municipiului Iasi, nu semnifica insusirea bunurilor in sine, in patrimoniul municipalitatii iesene. Strazile respective nu au fost inventariate in domeniul public sau privat al municipiului Iasi conform legii, nu au fost exploatate efectiv de municipalitate.
Conform prevederilor art. 3 raportat la lista anexa III din Legea nr. 213/1998 domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele stabilite in anexa care face parte integranta din prezenta lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege.
Conform art. 7 din Lege dreptul de proprietate publica se dobandeste:
a) pe cale naturala;
b) prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;
c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;
d) prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz, daca bunul in cauza intra in domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica; f) prin alte moduri prevazute de lege.
Prin urmare, fac parte din domeniul public bunurile preluate legal, prin modurile prevazute de lege.
Or, simplul fapt ca un teren proprietate privata este destinat utilizarii publicului neingradit, ca este o strada, ca strazile sunt prevazute la Cap. III pct. 1 din lista anexa la Legea nr. 213/1998, fara sa intereseze modalitatea legala, efectiva, prin care imobilele au fost transferate din patrimoniul unui investitor privat in domeniul public, fara sa intereseze ca strazile au fost edificata si alocate benevol din proprietatea sa privata de reclamant, numai pentru ca aceste strazi au primit o denumire, conform prevederilor legale, sunt elemente ce nu au nicio semnificatie referitor la o eventuala preluare in patrimoniul public.
Pe de alta parte, reclamanta a invocat o expropriere de fapt (institutie straina dreptului intern) argumentand, in esenta, ca a fost tulburata in exercitarea posesiei asupra terenurilor respective, ca este lipsita de dreptul de dispozitie asupra lor.
Contrar statuarii instantei de fond, Curtea de Apel noteaza ca, in speta, nu a operat o expropriere de fapt, in sensul de ocupare de facto a terenului proprietate privata de autoritatea administratiei publice locale pentru exploatare in interes public.
Nu rezulta din probele administrate in speta vreo forma de insusire a terenurilor, de apropriere a lor din partea autoritatii administrative locale, elementele indicate de instanta de fond - afectarea bunurilor utilitatii publice, conectarea la reteaua de drumuri publice, ca sunt neingradit deschise circulatiei, cu trimitere la criteriile Curtii Europene a Drepturilor Omului din cauza Bugajny contra Poloniei - fiind lipsite de relevanta, astfel cum s-a argumentat deja.
Dincolo de inexistenta contextului factual care sa conduca la concluzia ca municipiul Iasi ar fi tulburat exercitarea atributelor dreptului de proprietate al reclamantei referitoare la terenurile corespunzatoare celor doua strazi, noteaza Curtea de Apel ca ipoteza invocata - exproprierea - presupune cu necesitate tulburarea posesiei asupra bunului imobil bun care, ulterior construirii, este afectat de obiective de interes public.
Ceea ce se urmareste in cauza de fata este obtinerea contravalorii terenurilor, la pretul de piata, si a investitiilor privind constructia drumurilor de pe aceste terenuri (consecinta specifica unei actiuni in revendicare in acele situatii in care nu se mai poate redobandi in fizic bunul) fara ca, simultan, sa fie stabilita calitatea Municipiului Iasi de titular al dreptului de proprietate asupra acestor terenuri care, ca efect al hotararii instantei, raman, cel putin scriptic, tot in patrimoniul reclamantei.
De altfel, in cererea de chemare in judecata, in varianta initiala, reclamanta a solicitat obligarea apelantilor-parati sa faca demersurile necesare in vederea trecerii acestor terenuri in domeniul public al municipiului Iasi, cerere la care ulterior s-a renuntat.
Ca terenurile au ramas in fapt si in drept in patrimoniul reclamantei ``IG`` SRL, careia i s-a recunoscut si dreptul de a beneficia de contravaloarea lor si a investitiilor, reiese din chiar evenimentele ulterioare pronuntarii sentintei civile nr. 231/14.02.2019, obiect al apelului de fata, la Tribunalul Iasi.
Tot pe parcursul solutionarii cauzei intr-un ciclu procesual anterior, in anul 2013, reclamanta a instrainat suprafete de teren din Aleea ER, catre AL si AG si catre G si GC.
Noteaza Curtea de Apel ca reclamanta a invocat drept cauza juridica a demersului procesual de fata imbogatirea fara justa cauza, instanta de fond examinand detaliat fiecare dintre elementele acestei institutii de drept material, elemente ce au fost stabilite pe cale doctrinara si jurisprudentiala, lipsind o reglementare distincta in Codul civil anterior.
Insa probele administrate in cauza atesta faptul ca este eronata premisa de la care a pornit instanta de fond, anume aceea ca reclamanta nu mai poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 8144,66 mp afectat de cele doua drumuri si asupra imbunatatirilor aduse acestora, ca ar fi intervenit o insaracire a acesteia ca efect al uzurparii terenurilor, insaracire care a condus la imbogatirea corelativa a municipiului Iasi.
Raportat la mentiunile din cartea funciara, proprietar este in continuare ``IG`` SRL terenurile fiind grevate cu acordul reclamantei de servituti in beneficiul proprietarilor riverani, proprietari care au cumparat locuintele din cartierul A, si de drepturi reale de garantie - ipoteca cu interdictii de instrainare.
Mai mult, faptul ca reclamanta nu a fost privata niciun moment de prerogativele de proprietar asupra acestui teren, pe care de bunavoie a inteles sa il afecteze uzului public, reiese cu prisosinta din imprejurarea ca, pe parcursul solutionarii prezentei cauze, in diverse stadii procesuale, a instrainat in intregime terenul aferent strazii ER catre o societate si a instrainat portiuni din terenul aferent Aleii ER unor proprietari riverani.
Odata cu aceasta vanzare, in patrimoniul reclamantei a intrat contravaloarea terenului instrainat si a investitiei realizate pe acest teren astfel ca nu se poate sustine ca patrimoniul acesteia ar fi fost saracit cu aceste sume si, corelativ, ca ar fi fost majorat patrimoniul public al municipiului Iasi.
Insasi exercitarea neingradita a dreptului de dispozitie este cea mai elocventa dovada a faptului ca nu se poate discuta in speta de o privare de proprietate a reclamantei, de o uzurpare a proprietatii acesteia in beneficiul municipiului Iasi, concluzia fiind valabila si in privinta succesorilor cu titlu particular, ``EM`` SRL, AL, GN si GC.
In alta ordine de idei, a sustine concomitent ca a operat o expropriere de fapt si ca strazile au intrat in patrimoniul public al municipalitatii in temeiul legii este o contradictie logica evidenta, pentru ca exproprierea de fapt este in sine o fapta ilicita, o uzurpare, iar statuarea legala nu poate fi decat o conduita licita.
In consecinta, neexistand premisele pentru recunoasterea dreptului reclamantei de a fi despagubita cu suma reprezentand contravaloarea terenurilor si, dat fiind caracterul accesoriu, nici cu valoarea investitiilor, cererea de chemare in judecata se impunea a fi respinsa ca nefondata.
Pentru toate considerentele expuse, retinand ca apelul este intemeiat, Curtea de Apel l-a admis si a schimbat integral sentinta civila ca fiind neintemeiata.
Interdictia suprapunerii programului de lucru in cazul salariatilor cu mai multe locuri de munca Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Calculul termenului de preaviz la concedierea salariatului. Aspecte practice si procedurale Sursa: MCP Cabinet avocati
Absenta salariatului de la locul de munca in situatii de urgenta familiala Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
HG privind stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de la 1 octombrie 2023 HOTARAREA de Guvern pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata ...
O.U.G. nr. 42 din 24 mai 2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social si a Legii nr. 53/2003 ...
DIRECTIVA (UE) 2019/1152 din 20 iunie 2019 privind transparenta si previzibilitatea conditiilor de munca in Uniunea Europeana DIRECTIVA (UE) 2019/1152 din 20 iunie 2019 privind transparenta si previzibilitatea conditiilor de m ...