Decizia nr. 17/2009. RIL privind stabilirea posibilitatii de a ataca cu plangere direct la instanta, conform art. 278 ind. din Codul de procedura penala, solutiile de netrimitere in judecata dispuse prin rechizitoriu

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 17
din 15 iunie 2009

Dosar nr. 6/2009

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-au intrunit pentru a examina recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind stabilirea posibilitatii de a ataca cu plangere direct la instanta, conform art. 278¹ din Codul de procedura penala, solutiile de netrimitere in judecata dispuse prin rechizitoriu.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 80 de judecatori din totalul de 113 aflati in functie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, solicitand admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca plangerea persoanei vatamate sau a oricarei alte persoane ale carei interese legitime sunt vatamate impotriva solutiilor de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu, adresata direct instantei, se trimite organului judiciar competent in temeiul art. 278¹ alin. 13 din Codul de procedura penala, in vederea parcurgerii etapelor obligatorii prevazute de art. 278 din acelasi cod.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

In legatura cu aplicarea dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedura penala, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar, pronuntandu-se diferit cu privire la modul de solutionare a plangerii, adresata direct instantei de judecata, impotriva solutiilor de netrimitere in judecata dispuse prin rechizitoriu.

Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca instantei de judecata ii revine obligatia sa examineze plangerea impotriva solutiilor de netrimitere in judecata dispuse prin rechizitoriu, ce i s-a adresat direct de persoana vatamata sau de orice alta persoana ce considera ca s-a adus o vatamare intereselor sale legitime, iar alte instante au dispus trimiterea unor asemenea plangeri la parchet, spre a fi solutionate de procurorul ierarhic superior, considerand ca altfel s-ar eluda o etapa procesuala obligatorie potrivit prevederilor art. 278 si 278¹ din Codul de procedura penala.

Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

In cadrul reglementarii ce s-a dat plangerii impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, prin art. 275 alin. 1 din Codul de procedura penala s-a prevazut ca "orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime".

Tot in cadrul acestei reglementari, in cuprinsul art. 278 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala este determinata competenta de rezolvare a plangerii impotriva masurilor luate si a actelor efectuate de procuror sau a celor indeplinite pe baza dispozitiilor sale, la alin. 3 din acelasi articol fiind stabilit termenul in care trebuie facuta plangerea impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale.

Este semnificativ ca, instituindu-se controlul judecatoresc asupra rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, prin art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedura penala s-a prevazut ca "dupa respingerea plangerii facute conform art. 275-278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta", pentru ca in finalul acestui alineat sa se mai precizeze ca "plangerea poate fi facuta si impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu".

Ca urmare, se impune concluzia ca din reglementarea de ansamblu data plangerii impotriva masurilor si actelor de urmarire penala reiese ca plangerea impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu trebuie sa fie adresata, dupa caz, mai intai prim-procurorului parchetului sau procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel ori procurorului sef de sectie la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv procurorului ierarhic superior.

Numai in masura in care plangerea a fost rezolvata prin solutie de respingere de catre procurorul ierarhic superior, caruia i-a fost mai intai adresata in raport cu distinctiile stabilite in primele doua alineate ale art. 278 din Codul de procedura penala, persoana vatamata si orice alta persoana avand interese legitime vatamate pot formula o plangere pe care sa o adreseze judecatorului in conditiile reglementate prin art. 278¹ din Codul de procedura penala.

Or, cat timp nu este inca parcursa etapa reglementata de dispozitiile art. 275-278 din Codul de procedura penala, nu se poate considera ca ar fi indeplinite cerintele art. 278¹ alin. 1 si 2 din acelasi cod, astfel ca instanta care primeste o astfel de plangere trebuie sa se conformeze prevederilor alin. 13 al acestui din urma articol, potrivit caruia "plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent".

Trebuie observat ca verificarea rechizitoriului sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre prim-procurorul parchetului si, dupa caz, de oricare alt procuror ierarhic superior la care se face referire in art. 264 alin. 2 din Codul de procedura penala, inainte de inaintarea dosarului cauzei la instanta competenta, nu acopera cerintele inscrise in art. 278¹ alin. 1 din acelasi cod.

In acest sens este de retinut ca neefectuarea verificarii mentionate sau lipsa mentiunii de pe rechizitoriu care sa confirme ca aceasta a avut loc constituie o neregularitate a actului de sesizare, ce poate fi indreptata, pe calea procedurii reglementate in art. 300 alin. 2 din Codul de procedura penala, prin restituirea dosarului la organul care a intocmit actul de sesizare, in vederea refacerii acestuia.

Spre deosebire de aceasta verificare, ce se efectueaza din oficiu, asupra tuturor dispozitiilor din rechizitoriu, inclusiv asupra celor de netrimitere in judecata, examinarea si rezolvarea plangerii persoanei vatamate sau a oricarei alte persoane ce se considera vatamata in interesele sale legitime isi are temeiul in prevederile art. 275 si urmatoarele din Codul de procedura penala, prin care este reglementata plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire .

Or, din felul cum este formulata reglementarea din partea finala (teza a doua) a art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedura penala rezulta ca plangerea in fata judecatorului impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu ar putea fi facuta si deveni deci admisibila doar dupa respingerea de catre procuror a plangerii formulate in conformitate cu art. 275-278 din acelasi cod.

Introducerea plangerii impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel sau procurorul sef de sectie la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori, dupa caz, la procurorul ierarhic superior constituie asadar o conditie prealabila prevazuta de lege, obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate in art. 278¹ din Codul de procedura penala.

De aceea, rezolvarea plangerii formulate in temeiul art. 275-278 din Codul de procedura penala de catre prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel sau procurorul sef de sectie la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori, dupa caz, de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 din acelasi cod, constituie o procedura obligatorie, care trebuie parcursa de persoana vatamata si de orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate inainte de a se adresa cu plangere in fata judecatorului impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu.

Asa fiind si cum, in conformitate cu prevederile art. 197 alin. 2 din Codul de procedura penala, dispozitiile relative la sesizarea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, incalcarea lor neputand fi acoperita in niciun mod, se impune sa se considere ca plangerea care vizeaza dispozitia de netrimitere in judecata cuprinsa in rechizitoriu este inadmisibila in masura in care aceasta dispozitie nu a fost in prealabil atacata, in temeiul art. 278 din acelasi cod, la procurorul ierarhic superior.

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 414² din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se decide ca prevederile art. 278¹ din Codul de procedura penala trebuie interpretate in sensul ca solutiile de netrimitere in judecata dispuse prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plangere direct la instanta, iar in cazul in care este totusi sesizata direct cu o astfel de plangere, instanta trebuie sa o trimita organului judiciar competent, conform art. 278¹ din Codul de procedura penala, in vederea parcurgerii etapelor prevazute in art. 278 din acelasi cod.