RIL promovat ref. sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la �Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar�.

Urmare verificarii din oficiu a practicii judiciare in problema de drept enuntata, s-a constatat ca instantele de judecata, investite cu cereri de chemare in judecata prin care reclamantii solicitau obligarea angajatorilor la plata premiului pentru anul 2010 au adoptat solutii divergente, astfel:

1. In orientarea majoritara, instantele au respins cererile reclamantilor ca neintemeiate, retinand ca prin dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice[1], s-a stabilit ca sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011, potrivit prevederilor acestei legi.

Din interpretarea gramaticala a dispozitiilor legale evocate, rezulta ca legiuitorul a esalonat plata acestor sume, iar cresterile salariilor din sectorul bugetar au inclus si suma unica, aferenta premiului anual solicitat prin cererile de chemare in judecata .

Obligarea angajatorilor la plata distincta a sumelor aferente acestui premiu dupa abrogarea expresa a dispozitiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 este lipsita de suport legislativ, iar in solutionarea cererilor de chemare in judecata avand acest obiect, instantele nu pot proceda la un examen de constitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 in conditiile in care acesta a fost efectuat de Curtea Constitutionala, in cadrul controlului de constitutionalitate constatandu-se ca aceste prevederi legale nu contin elemente de retroactivitate si nici nu incalca dreptul de proprietate al reclamantilor.

Raportandu-se la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, instantele nationale au stabilit ca prin aceasta solutie legislativa, reclamantii nu au fost lipsiti de un ``bun`` intr-o modalitate incompatibila cu exigentele art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat dreptul la anumite beneficii banesti in calitate de salariat nu este un drept de sine statator, consacrat ca atare de Conventie, ci a fost asimilat, in jurisprudenta curtii, in anumite conditii, unui drept de proprietate .

De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a facut o distinctie esentiala intre dreptul de a primi, in viitor, un salariu castigat pentru o munca prestata si dreptul de a primi, in viitor, un salariu intr-un anumit cuantum (Lelas vs. Croatia, cererea nr.55555/08, hotarare din 20 mai 2010, A�. 58; Vilho Eskelinen s.a. vs. Finlanda, cererea nr.63235/00, hotarare din 19 aprilie 2007, A�. 94).

Totodata, s-a retinut ca, in materia drepturilor salariale, statele se bucura de o larga marja de apreciere in a determina oportunitatea si intensitatea masurilor adoptate, iar instanta de contencios european a declarat in mod constant ca respecta modalitatea in care statele membre concep imperativele utilitatii publice, cu exceptia cazului in care rationamentul acestora se dovedeste in mod vadit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihaies si Gavril Sentes vs. Romania, cererile nr. 44232/11 si nr. 44605/11, A�.19).

Ca atare, statul este cel in masura sa stabileasca ce beneficii trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat, putand dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor asemenea beneficii prin modificari legislative corespunzatore, insa atunci cand o dispozitie legala este in vigoare si prevede plata anumitor beneficii, iar conditiile stipulate au fost respectate, autoritatile nu pot refuza in mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotarare din 8 noiembrie 2005, A�23).

Or, in privinta premiului pentru anul 2010, dispozitiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate in mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice[2], iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o alta modalitate de plata a sumelor aferente.

Instantele de judecata nu pot depasi atributiile puterii judecatoresti, adaugand la lege, ci doar legiuitorul poate stabili drepturile salariale suplimentare, conditiile de acordare si cuantumul acestora. (Anexa I)

2. In orientarea minoritara, instantele au admis actiunile formulate si au obligat paratii la plata premiului aferent anului 2010, astfel cum a fost stabilit prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, retinand ca dreptul pretins de reclamanti si consacrat ca atare prin aceste dispozitii legale constituie o creanta certa, lichida si exigibila si reprezinta un ``bun`` in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In acest sens, a fost invocata si in jurisprudenta Curtii Constitutionale (ex: decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicata in Monitorul oficial, partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012).

Din interpretarea gramaticala a termenilor folositi de art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezulta ca prin aceste dispozitii legale nu s-a instituit o amanare sau esalonare a platii sumelor aferente premiului, ci s-a prevazut ca premiul pentru anul 2010 nu se mai acorda.

Desi prin aceeasi norma s-a precizat ca sumele corespunzatoare premiului pentru anul 2010 urmau sa se regaseasca in majorarile salariale acordate in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, aceasta asertiune legislativa nu reprezinta altceva decat o declarare pur formala a unei compensari.

Astfel, conditiile de acordare a premiului anual, configurate prin art. 25 alin. (2) si (3) din Legea nr. 330/2009 vizau perioada lucrata si indeplinirea unor standarde de calitate a activitatii si a conduitei profesionale, or majorarile salariale prevazute de noua reglementare se acorda, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, independent de aceste criterii, tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate, criterii care nu au legatura cu cele instituite anterior prin Legea nr. 330/2009.

In cadrul acestui rationament, s-a considerat ca, prin obligarea autoritatilor publice parate la plata acestui premiu, instantele de judecata nu depasesc atributiile puterii judecatoresti, ci verifica daca vointa legiuitorului s-a transpus in practica, prin majorarea adecvata a salariilor reclamantilor cu sumele corespunzatoare premiului aferent anului 2010.

In acest context, s-a observat ca prin Legea nr. 285/2010 nu s-a instituit, in realitate, o amanare sau esalonare a platii sumelor aferente dreptului pretins si nici compensarea ce ar fi avut ca efect stingerea obligatiei, iar aceasta rezida intr-o privare a reclamantilor de ``bun``, intr-o maniera incompatibila cu exigentele art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie .

Unele dintre instantele care au adoptat aceasta orientare au retinut si faptul ca dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 retroactiveaza si contravin astfel principiului consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constitutie, intrucat legiuitorul a intervenit asupra unui drept salarial suplimentar, in conditiile in care creanta aferenta devenise exigibila anterior intrarii in vigoare a noii legi.

Apreciez primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii, pentru urmatoarele considerente:

Sintetizand evolutia cronologica a dispozitiilor legale relevante in solutionarea problemei de drept, se constata ca prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice[3], modificata si completata s-a prevazut ca personalul salarizat potrivit acestui act normativ beneficiaza, pentru activitatea desfasurata, de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau indemnizatiilor de incadrare, dupa caz, realizate in anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiasi articol, plata acestui premiu anual se realiza incepand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice[4] prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare a acestei categorii profesionale.

Prin art.1 alin. (2) din acest act normativ s-a stabilit ca, incepand cu data intrarii sale in vigoare, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin.(1) sunt si raman, in mod exclusiv , cele prevazute de aceasta lege.

Prin art.39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevazut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului platit din fondurile publice nr. 330/2009.

Abrogarea expresa directa a actului normativ anterior ce avea acelasi obiect de reglementare a fost realizata in conformitate cu normele de tehnica legislativa, continute de art. 64 alin. (1) si (3) din Legea nr. 24/2000, republicata, dandu-se astfel expresie rolului acestui instrument legislativ, de inlaturare a antinomiilor in drept[5].

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizeaza etapizat, prin modificarea succesiva, dupa caz, a salariilor de baza, soldelor, functiilor de baza, salariilor functiilor de baza si a indemnizatiilor lunare de incadrare, prin legi speciale de aplicare.

In acest scop, a fost adoptata Legea nr. 285/2010, privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice[6], iar art. 8 din acest act normativ a prevazut ca: ``Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi``.

Prin aceasta reglementare s-a modificat modalitatea de plata a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformata, dintr-o executare uno ictu, intr-o executare succesiva, iar sumele corespunzatoare dreptului s-au regasit in majorarile salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Conformitatea acestor dispozitii legale cu normele din Legea fundamentala si Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivitatii legii si protectia dreptului de proprietate privata a fost constatata de Curtea Constitutionala .

Astfel, instanta de contencios constitutional a statuat ca, de principiu, sporurile, premiile si alte stimulente acordate angajatilor din sistemul bugetar prin acte normative reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate ca atare de Constitutie, legiuitorul fiind in drept sa le instituie, sa prevada conditiile si criteriile de acordare, sa le modifice, suspende sau chiar sa le anuleze, ceea ce apartine competentei si optiunii sale exclusive, singura conditie de ordin constitutional fiind aceea ca masurile dispuse sa vizeze deopotriva toate categoriile de personal care se afla intr-o situatie identica[7].

In referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, Curtea Constitutionala a constatat ca acesta reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila a angajatului asupra angajatorului sau si constituie un ``bun`` in sensul Conventiei, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a fost modificata doar modalitatea de acordare a acestor sume, anume, esalonat si succesiv, prin cresterea in mod corespunzator a cuantumului salariului/soldei/indemnizatiei de baza .

Intrucat, nici art. 25 alin. (4) teza finala din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, in prezent abrogata, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligatiei de plata, s-a considerat ca legiuitorul poate sa reglementeze o modalitate de plata esalonata care sa satisfaca si sa mentina un echilibru rezonabil intre interesele angajatilor, pe de o parte, si interesul public, sub aspectul gestionarii resurselor bugetare in contextul crizei economice, pe de alta parte .

Intrucat legiuitorul a modificat doar modalitatea in care statul urmeaza sa execute in totalitate aceasta obligatie financiara, fara a fi afectate in niciun fel cuantumul si intinderea creantei, Curtea Constitutionala a stabilit ca nu au fost incalcate prevederile constitutionale si conventionale referitoare la protectia dreptului de proprietate privata.

De asemenea, instanta de contencios constitutional nu a retinut nici incalcarea principiului neretroactivitatii legii, deoarece dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin continutul lor normativ, nu vizeaza efectele juridice stinse ale unui raport juridic nascut sub imperiul legii vechi[8].

Totodata, s-a observat si ca, faptul includerii sumelor corespunzatoare premiului anual aferent anului 2010 in majorarile salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezulta din aceea ca, potrivit prevederilor art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare din domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a ramas in plata acelasi nivel al retributiei cu cel care s-a acordat in luna decembrie 2011, in conditiile in care legiuitorul a ales sa nu acorde niciun premiu anual pentru anul 2011.

In raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si fata de jurisprudenta Curtii Constitutionale[9], atat dispozitivul, cat si considerentele deciziilor instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept, deopotriva, in cazul deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea unor norme, dar si in ipoteza celor prin care se resping obiectii sau exceptii de neconstitutionalitate[10].

Pe de alta parte, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a statuat ca, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitata sa exercite un control al constitutionalitatii legilor sau ordonantelor este instanta constitutionala, iar examinarea de constitutionalitate si conventionalitate efectuata in abstract prin aceste decizii se impune instantelor de judecata investite cu solutionarea cauzelor analizate.

In consecinta, premiul pretins de reclamanti nu poate fi acordat pe cale jurisprudentiala in configurarea prevazuta de art. 25 din Legea nr. 330/2009, pe baza efectuarii, de catre instantele de judecata, a unui examen de constitutionalitate si conventionalitate a normelor cuprinse in art. 8 din Legea nr. 285/2010 sub aceleasi aspecte asupra carora instanta de contencios constitutional s-a pronuntat, in precedent, prin decizii cu efecte general obligatorii.

Pe de alta parte, nici raportarea la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului nu este de natura sa conduca la o alta concluzie, intrucat masura legislativa, de plata esalonata a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzatoare in majorarile salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozitiilor art. 1 si art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afecteaza dreptul reclamantilor in substanta sa, iar masurile luate au fost destinate mentinerii echilibrului intre cheltuielile si veniturile publice, urmarind un scop de utilitate publica[11].

Ca atare, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecatoreasca, sumele aferente acestuia fiind incluse in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.


[1] Publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010;
[2] Publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010;
[3] Publicata in Monitorul Oficial, partea I., nr. 762 din 9 noiembrie 2009;
[4] Publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010;
[5] I. Vida - ``Actiunea normei juridice in timp``, Dreptul nr. 12/2004, pp. 81-102;
[6] Publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010;
[7] Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012;
[8] Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012; decizia nr. 247 din 20 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I. nr. 331 din 16 mai 2012; decizia nr. 395 din 26 aprilie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 416 din 22 iunie 2012; decizia nr. 549 din 24 mai 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 440 din 2 iulie 2012; decizia nr. 670 din 26 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012; decizia nr. 686 din 28 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012; decizia nr. 782 din 25 septembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 785 din 22 noiembrie 2012; decizia nr. 745 din 20 septembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 805 din 29 noiembrie 2012; decizia nr. 808 din 2 octombrie 2012, publicata in Monitorul Oficial partea I., nr. 822 din 6 decembrie 2012; decizia nr. 903 din 25 octombrie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2013; decizia nr. 946 din 13 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea UI, nr. 30 din 14 ianuarie 2013; decizia nr. 1023 din 29 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2013; decizia nr.1090 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013; decizia nr. 99 din 28 februarie 2013, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 170 din 29 martie 2013; decizia nr. 113 din 5 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 258 din 9 mai 2013; decizia nr. 154 din 12 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 341 din 11 iunie 2013;
[9] Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995;
[10] Mutatis mutandis, decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011; decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 734 din 31 octombrie 2012;
[11] Mutatis mutandis, Mihaies si Sentes vs. Romania, decizie din 6 decembrie 2011, nr. 44232/11 si 44605/11; Dumitru Daniel Dumitru s.a. vs. Romania, decizie din 4 septembrie 2012, nr. 57265/08, A� 47 si jurisprudenta loc. cit.; Ioanna Koufaki si ADEDY vs. Grecia , decizie din 7 mai 2013, nr. 57665/12 si nr. 57657/12, A� 39;