Emotie de toamna. Nicu Alifantis. Versuri: Nichita Stanescu

Nichita Stanescu, numele la nastere Nichita Hristea Stanescu, (n. 31 martie 1933, Ploiesti, judetul Prahova — d. 13 decembrie 1983 in Spitalul Fundeni din Bucuresti) a fost un poet, scriitor si eseist roman, ales post-mortem membru al Academiei Romane.

Considerat atat de critica literara cat si de publicul larg drept unul dintre cei mai de seama scriitori pe care i-a avut limba romana, pe care el insusi o denumea "Dumnezeiesc de frumoasa", Nichita Stanescu apartine temporal, structural si formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului romanesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, insa, Nichita Stanescu nu se aseamana decat cu el insusi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu si Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime si intensitate remarcabile, facand parte din categoria foarte rara a inventatorilor lingvistici si poetici.

A fost laureat al Premiului Herder si nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura (1980).

A venit, a venit toamna,
Acopera-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine
Sau mai bine cu umbra ta...

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan` la nori,

Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,

Si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
Iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
AA¯ntr-o dragoste mare....