Angajatorul unor soferi de camioane salariati in transportul international rutier este intreprinderea de transport care exercita autoritatea efectiva asupra acestor soferi, suporta sarcina lor salariala si dispune de puterea efectiva de a-i concedia

In Hotararea AFMB si altii (C-610/18), pronuntata la 16 iulie 2020, Marea Camera a Curtii a statuat ca angajatorul unui sofer pentru transportul international rutier, in sensul Regulamentelor nr. 1408/711 si nr. 883/20042 , este intreprinderea care exercita autoritatea efectiva asupra acestui sofer pentru transportul rutier, suporta, in fapt, sarcina salariala corespunzatoare si dispune de puterea efectiva de a-l concedia, iar nu intreprinderea cu care acest sofer pentru transportul rutier a incheiat un contract de munca si care este prezentat in mod formal in acest contract drept angajatorul sau.

In litigiul principal, AFMB Ltd, o societate cu sediul in Cipru, incheiase cu intreprinderi de transport cu sediul in Tarile de Jos conventii in temeiul carora se angaja, in schimbul platii unui comision, sa asigure administrarea camioanelor acestor intreprinderi pe seama si pe riscul acestor intreprinderi. Aceasta incheiase de asemenea contracte de munca cu soferi pentru transportul international rutier cu resedinta in Tarile de Jos, potrivit carora ea era desemnata drept angajatorul lor. Soferii pentru transportul international rutier vizati isi exercitau activitatea, pe seama intreprinderilor de transport, in doua sau mai multe state membre sau chiar si in unul sau mai multe state ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

AFMB si soferii contestau decizii ale Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank (Consiliul de administratie al Bancii Asigurarilor Sociale, Tarile de Jos) (denumit in continuare ``Svb``), in temeiul carora legislatia neerlandeza in materie de securitate sociala era declarata aplicabila acestor soferi. Astfel, pentru Svb, numai intreprinderile de transport cu sediul in Tarile de Jos trebuiau sa fie calificate drept angajatori ai acestor soferi, astfel incat legislatia neerlandeza era aplicabila, in timp ce AFMB si soferii considerau ca AFMB trebuia calificata drept angajator si ca, in masura in care sediul sau social se afla in Cipru, legislatia cipriota era aplicabila.

In acest context, instanta de trimitere, subliniind importanta decisiva a acestei chestiuni pentru stabilirea legislatiei nationale privind securitatea sociala aplicabile, a solicitat Curtii sa aduca clarificari cu privire la stabilirea celui care, dintre intreprinderile de transport si AFMB, trebuie considerat ``angajatorul`` soferilor vizati. Astfel, in temeiul Regulamentelor nr. 1408/71 si nr. 883/2004, persoanele precum soferii in cauza, care isi desfasoara activitatea in doua sau mai multe state membre, fara a fi incadrate in principal pe teritoriul statului membru in care au resedinta, se supun, in materie de securitate sociala, legislatiei statului membru in care este situat sediul sau locul de desfasurare a activitatii angajatorului.

Curtea a observat mai intai ca Regulamentele nr. 1408/71 si nr. 883/2004 nu efectueaza, pentru a stabili semnificatia notiunilor de ``angajator`` si de ``personal``, nicio trimitere la legislatiile sau la practicile nationale. Prin urmare, se impune o interpretare autonoma si uniforma a acestor notiuni, care sa tina seama nu numai de termenii acestora, ci si de contextul dispozitiilor relevante si de obiectivul urmarit de reglementarea in cauza.

In ceea ce priveste termenii utilizati si contextul, Curtea a aratat, pe de o parte, ca relatia dintre un ``angajator`` si ``personalul`` sau implica existenta unei legaturi de subordonare intre acestia. Pe de alta parte, aceasta a subliniat ca este necesar sa se tina seama de situatia obiectiva in care se afla lucratorul salariat vizat si de ansamblul imprejurarilor incadrarii sale in munca . In aceasta privinta, desi incheierea unui contract de munca poate fi un indicator al existentei unei legaturi de subordonare, aceasta imprejurare nu poate, prin ea insasi, sa permita sa se concluzioneze in mod decisiv in sensul existentei unei asemenea legaturi.

Astfel, trebuie avute in vedere nu numai informatiile continute in mod formal in contractul de munca, ci si modul in care sunt executate in practica obligatiile care revin atat lucratorului, cat si intreprinderii in discutie. Prin urmare, oricare ar fi modul de redactare a documentelor contractuale, este necesar sa se identifice entitatea sub autoritatea efectiva a careia este plasat lucratorul, careia ii revine, in fapt, sarcina salariala corespunzatoare si care dispune de puterea efectiva de a concedia acest lucrator .

Potrivit Curtii, o interpretare care ar fi intemeiata numai pe consideratii de forma, precum incheierea unui contract de munca, ar echivala cu a permite intreprinderilor sa deplaseze locul care trebuie retinut ca relevant in vederea stabilirii legislatiei nationale aplicabile privind securitatea sociala, fara ca o asemenea deplasare sa se inscrie, in realitate, in obiectivul urmarit de Regulamentele nr. 1408/71 si nr. 883/2004, care consta in garantarea exercitarii efective a liberei circulatii a lucratorilor. Aratand ca sistemul instituit de aceste regulamente urmareste, desigur, numai sa favorizeze coordonarea legislatiilor nationale in materie de securitate sociala, Curtea apreciaza totusi ca obiectivul pe care il urmaresc ar risca sa fie compromis daca interpretarea retinuta ar echivala cu a facilita posibilitatea intreprinderilor de a folosi aranjamente pur artificiale pentru a utiliza reglementarea Uniunii cu unicul scop de a profita de diferentele care exista intre regimurile nationale.

In speta, Curtea a constatat ca soferii par sa fie membrii ai personalului intreprinderilor de transport si sa aiba aceste intreprinderi drept angajatori, astfel incat se pare ca le este aplicabila legislatia neerlandeza privind securitatea sociala, aspect a carui verificare revine insa instantei de trimitere.

Astfel, acesti soferi, inainte de incheierea contractelor de munca cu AFMB, fusesera alesi de insesi intreprinderile de transport si si-au desfasurat activitatea, dupa incheierea contractelor mentionate, pe seama si pe riscul acestor intreprinderi. In plus, sarcina efectiva a salariilor acestora era suportata, prin intermediul comisionului platit AFMB, de intreprinderile de transport . In sfarsit, intreprinderile de transport pareau sa dispuna de puterea efectiva de concediere, iar o parte dintre soferi erau, anterior incheierii contractelor de munca cu AFMB, deja salariati ai acestor intreprinderi.

Hotararea in cauza C-610/18 AFMB si altii/Raad van bestuur van de Sociale verzekerinsbang

1 Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala in raport cu lucratorii salariati si cu membrii familiilor lor care se deplaseaza in cadrul Comunitatii (JO 1971, L 49, p. 2), in versiunea sa modificata si actualizata prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Editie speciala, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 631/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 31 martie 2004 (JO 2004, L 100, p. 1, Editie speciala, 05/vol. 7, p. 32), si in special articolul 14 alineatul (2) litera (a) din acesta (denumit in continuare ``Regulamentul nr. 1408/71``).

2 Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 22 mai 2012 (JO 2012, L 149, p. 4) si in special articolul 13 alineatul (1) litera (b) din acesta.