Cum se produce un atac speculative. Explicatia consilierului Guvernatorului

Mecanismul e simplu. De regula speculatorii, mizând pe devalorizarea monedei, încearcă să scape de ea şi să cumpere euro.

Dar, pe măsură ce cantitatea de monedă vândută creşte, valoarea ei scade – astfel, bănuielile speculatorilor ajung să se confirme;
Cea mai des întâlnită situaţie este aceea în care statul încearcă să susţină moneda naţională. El vinde euro din rezerva proprie (bani pe care ţara îi păstrează, adesea în euro, pentru „zile negre”), cumpărând moneda locală pentru a i susţine valoarea. În cele din urmă, însă, statul rămâne fără valută forte. Nu mai are euro de vândut. Moneda naţională se prăbuşeşte. Speculatorii sunt mulţumiţi. Aşteptările le au fost confirmate. Pot acum să cumpere din nou monedă locală, obţinând astfel un câştig frumuşel. Veniturile pot fi substanţiale.
Cum s-au petrecut lucrurile în România? Explica Eugen Radulescu, consilierul Guvernatorului BNR. “Sunt deţinătorii de fonduri mari, care sunt în căutare de monede mai slabe pe mapamond, şi aceştia, ca nişte animale de pradă, se reped asupra celor mai slabe dintre monedele pe care le găsesc. Au găsit forintul ungar, au găsit - sau au crezut că au găsit - leul. Ce înseamnă asta? Cum se produce, practic, acest lucru? Jucătorii respectivi încep să coteze pentru cumpărare valută la preţuri din ce în ce mai mari. Asta înseamnă ca se duc cu cursul la 37, 38, 39, 39,5, pentru euro. În momentul în care cotează aceste preţuri nu este obligatoriu ca să se producă neapărat şi foarte multe tranzacţii la preţurile respective, dar ele se pot produce. În momentul în care cursul ajunge la un anumit nivel, pot să apară jucători care să vândă valuta respectivă celor care vor s-o cumpere, respectiv jucătorilor străini. Aceşti jucători însă nu au lei. Ei anunţă preţuri de cumpărare pentru lei, dar ei nu au aşa ceva. Şi atunci fac aşa-numitele operaţiuni de swap , în care vând şi răscumpără valuta pentru lei, în aşa fel încât să-şi poată face plata la cele 48 de ore pentru valuta pe care au cumpărat-o - că au cumpărat valută cu lei - aşteptând ca în intervalul acesta de timp, în cele 3-4 zile, cinci zile, o săptămână, depinde cum au jucat jocul respectiv, când ar trebui să facă operaţiunea inversă din swap, respectiv să dea înapoi leii şi să primească înapoi valuta, cursul valutar, datorită spaimei jucătorilor din piaţă, trebuie să se fi dus deja la 4,1-4,2, aşa cum anunţau deja unii analiştii în urmă cu vreo săptămână, două - anunţuri care se vede treaba că făceau parte dintr-o strategie bine orchestrată de atac împotriva leului », spune Rădulescu. În momente de tensiune financiară, practic, fie se depreciază moneda, fie cresc dobânzile. Una dintre cele două se întâmplă. Când s-a produs atacul pe leu, Banca Naţională a vândut valuta si a luat leii din piaţă. În acel moment dobânzile la lei s-au urcat până la 70%, dobânzi pe care le-au plătit jucătorii care mizau împotriva leului. E drept, acei 70% pe an, la nivelul de cateva zile pe cât li se întindeau operaţiunile, reprezentau de fapt 0,3, 0,4, 0,5 la sută, în care timp leul ar fi urmat sa se deprecieze cu 3 procente, cu 5 procente, aşa cum s-a întâmplat cu forintul maghiar . În momentul în care a trebuit să facă plata s-a văzut că cursul nu mai e 3,9 cât au mizat, ci e doar 3,7, clar că au pierdut şi din dobândă şi din curs.