Reflectarea constitutionala a administratiei sefului de stat

Daca facem abstractie de Constitutia S.U.A., care are o structura cu totul aparte, precum si de faptul ca Marea Britanie nu are Constitutie scrisa, restul constitutiilor din tarile occidentale cuprind o subdiviziune consacrat sefului de stat,

presedinte de republica sau monarh, dupa caz, al carui loc si pondere variaza dupa tipologia constitutiei, dupa natura regimului politic consacrat sau dupa anumite particularitati nationale .

Astfel, in Constitutia Belgiei din 7 februarie 1831 care a influientat mai toate constitutiile monarhice din Europa, in Titlul consacrat puterilor, dupa Parlament, intâlnim capitolul “Despre Rege si ministrii” punându-se accent pe aspectele succesiunii la tron. Este de retinut ca unele constitutii incep titlul consacrat puterii si suveranitatii cu institutia monarhului (ex. Constitutia Luxemburgului) iar altele plaseaza institutia monarhului dupa capitolul preliminar (ex. Constitutia Danemarcei). Calitatea monarhului de sef de stat in unele constitutii este prevazuta expres (ex. articolul 56,aliniatul1 din Constitutia Spaniei “Regele este seful statului, simbol al unitatii si permanentei sale”), in altele este prevazuta implicit , iar in altele este sugerata prin folosirea expresiilor : “puterile constitutionale ale Regelui”, “autoritatea regala”(Constitutia Olandei) sau “regalitate” ori “conducerea regatului” (ex.art.13 din Constitutia Norvegiei).
Referitor la succesiune, in unele constitutii se consacra prioritatea primului nascut legitim (ex. art.25 din Constitutia Olandei), alte constitutii stabilesc o preferinta pentru barbati ( art.57, al.1 din Constitutia Spaniei), iar alte constitutii stabilesc principiul primului nascut numai pe linie barbateasca cu excluderea perpetua a femeilor si a descendentilor acestora (constitutiile române 1866 si 1923).

Constitutiile ce consacra regimuri politice parlamentare, plaseaza subdiviziunea consacrata Presedintelui Republicii dupa cea consacrata Parlamentului, iar calitatea de sef de stat a presedintelui, la fel ca si in alte constitutii monarhice, este fie prevazuta in mod expres, fie sugerata prin alte expresii, fie subinteleasa din modul in care sunt reglementate atributiile .
Constitutiile ce consacra regimuri politice prezidentiale sau semiprezidentiale plaseaza materia consacrata Presedintelui Republicii inaintea celei consacrate Parlamentului (ex. Constitutia Frantei) . Calitatea de sef de stat a Presedintelui in redactarea constitutiei rezulta si din formulari exprese, dar mai ales cum sunt reglementate sarcinile sau functiile sale .
In Franta, Presedintele Republicii vegheaza la respectarea Constitutiei. El asigura prin arbitrajul sau, functionarea regulata a puterilor publice si continuitatea statului. El este garantul independentei nationale, a integritatii teritoriului al respectarii acordurilor comunitatii si al tratatelor ( art.5 al Constitutiei). Mai mult, conform art. 64 din Constitutie, este garantul independentei autoritatilor judiciare.

In SUA, republica prezidentiala, presedintele este considerat prin Constitutie, organ al administratiei de stat . Este considerat ca detinatorul rolului de presedinte al SUA este cel mai puternic om din lume. Presedintele incheie tratate, numeste ambasadorii, ministrii, consulii, judecatorii de la Curtea Suprema, anumiti functionari superiori, acorda mandate de senatori, supravegheaza aplicarea corecta a legilor, promulga legi.

In Suedia, seful de stat nu dispune de nici o putere, nu participa la luarea deciziilor, nu desemnesza si nu revoca ministrii. Functiile sale sunt de ordin ceremonial.

In unele sisteme constitutionale seful statului are initiativa legislativa (Algeria), in altele poate dizolva Parlamentul (Maroc, Algeria), iar in altele poate ratifica tratatele internationale (Maroc, Franta) .