Simulatia. Modalitatea actului simulat. Actul juridic doveditor al simulatiei

actul deghizat, situatie in care in actul public se indica o anumita operatiune, iar in actul secret se arata adevarata operatiune; interpunerea de persoane (sau conventia de prete-nom), caz in care numai actul secret determina adevaratele parti contractante, altele decat cele indicate in actul ostensibil.
Prevederile art. 1175 C. civ. conduc la concluzia ca pentru dovedirea simulatiei, constructia a��act juridica�� trebuie interpretata ca instrumentum, ceea ce impune existenta inscrisului nu numai ad probationem, ci chiar ad validitatem.


Prin sentinta civila nr. 7970 din 22 noiembrie 2002, Judecatoria sectorului IV Bucuresti a solutionat actiunea de divort cu minori formulata de reclamanta G.L. impotriva paratului G.E. si a disjuns, in conformitate cu dispozitiile art. 165 C. pr. civ., capatul de cerere relativ la partajarea bunurilor comune.

Prin cererea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat si partajarea bunurilor comune dobandite de parti in timpul casatoriei, precum si a capitalului social al SC S.I. SRL si al SC T.A. SRL. Reclamanta si-a completat cererea, solicitand si partajul partilor sociale ale SC S.I. SRL si ale SC T.A. SRL, ca si al beneficiilor realizate de partile litigante in calitate de asociati ai celor doua societati. Reclamanta si-a completat din nou cererea de partaj, solicitand ca instanta sa constate simulat actul de cesiune autentificat sub nr. 2134 din 9 septembrie 2002, act prin care paratul G.E. i-a cesionat lui C.A. cele 10 partile sociale reprezentand 50% din capitalul social al SC T.A. SRL.

In motivarea acestei cereri, reclamanta a aratat ca scopul incheierii actului a fost de a crea o aparenta de cesionare a partilor sociale, prin inlaturarea lor de la masa partajabila, SC T.A. SRL avand un fond de comert mare si o cifra de afaceri pe masura . A sustinut ca cesiunea este fictiva, ea fiind realizata la un pret derizoriu de 1.000.000 lei fata de valoarea cifrei de afaceri.

Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1175 C. civ. si pe dispozitiile art. 35 C. fam. Prin incheierea din 20 iunie 2003, judecatoria a disjuns actiunea in simulatie (despre care a retinut ca are caracter incidental) de actiunea de partaj de bunuri comune. Prin sentinta nr. 1345 din 5 martie 2005, Judecatoria sectorului 4 Bucuresti a respins actiunea in constatarea simulatiei ca inadmisibila si ca promovata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.

Prin decizia civila nr. 684A din 22 iunie 2004, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VII-a civila si de litigii de munca, a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei sector 4 Bucuresti in solutionarea cauzei, a admis apelul declarat impotriva sentintei civile nr. 1345 din 5 martie 2004 pronuntata de aceasta instanta, a anulat sentinta apelata si a trimis cauza spre solutionare Tribunalului Bucuresti, sectia comerciala. A retinut instanta de apel ca, urmare a disjungerii si a judecarii separate de cererea de partaj de bunuri comune, actiunea in simulatie a capatat o existenta de sine statatoare, astfel ca nu opereaza prorogarea legala de competenta prevazuta de art. 17 C. pr. civ., actiunea in simulatie avand caracter comercial si trebuind solutionata de instanta competenta material, respectiv de Tribunalul Bucuresti.

Prin sentinta comerciala nr. 2487 din 25 mai 2005, Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a comerciala a respins cererea reclamantei ca neintemeiata.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta nu a dovedit ca intre parati ar fi intervenit anterior sau concomitent un alt contract, care sa reprezinte vointa lor reala si prin care sa fie anihilata aparenta juridica a actului public. Sub acest aspect, prima instanta a retinut ca din declaratiile martorilor audiati, a reiesit ca acestia au cunoscut, direct sau indirect, intentia paratului G.E. de a-si instraina partile sociale, dar ca nu au cunoscut ca intre parti sa se fi incheiat si un alt act, secret, care sa ateste ca intre parti exista un alt raport juridic. Nefiind dovedita existenta actului secret si, deci, indeplinirea conditiilor art. 1175 C. civ., cererea a fost apreciata ca neintemeiata.

Impotriva acestei hotarari, a declarat apel reclamanta. Din analiza motivelor de apel, s-a desprins in primul rand critica relativa la gresita interpretare a probelor facuta de prima instanta, apelanta sustinand ca din toate declaratiile martorilor, a reiesit clar intentia partilor contractante de a crea aparenta iesirii din patrimoniu a partilor sociale, pentru ca acestea sa nu mai fie incluse in masa partajului.

Sub acest aspect, a invocat expres declaratia martorului I.D., precum si imprejurarea ca paratul G.E. este cel care ia decizii si se ocupa in continuare de activitatile societatii. A criticat si faptul ca instanta nu a luat in considerare nici sustinerea despre valoarea subdimensionata a pretului cesiunii.

Intimatii au depus intampinare, prin care s-au aparat in fapt fata de apelul declarat, solicitand respingerea acestuia ca nefondat. I.E. a formulat si cerere de interventie in interesul paratilor. Cererea s-a respins ca neintemeiata, intrucat intervenienta nu a facut dovada interesului propriu in formularea cererii, adica a folosului practic si personal urmarit, iar sprijinirea apararilor celor doi intimati si parati nu reprezinta, prin ea insasi, o conditie suficienta in justificarea interesului.

Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate in cauta, Curtea a apreciat apelul ca nefondat:

Simulatia este reglementata de dispozitiile art. 1173 C. civ. Doctrina si o practica judecatoreasca constanta au detaliat aceste prevederi legale, statuand asupra celor trei modalitati ale actului simulat: actul fictiv, situatie in care actul public este incheiat numai de forma, fiind contrazis de actul secret numit si a��contrainscrisa��; actul deghizat, situatie in care in actul public se indica o anumita operatiune, iar in actul secret se arata adevarata operatiune si interpunerea de persoane (sau conventia de prete-nom), caz in care numai actul secret determina adevaratele parti contractante, altele decat cele indicate in actul ostensibil.

Apelanta reclamanta nu a indicat nici in cererea introductiva de instanta, nici in asa-zisa precizare depusa la solicitarea Curtii, in apel, in care din cele trei categorii se inscrie actul de cesiune pretins simulat. Dar, fata de motivarea adusa cererii, motivare in care apare constant termenul de operatiune fictiva, simulatia pare a imbraca in speta forma actului fictiv.

Indiferent de tipul simulatiei pretins, Curtea a retinut ca atat prevederile art. 1175 C. civ., cat si considerentele doctrinare si jurisprudentiale impun in cazul simulatiei existenta a doua acte juridice: unul public, aparent, ostensibil, care nu corespunde realitatii si unul secret, care da socoteala despre vointa reala a partilor.

Asa cum in mod riguros a retinut si judecatorul fondului, in speta nu s-a dovedit existenta actului secret pentru a se putea aprecia asupra caracterului nereal al actului public, desi existenta actului secret este o conditie impusa de dispozitie (art. 1175 C. civ.).

In completarea considerentelor expuse de judecatorul fondului, Curtea a apreciat ca apelanta reclamanta nu numai ca nu a dovedit existenta actului secret, dar nici nu a invocat pe parcursul procesului ca un astfel de act ar exista.

Examinand dispozitiile legale, Curtea a constatat ca prevederile art. 1175 C. civ. fac parte din Sectiunea I a�� Despre inscrisuri, din Codul civil, ceea ce conduce la concluzia ca, pentru dovedirea simulatiei, constructia a��act juridica�� trebuie interpretata ca instrumentum, ceea ce impune existenta inscrisului nu numai ad probationem, ci chiar ad validitatem. Apelanta reclamanta nu numai ca nu a dovedit existenta unui act secret ca instrumentum, ea nu a pretins nici macar ca un asemenea act ar exista, in sensul de negotium, dar ca, din varii motive, acesta nu s-a incheiat in forma scrisa.

Ca atare, toate criticile apelantei reclamante relative la gresita interpretare a probatoriului administrat s-au considerat lipsite de fundament, cata vreme nu s-a dovedit premisa simulatiei, respectiv existenta celor doua operatiuni juridice care sa reprezinte actul public sipe cel secret .

Analizand temeiurile de fapt ale actiunii, Curtea a apreciat ca apelanta reclamanta, vorbind despre o operatiune fictiva, a inteles sa invoce in primul rand cauza ilicita a conventiei de cesiune, cauza ilicita constand in intentia intimatului parat G.E., la care cocontractantul C.A. a achiesat, de a sustrage partile sociale de la partajul bunurilor comune, acordul fraudulos al partilor contractante putand imbraca si forma fraudei la lege.

De asemenea, vorbind despre pretul subdimensionat, derizoriu al cesiunii, apelanta reclamanta a invocat cazul de nulitate prevazut de art. 1303 C. civ. (intrucat cesiunea de parti sociale este o modalitate a vanzarii). Atat cauza ilicita, frauda la lege, cat si pretul neserios reprezinta alte motive de ineficacitate a actului juridic decat simulatia, conditiile impuse de dispozitiile art. 1175 C. civ. nefiind intrunite in speta, asa cum s-a aratat in cele ce preced.

Pentru toate aceste considerente, retinand ca instanta de fond a stabilit corect situatia de fapt si a facut o justa aplicare a dispozitiilor legale incidente, in temeiul art. 295 alin. (1) si art. 296 C. pr. civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.