In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca sunt angajati ai Tribunalului C__-S_, acesta avand obligatia de a acorda toate drepturile de natura salariala ce decurg din lege.
Dreptul de acordare a tichetelor de vacanta (redenumite vouchere prin Legea nr. 94/2014) este prevazut de art. 1 alin. 2 din OUG. nr. 8/18.02.2009, potrivit caruia ``institutiile din sectorul bugetar (...) acorda, in conditiile legii, tichete de vacanta``.
Contravaloarea voucherelor de vacanta a fost stabilita prin art. 1, alin. 4 din Ordonanta, sub acest aspect prevazandu-se ca `"Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariatilor sub forma de vouchere de vacanta reprezinta contravaloarea a 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata, pentru un salariat, in decursul unui an fiscal"
Astfel, dreptul de a beneficia de vouchere de vacanta are configuratia unui drept salarial prevazut de o legea speciala, conferit in conditii expres reglementate si a carui acordare, sub conditia probarii cerintelor legale, este determinata de efectul fortei obligatorii a OUG. nr. 8/2009.
Disp. art. 1 alin. 2 din OUG. nr. 8/2009 creeaza in sarcina Curtii de A_ Timisoara obligatia de a acorda vouchere de vacanta, textul legal fiind clar si nelasand loc de interpretare contrara. Astfel, este creata o diferenta clara intre angajatorii din sectorul privat, care ``pot acorda" aceste vouchere si institutiile din sectorul bugetar si celelalte categorii de institutii, limitativ prevazute de art. 1 alin. 2 din OUG. nr. 8/2009, care au obligatia de a acorda aceste drepturi banesti.
Au mai precizat ca niciun alt act normativ ulterior OUG. nr. 8/2009 nu a abrogat aceste dispozitii legale, iar aplicarea lor nu a fost amanata sau prorogata.
Potrivit disp. art. 1 alin. 2 din OUG. nr. 8/2009, coroborat cu disp. art. 160 si art. 40 alin. 2 lit. c din C. mun., in sarcina paratului de rang 2 a existat obligatia legala de a acorda vouchere de vacanta, pe care insa acesta nu si-a indeplinit-o pana in prezent.
Paratii nu se pot apara in sensul nealocarii fondurilor necesare acordarii acestor vouchere, intrucat acestora le revine obligatia de a efectua demersurile necesare in vederea alocarii de fonduri .
Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG. nr. 8/2009, in forma modificata prin Legea nr. 94/2014 "3) Voucherele de vacanta se acorda in limitele sumelor prevazute cu aceasta destina?ie in bugetul de stat sau, dupa caz, in bugetele locale, pentru unitatile din domeniul bugetar, si in limitele sumelor prevazute cu aceasta destina?ie in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Aceleasi dispozitii se regasesc si in varianta initiala a alin. 3 al art. 1 din OUG. nr. 8/2009, cu exceptia faptului ca in loc de "vouchere de vacanta" se utiliza sintagma "tichet de vacanta".
Astfel, legea a prevazut si prevede ca obligatiile efectuarii demersurilor legale in asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanta/tichetelor de vacanta incumba paratilor.
Prin urmare, Sustinerea in sensul ca fondurile necesare nu au fost prevazute in proiectul de buget nu constituie motive intemeiate pentru neplata unui drept salarial garantat de legislatia in vigoare, deoarece paratii cunosteau aceste prevederi si avea obligatia de a cuprinde in buget sumele necesare.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor in buget, in vederea achitarii drepturilor salariatilor, nu poate impiedica plata acestor drepturi salariale legal conferite, intrucat in alcatuirea bugetelor, ordonatorii de credite si M_ Finantelor P_ au obligatia de a respecta inclusiv prevederile legislatiei conexe privind drepturile salariatilor, cum este OUG. nr. 8/2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 94/2014.
Au mai apreciat ca din culpa exclusiva a paratilor, oricare ar fi fost cauza, neprevederea sumelor in bugetul anual, chiar si dupa rectificari bugetare sau din alte motive, neacordarea tichetelor/voucherelor de vacanta in perioada 2012 - 2014 de catre C_ de A_ Timisoara le-a cauzat un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert si consta in privarea nejustificata de dreptul salarial prevazut de lege.
Obligatia paratilor de a acorda aceste drepturi salariale pentru perioada 2012 -2014 nu poate fi executata in natura, intrucat in conformitate cu art. 2 alin. 4 din OUG. nr. 8/2009 tichetele/voucherele de vacanta au o perioada de valabilitate limitata, acestea neputand fi utilizate de beneficiar decat pana la data de 31 decembrie a anului in care au fost emise, invocand in continuare disp. art. 1075 si ale art. 1077 din Codul Civil anterior, precum si ale art. 1527 din Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil.
Astfel, au considerat ca singura posibilitate de executare a obligatiei, in prezent o constituie acordarea in bani a contravalorii tichetelor /voucherelor de vacanta, in caz contrar dreptul legal al reclamantilor ramanand unul pur teoretic, iluzoriu, iar prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi de natura salariala neacoperit.
In continuare, reclamantii au mai aratat ca problema de drept dedusa judecatii este aceeasi cu cea dezlegata prin Decizia nr. xIII/12 decembrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rationamentul si argumentele statuate de instanta suprema impunandu-se in prezenta cauza.
Astfel, au sustinut reclamantii, dreptul lor la prima de vacanta sub forma tichetelor (voucherelor) de vacanta este garantat de art.1 alin.1-5 din O.U.G. nr. 8/2009, iar prevederile art. 1 alin. 3-5 din O.U.G. nr. 8/2009 stabilesc limitele maxime ale cuantumului acestui drept, in sensul ca nu pot fi depasite limitele generale bugetare si nici limita speciala pentru fiecare salariat (contravaloarea a 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata). In niciun caz, aceste prevederi legale nu consacra un drept eventual golit de continut si neefectiv. Cu alte cuvinte, dreptul la tichete (vouchere) de vacanta nu se acorda daca "sunt" alocate sume cu aceasta destina?ie, ci in "limitele" acestor sume, iar prin "limite" se intelege "margini, grani?e, praguri, delimitari", limitele fiind cele care constituie "o valoare fixa extrema (maxima si/sau minima) a unei marimi". Deci, "limitele" circumscriu nivelul, maxim sau minim al unei valori (cum sunt sumele banesti pentru acordarea tichetelor - voucherelor), iar nu suprimarea, abrogarea valorii respective.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 15 alin. 2 din O.U.G nr. 80/2010 (modificata si completata prin Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/ 2012, art. 9 alin. 2 din O.U.G. nr.103/2013 si art. 8 alin. 5 din O.U.G. nr.83/2014, s-a stabilit ca in bugetele paratilor, in perioada in litigiu, nu se prevad sume pentru acordarea tichetelor (voucherelor) de vacanta scadente pe anii respectivi, limitat la fiecare an la care se refera fiecare dintre aceste acte normative.
Dispozitiile art. 1 alin.1-5 din O.U.G. nr. 8/2009, prin care s-a acordat dreptul in discutie, au fiintat in intreaga perioada in litigiu.
Prevederile mentionate supra la pct. 2 nu contin nicio dispozitie de abrogare a dreptului la tichetele (voucherele) de vacanta, ci doar nefinantarea corespunzatoare a bugetelor paratilor. Acestea nu pot fi considerate ca ar inlatura insasi existenta dreptului, ci doar ca o suspendare temporara a punerii in aplicare in anul la care face referire fiecare act normativ prin care nu se aloca finantarea corespunzatoare.
Din moment ce printr-un act normativ (O.U.G. nr.8/2009, aprobata prin Legea nr.94/2014) s-a conferit dreptul la prima de vacanta, sub forma tichetelor (voucherelor) de vacanta, iar acesta a continuat sa fie prevazut, a fost doar suspendata temporar si determinat aplicarea lui, astfel, plata dreptului scadent pentru anul 2012 a fost suspendata doar pentru anul 2012, plata dreptului scadent in anul 2013 a fost suspendata numai pentru anul 2013 etc.
Principiul statului de drept garanteaza realizarea drepturilor acordate prin lege. Prin urmare, pentru ca un drept prevazut de lege sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la "nudum jus"- ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii sale, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat pe perioada pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat, in caz contrar, s-ar ajunge la situatia absurda si inadmisibila ca un drept patrimonial, a carui existenta este recunoscuta de lege, sa fie vidat de substanta sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare (incalcandu-se art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventia pentru apararea drepturilor omului si liberta?ii fundamentale).
Din acest motiv, imperativul respectarii principiului statului de drept (care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de a da eficienta unor reglementari ale unor situatii juridice fictive) face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi impiedicati de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada in care nu au fost abrogate de lege.
Efectele produse de actele normative, care au suspendat sau amanat punerea in aplicare a dreptului dobandit, trebuie limitate numai la perioada cat a fost in vigoare fiecare act normativ respectiv (pe durata anului respectiv - astfel, de exemplu, plata primei de vacanta sub forma tichetelor de vacanta datorata pentru anul 2012 a fost suspendat numai in cursul anului 2012, plata acestui drept banesc determinat nemaifiind suspendat ulterior, devenind scadenta odata cu incetarea termenului de suspendare/amanare).
A considera altfel ar insemna sa se prelungeasca valabilitatea prevederilor normative de suspendare cu caracter temporar a aplicarii unui text de lege si dupa setarea termenului de suspendare ceea ce ar fi de neconceput si inadmisibil intr-un stat de drept .
In consecinta, drepturile litigioase anume determinate, nemaifiind afectate de un termen legal de suspendare, ele trebuie respectate de catre parati.
Reclamantii au argumentat, in continuare, ca acordarea dreptului litigios se impune si in baza art. 1 din Primul Protocol aditional la conventia pentru apararea drepturilor omului si liberta?ilor fundamentale, deoarece masura suspendarii anuale a Platii drepturilor litigioase, masura adoptata pentru mai multi ani consecutivi, afecteaza proportionalitatea masurii.
In aceeasi ordine de idei, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, C_ constitutionala a subliniat ca "desi autoritatile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor banesti pretinse de autorii exceptiei de neconstitutionalitate, restrangerea ori suspendarea acestor drepturi si in viitor in conditiile in care textele de lege care le prevad nu au fost abrogate, ar putea justifica intrebarea daca aceste drepturi mai exista si daca nu cumva textele de lege care le prevad au fost in fapt lipsite de eficienta Asa incat speran?a titularilor acestor drepturi, desi are un suport legal, este realitate lipsita de continut . Astfel, desi, formal limitata in timp, respectiv vazand durata unui an calendaristic masura de suspendare repetata a acestor drepturi pentru mai multi ani la rand ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creand certitudine cu privire la existenta acestor drepturi . " Prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea 1, nr. 538 din 21 iulie 2014, C_ a precizat ca "masura suspendarii anuale a Platii drepturilor prevazute de art. 4 alin. 4 din Legea 341/2004, masura adoptata deja pentru 3 ani consecutiv, 2012, 2013, 2014 nu poate fi repetata sine die, caz in care ar putea afecta proportionalitatea masurii "
In drept, reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile OUG. nr. 8/2009, aprobata prin Legea nr.94/2014, art. 1 pct. 2 din Legea nr. 94/2014, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 253, art. 266, art. 275 din Codul Muncii.
In dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosar, in xerocopie, Hotararea nr. 652/2015 din data de 28.10.2015, pronuntata de Tribunalul V_ in dosarul nr. x.
Paratul M_ Justitiei a formulat intampinare, prin care a solicitat instantei respingerea actiunii ca neintemeiata pentru urmatoarele motive:
Textele de lege in vigoare care reglementeaza dreptul ce face obiectul prezentului litigiu stabilesc in mod clar care sunt conditiile in care se acorda acesta. Astfel, art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, forma in vigoare pana la data de 6.07.2014, cand a intrat in vigoare Legea nr. 94/2014, instituie categoriiie de personal care pot beneficia de tichete de vacanta si stabileste totodata conditia respectarii prevederilor cuprinse in legile bugetului de stat .
Prin urmare, textele de lege invederate sunt aplicabile institutiilor publice din sistemul bugetar care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca si prevad in mod concret limitele si conditiile in care tichetele de vacanta se acorda. In urma interpretarii acestora reiese ca, de vreme ce nu au fost alocate sume cu aceasta destina?ie in bugetele paratelor, nu puteau fi acordate tichete de vacanta, respectiva prevedere fiind o vocatie a angajatului, iar nu un drept al sau, care poate fi acordat doar daca sunt intrunite conditiile legale,
Astfel, in considerarea faptului ca textul de lege pe care reclamantii isi intemeiaza pretentiile conduce la concluzia ca nici intr-un caz nu se fixeaza in sarcina angajatorului o obligatie permanenta, care exista independent de imprejurari, si un drept corelativ in beneficiul oricarui angajat, ci dimpotriva, dreptul la tichete de vacanta se poate realiza ori se poate valorifica doar in conditiile prevederii in bugetul de stat a unor sume cu aceasta destina?ie, a solicitat instantei sa constate ca acesta nu poate achita decat sumele prevazute in buget in acest scop, angajarea oricaror cheltuieli suplimentare cu aceasta destina?ie reprezentand o incalcare a Legii bugetului nr. 500/2002.
In aceeasi ordine de idei, a mentionat faptul ca, anual, in intervalul 2012 - 2014, prin dispozitii legale succesive, s-a prevazut in mod expres si imperativ faptul ca in bugetele institutiilor publice nu se prevad sume pentru acordarea de tichete de vacanta personalului din cadrul acestora, astfel: Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, art. 15 al. (2), a prevazut ca: "in bugetele pe anul 2012 ale institutiilor publice centrale si locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integrat din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, nu se prevad sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacanta personalului din cadrul acestora"; OUG. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, a prevazut la art. 2 ca: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 19/2012, aprobata cu modificari prin Legea nr. 182/2012, si ale art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzator si in anul 2013"; la fel, prin OUG. nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, art. 9, s-a prevazut ca: "(2) in anul 2014, autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare, nu vor acorda premii si prime de vacanta".
Or, daca in intervalul 2012 - 2014 s-a prevazut faptul ca in bugetele institutiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de vacanta, intrucat in buget nu sunt prevazute sume cu aceasta destina?ie, este cert ca orice institutie publica finantata de la bugetul de stat era in imposibilitatea de a acorda asemenea drepturi . In acest context legislativ, apar cu atat mai mult ca fiind lipsite de fundament sustinerile reclamantei conform carora ar fi cazut in sarcina paratilor obligatia de a efectua demersuri in vederea alocarii de fonduri .
De asemenea, avand in vedere ca tichetele de vacanta au aceeasi natura juridica cu cea a tichetelor de masa, a invederat instantei de judecata Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a constatat ca: "dispozitiile art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 142/1998 se interpreteaza in sensul ca alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa nu se poate acorda judecatorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate si functionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instantelor si parchetelor aceste beneficii nu reprezinta un drept, ci o vocatie, ce se poate realiza doar in conditiile in care angajatorul are prevazute in buget sume cu aceasta destina?ie si acordarea acestora a fost negociata prin contractele colective de munca".
Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in aceasta decizie ca "ca si in situatia magistratilor, salariile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea sunt fixate de lege..,). Totodata, personalul auxiliar de specialitate beneficiaza de aceleasi masuri de protectie ca si judecatorii si procurorii, legiuitorul neprevazand in lege in mod expres posibilitatea acordarii tichetelor de masa . Ca atare, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea nu poate primi o alocatie individuala de hrana (...)".
De asemenea, art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, care contine texte cu un continut similar, a fost verificat de C_ constitutionala in mai multe randuri (de exemplu, prin deciziile nr. 297/2018, 1.310/2008, nr. 297/2008, nr. 1.194/2008 si nr. 580/2010) si au fost considerate constitutionale.
In alta ordine de idei, a invederat faptul ca, prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronuntata in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitiei a statuat ca: "Drepturile salariate suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevazute in acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate in Constitutie, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afecteaza dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestatie pentru munca depusa".
De asemenea, a precizat ca C_ constitutionala a retinut ca: ``statul are deplina legitimitate constitutionala de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de baza personalului platit din fonduri publice, in functie de veniturile bugetare pe care te realizeaza. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariate suplimentare (a se vedea, in acest sens, si Decizia Curtii constitutionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, si Decizia Curtii constitutionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010).
In contextul jurisprudential al Curtii constitutionale, este relevanta si Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, in cuprinsul careia, C_ a retinut ca: ``legiuitorul este in drept totodata sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula."
Asadar, este cert ca, din punct de vedere legal, legiuitorul este indrituit sa stabileasca atat cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare, cat si modalitatea de plata a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicandu-se asupra tuturor raporturilor juridice de munca aflate in derulare.
Prin urmare, obligarea acestuia la plata tichetelor de vacanta ar constitui o adaugare la textul de lege, o incalcare a atributiilor conferite puterii judecatoresti. in acest sens fiind si Decizia Curtii constitutionale nr. 838 din data de 27 mai 2008 privind conflictul juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca (reprezentata de Inalta Curte de Casatie ?t Justitie), pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte, si prin care s-a retinut ca: ``in exercitarea atributiilor prevazute de ort.126 alin. (3) din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie are competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separa?iei si echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei.
In drept, a invocat, pe langa dispozitiile legale mentionate mai sus, disp. art. 201 si ale art. 205 C. proc. civ.
Si paratul M_ Finantelor P_, prin Directia Generala Regionala a Finantelor P_ Timisoara, a formulat intampinare, prin care a invocat lipsa calitatii procesuale pasive, aratand ca aceasta este detinuta exclusiv de catre institutia cu care salariatul are stabilit raportul de serviciu, fiind vorba de o solicitare privind drepturi de natura salariala.
In drept, paratul a invocat dispozitiile art. 205 din Codul de procedura civila.
Parata C_ de A_ Timisoara nu a formulat intampinare, desi i s-a pus in vedere sa depuna intampinare odata cu comunicarea cererii de chemare in judecata, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca alte exceptii in afara celor de ordine publica, sanctiune prevazuta de art. 208 alin. 2 din Noul Cod de Procedura Civila, si nici nu s-a prezentat in instanta, prin reprezentant, pentru a-si formula apararea.
Prin sentinta civila nr. 620/LM/27.09.2016, pronuntata in dosarul nr. x, Tribunalul Bihor a admis exceptia de necompetenta teritoriala si in consecinta a declinat competenta de solutionare a actiunii formulata de reclamantii C__ S_-G_, V_ L__, G__ N_, P__ B__ si L_ N_ in contradictoriu cu paratii M_ Justitiei, C_ de A_ Timisoara si M_ Finantelor P_ in favoarea Tribunalului C__-S_, retinand in considerentele acesteia incidenta disp. art. 269 din Codul Muncii si faptul ca, avand in vedere calitatea reclamantilor, disp. art. 127 alin. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului C__-S_ sub acelasi numar la data de 24.11.2016.
In sedinta publica din data de 13 ianuarie 2017, Tribunalul, avand in vedere dispozitiile art. 248 din Noul Cod de procedura civila, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de paratul M_ Finantelor P_.
In cauza s-au administrat probe cu inscrisuri, din a caror analiza instanta retine urmatoarea stare de fapt:
Reclamantii C__ S_-G_, V_ L__, G__ N_, P__ B__ si L_ N_ si-au desfasurat activitatea in cadrul Tribunalului C__-S_ in perioada ce constituie obiectul prezentei cauze astfel: reclamantul C__ S_-G_ in calitate de agent procedural, reclamanta V_ L__ in calitate de aprod si reclamantii G__ N_, P__ B__ si L_ N_ in calitate de personal conex.
Prin cererea de chemare in judecata, ce constituie obiectul prezentei cauze, reclamantii au solicitat instantei obligarea paratei C_ de A_ Timisoara sa acorde fiecaruia dintre reclamanti o despagubire echivalenta cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta aferente perioadei 2012-2014, in suma de 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata/an, in cuantumul prevazut pentru fiecare an dedus judecatii, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, cu dobanda legala in materie civila, calculata de la data la care aceasta obligatie trebuia executata si pana la plata efectiva, obligarea paratilor M_ Justitiei si C_ de A_ Timisoara sa aloce fondurile bugetare necesare pentru plata acestor drepturi, precum si obligarea paratului Ministerului Finantelor P_ sa asigure paratului M_ Justitiei sumele necesare acordarii acestor drepturi, in temeiul dispozitiilor OUG. nr. 8/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.
Examinand actiunea reclamantilor, prin prisma motivelor invocate, a apararilor formulate, precum si prin prisma dispozitiilor legale incidente si a probelor administrate in cauza, Tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 2 din OUG. nr. 8/2009, privind acordarea tichetelor de vacanta, in forma in vigoare in anul 2012, institutiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, si Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si subordonare, inclusiv cele care se finanteaza integral din venituri proprii, regiile autonome, societatile comerciale la care statul este actionar unic sau actionar majoritar, societatile si companiile nationale care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca acorda, in conditiile legii, tichete de vacanta, iar in conformitate cu disp. aliniatului 3 al aceluiasi articol aceste tichete de vacanta se acorda in limitele sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat sau, dupa caz, in bugete locale, pentru unitatile din domeniul bugetar, si in limitele sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin modificarile ulterioare aduse acestei Ordonante (Legea nr. 94/2014), tichetele de vacanta au fost redenumite vouchere de vacanta .
Din analiza dispozitiilor legale mentionate mai sus, rezulta ca aceste tichete/vouchere de vacanta se acorda in limitele sumelor prevazute cu aceasta destina?ie in bugetul de stat . Asadar, s-a prevazut acordarea conditionata a acestor tichete/vouchere de vacanta - in limitele sumelor prevazute cu aceasta destina?ie in bugetul de stat .
Astfel, potrivit disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 283/2011 in bugetele pe anul 2012 ale institutiilor publice centrale si locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, nu se prevad sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacanta personalului din cadrul acestora.
Aceleasi dispozitii legale au fost incidente si in anul 2013, art. 9 din OUG. nr. 84/2012 stipuland in mod expres ca prevederile art. 15 ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzator si in anul 2013.
De asemenea, si in anul 2014 au fost adoptate dispozitii identice prin art. 5 alin. 2 din OG. nr. 29/2013, potrivit caruia in bugetele pe anul 2014 ale institutiilor si autoritatilor publice centrale si locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, nu se prevad sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacanta personalului din cadrul acestora.
Asadar, in raport de dispozitiile legale mentionate mai sus, actiunea reclamantilor este neintemeiata, intrucat dispozitiile legale prevad acordarea conditionata a acestor tichete/vouchere de vacanta - in limitele sumelor prevazute cu aceasta destina?ie in bugetul de stat - iar in bugetul institutiei nu au fost prevazute sume pentru acordarea acestora, potrivit dispozitiilor legale mentionate mai sus.
Pe de alta parte, Tribunalul retine ca autoritatea legiuitoare are dreptul de a elabora masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii in concordanta cu conditiile economice si sociale existente la un moment dat. In aceasta privinta, C_ Europeana a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu in Hotararea din 8 noiembrie 2005 pronuntata in Cauza ,,Kechko impotriva Ucrainei,, paragraful 23, ca statul este cel mai in masura sa stabileasca ce sume trebuie platite angajatilor sai, din bugetul de stat, putand dispune introducerea, suspendarea sau incetarea Platii unor astfel de sume prin modificari legislative corespunzatoare. De altfel, printr-o jurisprudenta constanta, C_ Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca statele se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor lor in acest domeniu .
Potrivit Deciziei nr. 108 din 14 februarie 2006, Deciziei nr. 693 din 17 octombrie 2006, Deciziei nr. 728 din 24 octombrie 2006, si a Deciziei nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, C_ constitutionala a constatat ca sporurile, premiile si alte stimulente, acordate demnitarilor si altor salariati, prin acte normative, reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie . Diferen?ierea indemnizatiilor si a salariilor de baza, pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar, este op?iunea libera a legiuitorului, sinand seama de importanta si complexitatea diferitelor functii, acesta fiind in drept, totodata, sa instituie anumite premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, instituirea, stabilirea si diminuarea acestora, acordarea lor intr-o anumita perioada de timp, modificarea lor ori incetarea acordarii, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiaza de acestea, ca si a altor conditii si criterii de acordare sin de competenta si de op?iunea exclusiva a legiuitorului, cu singura conditie, de ordin constitutional, ca masurile dispuse sa vizeze deopotriva toate categoriile de personal care se afla _, potrivit Deciziei nr. 728 din 24 octombrie 2006. Asadar, tichetele/voucherele de vacanta constituie drepturi cu caracter salarial suplimentare, iar nu drepturi fundamentale ale caror exercitiu ar putea fi restrans numai in conditiile prevazute de Constitutie, conform Deciziei nr. 74/02.02.2006, iar din acest punct de vedere, legiuitorul poate sa stabileasca atat cuantumul drepturilor salariale, mai ales a celor suplimentare, prime, premii, sporuri, cat si modalitatea de plata a acestora sau de majorare.
Fata de considerentele expuse, Tribunalul, avand in vedere dispozitiile legale mentionate mai sus, va respinge actiunea formulata de reclamantii C__ S_-G_, V_ L__, G__ N_, P__ B__ si L_ N_ in contradictoriu cu paratii M_ Justitiei si C_ de A_ Timisoara.
Avand in vedere faptul ca in sedinta publica din data de 13 ianuarie 2017 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de paratul M_ Finantelor P_, in consecinta va respinge actiunea formulata de reclamanti si in contradictoriu cu acest parat.
Avand in vedere disp. art. 453 din Noul Cod de procedura civila, instanta nu va acorda cheltuieli de judecata, deaorece nu au fost solicitate astfel de cheltuieli .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge actiunea formulata de reclamantii C__ S_-G_, CNP. x, V_ L__, CNP. x, G__ N_, CNP. x, P__ B__, CNP. x, si L_ N_, CNP. x, cu domiciliul procedural ales la Tribunalul C__-S_, cu sediul in Re?i?a, __-4, Judetul C__-S_, in contradictoriu cu paratii M_ JustitieI, cu sediul in Bucuresti, _, sector 5, C__. x, cont RO16TREZ23Ax, C_ DE A_ Timisoara, cu sediul in Timisoara, _, nr. 2A, Judetul T__, si M_ Finantelor P_, cu sediul in Bucuresti, _, sector 5.
Fara cheltuieli de judecata .
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul C__-S_.