Hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare. Interpretarea si aplicarea art. 207 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Corelatia cu Legea nr. 85/2014

Actele invocate de reclamant in sustinerea cererii nu au natura unei promisiuni de vanzare cumparare si ca dispozitiile art. 207 alin. (2) litera b) din Legea societatilor nu pot constitui fundamentul legal pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare.

Instanta de prim control judiciar noteaza ca reclamantul X. a chemat in judecata parata ``Y`` SRL, prin administrator judiciar, solicitand sa se pronunte o hotarare judecatoreasca care sa tina loc de act autentic translativ de proprietate cu privire la terenul cu numar cadastral 4394, avand suprafata de cca. 400 mp, situat in municipiul Iasi, precum si cu privire la constructiile amplasate pe acest teren .

In drept, el a invocat prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care: ``Capitalul social mai poate fi redus, atunci cand reducerea nu este motivata de pierderi, prin: (a��) b) restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala cu reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala``.

Curtea retine ca este nefondata sustinerea ca tribunalul nu a analizat cererea cu care a fost investit, in limitele acesteia, si ca a pronuntat hotararea pe baza unor prevederi legale straine de obiectul actiunii sau ca motivele sunt inadecvate obiectului concret al actiunii.

Este de principiu, astfel cum prevede art. 22 C.proc.civ. - cu denumirea marginala ``Rolul judecatorului in aflarea adevarului`` - ca: ``(4) Judecatorul da sau restabileste calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire. In acest caz judecatorul este obligat sa puna in discutia partilor calificarea juridica exacta. (5) Cu toate acestea, judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul in care partile, in virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra carora au inteles sa limiteze dezbaterile, daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale altora``.

Curtea constata ca parata se afla in procedura insolventei si ca tribunalul era tinut sa se refere si la prevederile actului normativ aplicabil acestei proceduri speciale.

Legea nr. 85/2014 stabileste - in art. 131 - ca: ``(1) Obligatiile rezultand dintr-o promisiune bilaterala de vanzare cu data certa, anterioara deschiderii procedurii, in care promitentul-vanzator intra in procedura, vor fi executate de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar la cererea promitentului-cumparator, daca: a) pretul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se afla in posesia promitentului-cumparator; b) pretul nu este inferior valorii de piata a bunului; c) bunul nu are o importanta determinanta pentru reusita unui plan de reorganizare; d) in cazul imobilelor, promisiunile sunt notate in Cartea funciara``.

Astfel cum prevede art. 342 din Legea nr. 85/2014, dispozitiile acestei legi speciale se completeaza, in masura in care nu contravin, cu cele ale Codului de procedura civila si ale Codului civil.

Curtea de apel noteaza si ca potrivit art. 1669 C.civ.: ``(1) Cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite. (2) Dreptul la actiune se prescrie in termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia incheiat. (3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator in cazul promisiunii unilaterale de vanzare sau de cumparare, dupa caz.``

In acord cu cele statuate de tribunal, curtea observa ca actele invocate de reclamant in sustinerea cererii nu au natura unei promisiuni de vanzare cumparare si ca dispozitiile art. 207 alin. (2) lit. b) din Legea societatilor nu pot constitui fundamentul legal pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare.

Instanta de apel constata ca imprejurarea ca numai dintr-o eroare (cum pretinde apelantul-reclamant), in continutul Hotararii nr. 1/19 ianuarie 2015 a adunarii generale a asociatilor societatii comerciale ``Y`` SRL s-au facut mentiuni explicite doar cu privire la constructia C1 - nu si referitor la constructia C2 - nu semnifica revenirea acesteia din urma in patrimoniul lui X prin efectul Hotararii in discutie.

Este anodin daca in protocolul de predare-primire din 15.05.2015 suprafata construita a cladirii preluate de el (162,96 mp) corespunde ambelor constructii - C1 si C2 - atata vreme cat Hotararea nr. 1/19 ianuarie 2015 a adunarii generale a asociatilor societatii ``Y`` SRL a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, nr. 904/18.02.2015, a fost modificat actul constitutiv al societatii si au fost facute mentiunile corespunzatoare la Oficiul Registrului Comertului, opozabilitatea fata de terti a dreptului de proprietate fiind limitata la bunurile aratate in hotararea publicata.

De altminteri, daca - asa cum sustine apelantul - s-ar fi transferat dreptul de proprietate si asupra cladirii C2, actiunea de fata ar fi aparut lipsita de interes .

Curtea apreciaza ca, in pofida celor invocate de reclamant, acesta nu este detinatorul unui ``bun``, in intelesul art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel incat statul nu este tinut a-i asigura mijlocul procedural pentru recunoasterea dreptului de proprietate pe care il pretinde.

In dezacord cu cele sustinute in calea de atac, nu reglementarea situatiei deduse judecatii lipseste, ci lipseste indreptatirea reclamantului la a obtine - pe o cale care tinde sa eludeze procedura insolventei in care se afla parata - bunul care formeaza obiectul litigiului.