Rolul activ al judecatorului. Respectarea de catre instanta a principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil

Interventia instantei in alte imprejurari ar echivala cu substituirea partii in efectuarea unui act procedural, cu incurajarea atitudinii culpabile a partii careia ii revine sarcina probarii pretentiilor, ceea ce ar avea drept consecinta ruperea echilibrului procesual, printr-o atitudine partinitoare a instantei, de natura a defavoriza si prejudicia cealalta parte in proces.

Mai mult, pentru a asigura tuturor partilor dreptul la un proces echitabil, instanta de judecata are obligatia, conform art. 22 alin. 2, 6 din Codul de procedura civila, de a respecta principiul contradictorialitatii, precum si celelalte principii procesuale, printre care si cele privind disponibilitatea, egalitatea partilor, inclusiv in plan probator, precum si de a veghea la respectarea dispozitiilor legale cu ocazia solutionarii pricinii deduse judecatii.

Prin sentinta civila nr. 8648/18.07.2018, Judecatoria Iasi a admis in parte actiunea formulata de reclamantii X si I in contradictoriu cu paratul Z.

A stabilit onorariu definitiv al expertului in cuantum de 500 lei.

A dispus ca paratul sa plateasca, cu titlu de taxa de folosinta a terenului situat in Iasi, strada P.B, jud. Iasi, suma de 11,75 de euro/m.p./an, respectiv suma de 1.835,23 euro/an pentru suprafata de 156,19 m.p. ce face obiectul prezentei cauze, suma stabilita conform raportului de expertiza.

A obligat paratul sa plateasca reclamantilor suma de 5.506 euro reprezentand contravaloare lipsa de folosinta a suprafetei de 156,19 m.p. pentru perioada mai 2013 - iunie 2016.

A obligat paratul Z sa plateasca reclamantilor X si Y suma de 1833,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Tribunalul Iasi, Sectia I Civila, prin decizia civila nr. 2344/12.09.2019, a admis apelurile formulate de reclamantii-apelanti X, Y si de paratul-apelant Z, impotriva sentintei civile nr. 8648/18.07.2018 pronuntata de Judecatoria Iasi, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a obligat paratul Z. sa plateasca reclamantilor X si Y suma de 18,14 euro/m.p./an, respectiv suma de 2.833,28 euro/an, in echivalent lei la data platii efective, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a suprafetei de 156,19 m.p. teren, taxa neplatita si datorata pentru perioada mai 2013 - iunie 2016.

A respins cererea reclamantilor privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata de la instanta de fond si cererile apelantilor privind acordarea cheltuielilor de judecata in apel.

Z. a declarat recurs impotriva deciziei civile nr. 2344/12.09.2019 a Tribunalului Iasi, pe care o considera nelegala.

In motivarea recursului, recurentul sustine ca decizia Tribunalului Iasi este nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea regulilor de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii, precum si cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, motive care se circumscriu dispozitiilor art. 488 pct. 5 si 8 din Codul de procedura civila.

Recurentul considera ca instanta de apel a incalcat dispozitiile legale referitoare la rolul judecatorului in aflarea adevarului, statuat de dispozitiile imperative ale art. 22 alin. 1-7 din noul Cod de procedura civila.

Astfel, recurentul Z arata ca, prin intampinare, a fost de acord sa plateasca reclamantilor o taxa de folosinta la nivelul sumei de 18,14 euro/m.p./an, in conformitate cu concluziile unui raport de expertiza efectuat intr-un alt dosar, dar pentru o alta perioada de timp, respectiv 2010-2013, in conditiile in care judecatorul fondului a apreciat asupra necesitatii efectuarii unui raport de expertiza in cauza, care sa aiba in vedere strict perioada solicitata prin actiune, respectiv mai 2013 - iunie 2016.

Afirma recurentul ca in mod nelegal a apreciat Tribunalul Iasi ca trebuiau respectate dispozitiile privitoare la recunoasterea pretentiilor reclamantilor in baza principiului disponibilitatii.

Daca magistratul fondului nu ar fi pus in discutia partilor necesitatea efectuarii unui raport de expertiza si s-ar fi declarat lamurit asupra tuturor imprejurarilor cauzei, atunci era obligatoriu a se face aplicatia dispozitiilor referitoare la recunoasterea in parte a pretentiilor.

In urma aprecierii ca speta nu poate fi solutionata avand la baza o expertiza efectuata intr-o alta perioada de timp anterioara si tinand seama si de dispozitiile stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinta civila nr. 9104/2016 a Judecatoriei Iasi si a deciziei civile nr. 400/2017 a Tribunalului Iasi, instanta de fond nu mai putea da eficienta dispozitiilor legale privind recunoasterea partiala a pretentiilor si, corelativ, sa administreze probe doar cu privire la diferenta nerecunoscuta.

In mod corect a apreciat instanta de fond, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, ca nu poate solutiona cauza chiar si in conditiile unei recunoasteri partiale din partea recurentului, atat timp cat acordul de plata, la nivelul sumei de 18,14 euro/m.p./an, a vizat o alta perioada, anterioara, respectiv 2010-2013, magistratul fondului apreciind deci ca, pentru perioada dedusa judecatii, 2013-2016, in scopul aflarii adevarului si pentru justa solutionare a cauzei, puteau interveni fluctuatii ale indicatorilor economici ce stau Ia baza stabilirii contravalorii taxei de folosinta.

Astfel, din momentul in care instanta de fond a pus in discutia partilor necesitatea efectuarii unui raport de expertiza, iar opozitia ambelor partilor nu a convins instanta de judecata, nu se mai poate vorbi despre o recunoastere a pretentiilor reclamantilor in sensul celor din intampinare.

Ca dovada, ulterior efectuarii expertizei, concluziile recurentului au fost de admitere in parte a actiunii si de obligare a sa la plata sumei rezultate exclusiv din raportul de expertiza, ca fiind unica proba legala ce a determinat magistratul fondului sa ia o hotarare legala si corecta.

Recurentul a solicitat admiterea in parte a actiunii, raportat la valoarea din expertiza si nu la valoarea indicata initial prin intampinare, fiind vorba despre un alt cadru procesual in care nu se mai putea aplica stricto senso dispozitiile referitoare la recunoasterea partiala a pretentiilor.

Astfel, in mod nelegal a apreciat Tribunalul Iasi ca au fost incalcate dispozitiile legale referitoare la recunoasterea pretentiilor, pronuntand o hotarare in apel cu incalcarea unei alte dispozitii legale, primordiale in solutionarea oricarui proces, respectiv dreptul judecatorului de a administra, chiar si impotriva vointei partilor, toate probele considerate necesare aflarii adevarului si justei solutionari a cauzei, tinand seama de principiile generale ale dreptului, de cerintele echitatii si de buna-credinta.

Considera recurentul ca rationamentul instantei de apel, potrivit caruia judecatorul fondului trebuia sa faca probe doar pentru diferenta ramasa nerecunoscuta, este eronat si pronuntat cu incalcarea acelorasi norme de drept procesual, intrucat aceasta ar fi insemnat ca instanta de fond sa nesocoteasca hotararile judecatoresti anterioare, care au stabilit, cu putere de lucru judecat, ca taxa de folosinta/concesiune datorata are o valoare variabila in timp, ca urmare a vointei partilor exprimata in Statutul infiintarii asociatiei.

Instanta de fond a fost investita cu o actiune care are la baza un acord al partilor astfel ca, in stabilirea contravalorii lipsei de folosinta, trebuie sa se porneasca de la vointa initiala a partilor care, in speta de fata, a fost interpretata cu putere de lucru judecat de o alta instanta, in sensul ca contravaloarea taxei de concesiune este variabila in timp .

Esenta litigiilor dintre parti consta in solicitarea periodica a unei taxe de concesiune, partile nestabilind, initial, o suma constanta pe toata durata concesiunii.

Judecatorul fondului a fost obligat astfel sa porneasca in solutionarea cauzei de la actul generator de drepturi si obligatii dintre parti, respectiv Statutul Asociatiei de proprietari din 1978, act care a fost interpretat cu putere de lucru judecat prin sentintele civile anterioare, potrivit carora valoarea lipsei de folosinta trebuie raportata in sens orientativ la taxa de concesiune raportata de consiliul local pentru terenuri similare in zona .

In aceste conditii, dupa momentul aprecierii de catre instanta de fond asupra necesitatii efectuarii unui raport de expertiza, nu se mai putea da eficienta, in cauza, dispozitiilor referitoare la recunoasterea partiala a pretentiilor.

Invedereaza recurentul ca este nelegala sustinerea instantei de apel referitoare la faptul ca instanta de fond era obligata sa faca probe doar pentru diferenta ramasa nerecunoscuta de 1,86 euro/m.p./an, intrucat nesocoteste, asa cum s-a aratat mai sus, temeiul juridic al actiunii si dreptul magistratului ca, prin orice proba, sa mijloceasca aflarea adevarului.

In conditiile in care ar fi fost de acord cu admiterea in totalitate a actiunii, instanta de fond, pornind de la temeiul actiunii si tinand seama de hotararile judecatoresti anterioare, ar fi fost obligata sa administreze probe, chiar si impotriva recunoasterii paratului si chiar impotriva vointei partilor, care sa determine daca, pentru noua perioada solicitata, au intervenit fluctuatii ale valorii taxei de concesiune, in scopul solutionarii corecte si legale a situatiei deduse judecatii.

Recurentul considera ca instanta de apel a incalcat grav dispozitiile legale referitoare la rolul judecatorului in aflarea adevarului, motiv pentru care solicita admiterea recursului, respingerea apelului si, pe fond, mentinerea, ca temeinica si legala, a sentintei Judecatoriei Iasi.

Y, in nume propriu si in calitate de mostenitoare a lui X, a formulat intampinare prin care solicita respingerea recursului, ca nefondat, si mentinerea sentintei primei instante, ca fiind legala si temeinica.

Intimata arata ca, prin recursul formulat, paratul-recurent critica decizia instantei de apel, sustinand ca aceasta a aplicat gresit legea, retinand ca Z a achiesat partial la pretentiile din cererea de chemare in judecata si ca tribunalul a ignorat obligatia legala de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala in aflarea adevarului.

Recurentul sustine ca, desi a fost de acord sa plateasca o suma cu titlu de taxa de folosinta de 18,14 euro/m.p./an, instanta avea obligatia sa verifice daca aceasta valoare este corecta, printr-o expertiza de specialitate, valoarea de 18,14 euro/m.p./an fiind valabila pentru o alta perioada decat aceea ce formeaza obiectul prezentei cauze .

Intimata solicita respingerea acestor critici ca nefondate, avand in vedere ca, in mod corect, a apreciat Tribunalul faptul ca prima instanta a ignorat dispozitiile art. 436 C.proc.civ.

Prin actiunea introductiva s-a solicitat obligarea paratului la plata contravalorii sumei de 20 euro/m.p./an, iar prin intampinare, paratul a recunoscut ca are obligatia platii catre reclamanti a contravalorii lipsei de folosinta a terenului, aratand ca este dispus sa plateasca suma de 18,14 euro/m.p./an, stabilita printr-o expertiza de specialitate in dosarul nr. X/245/2013 al Judecatoriei Iasi.

Astfel, este evidenta achiesarea partiala a paratului la pretentiile intimatei, insa, in ciuda acestei achiesari, in conditiile in care niciuna dintre parti nu a solicitat efectuarea unei expertize evaluatorii, in considerarea punctului de vedere exprimat de parat ca este de acord sa plateasca suma de 18,14 euro/m.p./an, la termenul din 3.05.2017, instanta a repus cauza pe rol si a dispus efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosinta.

Apreciaza intimata ca prima instanta a incalcat principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, reglementat de art. 9 alin. 2 C.proc.civ., principiu care include dreptul paratului de a recunoaste total sau in parte pretentiile reclamantului, instanta neputand sa ignore aceasta manifestare de vointa a partilor.

Intimata afirma ca nu este corecta aprecierea recurentului, in sensul ca instanta era datoare sa administreze probe pentru corecta statuare a situatiei de fapt .

Avand in vedere ca raportarea expertului s-a facut exclusiv la acele hotarari ale consiliului local, care stabileau o taxa de concesiune mai mica de 12 euro/m.p./an, intimata solicita sa se aprecieze, raportat la actele administrative anterior enumerate, ca valoarea de 18,14 euro/m.p., suma la plata careia a achiesat paratul, reprezinta o valoare justa pentru lipsa de folosinta, avand in vedere nu numai amplasamentul terenului ce formeaza obiectul folosintei de catre parat, ci si faptul ca, pentru terenuri aflate in zone periferice ale orasului, s-au stabilit valori de concesiune mai mari (24 euro/an/m.p., 32 euro/m.p./an, 19 euro/m.p./an).

Intimata solicita instantei de control judiciar sa aprecieze ca suma de 18,14 euro /m.p./an este corecta pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosinta pentru perioada mai 2013 - iunie 2016 si, in consecinta, sa respinga recursul, ca nefondat.

In recurs nu au fost administrate inscrisuri noi.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat in cauza si de prevederile legale incidente, Curtea retine ca recursul nu este intemeiat.

In acest sens, Curtea constata ca - desi recurentul invoca punctele 5 si 8 ale art. 488 C.proc.civ. - numai criticile referitoare la nerespectarea principiului rolului activ al judecatorului, consacrat de art. 22 din Codul de procedura civila, se circumscriu ipotezelor vizate de motivul de casare prevazut de punctul 5 al textului mentionat.

Criticile referitoare la nerespectarea principiului rolului activ al judecatorului, consacrat de art. 22 din Codul de procedura civila, nu sunt intemeiate.

Art. 22 din Codul de procedura civila statueaza: ,,1) Judecatorul solutioneaza litigiul conform regulilor de drept care ii sunt aplicabile.

(2) Judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. In acest scop, cu privire

la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca, judecatorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc.``

Rolul activ reglementat de acest text vizeaza interventia instantei de judecata in scopul aflarii adevarului, pentru determinarea starii de fapt si de drept din speta, atunci cand este investita cu situatii de fapt ori raporturi juridice complexe, iar partile nu au propus probe ori probele administrate - la propunerea partilor - sunt insuficiente.

Instanta de recurs subliniaza ca rolul judecatorului nu este acela de a dispune, din oficiu, administrarea de probe, ci acela ca, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, sa afle adevarul, pastrandu-si impartialitatea.

Interventia instantei in alte imprejurari ar echivala cu substituirea partii in efectuarea unui act procedural, cu incurajarea atitudinii culpabile a partii careia ii revine sarcina probarii pretentiilor, ceea ce ar avea drept consecinta ruperea echilibrului procesual, printr-o atitudine partinitoare a instantei, de natura a defavoriza si prejudicia cealalta parte in proces.

Mai mult, pentru a asigura tuturor partilor dreptul la un proces echitabil, instanta de judecata are obligatia, conform art. 22 alin. 2, 6 din Codul de procedura civila, de a respecta principiul contradictorialitatii, precum si celelalte principii procesuale, printre care si cele privind disponibilitatea, egalitatea partilor, inclusiv in plan probator, precum si de a veghea la respectarea dispozitiilor legale cu ocazia solutionarii pricinii deduse judecatii, iar in cauza pendinte aceste obligatii au fost indeplinite de tribunal.

Astfel, instanta de apel a retinut ca, raportat la pozitia procesuala a paratului care a fost de acord - prin intampinare si prin concluziile orale de la termenul de judecata din 22.03.2017

- sa achite reclamantului suma de 18,14 euro/m.p./an pentru perioada 2013 - iunie 2016,

judecatoria, prin dispunerea efectuarii unei expertize tehnice de evaluare, a incalcat principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil.

Avand in vedere achiesarea partiala a paratului recurent la pretentiile reclamantului intimat, in sensul de a plati 18,14 euro/m.p./an, pentru perioada 2013 - iunie 2016, si nu 20 euro/m.p./an, asa cum a solicitat reclamantul intimat prin cererea de chemare in judecata, tribunalul a dat prevalenta principiului disponibilitatii in procesul civil, consacrat de art. 9 coroborat cu art. 22 alin. 6 din Codul de procedura civila, obligandu-l pe Z. la plata sumei de 18,14 euro/m.p./an pentru perioada 2013 - iunie 2016.

Procedand in acest mod, instanta de apel nu a incalcat vreo regula de procedura a carei nerespectare atrage sanctiunea nulitatii hotararii.

Concluzia Curtii este determinata de imprejurarea ca inlaturarea de catre tribunal a expertizei tehnice administrate de instanta de fond, din oficiu, in contextul retinerii dreptului de dispozitie al paratului recurent, care a recunoscut partial pretentiile reclamantului intimat, nu reprezinta o nesocotire a rolului activ al judecatorului fondului si, implicit, a prevederilor art. 22 din Codul de procedura civila, astfel ca motivul de recurs inscris in art. 488 pct. 5 din Codul de procedura civila nu este operant in prezenta cauza.

Raportat considerentelor expuse, in aplicarea art. 496 alin. (1) teza a doua din Codul de procedura civila, Curtea respinge recursul declarat de Z si mentine decizia tribunalului.