Comunicarea publica a fonogramelor. Obligatia utilizatorului de a achita organismelor de gestiune colectiva remuneratiile cuvenite atat artistilor interpreti sau executanti cat si producatorilor de fonograme

Prin comunicarea publica a fonogramelor sunt utilizate nu doar drepturile de proprietate intelectuala aferente producatorilor de fonograme, ci si, dupa caz, drepturile de proprietate intelectuala aferente continutului acestor fonograme, si anume drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturile artistilor interpreti sau executanti etc., ale caror opere sau prestatii sunt fixate pe fonograme.

Prin instalarea sau punerea la dispozitie a aparatului TV in incinta restaurantului, precum si prin comunicarea publica de fonograme in acest spatiu, detinatorul unitatii are calitatea de utilizator prin comunicarea publica si a prestatiilor artistice fixate pe fonograme. Cum notiunea de remuneratie unica regasita in cuprinsul normei de la art.112 alin.(1) din Legea nr.8/1996 se raporteaza la fiecare categorie de titulari de drepturi: autori ai operelor muzicale, artisti interpreti sau executanti, producatori de fonograme, pe langa taxa datorata Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania, pentru comunicarea publica a fonogramelor, utilizatorul datoreaza si remuneratii catre artistii interpreti sau executanti pentru prestatiile acestora fixate pe fonograme, remuneratii ce sunt colectate prin intermediul organismului de gestiune colectiva a drepturilor artistilor interpreti sau executanti, neputandu-se retine existenta unei duble taxari.

Circumstantele cauzei

Obiectul cererii de chemare in judecata

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civila la data de 29.09.2017, reclamantul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - CREDIDAM a solicitat obligarea paratei A. S.A. la plata sumei de 1.479,10 lei (cu TVA inclus), reprezentand remuneratie datorata artistilor interpreti sau executanti pentru comunicarea publica a fonogramelor de comert/fonogramelor publicate in scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora si a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual, aferenta perioadei 01.09.2014-30.09.2017; obligarea paratei la plata sumei de 817,71 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data 27.09.2017, si in continuare pana la recuperarea integrala a remuneratiei datorate; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .

In drept, au fost invocate dispozitiile art.1166 si art.1350 si urm. Cod Civil coroborate cu prevederile Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe cu modificarile si completarile ulterioare si cu normele de aplicare ale Legii nr.8/1996, Decizia ORDA nr.399/2006, Decizia ORDA nr.189/2013, Decizia ORDA nr.10/2016 si Decizia ORDA nr.120/2016.

2. Sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti

reclamantul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - CREDIDAM, in contradictoriu cu parata A. S.A, a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 1.218 lei (fara TVA) remuneratie datorata artistilor interpreti sau executanti pentru comunicarea publica a fonogramelor de comert/publicate in scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora si a prestatiilor artistice in domeniul audiovizual in perioada 01.09.2014-30.09.2017, precum si suma de 667,38 lei penalitati de intarziere calculate la remuneratie fara TVA pana la data de 27.09.2017 si in continuare pana la recuperarea integrala a remuneratiei datorate, si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .

Decizia pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Prin decizia nr.656 A din 24.04.2019, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-parata A. S.A. impotriva sentintei nr.541/2018 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civila.

4. Calea de atac formulata in cauza

Impotriva deciziei pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti a declarat recurs parata S.C. A. S.A., prin care a solicitat casarea deciziei recurate si rejudecarea cauzei, cu consecinta respingerii actiunii. Recursul a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art.488 si art.493 Cod procedura civila.

Prin motivele de recurs parata arata ca, in mod gresit, instanta de apel a apreciat ca fiind nerelevante dispozitiile art.1183 alin.(1) Cod civil, desi s-a sustinut incheierea dolosiva a autorizatiilor licente neexclusive. Mai arata ca a achitat deja o taxa catre UPFR, sens in care nu mai poate fi obligata si la plata catre CREDIDAM a unei asemenea taxe, pentru un singur aparat TV, in baza aceleiasi legi. Totodata, facturile emise de reclamanta sunt anterioare perioadei de facturare, neavand suport legal si, mai mult, fiind facturi proforme acestea nu pot fi nici inregistrate in contabilitate, neputand genera, astfel, obligatii pentru cumparator. In fine, se mai sustine ca nici instanta de fond si nici cea de apel nu au avut in vedere precizarile depuse de aceasta pentru termenul din data de 15.03.2018, precum si ca punctul de lucru al acesteia nu mai exista, locatia fiind inchisa dupa 2017.

Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Examinand decizia recurata, in limita impusa de criticile de nelegalitate, susceptibile de incadrare in cazurile de casare prevazute de art.488 alin.(1) pct.6 si 8 Cod procedura civila, Inalta Curte constata ca recursul declarat de parata S.C. A. S.A. este nefondat pentru considerentele care urmeaza:

Sub un prim aspect se sustine de catre recurenta faptul ca, desi a invocat incheierea dolosiva a autorizatiilor licente nexclusive, instanta nu a analizat acest motiv de apel prin raportare la dispozitiile art.1183 alin.(1) Cod civil.

Or, la pagina 3 din decizia atacata, curtea de apel a retinut ca acest motiv de apel nu a fost dezvoltat, ca nu s-au aratat imprejurarile in raport de care s-a facut aceasta afirmatie, astfel incat sa poata fi verificata. Dispozitiile art.1183 Cod civil referitoare la buna-credinta in negocieri au fost invocate de recurent formal, fara a se arata in concret in ce consta reaua-credinta a reclamantului.

Din moment ce paratul nu a indicat in ce au constat manoperele dolosive ale celeilalte parti, instanta de apel nu avea posibilitatea de a analiza aceasta critica, cu atat mai mult cu cat nu a fost investita cu o cerere in anularea autorizatiilor licente neexclusive.

Recurenta parata a mai criticat hotararea Curtii de Apel Bucuresti pentru gresita retinere in sarcina acestuia a obligatiei de plata catre reclamanta CREDIDAM, in conditiile in care acesta a achitat deja taxele catre UPFR iar Legea nr.8/1996 nu impune in sarcina utilizatorului plata a doua taxe diferite.

A aratat ca pentru un singur aparat TV nu pot fi achitate doua taxe, si anume o taxa audio si o taxa pentru audiovizual.

Nici aceasta critica nu poate fi primita, notiunea de remuneratie unica regasita in cuprinsul normei de la art.112 alin.(1) din Legea nr.8/1996 raportandu-se la fiecare categorie de titulari de drepturi: autori ai operelor muzicale, artisti interpreti sau executanti, producatori de fonograme.

Potrivit art.98 lit. g) si h) din Legea nr.8/1996, artistii interpreti sau executanti au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuzarea si comunicarea publica ale interpretarilor sau ale executiilor lor, cu exceptia cazului in care interpretarea sau executia a fost deja fixata sau radiodifuzata, in acest din urma caz avand dreptul numai la remuneratie echitabila.

Reclamantul este organism de gestiune colectiva a drepturilor artistilor interpreti sau executanti, prin deciziile ORDA nr.120/2013 si nr.121/2013 fiind numit colector pentru pentru retransmiterea prin cablu a prestatiilor artistice fixate pe fonograme si a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual.

Recurenta-parata are calitatea de utilizator, recunoscand existenta aparatului TV in incinta restaurantului si, deci, implicit, si a actelor de comunicare publica . Prin comunicarea publica a fonogramelor sunt utilizate nu doar drepturile de proprietate intelectuala aferente producatorilor de fonograme, ci si, dupa caz, drepturile de proprietate intelectuala aferente continutului acestor fonograme, si anume drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturile artistilor interpreti sau executanti etc., ale caror opere sau prestatii sunt fixate pe fonograme.

Prin urmare, prin instalarea sau punerea la dispozitie a aparatului TV in incinta restaurantului, precum si a semnalului necesar functionarii acestuia, precum si prin comunicarea publica de fonograme in incinta restaurantului, detinatorul unitatii are calitatea de utilizator prin comunicarea publica si a prestatiilor artistice fixate pe fonograme. Astfel, pe langa taxa datorata UPFR, pentru comunicarea publica a fonogramelor, recurentul datoreaza si remuneratii catre artistii interpreti sau executanti pentru prestatiile acestora fixate pe fonograme, remuneratii ce sunt colectate prin intermediul reclamantului din prezenta cauza, CREDIDAM. Astfel, nu se poate retine existenta unei duble taxari din simplul fapt ca recurentul a achitat deja unui alt organism de gestiune colectiva o taxa aferenta drepturilor unei alte categorii de beneficiari.

S-a mai invocat prin motivele de recurs faptul ca facturile proforme nu s-ar putea inregistra in contabilitate, ci doar facturile fiscale, astfel incat acestea nu ar putea genera obligatii pentru cumparator.

Insa, factura este doar un document justificativ care sta la baza inregistrarii in contabilitate a operatiunilor economice, obligatia de plata neizvorand din aceasta, ci din Legea nr.8/1996, asa cum s-a aratat anterior. Asadar, chiar in lipsa unor facturi fiscale/proforme obligatia de plata a remuneratiilor datorate artistilor interpreti/executanti exista, in baza legii.

In fine, se mai sustine faptul ca prima instanta de fond si instanta de apel nu au avut in vedere precizarile depuse pentru termenul din 15.03.2018, prin care se sustine ca reclamantul nu a facut dovada ca aparatul TV este folosit pentru altceva decat stiri si transmisii sportive, precum si ca punctul de lucru al recurentei nu mai exista, locatia fiind inchisa dupa 2017.

Cu privire la aceste ultime sustineri, se constata ca nu au fost invocate in apel si, ca atare, nu pot fi analizate in recurs, conform art.488 alin.(2) Cod procedura civila. Referitor la faptul ca aparatul TV ar fi fost folosit exclusiv pentru programe de stiri si pentru transmisiuni sportive, din considerentele deciziei atacate se observa ca instanta de apel a analizat aceasta critica socotind-o ca nefondata.

Cat priveste cererea formulata de intimatul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - CREDIDAM de acordare a cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat, aceasta a fost admisa iar, in temeiul art.453 coroborat cu art.494 Cod procedura civila, a fost obligata recurenta la plata sumei de 500 lei, reprezentand cheltuieli de judecata .