Declaratiile autoritatilor franceze care vizau sa asigure France Telecom de sustinerea lor intr-un moment in care operatorul traversa o criza importanta nu pot fi considerate ajutoare de stat

France TA�lA�com SA (FT) a fost constituita in 1991 sub forma unei persoane juridice de drept public si are, incepand din 1996, statut de societate pe actiuni . Din octombrie 1997, FT este cotata la bursa . La data adoptarii deciziei Comisiei care face obiectul prezentului litigiu, FT era un grup ce activa in domeniul furnizarii de retele si de servicii de telecomunicatii. In Franta, acest grup activa in special in sectorul telefoniei fixe si, prin intermediul filialelor sale, societatile Orange, Wanadoo si Equant, in sectoarele telefoniei mobile, internetului, transmiterii de date si altor servicii informatice. In anul 2002, participarea statului francez in capitalul FT se ridica la 56,45 %.
La 31 decembrie 2001, FT afisa, in situatia financiara comunicata pentru anul 2001, o datorie neta de 63,5 miliarde de euro si pierderi de 8,3 miliarde de euro.
La 30 iunie 2002, datoria neta a FT atingea 69,69 miliarde de euro, din care 48,9 miliarde de euro constau in obligatiuni ce urmau sa ajunga la scadenta in cursul anilor 2003-2005.
Avand in vedere situatia financiara a FT, ministrul francez al economiei a declarat, intr-un interviu publicat la 12 iulie 2002 intr-un cotidian francez, ca: a��[a��] Statul actionar se va comporta ca un investitor prudent si, daca FT va avea dificultati, vom lua masurile adecvate [a��] Repet ca, daca FT va avea probleme de finantare, ceea ce nu este cazul in prezent, statul va lua masurile necesare pentru ca aceste dificultati sa fie depasitea��. Aceasta declaratie a fost apoi urmata, la 13 septembrie si la 2 octombrie 2002, de alte declaratii publice care vizau, in esenta, sa asigure societatea FT de sustinerea autoritatilor franceze.
La 4 decembrie 2002, statul francez a publicat un anunt privind proiectul unui imprumut acordat de actionari (avance da��actionnaire) pe care il preconiza in favoarea FT. Acest proiect consta in deschiderea unei linii de credit de 9 miliarde de euro sub forma unui contract de imprumut (contrat da��avance), oferta privind acest contract fiind transmisa societatii FT la 20 decembrie 2002. Oferta de contract nu a fost acceptata de FT si nu a fost executata.
Printr-o decizie din 2 august 2004, Comisia a decis ca imprumutul (avance da��actionnaire) pe care Franta l-a acordat societatii FT in decembrie 2002 sub forma unei linii de credit de 9 miliarde de euro, plasat in contextul declaratiilor date incepand cu luna iulie 2002, constituia un ajutor de stat incompatibil cu dreptul Uniunii.
Guvernul francez, France TA�lA�com, Bouygues si Bouygues TA�lA�com si AFORS TA�lA�com au sesizat Tribunalul in vederea anularii acestei decizii a Comisiei.
In hotararea sa de astazi, Tribunalul aminteste ca, pentru ca o masura sa fie considerata ajutor de stat, trebuie, pe de o parte, ca aceasta sa implice un avantaj financiar si, pe de alta parte, ca acest avantaj sa decurga, direct sau indirect, din resurse publice.

Dupa analizarea declaratiilor autoritatilor franceze date incepand cu luna iulie 2002, Tribunalul constata ca acestea au conferit un avantaj financiar societatii FT.
Astfel, aceste declaratii, in ansamblul lor, au influentat in mod decisiv reactia agentiilor de rating1, iar aceasta reactie a fost la randul ei determinanta pentru refacerea imaginii FT in ochii investitorilor si ai creditorilor, precum si pentru comportamentul actorilor pietelor financiare care au participat ulterior la refinantarea FT. Prin urmare, efectul pozitiv si stabilizator asupra ratingului FT, care a rezultat direct din aceste declaratii, avea in mod necesar ca rezultat acordarea unui avantaj financiar societatii FT.
Totusi, acest avantaj financiar nu implica un transfer de resurse de stat . Astfel, ca urmare a caracterului lor deschis, imprecis si conditionat, in special in ceea ce priveste natura, limitele si conditiile unei eventuale interventii a statului in favoarea FT, declaratiile date incepand cu luna iulie 2002 nu pot sa fie asimilate unor garantii de stat sau sa fie interpretate ca expresia unui angajament irevocabil de a acorda un sprijin financiar concret in favoarea FT.
O angajare concreta, neconditionata si irevocabila de resurse publice de catre statul francez ar fi presupus ca aceste declaratii sa precizeze, in mod explicit, fie sumele exacte care urmau sa fie investite, fie datoriile concrete care urmau sa fie garantate, fie, cel putin, un cadru finaciar prestabilit, cum ar fi o linie de credit in limita unei anumite sume, precum si conditiile de acordare a sprijinului preconizat. Or, declaratiile date incepand cu luna iulie 2002 nu iau pozitie cu privire la aceste aspecte.
In plus, Tribunalul arata ca numai prin publicarea, la 4 decembrie 2002, a anuntului privind proiectul de imprumut acordat de actionari statul francez a anuntat si a detaliat public contributia financiara pe care o preconiza in favoarea FT. Aceasta contributie financiara consta in deschiderea unei linii de credit de 9 miliarde de euro sub forma unui contract de imprumut, oferta care nu a fost niciodata acceptata de FT si nu a fost executata.
Asemenea declaratilor date incepand cu luna iulie 2002, acest anunt implica acordarea unui avantaj in favoarea FT dat fiind ca a contribuit la intarirea increderii pietelor financiare si la ameliorarea conditiilor de refinantare a FT. Cu toate acestea, Comisia nu a demonstrat ca anuntul presupunea, prin el insusi, un transfer de resurse de stat .
De altfel, Tribunalul respinge teza Comisiei potrivit careia proiectul de imprumut acordat de actionari reprezenta materializarea declaratiilor anterioare ale statului francez, intrucat Comisia nu a demonstrat ca statul francez avusese in vedere un astfel de sprijin financiar inca din iulie 2002. Este evident ca abia in luna decembrie 2002 statul francez a considerat ca erau intrunite conditiile unui astfel de sprijin financiar, ceea ce confirma faptul ca a intervenit o ruptura importanta in succesiunea evenimentelor in aceasta etapa.
Avand in vedere aceasta ruptura in succesiunea evenimentelor si in logica modului de abordare utilizat de autoritatile franceze in decembrie 2002, Comisia nu era in masura sa stabileasca o legatura intre o eventuala angajare a resurselor de stat, in aceasta etapa, si avantaje acordate prin masuri anterioare, si anume prin declaratiile date incepand cu luna iulie 2002.
In consecinta, chiar daca, pentru a constata un avantaj, Comisia putea lua in considerare ansamblul evenimentelor care au precedat si au influentat decizia definitiva luata de statul francez in decembrie 2002 de a sustine FT prin intermediul unui imprumut acordat de actionari, ea nu a reusit sa demonstreze existenta unui transfer de resurse de stat legat de acest avantaj.
Prin urmare, Tribunalul anuleaza decizia Comisiei.

MENTIUNE: Impotriva deciziei Tribunalului se poate declara recurs la Curte, numai pentru motive de drept, in termen de doua luni de la comunicarea acesteia.
MENTIUNE: Actiunea in anulare are ca obiect anularea acelor acte ale institutiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor conditii, statele membre, institutiile europene si particularii pot sesiza Curtea de Justitie sau Tribunalul cu o actiune in anulare. Daca actiunea este intemeiata, actul este anulat. Institutia autoare a actului trebuie sa ia masuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea acestuia.