CJUE nu este competenta sa se pronunte asupra unui diferend frontalier cu caracter international care nu tine de dreptul Uniunii

Potrivit avocatului general Pikamae, Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu este competenta sa se pronunte asupra unui diferend frontalier cu caracter international care nu tine de dreptul Uniunii Neindeplinirile unor obligatii prevazute de dreptul Uniunii, imputate Republicii Croatia de catre Republica Slovenia, prezinta un caracter accesoriu in raport cu chestiunea determinarii frontierei dintre cele doua state, care tine de dreptul international public Republica Slovenia si Republica Croatia au devenit state membre ale Uniunii Europene la 1 mai2004 si, respectiv, la 1 iulie 2013. Printre conditiile politice ale aderarii Croatiei la Uniune figura printre altele solutionarea diferendului frontalier cu Slovenia.

Astfel, in luna noiembrie 2009, prin semnarea unui acord de arbitraj, cele doua state in cauza s-au angajat sa supuna acest diferend deciziei unui tribunal de arbitraj international constituit in acest scop. La momentul semnarii tratatului de aderare a Croatiei in anul 2011, acordul de arbitraj era incheiat, dar procedura de arbitraj nu incepuse inca. Tribunalul arbitral a fost instituit in cursul anului 2012. In fata tribunalului arbitral, procedura scrisa a inceput in luna februarie 2013, iar sedinta de audiere a pledoariilor a fost organizata in luna iunie 2014. Cu toate acestea, in cursul procedurii de arbitraj, ca urmare a unei proceduri ex parte intre arbitrul numit de Republica Slovenia si agentul acestui stat, Croatia a solicitat, mai intai, tribunalului arbitral suspendarea acestei proceduri si, ulterior, a comunicat Sloveniei si tribunalului decizia sa de a denunta acordul de arbitraj. Croatia nu a mai participat la procedura de arbitraj.

Dupa modificarea compunerii sale, tribunalul arbitral si-a continuat lucrarile si a pronuntat, la 29 iunie 2017, o decizie de arbitraj avand ca obiect delimitarea frontierelor terestra si maritima a celor doua state in cauza. Intrucat Croatia a contestat decizia de arbitraj si a refuzat sa se supuna acesteia, Slovenia a initiat o procedura in constatarea neindeplinirii obligatiilor in conformitate cu articolul 259 TFUE. Slovenia a sesizat mai intai Comisia, iar apoi, in lipsa unui aviz motivat din partea acesteia, Curtea de Justitie . Slovenia considera in special ca, prin incalcarea angajamentului asumat in cursul procesului de aderare la Uniune de a respecta decizia de arbitraj care urma sa fie pronuntata, frontiera determinata prin aceasta, precum si celelalte obligatii ce rezultau din aceasta decizie, Croatia refuza sa respecte valoarea statului de drept, precum si principiile cooperarii loiale si res iudicata. Slovenia apreciaza de asemenea ca Croatia o impiedica sa isi exercite pe deplin suveranitatea asupra intregului sau teritoriu terestru si maritim. Astfel, acest stat ar incalca obligatia de cooperare loiala si ar pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

In sfarsit, Slovenia sustine ca Croatia o impiedica sa aplice dreptul derivat al Uniunii, in special in domeniul politicii comune in domeniul pescuitului, al controlului frontierelor si al amenajarii spatiului maritim. Croatia, in schimb, considera ca Curtea de Justitie nu este competenta sa se pronunte cu privire la aceasta cauza si ca, in orice caz, actiunea formulata de Slovenia este inadmisibila. Curtea de Justitie a decis sa examineze chestiunea competentei sale si pe cea a admisibilitatii acestei actiuni, in mod separat, inainte de a se pronunta, daca este cazul, cu privire la fondul cauzei.

Prin intermediul concluziilor sale, avocatul general Priit PikamA¤e propune Curtii sa se declare necompetenta sa examineze actiunea formulata de Slovenia. Mai intai, avocatul general aminteste ca actiunea in constatarea neindepliniri obligatiilor urmareste constatarea si incetarea comportamentului unui stat membru care incalca dreptul Uniunii.

Astfel, acesta considera ca trebuie sa se examineze raportul dintre acordul de arbitraj si decizia de arbitraj in cauza cu dreptul Uniunii si sa se verifice daca Uniunea este obligata sa le respecte. In aceasta privinta, el precizeaza ca Uniunea este obligata sa respecte dreptul international in cazuri bine stabilite, si anume acordurile internationale pe care Uniunea le-a incheiat in temeiul dispozitiilor tratatelor, cele pentru care isi asuma competentele exercitate anterior de statele membre si normele cutumiare de drept international atunci cand Uniunea isi exercita competentele. Acordurile internationale care nu se incadreaza in aceste cazuri nu constituie acte ale Uniunii si nici nu sunt obligatorii pentru aceasta.

Invocand jurisprudenta Curtii de Justitie, avocatul general aminteste ca domeniul de aplicare teritorial al tratatelor corespunde unei date obiective predeterminate de statele membre si i se impune Uniunii. In consecinta, el este de parere ca delimitarea teritoriului national nu intra in domeniul de competenta al Uniunii si, prin urmare, nici in cel al Curtii de Justitie. Avocatul general examineaza, in continuare, cererile Sloveniei. In ceea ce priveste raportul dintre, pe de o parte, acordul de arbitraj si decizia de arbitraj si, pe de alta parte, dreptul Uniunii, el constata ca acesta nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele citate in care Uniunea este obligata sa respecte dreptul international. In ceea ce priveste pretinsa incalcare a valorii statului de drept si a principiului cooperarii loiale, avocatul general considera ca aceste problematici nu prezinta decat un caracter accesoriu in raport cu chestiunea delimitarii frontierelor terestra si maritima a celor state membre in cauza si ca, in consecinta, Curtea nu este competenta sa examineze aceste motive. In plus, avocatul general afirma ca, potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie, principiul cooperarii loiale constituie un temei de obligatii autonom care decurge din tratatele Uniunii. Or, comportamentul imputat nu se incadreaza in niciuna dintre aceste doua ipoteze.

In ceea ce priveste pretinsele incalcari ale obligatiilor ce rezulta din politica comuna in domeniul pescuitului, al controlului frontierelor si al amenajarii spatiului maritim, avocatul general observa ca Slovenia se intemeiaza pe premisa potrivit careia frontiera ar fi determinata prin sentinta de arbitraj. Or, el subliniaza ca aceasta decizie nu a fost pusa in aplicare in relatiile dintre cele doua state in cauza si conchide ca, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, frontiera dintre cele doua state membre nu a fost stabilita. Avocatul general deduce de aici ca Slovenia incearca astfel in mod implicit sa determine executarea deciziei de arbitraj, ceea ce nu intra in domeniul competentelor Uniunii.

Avocatul general conchide ca pretinsele incalcari ale dreptului uniunii prezinta un caracter accesoriu in raport cu chestiunea determinarii frontierei dintre Croatia si Slovenia. Or, o astfel de determinare constituie, prin insasi esenta sa, o chestiune care tine de dreptul international public, pentru care Curtea nu are competenta .

Concluziile avocatului general in cauza C-457/18 Republica Slovenia/Republica Croatia