Despre amortizarea imobilizarilor corporale

Procurarea unor imobilizări corporale implică fluxuri financiare constând în plăţi integrale sau în rate. Acestea afectează trezoreria întreprinderii, nu însă în egală măsură şi cheltuielile .

Pentru a nu produce un impact asupra performanţelor financiare şi ţinând cont de faptul că imobilizările corporale sunt utilizate de firmă de o manieră durabilă, ele vor afecta rezultatele treptat, pe măsura înregistrării la cheltuieli, prin amortizare. Logica economică a amortizării constă în faptul că beneficiile economice asociate activului corporal imobilizat sunt consumate treptat, în principal prin utilizarea sa.

Dealtfel, însă, putem evalua consumul acestuia şi pe baza uzurii fizice şi morale. Aşa, bazându-ne pe raţionamentul că terenurile nu se uzează, pentru acestea nu calculăm şi nu contabilizăm amortizare. Logica fiscală a amortizării vizează ritmicitatea încasării veniturilor bugetare din impozit pe profit, venituri pe care diminuarea bazei de calcul în perioadele în care se efectuează investiţii le-ar face să fluctueze şi să fie greu de planificat. Metodologia de amortizare şi depreciere a imobilizărilor corporale este abordată diferit în Standardele Internaţionale de Contabilitate faţă de legislaţia română.

Conform IAS 16 Terenuri şi mijloace fixe, acestea sunt definite ca active corporale care : sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade .

Recunoaşterea lor ca active se bazează pe îndeplinirea cumulativă a condiţiilor: este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului şi costul său poate fi evaluat în mod credibil. Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau construcţiei acestuia. În cazul unui activ cumpărat, costul de achiziţie este pus în evidenţă în momentul tranzacţiei. Acesta cuprinde preţul de cumpărare (diminuat cu reducerile comerciale), taxele vamale, taxele nerecuperabile (nedeductibile), precum şi toate celelalte cheltuieli legate direct de punerea în funcţiune a activului, cum ar fi: costul de amenajare a amplasamentului, costuri iniţiale de livrare şi manipulare, costuri de montaj, onorariile arhitecţilor şi inginerilor, costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, costurile de restaurare a amplasamentului, dobânda direct atribuibilă activului etc. În cazul unui activ construit, costul de producţie al acestuia se stabilleşte pe baza costului de achiziţie al factorilor de producţie consumaţi cu acestă ocazie. Costul de producţie include : cheltuielile directe de producţie (consumul de materii prime, materiale, manopera directă); cota de cheltuieli indirecte (amortizarea, cheltuieli cu întreţinerea utilajelor, cheltuieli cu administrarea secţiilor). În cazul schimburilor de active costul activului dobândit în această manieră este determinat la valoarea justă, valoare echivalentă cu valoarea justă a activului cedat, corectată cu valoarea oricărei sume transferate în numerar sau echivalente de numerar . La valoarea contabilă a activelor de natura terenurilor şi mijloacelor fixe se adaugă cele ulterioare aferente, numai dacă se apreciază că se vor obţine beneficii economice suplimentare în viitor faţă de cele estimate iniţial. Astfel de cheltuieli pot avea ca scop : modificarea unui mijloc fix pentru a-i extinde durata de viaţă utilă şi a-i spori capacitatea;