Masuri preventive ce pot fi luate fata de minorii infractori

Din punctul de vedere al tipului masurilor de preventie, legea romana nu face distinctie intre majori si minori, permitand organelor judiciare sa ia aceleasi masuri si pentru minori.

Astfel, masurile preventive la care pot fi supusi minorii infractori, ce raspund penal, sunt: retinerea (art. 143-144 ), obligarea de a nu parasi localitatea, obligatia de a nu parasi tara (art. 145 si 1451 Cod de procedura penala) si arestarea preventiva (art. 146-160).

Retinerea este singura masura ce poate fi luata si de catre organul de cercetare penala; dureaza cel mult 10 ore si poate fi prelungita de procuror prin ordonanta motivata , nmai daca se impune acest lucru pe o durata de cel mult 10 ore.

Obligarea de a nu parasi localitatea si obligatia de a nu parasi tara poate fi luata numai de procuror sau de instanta de judecata, putind fi prelungita in caz de necesitate si motivat de catre instanta de judecata careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile .

Arestarea preventiva poate fi dispusa numai de catre judecator, putind fi prelungita de fiecare data cu cel mult 30 de zile . Poate fi luata si fata de infractorul minor.

Organul competent sa dispuna luarea unei masuri preventive fata de minor are o obligatie legala sa ia in considerare varsta, experienta de viata, gradul de influentabilitate, nivelul de scolarizare, mediul familial, starea de sanatate, ocupatiile si anturajul minorului, antecedentele sale comportamentale, atunci cand hotaraste luarea unei masuri preventive si individualizeaza o astfel de masura .

Aprecierea este deseori dificil de facut, deoarece luarea masurilor preventive este o activitate plasata catre inceputul urmaririi penale, la scurt timp dupa savarsirea faptei sau identificarea faptuitorului, moment in care organul de urmarire penala nu dispune de totalitatea informatiilor ce pot fi stranse cu privire la minor.

Luarea masurilor preventive implica, astfel, o mare responsabilitate, fiind vorba, pe de o parte, de limitarea unor drepturi fundamentale, libertatea individuala si libera circulatie - cu consacrare constitutionala (art. 23 si 25) si internationala (art. 3 si 13 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului), iar, pe de alta parte, fiind vorba de persoane care, datorita starii de minoritate (naturala) au o perceptie diferita asupra realitatii, in comparatie cu adultul, atat in ceea ce priveste fapta savarsita si rezonanta ei sociala, cat si relativ la masurile procesuale ce se iau impotriva lor.
Minorii dispun de aceleasi cai de atac ca si majorii impotriva actelor prin care s-a dispus luarea sau prelungirea masurilor preventive, si anume plangerea (art, 1401) si recursul.
In tot cursul urmaririi penale, inculpatii minori arestati preventiv pot solicita punerea lor in libertate, sub control judiciar sau pe cautiune (art. 1601-I6010 Cod de procedura penala). Conditiile in care libertatea provizorie se acorda, obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le indeplineasca si Procedura solutionarii cererii de punere in libertate provizorie, in ambele modalitati prevazute de lege, sunt aceleasi atat pentru minori, cat si pentru majori, neexistand derogari de la regulile generale.

Legea dispune, ca masura de protectie a minorilor fata de care s-au luat masuri preventive privative de libertate, ca, intimpul retinerii si arestarii, minorii sa fie tinuti separat de majori, iar femeile separat de barbati.