Cluburile de fotbal pot solicita o compensatie pentru formarea tinerilor jucatori

Cuantumul acestei compensatii trebuie sa fie stabilit tinand seama de costurile suportate de cluburi pentru formarea atat a viitorilor jucatori profesionisti, cat si a celor care nu vor deveni niciodata profesionisti
Carta fotbalului profesionist a Federatiei Franceze de Fotbal1 cuprinde norme aplicabile activitatii profesionale a jucatorilor de fotbal din Franta. Potrivit cartei, jucatorii a��espoira�� (a��sperantaa��) sunt jucatorii de fotbal cu varsta cuprinsa intre 16 si 22 de ani care sunt angajati de un club profesionist, cu un contract pe durata determinata, in calitate de jucatori in formare . Carta obliga jucatorul a��sperantaa��, in cazul in care clubul care l-a format solicita acest lucru, sa semneze, la incheierea formarii, primul sau contract de jucator profesionist cu acest club.
In anul 1997, Olivier Bernard a incheiat un contract de jucator a��sperantaa�� pentru trei sezoane cu clubul francez Olympique Lyonnais. Inainte de expirarea acestui contract, Olympique Lyonnais i-a propus semnarea unui contract de jucator profesionist cu o durata de un an. Domnul Bernard a refuzat aceasta propunere si a incheiat un contract de jucator profesionist cu Newcastle UFC, un club englez de fotbal.
Olympique Lyonnais a formulat ulterior o actiune in justitie in vederea obligarii domnului Bernard si a clubului Newcastle UFC la plata sumei de 53 357,16 euro cu titlu de daune interese corespunzatoare remuneratiei pe care acest jucator ar fi primit-o timp de un an daca ar fi semnat contractul propus de club2.
Cour de cassation (Curtea de Casatie din Franta), sesizata in ultima instanta, solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca principiul liberei circulatii a lucratorilor permite cluburilor formatoare sa impiedice sau sa descurajeze jucatorii a��sperantaa�� ai acestora sa semneze un contract de jucator profesionist cu un club de fotbal dintr-un alt stat membru in masura in care semnarea unui astfel de contract poate determina obligarea la plata de daune interese.
Curtea precizeaza mai intai ca activitatea salariata a domnului Bernard constituie o activitate economica si, prin urmare, intra in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. De asemenea, potrivit Curtii, carta prezinta caracterul unei conventii colective care vizeaza reglementarea muncii salariate si, ca atare, intra de asemenea in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

In continuare, Curtea constata ca sistemul examinat, potrivit caruia un jucator a��sperantaa��, la incheierea perioadei sale de formare, este obligat sa incheie, sub sanctiunea platii de daune interese, primul sau contract de jucator profesionist cu clubul care l-a format, poate descuraja

1 In versiunea aplicabila la momentul desfasurarii faptelor din actiunea principala.
2 La acel moment, carta nu prevedea un sistem de acordare de compensatii clubului formator in cazul in care un jucator aflat la incheierea formarii refuza sa semneze un contract de jucator profesionist cu acest club. Intr-un astfel de caz, clubul formator dispunea totusi de posibilitatea de a formula o actiune impotriva jucatorului a��sperantaa��, in temeiul Codului muncii francez, pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale care decurgeau din carta, in vederea obligarii respectivului jucator la plata de daune interese. acest jucator sa isi exercite dreptul la libera circulatie . In consecinta, un astfel de sistem constituie o restrictie privind libera circulatie a lucratorilor.

Cu toate acestea, astfel cum a stabilit deja Curtea in Hotararea Bosman3, avand in vedere importanta sociala considerabila pe care activitatea sportiva si, in special, fotbalul o au in cadrul Uniunii, trebuie sa se admita ca obiectivul care consta in incurajarea recrutarii si a formarii tinerilor jucatori este un obiectiv legitim.
Pentru a examina daca un sistem care restrange dreptul la libera circulatie al acestor jucatori este apt sa garanteze realizarea obiectivului mentionat si nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia, trebuie sa se tina seama de caracteristicile specifice ale sportului in general si ale fotbalului in particular, precum si de functia sociala si educativa a acestora din urma.

Or, potrivit Curtii, perspectiva de a percepe compensatii de formare este de natura a incuraja cluburile de fotbal sa caute talente si sa asigure formarea tinerilor jucatori.

In aceasta privinta, Curtea precizeaza ca un sistem care prevede plata unei compensatii de formare in cazul in care un tanar jucator semneaza, la incheierea formarii sale, un contract de jucator profesionist cu un alt club decat cel care l-a format poate fi justificat, in principiu, de obiectivul care consta in incurajarea recrutarii si a formarii unor tineri jucatori. Cu toate acestea, un astfel de sistem trebuie sa fie efectiv apt sa atinga obiectivul mentionat si sa fie proportional in raport cu acesta din urma, tinand seama de costurile suportate de cluburi pentru formarea atat a viitorilor jucatori profesionisti, cat si a celor care nu vor deveni niciodata profesionisti.

Rezulta ca principiul liberei circulatii a lucratorilor nu se opune unui sistem care, in scopul realizarii obiectivului de a incuraja recrutarea si formarea tinerilor jucatori, garanteaza despagubirea clubului formator in cazul in care un tanar jucator semneaza, la incheierea perioadei sale de formare, un contract de jucator profesionist cu un club din alt stat membru, cu conditia ca acest sistem sa fie apt sa garanteze realizarea obiectivului mentionat si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

In ceea ce priveste sistemul francez in cauza in actiunea principala, Curtea retine ca acesta nu se caracteriza prin plata catre clubul formator a unei compensatii de formare, ci prin plata unor daune interese care ii puteau fi solicitate jucatorului respectiv ca urmare a incalcarii angajamentelor sale contractuale, daune interese al caror cuantum era independent de costurile reale de formare suportate de acest club. Astfel, aceste daune interese nu erau calculate in raport cu costurile de formare pe care le-a suportat respectivul club, ci avand in vedere totalitatea prejudiciului suferit de acesta. Prin urmare, Curtea constata ca sistemul francez depasea ceea ce era necesar pentru a incuraja recrutarea si formarea tinerilor jucatori, precum si pentru finantarea acestor activitati .

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.