Colectarea de pariuri pentru evenimente sportive intr-un stat membru si transmiterea lor prin Internet unui alt stat membru. Prohibitie instituita sub sanctiuni penale

O reglementare nationala care interzice - sub sanctiuni penale - exercitarea activitatilor de colectare, acceptare, inregistrare si transmitere pariuri, in special in cazul evenimentelor sportive, in absenta unei licente sau autorizatii acordate de statul membru in cauza, constituie o restrangere a libertatii de stabilire si a principiului liberei circulatii a serviciilor, prevazute de art. 43 si art. 49 din Tratatul CE. Revine insa instantei nationale sarcina de a determina, tinand cont de regulile detaliate de aplicare, daca o asemenea legislatie corespunde in mod real obiectivelor susceptibile de a o justifica si daca restrangerile impuse nu apar ca disproportionate prin raportare la aceste obiective.

Situatia de fapt:

Dl. Gambelli si alte 137 de persoane au fost acuzate de incalcarea dispozitiilor Legii italiene nr. 410/89, prin aceea ca au constituit o retea complexa de agentii de pariuri italiene, conectate prin Internet la organizatorul de pariuri Stanley International Betting Ltd. din Liverpool, Regatul Unit. Mai precis, acuzatilor li s-a imputat faptul ca au colaborat in Italia cu un organizator de pariuri din strainatate pentru o activitate de colectare de pariuri care, in mod normal, este rezervata de lege statului. Pariurile se faceau in Italia, pentru o oferta de pariuri apartinand societatii Stanley, iar plata sumelor pariate era virata de intermediari intr-un cont din strainatate apartinand acestei societati.

Potrivit dispozitiilor legale in vigoare in Italia la data litigiului (in special Legea nr. 388/2000), organizarea pariurilor se putea face numai pe baza unei licente acordate de stat sau de o alta entitate careia legea ii rezerva dreptul de a organiza pariuri - in speta, Comitetul Olimpic Italian (C.O.N.I.) sau Uniunea Nationala pentru Imbunatatirea Raselor Cabaline (U.N.I.R.E.). Desfasurarea sau participarea la desfasurarea unei activitati de pariuri fara autorizatie era sanctionata potrivit dispozitiilor Legii nr. 401/1989, modificata prin Legea nr. 388/2000. Sanctiunile erau in principal de natura penala (inchisoare de maxim un an sau amenda).

In aceste circumstante, Tribunalul din Ascoli Piceno a suspendat judecarea procesului penal si s-a adresat Curtii de Justitie, in cadrul unei actiuni preliminare, cu urmatoarea intrebare:

"Exista incompatibilitate (cu repercusiunile pe care acest lucru le-ar putea avea asupra legii italiene) intre art. 43 si urm. si respectiv art. 49 si urm. din Tratatul CE privind libertatea de stabilire si libera circulatie a serviciilor, pe de-o parte si, pe de alta parte, legislatia interna cuprinsa in art. 4(1) si urm., articolul 4a si 4b din Legea nr. 401/89 (modificata prin Legea nr. 388/2000), care interzice, sub sanctiune penala, ca o persoana sa colecteze, sa accepte, sa inainteze si sa transmita pariuri, in special in cazul evenimentelor sportive, daca nu a obtinut in prealabil o licenta sau o autorizatie prevazuta de legislatia nationala pertinenta?"

Hotararea Curtii (extras)

[...]

44. Trebuie mai intai examinat daca o legislatie precum cea continuta in Legea nr. 401/89, care face obiectul prezentei cauze, constituie o restrangere a libertatii de stabilire.

46. In masura in care o societate precum Stanley, stabilita intr-un stat membru, desfasoara o activitate de colectare de pariuri prin intermediul unei retele de agentii de pariuri stabilite intr-un alt stat membru, asa cum este cazul in speta, restrictiile impuse activitatii acestor agentii constituie obstacole in calea libertatii de stabilire.

47. De altfel, ca raspuns la intrebarile adresate de Curte in cadrul dezbaterilor, Guvernul italian a recunoscut ca reglementarea nationala privind cererile de oferta pentru activitatile de pariuri din Italia contin restrictii . Conform Guvernului, faptul ca, in afara organismului care detine monopolul in domeniu, nici un alt organism nu a fost autorizat sa desfasoare respectivele activitati, se explica prin aceea ca legislatia italiana este astfel conceputa incat licenta sa nu fie acordata decat anumitor persoane .

48. In masura in care absenta operatorilor straini dintre operatorii licentiati in sectorul pariurilor pentru evenimente sportive din Italia se datoreaza faptului ca reglementarea italiana in materia cererilor de oferta exclude, in practica, posibilitatea ca societatile de capital cotate pe pietele reglementate din alte state membre sa obtina licente, o asemenea reglementare constituie, la prima vedere, o restrangere adusa libertatii de stabilire, chiar daca aceasta reglementare se aplica tuturor societatilor de capital interesate de autorizare, indiferent daca sunt stabilite in Italia sau intr-un alt stat membru.

50. In al doilea rand, trebuie examinat daca legislatia italiana pertinenta constituie o restrangere in materia liberei circulatii a serviciilor.

[...]

52. Curtea a statuat deja in sensul ca importul de documente publicitare si de bilete de loterie intr-un stat membru, cu scopul de a determina participarea cetatenilor acelui stat la o loterie organizata intr-un alt stat membru, are legatura cu un "serviciu" (cauza C-275/92, Schindler, Recueil 1994, I-1039, par. 37). Prin analogie, activitatea prin care li se confera cetatenilor unui stat membru posibilitatea de a paria pe oferta dintr-un alt stat membru, chiar daca aceasta priveste evenimente sportive care au loc in primul stat membru, are legatura cu un "serviciu" in sensul art. 50 din Tratatul CE.

53. Curtea a apreciat, de asemenea, ca art. 49 trebuie interpretat in sensul ca priveste serviciile pe care un prestator le ofera prin telefon unor destinatari potentiali stabiliti in alte state membre si pe care le furnizeaza fara a se deplasa, din statul membru in care prestatorul s-a stabilit (cauza C-384/93, Alpine Investments, Recueil 1995, I-1141, par. 22).

54. Transpunand aceasta interpretare la problematica din prezenta cauza, rezulta ca articolul 49 din Tratatul CE priveste serviciile pe care un prestator precum Stanley, stabilit intr-un stat membru (in cazul nostru Regatul Unit), le ofera prin Internet - deci fara a se deplasa - destinatarilor stabiliti intr-un alt stat membru (in cauza, Italia), cu consecinta ca orice restrangere adusa acestor activitati constituie o restrangere a libertatii unui asemenea prestator de a-si oferi serviciile .

55. In plus, libera prestare a serviciilor implica nu numai libertatea prestatorului de a oferi si de a efectua servicii in favoarea destinatarilor stabiliti pe teritoriul altui stat membru decat cel unde se afla prestatorul, dar si libertatea de a primi si de a beneficia, in calitate de destinatar, de serviciile oferite de un prestator stabilit intr-un alt stat membru, fara a fi impiedicat de diferite restrictii (a se vedea in acest sens cauzele reunite C-286/82 si C-26/83, Luisi si Carbone, Recueil 1984, p. 377, par. 16; cauza C-294/97, Eurowings Luftverkehr, Recueil 1999, I-7447, par. 33 si 34).

56. Raspunzand la intrebarile Curtii, in cursul dezbaterilor, Guvernul italian a confirmat ca o persoana care se conecteaza in Italia prin Internet la pagina web a unui organizator de pariuri stabilit intr-un alt stat membru si foloseste cartea de credit pentru a plati pariul facut comite o infractiune pedepsita de art. 4 din Legea nr. 401/89.

57. O asemenea interdictie, sustinuta de sanctiuni penale, pentru participarea la pariurile organizate intr-un alt stat membru decat cel in care este stabilit pariorul constituie o restrangere adusa liberei circulatii a serviciilor.

58. Aceeasi concluzie se impune si interdictiei, sustinuta de asemenea de sanctiuni penale, adresata intermediarilor care faciliteaza accesul la serviciile de pariuri pentru evenimente sportive, organizate de un furnizor precum Stanley, stabilit intr-un alt stat membru decat cel in care se afla intermediarii, din moment ce interdictia constituie o restrangere a dreptului organizatorului de pariuri de a furniza servicii, chiar daca intermediarii sunt stabiliti in acelasi stat membru cu beneficiarii serviciilor.

[...]

60. In aceste conditii, trebuie examinat daca aceste restrictii pot fi admise cu titlul de masuri derogatorii prevazute expres de art. 45 si art. 46 din Tratatul CE sau justificate, conform jurisprudentei Curtii, de motive imperative de interes general.

61. Cat priveste argumentele aduse in special de guvernele elen si portughez pentru a justifica restrictiile aduse in materia pariurilor si jocurilor de noroc, este suficient sa se reaminteasca faptul ca potrivit unei jurisprudente constante diminuarea veniturilor fiscale nu figureaza printre motivele enuntate de art. 46 din Tratatul CE si nici nu constituie un motiv imperativ de interes general care sa poata fi invocat pentru a justifica o restrangere adusa libertatii de stabilire sau libertatii de prestare a serviciilor (a se vedea, in acest sens, cauza C-246/96, ICI, Recueil 1998, I-4695, par. 28; cauza C-136/00, Danner, Recueil 2002, I-8147, par. 56).

62. Dupa cum s-a indicat in par. 36 al cauzei Zenatti (C-67/98, Recueil 1999, I-7289), restrangerile trebuie sa reflecte, in orice caz, o preocupare pentru o reducere reala a posibilitatilor de jocuri de noroc, iar finantarea unor cheltuieli sociale printr-o taxa asupra jocurilor de noroc autorizate constituie doar un beneficiu incidental si nu o justificare a politicii restrictive adoptate.

[...]

64. In orice ipoteza, pentru a fi justificata, o restrangere adusa libertatii de stabilire sau liberei prestari a serviciilor trebuie sa indeplineasca conditiile stabilite de jurisprudenta Curtii (a se vedea, inter alia, cauza C-19/92, Kraus, Recueil 1993, I-1663, par. 32 si cauza C-55/94, Gebhard, Recueil 1995, I-4165, par. 37).

65. Potrivit acestor hotarari, restrictiile in cauza trebuie sa fie justificate prin motive imperative de interes general, care sa fie in masura sa garanteze atingerea scopului propus si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea acestui scop. In orice situatie, ele trebuie sa fie aplicate fara discriminare .

66. Revine instantei nationale sarcina de a decide daca, in litigiul aflat pe rol, restrangerile aduse libertatii de stabilire si libertatii de a presta servicii instaurate prin Legea nr. 401/89 respecta aceste conditii . In acest scop, instanta nationala trebuie sa tina cont de elementele precizate in continuare.

67. Mai intai, in timp ce in cauzele Schindler (C-275/92, Recueil 1994, I-1039), LA�A�ra (C-124/97, Recueil 1999, I-6067) si Zenatti, Curtea a admis faptul ca restrangerile aduse activitatilor de jocuri de noroc pot fi justificate prin motive imperative de interes general, cum ar fi protectia consumatorilor sau prevenirea fraudei si a incitarii cetatenilor la efectuarea unor cheltuieli excesive pentru jocuri de noroc, trebuie totusi ca restrangerile fondate pe asemenea considerente si pe necesitatea de a proteja ordinea publica sa fie potrivite pentru realizarea respectivelor obiective si sa contribuie la limitarea pariurilor de o maniera sistematica si coerenta.

68. Sub acest aspect instanta nationala, facand referire la documentele pregatitoare pentru emiterea Legii nr. 388/2000, a subliniat ca statul italian desfasoara o politica de extindere substantiala a pariurilor si jocurilor de noroc la nivel national, cu scopul de a obtine fonduri si de a proteja licentele acordate de Comitetul Olimpic Italian (C.O.N.I.)

69. Atata timp cat autoritatile unui stat membru incita si incurajeaza consumatorii sa participe la loterii, jocuri de noroc si pariuri, in beneficiul bugetului public, autoritatile acelui stat nu pot invoca motive de ordine publica referitoare la necesitatea de reducere a oportunitatilor de a paria, pentru a justifica masuri de tipul celor din litigiul aflat pe rol.

70. In plus, restrictiile impuse de legea italiana in ce priveste cererile de oferta pentru autorizare trebuie sa fie aplicate fara discriminare: ele trebuie aplicate in acelasi fel si in aceleasi conditii operatorilor stabiliti in Italia si celor stabiliti in alte state membre.

71. Instanta nationala trebuie sa aprecieze daca modalitatea in care sunt stabilite conditiile pentru cererile de oferta in materia licentelor pentru organizarea pariurilor pe evenimente sportive face posibil ca ele sa fie indeplinite mai usor de operatorii italieni decat de cei straini. Daca raspunsul este pozitiv, atunci aceste conditii nu satisfac cerinta nediscriminarii.

72. In fine, restrangerile impuse de legislatia italiana nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmarit. In acest context, instanta nationala trebuie sa aprecieze daca sanctiunea penala aplicabila unei persoane care se conecteaza de acasa la Internet pentru a paria la un organizator de pariuri stabilit intr-un alt stat membru nu apare ca disproportionata, tinand cont de jurisprudenta Curtii (cauza C-193/94, Skanavi si Chryssanthakopoulos, Recueil 1996, I-929, par. 34-39 si cauza C-459/99, MRAX, Recueil 2002, I-6591, par. 89-91), mai ales in situatia in care implicarea in pariuri este incurajata de jocurile de noroc organizate de entitatile nationale licentiate.

73. Instanta nationala va trebui, de asemenea, sa stabileasca daca impunerea de restrictii, insotite de sanctiuni penale ce merg pana la un an inchisoare, in cazul intermediarilor care faciliteaza oferirea de servicii de catre un organizator de pariuri dintr-un alt stat membru decat cel in care sunt oferite serviciile printr-o conexiune Internet depaseste ceea ce este necesar pentru combaterea fraudei, mai ales atunci cand furnizorul de servicii este supus, in statul membru in care s-a stabilit, unei legislatii severe, atunci cand societatile intermediare sunt in mod legal constituite si atunci cand acesti intermediari puteau considera, inainte de aparitia Legii nr. 388/2000, ca transmiterea de pariuri pentru evenimente organizate in strainatate era permisa.

74. Cat priveste proportionalitatea legislatiei italiene referitoare la libertatea de stabilire, chiar daca scopul autoritatilor unui stat membru este acela de a evita riscul ca persoanele licentiate pentru organizarea de jocuri de noroc sa se implice in activitati ilicite sau frauduloase, trebuie analizat daca blocarea accesului unor societati de capital din alte state membre la licentele pentru organizarea de jocuri de noroc, in situatia in care exista alte mijloace de a verifica conturile si activitatea unor asemenea societati, poate fi considerata o masura care depaseste ceea ce este necesar pentru combaterea fraudei.

75. In lumina acestor considerente si raspunzand intrebarii instantei nationale, legislatia care interzice, sub sanctiune penala, exercitarea activitatilor de colectare, acceptare, inregistrare si transmitere de pariuri, in special in cazul evenimentelor sportive, in absenta unei licente sau autorizatii acordate de statul membru in cauza, constituie o restrangere a libertatii de stabilire si a principiului liberei circulatii a serviciilor, prevazute de art. 43 si art. 49 din Tratatul CE. Revine insa instantei nationale sarcina de a determina, tinand cont de regulile detaliate de aplicare, daca o asemenea legislatie corespunde in mod real obiectivelor susceptibile de a o justifica si daca restrangerile impuse nu apar ca disproportionate prin raportare la aceste obiective.

[...]