E-sanatatea si securitatea in munca pe piata unica digitala

Ideea unei piete unice europene a reprezentat un deziderat inca de la momentul semnarii Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene, fiind reglementata la articolul 4 al acestui tratat sub numele de �piata interna�, definita ca �un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor�[1].

Desi acest concept a fost anticipat si avut in vedere inca din stadiile incipiente ale Uniunii Europene, evolutia rapida, la scara larga, a mijloacelor tehnologiei informatiei si comunicarii, inglobate astazi in conceptul de ``digitalizare`` a transformat acest deziderat intr-o realitate surprinzatoare, situatia faptica depasind evident si rapid cadrul legislativ pregatit atat la nivel national, de statele membre, cat si la nivel supranational.

In acest sens, la nivelul Parlamentului European s-a aratat ca ``piata unica digitala stimuleaza economia, reduce impactul asupra mediului si imbunatateste calitatea vietii prin intermediul comertului electronic si al e-guvernarii. Piata si serviciile guvernamentale evolueaza de la platformele fixe la cele mobile si devin din ce in ce mai omniprezente. Aceste evolutii necesita un cadru de reglementare european pentru dezvoltarea tehnologiilor ``cloud``, accesul transfrontalier la continuturi si accesul fara frontiere la transferul datelor pe dispozitivele mobile, protejand in acelasi timp viata privata, datele cu caracter personal si asigurand securitatea cibernetica``[2].

Astfel, cu toate ca ubicuitatea pietei interne europene nu este un concept nou, modul in care aceasta s-a realizat, prin intermediul mijloacelor digitale mai degraba decat al comertului si circulatiei clasice a marfurilor si persoanelor, naste o serie de provocari evidente, atat sub aspect practic, cat si din punct de vedere al unor viduri legislative ce se impun a fi acoperite.

Aceasta problematica generala se reflecta, evident, la nivelul fiecarui domeniu . In ceea ce priveste ramura dreptului muncii, realitatea faptica a unei piete unice digitale a muncii a luat vadit prin surprindere atat legiuitorul national, cat si pe cel supranational. Dincolo de idealul posibilitatilor nelimitate de a incheia contracte individuale de munca si a desfasura raporturi de munca exclusiv prin intermediul serviciilor digitale, independent de frontiere si constrangeri de timp si spatiu, s-au nascut si se nasc in continuare o serie de probleme practice care necesita solutii legislative atat la nivelul statelor membre, cat si la nivel european.

Una dintre cele mai importante categorii de drepturi si obligatii izvorate din raporturile de munca este cea a sanatatii si securitatii in munca . In raporturile ``traditionale`` de munca, sanatatea si securitatea in munca sunt asigurate prin masurile organizatorice si diligenta angajatorului, cu sustinerea medicului de medicina muncii si, in egala masura, prin respectarea de catre salariat a propriilor obligatii in acest sens.

Astfel, in situatia in care salariatul se afla intr-un spatiu controlat de angajator, accesibil inspectorilor de munca, asigurarea cadrului organizational pentru respectarea dreptului salariatului la sanatate si securitate in munca este, cel putin teoretic, cunoscuta si realizabila. Cu toate acestea, trecerea subita si masiva la organizarea muncii in regim de telemunca incepand cu anul 2020 a demonstrat faptul ca nu acelasi lucru se poate spune despre respectarea acestor drepturi si obligatii in situatia unui salariat care isi desfasoara activitatea de la distanta, prin intermediul mijloacelor tehnologiei informatiei si comunicarilor, chiar si in lipsa provocarilor generate de un eventual element de extraneitate in raporturile de munca .

In incercarea de a raspunde acestor probleme, la nivel european s-a dezvoltat conceptul de ``e-sanatate``. In acest sens, Consiliul Uniunii Europene a aratat ca recunoaste ``importanta transformarii digitale a serviciilor de sanatate si de ingrijire si valoarea acesteia in consolidarea rezilientei sistemelor de sanatate``. Totodata, Consiliul ``subliniaza ca dezvoltarea unui spatiu european al datelor privind sanatatea de catre Comisie impreuna cu autoritatile publice din domeniul sanatatii ale statelor membre are potentialul de a facilita dezvoltarea unor mijloace eficace de prevenire, diagnosticare, tratament si ingrijire. Acest lucru ar putea de asemenea sa asigure o eficienta sporita din punctul de vedere al costurilor si optimizarea fluxului de lucru in domeniul asistentei medicale, conducand astfel la imbunatatirea rezultatelor in materie de sanatate pentru pacienti (aa��A�) precum si la sustenabilitatea pe termen mai lung a sistemelor de sanatate``.

In ceea ce priveste provocarile impuse de o astfel de notiune, Consiliul ``este de acord cu faptul ca spatiul european al datelor privind sanatatea ar trebui sa fie axat pe obiective si calitate . Acest lucru necesita o interpretare comuna a utilizarii datelor privind sanatatea in conformitate cu legislatia internationala, a Uniunii si nationala, precum si cu respectarea deplina a cerintelor specifice de nivel superior referitoare la protectia datelor cu caracter personal privind sanatatea``[3].

Asadar, conceptul de ``e-sanatate`` sugereaza ideea unui sistem digitalizat care sa permita gestionarea la nivel european a bazelor de date din domeniul sanatatii, cu luarea in considerare a dreptului la viata privata al fiecarui cetatean.

In domeniul sanatatii si securitatii in munca, un astfel de sistem ar facilita solutionarea unor impedimente de ordin administrativ in organizarea raporturilor de munca in ceea ce priveste telesalariatii.

Astfel, un sistem digital de sanatate unic la nivel european ar putea oferi solutii eficace sub aspectul medicinei muncii, indiferent de distanta fizica dintre angajator, telesalariat si medicul de medicina muncii. In acest sens, s-ar genera posibilitatea salariatilor de a fi evaluati de medicii de medicina muncii din proximitatea locului unde isi desfasoara activitatea si de a pune, cu usurinta, rezultatele acestei evaluari la dispozitia angajatorului, fara impedimentele generate de eventuale conflicte si incompatibilitati legislative.

Totodata, in mod similar s-ar facilita, de exemplu, eliberarea unor certificate de concediu medical pentru telesalariati, sau chiar pentru salariatii in cazul carora incapacitatea temporara de munca intervine in momentul in care acestia se aflau pe teritoriul unui alt stat decat cel in care isi are locul de munca .

Desi astfel de solutii exista si in prezent, punerea lor in practica este mult ingreunata de variile obstacole birocratice generate de diferente legislative in ceea ce priveste sistemele medicale si, mai ales, sistemele de asigurari de sanatate ale statelor.

Pentru a face posibila dezvoltarea unui sistem de e-sanatate care sa fie benefic inclusiv sub aspectul unei eventuale piete unice digitale a muncii, apreciem, deci, ca s-ar impune uniformizarea sau cel putin compatibilizarea sistemelor de asigurari de sanatate la nivel european.

De asemenea, atat la nivel supranational cat si la nivel national, in fiecare stat, legiuitorii vor trebui sa raspunda mai multor intrebari: in situatia unui salariat care are domiciliul intr-un stat diferit de cel unde isi are angajatorul sediul, cum se va realiza contributia la sistemul de asigurari de sanatate? Va exista un sistem european al medicilor de medicina muncii? In ce masura vor mai putea statele legifera drepturile si obligatiile propriilor cetateni sub acest aspect?

Dincolo de potentialele beneficii si provocari sub aspect administrativ, conceptul de e-sanatate in munca este in prezent sustinut de proiecte concrete dezvoltate la nivel european si care urmaresc reducerea bolilor profesionale si imbunatatirea starii generale de sanatate a salariatilor.

In urma studiilor realizate la nivelul Comisiei Europene, cancerul a fost declarat prima cauza a mortalitatii profesionale in Uniunea Europeana. In incercarea de a combate cancerul provocat de conditiile de munca si de a organiza o mai buna gestionare a substantelor chimice periculoase, Agentia Europeana de Mediu a lansat o platforma de monitorizare a riscurilor pe care substantele chimice le reprezinta asupra sanatatii oamenilor - Initiativa europeana Biomonitorizarea umana.

Astfel, informatiile privind expunerea umana la substante chimice in 26 de tari din Europa pot fi sistematizate si legate de datele privind sursele de poluare si anchetele epidemiologice, cu scopul de a permite cercetatorilor sa ia masuri de raspuns.

Aceasta masura a fost inclusa in Strategia Europeana de Sanatate si Securitate in munca pentru perioada 2014-2020, fiind considerata un punct-cheie in imbunatatirea sanatatii la locul de munca .

Dat fiind faptul ca un alt factor major generator al imbolnavirilor profesionale la nivelul Uniunii Europene este stresul, o alta componenta, mult mai recenta, a conceptului de e-sanatate in munca este dreptul salariatului de a se deconecta.

Desi dreptul salariatului la un timp de repaus nu este un concept nou, acesta a redevenit o problema de discutie odata cu trecerea unei treimi dintre salariatii din Uniunea Europeana la regimul de telemunca, ce poate presupune un grad ridicat de flexibilitate al programului de lucru si poate genera mai multe zone ``gri`` in ceea ce priveste timpul in care salariatul se afla la dispozitia angajatorului.

Astfel, la nivelul Parlamentului European s-a aratat faptul ca odata cu digitalizarea muncii s-a constatat o tendinta a salariatilor de a ramane permanent conectati. Parlamentarii europeni considera dreptul la deconectare un drept fundamental al salariatului care ii permite acestuia sa refuze orice sarcini in legatura cu munca, inclusiv telefoane, e-mail-uri si alte mijloace digitale de comunicare in afara orelor de program .

Pentru a solutiona aceasta problema la nivelul intregii piete unice digitale a muncii din Uniunea Europeana, Parlamentul European a solicitat spre redactare Comisiei Europene un proiect de directiva care sa reglementeze expres dreptul salariatilor de a se deconecta de la aceste mijloace de comunicare .

Sub aspectul e-securitatii in munca, la nivelul Uniunii Europene s-a trecut la dezvoltarea unor mecanisme digitale cu scopul de a facilita aplicarea unor masuri eficace de securitate in munca la nivelul intreprinderilor mici si mijlocii.

Un astfel de mecanism este OiRA (Online interactive Risk Assessment) - Instrumentul interactiv online de evaluare a riscurilor. Aceasta este o platforma online gratuita care ofera posibilitatea angajatorilor sa realizeze o evaluare a riscurilor la locul de munca si sa identifice actiunile preventive necesare. Totodata, platforma ofera instrumente pentru punerea in aplicare a acestor masuri, monitorizarea aplicarii si raportare.

OiRA pune la dispozitia angajatorilor un document pentru inregistrarea rezultatelor evaluarii riscurilor, un plan de actiune cu masurile preventive ce urmeaza a fi puse in aplicare (atribuirea sarcinilor de lucru si a termenelor pentru reducerea sau eliminarea riscurilor), precum si sabloane de prezentare catre salariati a riscurilor si masurilor de preventie si protectie .

Pe aceasta cale se urmareste incurajarea angajatorilor la evaluarea efectiva a riscurilor la locul de munca existente la nivelul societatii, in detrimentul realizarii unei evaluari ``formale`` de risc, punand la dispozitia acestora toate informatiile si instrumentele necesare gratuit si structurat.

Prin ``Comunicarea privind Conditii de munca mai sigure si mai sanatoase pentru toti`` Comisia Europeana a facut apel la statele membre sa integreze complet utilizarea sistemelor digitale/bazate pe internet de evaluare a riscurilor in sistemele juridice nationale, constatand ca aceste instrumente ``sunt utile mai ales pentru ca furnizeaza gratuit informatii de specialitate si ghideaza angajatorii prin toate etapele procesului de evaluare a riscurilor``.

Desi aflate in prezent in stadii incipiente, apreciem ca aceste instrumente ce tind fie la transpunerea in mediul digital a unor proceduri, date si activitati vor deveni, in viitorul apropiat, esentiale in desfasurarea raporturilor de munca, avand in vedere evolutia rapida a procesului de digitalizare a pietei muncii.

Cu toate acestea, apreciem ca nu instrumentele digitale de gestionare a raporturilor de munca vor reprezenta cea mai mare provocare a pietei digitale unice a muncii, insa crearea unui cadru legislativ comun care sa raspunda concret, ci nu doar la nivel ideal, teoretic, nevoilor angajatorilor, salariatilor dar si nevoilor statelor membre, mai ales in contextul in care nu se poate discuta despre o evolutie uniforma a gradului de digitalizare pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Conceptele de e-sanatate si e-securitate in munca reprezinta, asadar, o simpla adaptare a notiunilor clasice la modul in care evolueaza raporturile de munca . Apreciem ca masurile luate in acest sens vor trebui sa ramana permanent un raspuns la evolutia raporturilor de munca, un instrument de identificare a unor solutii, fara sa tinda la crearea unui cadru legislativ si/sau instrumental general si abstract.

^[1] Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, art. 26.