Autorizatia eliberata pentru o instalatie industriala trebuie evaluata pe baza unei aprecieri globale, tinand cont de pachetul de politici si de masuri adoptate pe teritoriul national

Pentru a se atinge un nivel inalt de protectie a mediului, aceasta directiva prevede ca orice autorizatie trebuie sa cuprinda valorile-limita de emisie pentru substante poluante care este probabil sa fie emise de instalatiile respective. Directiva ``NEC``² a introdus un sistem de plafoane nationale pentru emisiile anumitor poluanti³. In acest context, statele membre trebuie sa garanteze ca aceste plafoane nu sunt depasite dupa 2010 prin intermediul unor programe de reducere progresiva a emisiilor de poluanti vizati.

In speta, Raad van State (Consiliul de Stat, Tarile de Jos) a fost sesizat cu litigii privind eliberarea de autorizatii in vederea construirii si exploatarii a trei centrale electrice pe baza de carbune pulverizat si de biomasa. Era vorba in special de autorizatia eliberata societatii RWE Power AG pentru o centrala la Eemsmond in provincia Groningen si de doua autorizatii eliberate societatii Electrabel Nederland N. V. si, respectiv, societatii E.On Benelux N. V. pentru centrale la Rotterdam in provincia Zuid-Holland.

In cadrul acestor actiuni, unele organizatii de mediu⁴, precum si mai multi cetateni⁵ au invocat, in esenta, ca, tinand cont de faptul ca plafoanele de emisie stabilite pentru Tarile de Jos prin Directiva NEC nu pot fi respectate la sfarsitul anului 2010, autoritatile competente nu ar fi trebuit sa acorde autorizatiile prevazute de Directiva IPPC sau, cel putin, ar fi trebuit sa le elibereze insotite de conditii mai stricte.

In aceste conditii, Raad van State a hotarat sa se adreseze Curtii in legatura cu interpretarea acestor doua directive. Referitor la problema daca la eliberarea unei autorizatii de mediu pentru construirea si exploatarea unei instalatii industriale, autoritatile nationale competente sunt obligate sa includa, printre conditiile de acordare a acestei autorizatii, plafoanele nationale de emisie a poluantilor stabilite de Directiva NEC, Curtea raspunde in sens negativ. Totusi, aceasta precizeaza ca statele membre trebuie sa respecte obligatia care decurge din Directiva NEC de a adopta sau de a concepe, in cadrul programelor nationale, politici si masuri adecvate si coerente care sa reduca, in ansamblul lor, in special emisiile de acesti poluanti.

In plus, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca ce obligatii revin statelor membre in temeiul Directivei NEC in perioada tranzitorie (cuprinsa intre 27 noiembrie 2002, data expirarii termenului de transpunere, si 31 decembrie 2010, termenul la expirarea caruia statele trebuie sa respecte plafoanele de emisie) si daca aceste autoritati ar putea fi obligate sa refuze sau sa limiteze eliberarea unei autorizatii de mediu ori chiar sa adopte masuri de compensare specifice in cazul depasirii sau al riscului de depasire a plafoanelor nationale de emisie.

In aceasta privinta, Curtea statueaza ca, in perioada tranzitorie prevazuta de Directiva NEC, statele membre trebuie sa se abtina de la adoptarea unor dispozitii de natura sa compromita grav realizarea rezultatului impus prin aceasta directiva. Instanta nationala are obligatia sa verifice respectarea acestei obligatii . Totusi, Curtea mentioneaza ca, avand in vedere sistemul instituit prin Directiva NEC, o astfel de verificare trebuie in mod obligatoriu efectuata pe baza unei aprecieri globale, tinand cont de pachetul de politici si de masuri adoptate pe teritoriul national in cauza.

Rezulta ca o simpla masura specifica referitoare la o singura sursa de poluanti, care ar consta in decizia de a acorda o autorizatie de mediu pentru construirea si exploatarea unei instalatii industriale, nu este, in sine, susceptibila sa compromita grav rezultatul impus prin Directiva NEC, si anume sa nu se depaseasca, cel tarziu in 2010, plafoanele nationale de emisie prevazute de aceasta. Aceasta concluzie se aplica cu atat mai mult atunci cand, in imprejurari precum cele in speta, instalatia in cauza urmeaza sa fie pusa in functiune cel mai devreme in cursul anului 2012.

In ceea ce priveste obligatiile pozitive impuse statelor membre in perioada tranzitorie cuprinsa intre 27 noiembrie 2002 si 31 decembrie 2010, Curtea subliniaza ca, potrivit dispozitiilor Directivei NEC, statele membre trebuie sa elaboreze programe pentru reducerea progresiva a emisiilor, ca sunt obligate sa le puna la dispozitia publicului si a organizatiilor corespunzatoare prin informatii clare, inteligibile si usor accesibile, precum si sa le inainteze Comisiei in termenele prevazute. Referitor la continutul concret al acestor programe nationale, Curtea constata ca ampla marja de manevra conferita statelor membre de Directiva NEC nu permite ca acestea sa fie limitate in dezvoltarea acestor programe si sa fie astfel obligate sa adopte sau sa se abtina sa adopte masuri sau initiative specifice din motive care nu au legatura cu evaluarile strategice care tin cont, in ansamblu, de imprejurarile de fapt si de diferitele interese publice si private existente. Impunerea unor eventuale prevederi in acest sens, in special cele care urmaresc sa permita statelor membre sa asigure un anumit echilibru intre diferitele interese implicate, ar contraveni vointei legiuitorului Uniunii. In plus, aceasta ar conduce la crearea unor constrangeri excesive pentru state, ceea ce ar fi, din acest motiv, contrar principiului proportionalitatii.

Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca, in perioada tranzitorie cuprinsa intre 27 noiembrie 2002 si 31 decembrie 2010, statele membre nu sunt obligate sa refuze sau sa limiteze acordarea unei autorizatii de mediu, precum cea in discutie, si nici sa adopte masuri de compensare specifice pentru fiecare autorizatie de acest gen eliberata, nici macar in cazul depasirii sau al riscului de depasire a plafoanelor nationale de emisie a poluantilor vizati.

In sfarsit, Curtea apreciaza ca particularii nu se pot prevala in mod direct in fata unei instante nationale de Directiva NEC pentru a pretinde, inainte de 31 decembrie 2010, ca autoritatile competente sa refuze sau sa limiteze adoptarea unei decizii de acordare a unei autorizatii de mediu sau chiar sa adopte masuri de compensare specifice ca urmare a eliberarii unei astfel de autorizatii.

In schimb, particularii direct interesati pot invoca in fata instantelor nationale Directiva NEC pentru a putea pretinde ca, in perioada tranzitorie cuprinsa intre 27 noiembrie 2002 si 31 decembrie 2010, statele membre sa adopte sau sa conceapa, in cadrul programelor nationale, politici si masuri adecvate si coerente care sa reduca, in ansamblul lor, emisiile de acesti poluanti astfel incat sa se conformeze plafoanelor nationale prevazute de directiva mentionata cel tarziu pana la sfarsitul anului 2010 si sa puna programele elaborate in acest scop la dispozitia publicului si a organizatiilor corespunzatoare prin informatii clare, inteligibile si usor accesibile.

1 Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii (JO L 24, p. 8).

2 Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind plafoanele nationale de emisie pentru anumiti poluanti atmosferici (JO L 309, p. 22, Editie speciala, 15/vol. 7, p. 231).

3 Este vorba in special de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac.

4 Stichting Natuur en Milieu, Stichting Greenpeace Nederland, Stichting Zuid-Hollandse Milieufederatie.

5 Vereniging van verontruste burgers van Voorne (asociatie a cetatenilor din Voorne preocupati de nivelul factorilor daunatori pentru mediu), sotii B. Meijer, E. Zwaag si F. Pals.