Actiune in raspundere civila contractuala versus actiune in raspundere civila delictuala. Garantie de buna executie

Din perspectiva mecanismului juridic care o genereaza, garantia bancara are un caracter autonom si reprezinta angajamentul irevocabil si, in principiu, neconditionat al emitentului (banca) prin care aceasta se obliga fata de un ordonator (titularul contului), ca in baza unui raport juridic preexistent al acestuia cu un tert, sa plateasca tertului (beneficiarul garantiei) suma de bani afectata cu acest titlu .

Prin urmare, banca isi asuma contractual un set bivalent de obligatii prin deschiderea contului de garantie, atat fata de ordonatorul garantiei, cat si fata de beneficiar .

Acest raport juridic se transpune intr-o stipulatie pentru altul, in care beneficiarul are dreptul de a cere promitentului executarea obligatiei, dar se emancipeaza de o simpla stipulatie prin caracterul sau autonom, in masura in care emitentul nu poate opune beneficiarului exceptii ale raportului juridic fundamental.

Din aceasta perspectiva, refuzul bancii de a efectua plata la cererea beneficiarului, intemeiata pe neexecutarea contractului de executie, dar si modalitatea defectuoasa imputata bancii de a gestiona si efectua transferuri bancare fara acordul sau acceptul beneficiarului garantiei nu pot fi sanctionate in justitie decat printr-o actiune in raspundere contractuala, iar nu pe un fundament delictual.

1.Prin cererea inregistrata la data de 11 mai 2012 pe rolul Tribunalului Botosani, trimisa spre solutionare Tribunalului Iasi prin declinarea competentei, reclamantii Municipiul Botosani si Primaria Municipiului Botosani, prin reprezentanti legali au solicitat obligarea paratei Banca A. - Sucursala Iasi la plata sumei de 581.957,79 lei, actualizata cu indicii de inflatie.

Aceasta suma a fost solicitata ca urmare a faptului ca parata, prin prepusii sai, a eliberat societatii comerciale B. SA Iasi, cu care a avut incheiat contract de prestari servicii in perioada 2006-2008, suma constituita cu titlu de garantie de buna executie fara acordul sau si incalcarea conditiilor privind modul de gestionare al contului.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 1313, art. 1375 alin. (3), art. 1375 C. civ. - Legea nr. 287/2009.

Cauza a parcurs un prim ciclu procesual in prima instanta si cai de atac, fiind pronuntate urmatoarele solutii:

2.Prin sentinta civila nr. 516 din 13 februarie 2013 pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia I civila a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale a paratei si a fost respinsa actiunea .

3.Impotriva acestei sentinte, reclamantii au formulat apel care a fost admis prin decizia civila nr. 173/2013 din 16 decembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, in sensul anularii sentintei atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare tribunalului.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de control judiciar a retinut ca temeiul de drept al actiunii este raspunderea civila delictuala a comitentului pentru prepus, precum si faptul ca prima instanta in mod gresit a solutiont cauza pe exceptie . S-a mai apreciat ca intr-o actiune in raspundere delictuala precum aceea cu care a fost investit tribunalul, calitatea procesuala pasiva apartine celui despre care se pretinde a fi comitent, respectiv parata.

S-a mai indicat de catre instanta de control judiciar ca, in rejudecare, tribunalul sa puna in discutie problema lipsei personalitatii juridice a paratei, cu consecintele procesuale ce pot decurge din aceasta.

4.In rejudecare, Tribunalul Iasi, Sectia I civila, prin sentinta civila nr. 647 din 12 martie 2015, a respins exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta si a lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Banca A. - Sucursala Iasi si a inadmisibilitatii actiunii invocate de parata. Totodata, a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu parata.

In motivarea hotararii, tribunalul a retinut, cu privire la exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive si a lipsei capacitatii de folosinta, ca interpretarea art. 41 alin. (2) C. civ. este in sensul ca legea acorda, in anumite limite, calitate procesuala pasiva unor asociatii sau societati - sucursala fiind, in sens larg si in conditiile specifice mentionate, ca o societate .

In plus, s-a retinut ca Banca A. - Sucursala Iasi este o unitate componenta a Bancii A. SA, dar care are prin organele sale de conducere, un complex de atributii care ii creeaza o individualitate proprie incontestabila in cadrul societatii.

De asemenea, si exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de parata, a fost constatata neintemeiata, raportat la principiul liberului acces la justitie consacrat de Constitutia Romaniei si normele europene in vigoare.

In ceea ce priveste fondul cauzei, s-a retinut ca intre parata si SC B. SRL nu au existat nici un fel de raporturi directe sau indirecte in baza carora parata sa se fi obligat a gestiona in vreun mod sumele achitate de reclamanta catre SC C. SRL cu titlu de garantie de buna executie.

Mai mult, s-a retinut ca din actele aflate la dosar, rezulta ca SC B. SRL a avut deschis un cont de garantii, dar in lipsa unui contract intre parata si reclamante si SC C. SRL prin care sa se fi convenit asupra modului de gestiune a contului, parata nu a avut si nu are dreptul sa verifice ridicarile de sume din cont si platile din acest cont .

In consecinta, s-a apreciat ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, intrucat nu exista nicio fapta ilicita savarsita de parata sau de un prepus al acestuia, nu exista un raport de cauzalitate intre activitatea prepusilor Bancii A. - Sucursala Iasi si prejudiciul reclamantelor si nu exista vinovatia paratei sau a vreunui angajat al acesteia care ar fi creat un prejudiciu reclamantilor.

La pronuntarea acestei solutii, tribunalul a avut in vedere Ordonanta de clasare din 10 februarie 2014 a Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, potrivit careia prepusul - parata D. nu a savarsit nicio fapta de nicio natura in legatura cu serviciul care sa fi condus la prejudicierea reclamantilor.

5.Impotriva acestei decizii, reclamantii au formulat apel care a fost solutionat prin decizia nr. 509/2015 din 20 noiembrie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, in sensul respingerii si mentinerii sentintei tribunalului ca fiind legala si temeinica.

In motivarea deciziei, instanta de apel a prezentat situatia de fapt a dosarului, textele de lege aplicabile litigiului, retinand ca prin clauza inserata la pct. 11.1 - 11.4 din contractul de executie lucrari nr. 119114 din 27 iulie 2006 incheiat intre autoritatea contractanta - Primaria Municipiului Botosani si executantul SC B. SA, s-a constituit garantia de buna executie ca obligatie pentru executant, prin scrisoare de garantie bancara de buna executie, pana la 10 ianuarie 2008, ulterior fiind deschis contul de garantie de buna executie la cererea executantului, care l-a instiintat pe achizitor.

Totodata, s-a mai retinut ca reclamantii nu au formulat pretentii asupra acestui cont, precum si faptul ca, in speta, corespondenta cu parata prin care s-a solicitat punerea la dispozitie a garantiei de buna executie s-a localizat la data de 4 noiembrie 2009, la un moment ulterior transferarii sumelor in contul curent al executantului.

S-a apreciat ca tribunalul nu a incalcat dispozitiile legale invocate in motivele de apel ca act normativ ce reglementeaza garantia de buna-executie, respectiv H.G. nr. 925/2006 (art. 91, art. 92), in speta, aceasta garantie s-a constituit initial prin scrisoare de garantie bancara si ulterior s-a deschis contul cu aceeasi destinatie. S-a retinut ca acest cont deschis la banca comerciala se utilizeaza conform prevederilor legale la data constituirii sale.

Mai mult decat atat, s-a apreciat ca pentru luna aprilie 2008, operatiunile de transfer efectuate nu impuneau ``avizul scris al autoritatii`` contractante/reclamante, ci doar ``emiterea de pretentii`` cu notificarea contractantului, conditie care, insa, nu a fost indeplinita in cauza.

In consecinta, instanta de apel a constatat ca, in speta, nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1000 alin. (3) C. civ. pentru parata, intrucat prepusul paratei, D., in functia incredintata, nu a savarsit nicio fapta care sa cauzeze reclamantilor un prejudiciu, in modalitatea pretinsa in actiune . Operarea transferului sumelor dintr-un cont in altul nu era conditionata de nicio formalitate, sistemul informatic nu a evidentiat nicio interdictie .

In plus, s-a retinut ca nu au fost administrate alte probe decat cele din cauza penala privind inscrisurile aparent emise de Primaria Botosani si corespondenta dintre executant si autoritatea contractanta privind deschiderea contului pentru garantie de buna executie, care sa impuna o alta concluzie.

Totodata, s-a retinut ca dispozitiile art. 90 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 au fost modificate prin H.G. nr. 1045/19.10.2011 prin care s-a introdus avizul scris al ``autoritatii contractante``, act normativ adoptat ulterior executarii contractului nr. 19114/2006, care insa s-a apreciat ca nu este incident in speta.

In concluzie, Curtea de Apel Iasi a apreciat ca reclamantii isi pot recupera dauna, constand in contravaloarea lucrarilor de remediere efectuate de o alta societate comerciala, ca urmare a indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor asumate prin contract, prin alte mijloace procedurale.

6.Impotriva deciziei nr. 509/2015 din 20 noiembrie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, recurentii-reclamanti au formulat recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitand admiterea caii extraordinare de atac, modificarea in totalitate a deciziei recurate, in sensul admiterii apelului, cu consecinta admiterii in totalitate a actiunii formulate.

In motivarea recursului, recurentii-reclamanti au sustinut ca in mod gresit le-a fost respinsa cererea de apel, fiind gresit aplicate dispozitiile legale referitoare la raspunderea civila delictuala, reglementate in art. 1000 alin. (3) C. civ., referitoare la raspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

In conditiile legilor evocate, recurentii au sustinut ca instanta de apel era datoare sa analizeze atat conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, existenta faptei, a autoratului, legaturii de cauzalitate si determinarea prejudiciului, dar si conditiile speciale, raportul de prepusenie dintre Banca A. si angajata sa care, din neglijenta, a aprobat efectuarea tranzactiei bancare pagubitoare.

Recurentii au aratat ca aceste analize au fost omise de instanta de apel care a rejudecat in fond litigiul.

Decizia din apel a fost criticata si din perspectiva gresitei aplicari a dispozitiilor art. 3 si 32 din H.G. nr. 273/1994 privind receptia lucrarilor de constructii, precum si a dispozitiilor art. 91 si art. 92 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la achizitiile publice.

S-a invocat mecanismul scrisorii de garantie, evocandu-se ca Banca A. avea obligatia de a obtine acordul beneficiarului garantiei inainte de a dispune disponibilizarea sumei constituite ca garantie in favoarea SC B. SA.

Analizand actele dosarului, precum si decizia atacata, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentii-reclamanti, Inalta Curte a retinut urmatoarele:

Situatia de fapt lamurita a cauzei deduce analizei, ca premisa, incheierea intre autoritatea contractanta, Municipiul Botosani, si SC B. SA a unui contract de achizitie publica nr. 19114/28.07.2006, aflat sub incidenta dispozitiilor O.U.G. nr. 34/2006, pentru reabilitatea si modernizarea de strazi si parcari in municipiul Botosani.

In conditiile art. 11 din acest contract, executantul SC B. SA avea obligatia de a constitui o garantie de buna executie a contractului, asupra careia achizitorul avea un drept de a emite pretentii in limita prejudiciului creat in cazul neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a contractului.

Asadar, dreptul achizitorului de a pretinde incasarea garantiei de buna executie este un drept contractual, continutul si limitele sale de exercitare fiind reglementate, totodata, si de dispozitiile art. 91 din H.G. nr. 925/2007, aplicabil contractului, deoarece efectele sale vizeaza situatii juridice care se constituie in perioada sa de activitate .

Rezulta, asadar, ca dreptul achizitorului, autoritatea contractanta, de a emite pretentii in legatura cu executarea, in favoarea sa, a garantiei de buna executie este un drept ex contractu, insotit de o actiune cu caracter contractual.

In acest sens, in executarea obligatiei sale de garantie, SC B. SA a constituit garantia de buna executie corespunzatoare contractului nr. 19114/28.07.2006 la Banca A. - Sucursala Iasi, comunicand primariei deschiderea contului prin adresa nr. 3144/07.10.2007. Confirmarea deschiderii contului si emiterii acestei garantii a fost transmisa autoritatii contractante chiar de catre Banca A. Primariei Municipiului Botosani, cu mentiunea expresa in cuprinsul acesteia prin care banca se angaja ca restituirile din acest cont sa fie efectuate in favoarea constituitorului numai cu acceptul beneficiarului lucrarilor, autoritatea contractanta.

Din perspectiva mecanismului juridic care o genereaza, aceasta modalitate de garantie are un caracter autonom si reprezinta angajamentul irevocabil si, in principiu, neconditionat al emitentului (banca) prin care aceasta se obliga fata de un ordonator (titularul contului), ca in baza unui raport juridic preexistent al acestuia cu un tert, plateasca tertului (beneficiarul garantiei) suma de bani afectata cu acest titlu . Prin urmare, banca isi asuma contractual un set bivalent de obligatii prin deschiderea contului de garantie, atat fata de ordonatorul garantiei, cat si fata de beneficiar .

Asadar, raportul de garantie bancara este eminamente contractual si presupune doua relatii juridice autonome: prima, intre emitent - banca - si ordonatorul garantiei, a doua, intre ordonator si tert, relatii juridice autonome. Specificitatea garantiei bancare este aceea ca ea se emite pentru executarea contractului in care banca nu este parte, banca executand plata garantiei in favoarea tertului la cererea acestuia invocand neexecutarea contractului sau cu ordonatorul.

Traditional, acest raport juridic se transpune intr-o stipulatie pentru altul, in care beneficiarul are dreptul de a cere promitentului executarea obligatiei, dar se emancipeaza de o simpla stipulatie prin caracterul sau autonom, in masura in care emitentul nu poate opune beneficiarului exceptii ale raportului juridic fundamental.

Ca si in cazul stipulatiei pentru altul, prin mecanismul garantiei bancare, cererea de plata a garantiei imbraca, pentru beneficiar, o componenta exclusiv contractuala, fara a fi necesar ca emitentul sa se afle intr-un raport contractual direct cu beneficiarul.

Transpunand acest mecanism de executare a garantiei bancare la cauza dedusa judecatii, beneficiarul garantiei, autoritatea contractanta, avea un drept ex contractu de a cere si pretinde plata garantiei de catre emitenta Banca A., in conditiile art. 11 din contractul de executie si art. 91 din H.G. nr. 925/2006.

Din aceasta perspectiva, refuzul bancii de a efectua plata la cererea beneficiarului, intemeiata pe neexecutarea contractului de executie, dar si modalitatea defectuoasa imputata bancii de a gestiona si efectua transferuri bancare fara acordul sau acceptul beneficiarului garantiei nu pot fi sanctionate in justitie decat printr-o actiune in raspundere contractuala, iar nu pe un fundament delictual.

Astfel, este corecta dezlegarea data de instanta de apel in considerentele prezentate, prin care arata ca reclamantii au alte mijloace procedurale de recuperare, Inalta Curte subliniind ca, in cauza, nu poate fi generata o raspundere civila cu caracter delictual, determinata de lipsa unui raport juridic direct dintre partile litigiului. De vreme ce situatia de fapt care reprezinta temeiul actiunii in pretentii o reprezinta autorizarea defectuoasa a transferului sumelor aflate in contul de garantie, fara acceptul beneficiarului acestuia, acest fapt nu poate reprezenta, deopotriva, la alegerea reclamantilor, atat fundamentul raspunderii contractuale, cat si cel al unei raspunderi delictuale. Mai mult, in prezenta unei raspunderi contractuale, niciuna dintre parti nu poate inlatura incidenta acestei raspunderi pentru a opta in favoarea altor reguli .

Pe cale de consecinta, in temeiul acestor considerente, analiza elementelor raspunderii civile delictuale nu se impune, iar respingerea actiunii, in apel, deopotriva fundamentata pe neindeplinirea conditiilor art. 998-1000 alin. (3) C. civ., este redundanta.

In acest context, Inalta Curte arata ca nu se impune analiza acelor critici din recurs care se refera la gresita aplicare a legii din perspectiva incalcarii art. 1000 alin. (3), la lipsa analizei conditiilor generale si speciale ale acestei raspunderi, deoarece insasi aprecierea incidentei acestor dispozitii presupun gresita aplicare a legii.

Pe cale de consecinta, Inalta Curte a respins ca nefondat recursul promovat, atat cu privire la obiectul sau principal, cat si cu privire la cheltuielile de judecata solicitate ca accesoriu al acestuia.