Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis, la data de 28.12.2011, reclamanta SC X. SRL a chemat in judecata pe paratii Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. - Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara si Statul Roman prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si a solicitat, in temeiul Legii nr.198/2004 si al Legii nr. 33/1994, anularea hotararii de stabilire a despagubirilor din 22.09.2011 si obligarea expropriatorului la emiterea unei noi hotarari prin care sa stabileasca cuantumul despagubirilor asupra suprafetei expropriate la valoarea de 4,80 euro/mp. A solicitat, totodata, si exproprierea totala a suprafetei de teren din care s-a dispus exproprierea in cauza si obligarea paratului Statul Roman la plata sumei ce va fi stabilita cu titlu de despagubire pentru suprafata expropriata, cu cheltuieli de judecata .
La data de 25.10.2012, reclamanta si-a precizat cererea de chemare in judecata si a aratat ca intelege sa conteste hotararea de stabilire a despagubirilor din dosarul cauzei, solicitand in temeiul Legii nr. 255/2010 si al Legii nr. 33/1994, admiterea contestatiei, anularea hotararii si obligarea expropriatorului la emiterea unei noi hotarari cu stabilirea cuantumului despagubirilor asupra suprafetei expropriate la valoarea de 4,80 euro/mp.
A aratat ca solicita, in principal, obligarea paratului-expropriator la plata despagubirilor aferente terenului arabil evidentiat in hotararea din 22.09.2011, avand nr. cadastral x01 si suprafata de 2.958 mp., la nivelul sumei de 4,80 euro/mp. A solicitat, totodata, constatarea acordului partilor asupra cuantumului despagubirii, intervenit in conditiile art. 5 si art. 6 din Legea nr. 198/2004, anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despagubirii, in conditiile art. 15 alin. (15) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 si exproprierea totala a suprafetelor de teren din care au fost efectuate exproprierile, cu obligarea Statului Roman la plata sumei ce va fi stabilita cu titlu de despagubire conform expertizei ce va fi administrata in cursul judecarii cauzei, pentru suprafetele expropriate cat si pentru suprafetele ce se impune a mai fi expropriate la pretul de 4,8 euro/mp, cu cheltuieli de judecata .
Prin sentinta civila nr. 3076 din 30.12.2014, Tribunalul Timis a admis in parte actiunea si obligat paratul Statul Roman sa procedeze si la exproprierea lotului nr. 3 cu nr. cad. nou x2, in suprafata de 2.423 mp si sa plateasca reclamantei despagubiri pentru acest lot, la o valoare corespunzatoare celei acordate pentru lotul nr. 2.
A respins cererea reclamantei de expropriere a lotului nr. 1 cu nr. cad. nou x0, in suprafata de 10.451 mp, si cererile reclamantei de anulare a hotararii de stabilire a despagubirilor din 21.09.2011 si de acordare a unei despagubiri la nivelul a 4,8 euro/mp.
A obligat paratul Statul Roman sa plateasca reclamantei suma 1.500 lei, achitata de aceasta cu titlu de onorariu provizoriu de expert si sa plateasca fiecarui expert cate 700 lei, reprezentand diferenta de onorariu de expert .
Tribunalul a avut in vedere urmatoarele considerente:
Reclamanta este proprietara terenului extravilan cu nr. cad. x7/1/3/12, in suprafata de 15.832 mp., inscris in CF x9.
In vederea realizarii lucrarii ``Autostrada Lugoj - Deva``, parata CNADNR SA a emis decizia de expropriere din 16.08.2011. Prin documentatia cadastrala intocmita, terenul reclamantei a fost impartit in trei loturi, primind numere cadastrale noi, astfel: lotul nr. 1 - nr. cad. x0, lotul nr. 2 - nr. cad. x1 si lotul nr. 3 - nr. cad. x2.
A facut obiectul exproprierii doar lotul nr. 2 cu nr. cad. x1, in suprafata de 2.958 mp. Pentru acest teren, parata CNADNR SA - Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 a emis hotararea din 22.09.2011, prin care a stabilit ca despagubirea cuvenita reclamantei este de 3.159 lei.
Reclamanta a contestat aceasta suma, sustinand ca prin H.G. nr. 521/2011, care a modificat H.G. nr. 1230/2010, valoarea de 4,8 euro/mp stabilita initial a fost diminuata in mod nelegal.
Tribunalul a retinut ca cele doua acte normative privesc lucrarea ``Autostrada Timisoara Lugoj``, in vreme ce terenul reclamantei este afectat lucrarii ``Autostrada Lugoj - Deva``.
Pentru aceasta din urma lucrare, a fost emisa H.G. nr. 1232/2010.
Nicaieri in cuprinsul acestui act normativ nu se prevede ca celor expropriati, in general, sau reclamantei, in special, li s-ar cuveni 4,8 euro/mp. Dimpotriva, art. 3 din H.G. nr. 1232/2010 mentioneaza ca ``justa despagubire`` suma de 156.000 lei, insa aceasta suma a fost stabilita in mod ``global`` si ``estimativ``.
Abia prin H.G. nr. 492/2011, suma de 156.000 lei a fost defalcata pe fiecare expropriat in parte, reclamantei revenindu-i suma de 10.470 lei.
De remarcat este faptul ca suma initiala de 156.000 lei - ``global estimata`` - nu a fost redusa prin modificarile suferite de H.G. nr. 1232/2010.
Prin urmare, a concluzionat tribunalul, este neintemeiata sustinerea reclamantei in sensul ca, initial, s-a stabilit in favoarea ei valoarea de 4,8 euro/mp., iar ulterior, aceasta valoare a fost diminuata.
Cu privire la cuantumul despagubirilor cuvenite reclamantei, tribunalul a retinut incidenta in cauza a prevederilor art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994 si a avut in vedere doar concluziile suplimentului de expertiza efectuat, apreciind ca doar acesta respecta dispozitiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Intrucat valorile stabilite de experti sunt mai mici decat suma oferita de expropriator, tribunalul a constatat ca este neintemeiata cererea reclamantei de anulare a hotararii de stabilire a despagubirilor si de acordare a unei sume mai mari.
Tribunalul a mai aratat ca, la calculul despagubirii, nu va lua in considerare sumele stabilite de experti ca fiind necesare pentru achizitionarea de catre reclamanta a unui teren similar cu cel expropriat, intrucat din dosarul cauzei nu rezulta ca, din cauza exproprierii, aceasta a fost nevoita sau intentioneaza sa achizitioneze alt teren, ca nu va avea in vedere ``dauna pentru vanzare fortata``, cata vreme prin expertiza efectuata in cauza a fost stabilita valoarea de piata a terenului expropriat, si ca nu va lua in calcul nici celelalte prejudicii identificate de catre experti, apreciind ca problema acordarii acestora s-ar pune doar in cazul in care nu ar avea loc exproprierea totala.
Cu privire la cererea reclamante de expropriere totala a imobilului, respectiv si a loturilor nr. 1 si nr. 3, tribunalul a retinut ca, potrivit expertizei efectuate, lotul nr. 3, cu nr. cad. nou x2, ramas in proprietatea reclamantei dupa expropriere, este impropriu folosirii potrivit destinatiei sale agricole. In schimb, lotul nr. 1, cu nr. cad. nou x0, poate fi folosit in continuare potrivit destinatiei sale, existand si o cale de acces la acesta.
Tribunalul a apreciat ca, in aceste conditii, se impune exproprierea si a parcelei cu nr. cad. nou x2.
Prima instanta a retinut ca paratul Statul Roman a invocat inadmisibilitatea acestui capat de cerere, cu motivarea ca art. 22 din Legea nr. 255/2010 face trimitere la dispozitiile procedurale reglementate de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 doar in ceea ce priveste actiunea de stabilire a despagubirilor, nu si pentru contestarea suprafetei expropriate.
Tribunalul a considerat insa ca Legea nr. 33/1994 prevede ca exproprierea se dispune de catre instanta de judecata, iar Legea nr. 255/2010 stabileste ca transferul dreptului de proprietate are loc de drept, la data emiterii actului administrativ de expropriere, deci fara interventia instantei de judecata . Prin urmare, a aratat prima instanta, actiunea intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 255/2010 poate avea ca obiect doar contestarea cuantumului despagubirilor nu si a transferului dreptului de proprietate . Insa, cererea de expropriere totala nu reprezinta o contestare a transferului dreptului de proprietate, avand finalitate diferita si nu contravine niciunei dispozitii din Legea nr. 255/2010. Totodata, art. 44 al. (3) din Constitutia Romaniei nu prevede nicio limitare, despagubirea fiind ``dreapta`` atunci cand acopera in totalitate prejudiciul suferit de cel expropriat. Or, daca in urma unei exproprieri partiale, portiunea de teren ramasa nu mai poate fi utilizata potrivit destinatiei, dreapta despagubire, in sensul art. 44 al. (3) din Constitutia Romaniei, impune exproprierea totala a celui pagubit.
In consecinta, tribunalul a admis in parte actiunea, in sensul ca a obligat paratul Statul Roman sa procedeze si la exproprierea lotului nr. 3 cu nr. cad. nou x2, in suprafata de 2.423 mp., sa plateasca despagubiri si pentru acest lot, la o valoare corespunzatoare celei acordate pentru lotul nr. 2 si a respins cererea reclamantei de expropriere a lotului nr. 1 cu nr. cad. nou x0, in suprafata de 10.451 mp., precum si cererile reclamantei de anulare a hotararii de stabilire a despagubirilor si de acordare a unei despagubiri la nivelul a 4,8 euro/mp.
Cu privire la cheltuielile de judecata, tribunalul a retinut ca, din interpretarea art. 38 din Legea nr. 33/1994 rezulta ca, indiferent de culpa procesuala, cheltuielile pentru realizarea exproprierii, inclusiv cele efectuate in procedura judiciara, se suporta de catre expropriator; in consecinta, a obligat paratul Statul Roman sa plateasca reclamantei suma de 1.500 lei, achitata de aceasta cu titlu de onorariu provizoriu de expert, precum si sa plateasca fiecarui expert cate 700 lei, reprezentand diferenta de onorariu de expert .
Impotriva acestei sentinte, paratul Statul Roman, prin CNADNR SA a declarat apel, iar prin decizia civila nr. 120 din 11.06.2015, Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila a respins ca neintemeiat apelul declarat.
Curtea de apel a constatat ca singurele aspecte criticate in legatura cu solutia primei instante vizeaza exproprierea suplimentara decisa cu privire la lotul nr. 3 cu o suprafata de 2.423 mp. si cheltuielile de judecata acordate reclamantei.
Instanta de apel a retinut ca reclamanta, prin actiunea introductiva, a solicitat exproprierea totala, astfel ca tribunalul avea datoria sa solutioneze si acest capat de cerere .
Actiunea reclamantei are doua capete de cerere distincte, care necesita aplicarea a doua acte normative distincte: in privinta contestarii cuantumului despagubirilor sunt incidente dispozitiile Legii nr. 255/2010, care inlocuieste Legea nr. 198/2004, completata cu Legea nr. 33/1994, in timp ce pentru exproprierea altor suprafete, se aplica legea generala in materie - Legea nr.33/1994 - care permite instantelor de judecata sa dispuna exproprierea.
Curtea de apel a constatat ca cei trei experti au concluzionat in mod unanim ca lotul nr. 3 cu nr. cad. nou x2, ramas in proprietatea reclamantei dupa expropriere, este impropriu folosirii potrivit destinatiei sale agricole, din cauza suprafetei reduse (2.423 mp) si din cauza lipsei unei cai de acces, iar fragmentarea si izolarea acestei suprafete de teren se datoreaza tocmai expropriatorului.
In schimb, lotul nr. 1 cu nr. cad. nou x0, in suprafata de 10.451 mp., poate fi folosit in continuare potrivit destinatiei sale, existand si o cale de acces la acesta.
Instanta de apel a inlaturat apararea apelantului Statul Roman privind inadmisibilitatea acestui capat de cerere, (aparare intemeiata pe argumentul ca prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozitiile procedurale reglementate de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 doar in ceea ce priveste actiunea de stabilire a despagubirilor, iar nu si pentru contestarea suprafetei expropriate), cu motivarea ca Legea nr. 33/1994 prevede ca exproprierea se dispune de catre instanta de judecata (art. 1, art. 3, art. 21), iar Legea nr. 255/2010 stabileste ca transferul dreptului de proprietate are loc de drept, la data emiterii actului administrativ de expropriere [art. 9 alin. (2) si (4)], deci fara interventia instantei de judecata .
De altfel, art. 22 al. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede explicit ca nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate, insa, cererea de expropriere totala nu reprezinta o contestare a transferului dreptului de proprietate, avand finalitate diferita. In aceste conditii, cererea expropriatului de a-i fi expropriata intreaga suprafata de teren nu contravine niciunei dispozitii din Legea nr. 255/2010.
Chiar art. 44 din Constitutia Romaniei prevede ca nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire si cum nu este prevazuta nicio limitare, despagubirea este dreapta doar atunci cand acopera in totalitate prejudiciul suferit de cel expropriat.
Cu privire la cheltuielile de judecata, instanta de apel a constatat ca, in raport cu solutia pronuntata, tribunalul a aplicat corect dispozitiile art. 38 din Legea nr. 33/1994, care prevad ca toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere si retrocedare, inclusiv inaintea instantelor judecatoresti, se suporta de expropriator. Prin urmare, indiferent de culpa procesuala, cheltuielile pentru realizarea exproprierii, inclusiv cele efectuate in procedura judiciara, se suporta de catre expropriator.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii prin CNADNR SA prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara.
Prin motivele de recurs, intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., se formuleaza urmatoarele critici de nelegalitate:
1. Instanta de apel a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 22 alin. (1) si (3) din Legea nr. 255/2010.
Cadrul legal care a stat la baza exproprierii imobilelor afectate de realizarea lucrarii de utilitate publica ``Autostrada Lugoj - Deva`` este instituit de Legea nr. 255/2010, act normativ special in materia exproprierii, ce deroga de la dreptul comun in aceasta materie, Legea nr. 33/1994, si care se aplica cu prioritate.
Singura actiune pe care Legea nr. 255/2010 o prevede in favoarea expropriatilor este actiunea in contestarea cuantumului despagubirilor [art. 22 alin. (1)]. Actiunea reglementata de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, dispozitii care prevad o procedura speciala pentru stabilirea de catre instanta a despagubirilor pentru expropriere .
Prin urmare, asa cum rezulta in mod expres din textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, se poate adresa instantei de judecata ``expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii`` si nu expropriatul nemultumit de suprafata expropriata. Pentru aceste motive, in cauza fiind aplicabil un act normativ cu caracter special, care reglementeaza in favoarea reclamantilor doar posibilitatea de a contesta cuantumul despagubirilor acordate de expropriat, nu si suprafata expropriata, petitul reclamantei prin care se solicita exproprierea totala a terenului este inadmisibil.
Pe de alta parte, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 este inaplicabil in cauza, in primul rand pentru ca in speta exista o lege speciala, Legea nr. 255/2010, care se aplica cu prioritate fata de dreptul comun in materie, Legea nr. 33/1994, iar pe de alta parte deoarece legea speciala face trimitere la dispozitiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, in mod limitativ, numai in ceea ce priveste stabilirea cuantumului despagubirilor.
2. Instanta de apel a aplicat in mod gresit dispozitiile art. 38 din Legea nr. 33/1994.
In materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 este legea speciala ce deroga de la Legea generala nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
Prin urmare, trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la Legea nr. 33/1994, este circumscrisa, in mod limitativ, numai la dispozitiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Pe de alta parte, desi este adevarat ca, potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, dispozitiile acestei legi se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Legii nr. 33/1994, acesta se poate face numai in masura in care dispozitiile legii generale nu contravin prevederilor legii speciale. Or, in privinta modului de imputare a cheltuielilor de judecata, Legea nr. 255/2010, prin art. 23 alin. (3) coroborat cu art. 23 alin. (1), spre deosebire de Legea nr. 33/1994, prevede ca cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despagubirilor in cadrul litigiilor in instanta vor fi avansate in conformitate cu procedura comuna.
Pe cale de consecinta, art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu este incident spetei dedusa judecatii si, avand in vedere ca a fost respinsa actiunea reclamantei, devin aplicabile dispozitiile art. 274 alin. (1) si ale art. 276 Cod procedura civila de la 1865.
Analizand decizia recurata in limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Inalta Curte constata ca recursul este fondat, urmand a fi admis pentru urmatoarele considerente:
In baza art. 306 alin. (3) C.proc.civ., Inalta Curte va incadra critica de nelegalitate formulata de recurent cu privire la interpretarea gresita a dispozitiilor art. 22 alin. (1) si (3) din Legea nr. 255/2010, si care, prin cererea de recurs este intemeiata pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., in motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 C.proc.civ., deoarece prin aceasta critica se sustine depasirea atributiilor puterii judecatoresti prin admiterea de catre instanta de judecata a cererii reclamantei de obligare a Statului Roman la exproprierea unei suprafete de teren suplimentare celei stabilite prin hotararea de expropriere .
Totodata, Inalta Curte va analiza cu prioritate critica intemeiata pe prevederile art. 304 pct. 4 C.proc.civ., pentru ca, in masura in care va constata ca decizia recurata a fost pronuntata cu depasirea atributiilor puterii judecatoresti, va deveni inutila analiza celorlalte motive de recurs vizand nelegalitatea hotararii atrasa de incalcarea ori aplicarea gresita a unor norme de drept material sau procesual.
1. Sustinerile sunt fondate.
Prin art. 2 alin. (1) Legea nr. 255/2010, aplicabila prezentului litigiu, stabileste care sunt lucrarile de utilitate publica, iar prin alin. (2) al aceluiasi articol prevede ca: ``Expropriator este statul roman pentru obiectivele de interes national, judetele pentru obiectivele de interes judetean, iar municipiile, orasele si comunele pentru obiectivele de interes local``.
In ceea ce priveste procedura de expropriere, Legea prevede ca aceasta cuprinde patru etape, pe care le enumera in cuprinsul art. 4, si anume:
aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrarilor de interes national, judetean sau local;
b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentand plata despagubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere si afisarea listei proprietarilor imobilelor;
c) transferul dreptului de proprietate;
d) finalizarea formalitatilor aferente procedurii de expropriere .
In capitolele urmatoare, actul normativ mentionat, atunci cand reglementeaza norme specifice fiecareia dintre etapele exproprierii, prevede care sunt sarcinile care revin expropriatorului pentru fiecare etapa in parte (art. 5 - obligatia expropriatorului de a aproba prin hotarare a Guvernului sau a autoritatii administratiei publice locale sau judetene indicatorii tehnico-economici ai lucrarilor de interes national, judetean si local; art. 7 - obligatia expropriatorului de a consemna sumele individuale reprezentand plata despagubirii la dispozitia proprietarilor de imobile; art. 9 alin.1 - obligatia expropriatorului de a emite decizia de expropriere; art. 9 alin. 5 - obligatia expropriatorului de a solicita intabularea dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere; art. 9 alin. 6 - obligatia expropriatorului de a intocmi documentatiile cadastrale; art. 18 - obligatia expropriatorului de a numi comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real; art. 21 - obligatia expropriatorului de a efectua plata despagubirilor catre titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate).
Sesizarea instantei de judecata de catre expropriat poate fi facuta exclusiv in ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate, astfel cum in mod expres prevede art. 22 alin. (1) din Lege: ``Expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii prevazute la art. 19 se poate adresa instantei judecatoresti competente (a��), fara a putea contesta transferul dreptului de proprietate catre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotararii de stabilire a cuantumului despagubirii si transferului dreptului de proprietate``.
Prin urmare, nici o dispozitie a legii nu permite instantei de judecata ca, la cererea unei persoane ce pretinde ca terenul ce-i apartine ar trebui expropriat, sa se substituie autoritatii executive si sa efectueze sau sa inlocuiasca prin hotarare judecatoreasca, procedura exproprierii, astfel cum acesta este reglementata de normele anterior citate.
In aceasta materie, competentele instantei de judecata sunt limitate, in ipoteza in care este sesizata de persoana expropriata, exclusiv la cenzurarea cuantumului despagubirilor acordate pentru imobilul ce-i apartine.
Este adevarat ca, potrivit art. 22 alin. (3) din Lege: ``Actiunea formulata in conformitate cu prevederile prezentului articol se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, in ceea ce priveste stabilirea despagubirii (...)``, insa aceasta trimitere a legii speciale la prevederile legii generale aplicabila in materia exproprierii - Legea nr. 33/1995 - vizeaza exclusiv, astfel cum in mod expres rezulta din continutul sau, stabilirea despagubirilor. De altfel, legea speciala prevede, prin art. 34 ca dispozitiile sale se completeaza in mod corespunzator cu cele ale legii generale in materie - Legea nr. 33/1994 - numai ``in masura in care nu contravin prevederilor prezentei legi``.
Nu este legala interpretarea pe care curtea de apel a dat-o dispozitiilor art. 22 alin. (1) din Legea 255/2010, in sensul ca acestea interzic in mod expres contestarea transferului dreptului de proprietate catre expropriator, iar prin cererea sa, reclamanta nu contesta transferul dreptului de proprietate catre expropriator asupra lotului nr. 2, ci solicita ca acest transfer sa poarte si asupra lotului nr. 3, ceea ce, in opinia instantei, ar reprezenta o cerere cu o finalitate diferita si, prin urmare, permisa de lege.
In primul rand, solicitarea unei exproprieri suplimentare nu poate avea decat valoarea contestarii transferului dreptului de proprietate dispus initial prin expropriere sub aspectul intinderii obiectului asupra caruia acest transfer poarta; or, legea interzice contestarea transferului dreptului de proprietate catre expropriator, fara sa distinga intre motivele pentru care persoana expropriata ar putea contesta respectivul transfer.
In al doilea rand, ratiunea pentru care legiuitorul a inteles sa excluda posibilitatea persoanei expropriate de a contesta transferul dreptului de proprietate catre expropriator este aceea de a nu se ajunge la expropriere prin eludarea etapelor si a procedurii reglementate de lege, procedura in care alte organe ale statului, iar nu instantele judecatoresti, au competenta si obligatia de a lua anumite masuri specifice.
Nu in ultimul rand, interpretarea data de instanta de apel dispozitiilor art. 22 alin. (1) din
Legea nr. 255/2010 nu poate fi acceptata fata de prevederea expresa pe care acestea o cuprind in sensul ca numai expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirilor se poate adresa instantelor judecatoresti. Per a contrario, orice alta posibila nemultumire a persoanei expropriate, alta decat cea legata de cuantumul despagubirilor - deci, inclusiv cea prin care s-ar contesta intinderea obiectului asupra caruia poarta transferul dreptului de proprietate catre expropriator - excede competentelor instantelor judecatoresti.
Nu poate fi primit nici argumentul legat de aplicarea prevederilor art. 44 alin. (3) din Constitutia Romaniei. ``Dreapta despagubire`` la care acestea se refera nu poate avea semnificatia obtinerii unor despagubiri suplimentare, castigate prin incalcarea unor legi speciale, ci a unor despagubiri care sa fie juste in raport cu prejudicial produs persoanei expropriate prin transferul dreptului de proprietate catre expropriator. Articolul mentionat impune o evaluare corecta a acestui prejudiciu in raport cu dreptul de proprietate transferat in procedura exproprierii, iar aceasta corecta evaluare nu se realizeaza, asa cum sugereaza instanta de apel, numai daca se recunoaste posibilitatea contestarii transferului de proprietate sub aspectul intinderii obiectului supus exproprierii.
In consecinta, constatand ca prin hotararea recurata, in mod nelegal instanta de apel a dispus exproprierea unor suprafete de teren, in temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Inalta Curte a admis recursul declarat de parat, a casat, in baza art. 304 pct. 4 C.proc.civ., decizia recurata, iar in temeiul art. 296 C.proc.civ. a admis apelul declarat de Statul Roman impotriva sentintei civile nr. 3076/PI/2014 pronuntata de Tribunalul Timis, Sectia I civila, a schimbat in parte sentinta, in sensul ca a respins in tot cererea de chemare in judecata, pastrand celelalte dispozitii ale sentintei.
2. Fata de solutia pronuntata, nu au mai fost analizate celelalte critici formulate prin cererea de recurs si care vizeaza aplicarea in mod gresit de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994.