Drept de autor asupra programului informatic. Obligatia de confidentialitate a fabricantului bazei de date

Dreptul patrimonial al fabricantului bazei de date definit in art.1222 din Legea nr. 8/1996 are un continut similar dreptului de proprietate reglementat de art. 555 din Codul civil, ca drept al titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, in limitele stabilite de lege, cu particularitatile aferente unor prerogative consacrate printr-un act normativ cu caracter special.

In cazul in care proprietarul bazei de date isi asuma, prin contractul incheiat cu autorul programului pentru calculator utilizat la fabricarea sau functionarea bazei de date, obligatia de a nu permite accesul unui tert la baza de date, pentru studiu, atare obligatie, considerata de catre parti a fi legata de confidentialitatea contractului, reprezinta o limitare conventionala a dreptului de proprietate . In mod echivalent, daca este vorba despre un fabricant al bazei de date, restrangerea vizeaza dreptul de a autoriza extragerea si/sau reutilizarea de catre un tert a totalitatii sau a unei parti substantiale din baza de date .

Astfel, limitarea conventionala rezida in exercitarea dreptului asupra bazei de date fara a se aduce atingere dreptului de autor asupra programului pentru calculator in modalitatea expres convenita.

Aceasta situatie de exceptie de la exercitarea dreptului de proprietate impune o abordare restrictiva de analiza a incalcarii obligatiei de confidentialitate ce revine titularului dreptului, ceea ce inseamna ca obligatia se socoteste a fi fost incalcata in masura in care proprietarul bazei de date a autorizat accesul unui tert chiar la programul pentru calculator, prin intermediul bazei de date .

O asemenea analiza presupune a se cerceta daca probele indica un acces efectiv al tertului la programul pentru calculator sau daca acest acces era necesar si se poate prezuma in mod rezonabil ca s-a produs in mod efectiv, aceste aspecte fiind esentiale pentru stabilirea certa a incalcarii obligatiei asumate prin contract si, implicit, a incalcarii dreptului de autor asupra programului de calculator, din perspectiva obiectului dreptului subiectiv apartinand titularilor diferiti si al intinderii protectiei conferite prin lege, respectiv prin conventia partilor.

Prin cererea formulata la data de 21.04.2015 si inregistrata pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanta A. SRL a solicitat instantei sa dispuna, in contradictoriu cu parata B. SRL, rezilierea contractului nr. 14/2011 incheiat intre parti; obligarea paratei la plata sumei de 12,383,88 lei, reprezentand contravaloarea facturilor fiscale emise in perioada februarie 2014 - aprilie 2015, precum si a dobanzii legale aferente acestei sume, calculate de la scadenta si pana la plata efectiva; obligarea paratei la plata contravalorii in lei a sumei de 14,508 de euro, reprezentand daune interese compensatorii; constatarea incalcarii dreptului de autor al reclamantei, prevazut de Legea nr. 8/1996 si de art. VII din contract; obligarea paratei la plata contravalorii in lei a sumei de 100.000 de Euro reprezentand despagubiri rezultate in urma incalcarii dreptului de autor.

Parata B. SRL a formulat cerere reconventionala, solicitand obligarea reclamantei la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale pentru accesarea fara drept a sistemului sau informatic si punerea in pericol a obligatiei de a pastra confidentialitatea asupra datelor cu caracter personal ale pacientilor.

Prin sentinta civila nr. 175 din 17.11.2016, Tribunalul Satu Mare a admis in parte actiunea, si, in consecinta: a dispus rezilierea contractului incheiat intre parti sub nr. 14 din 24.11.2011; a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 1669 lei reprezentand contravaloarea facturilor pentru serviciile prestate in perioada februarie - martie 2014; a constatat incalcarea de catre parata a dreptului de autor apartinand reclamantei si a obligat pe parata sa plateasca celei din urma despagubiri in cuantum de 50.000 lei; a respins ca neintemeiata actiunea pentru rest; a respins ca neintemeiata cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta B. SRL; a obligat pe parata sa plateasca reclamantei suma de 3710 lei reprezentand onorariu avocatial si cheltuieli cu taxa judiciara de timbru in limita valorilor incuviintate, compensand restul cheltuielilor de judecata .

Prin decizia nr. 51 din 13.03.2018, Curtea de Apel Oradea- Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de parata - reclamanta B. SRL; a admis apelul declarat de reclamanta - parata A. SRL, a schimbat in parte sentinta, in sensul ca a dispus obligarea paratei sa plateasca reclamantei si suma de 14.508 euro sau echivalentul in lei la data platii cu titlu de daune interese compensatorii, cu cheltuieli de judecata in prima instanta in suma de 5318 lei; au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei; s-a dispus obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 1198,22 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in apel.

Impotriva acestei decizii, a declarat recurs parata B. SRL, solicitand admiterea recursului, casarea deciziei si, in principal, in rejudecare, respingerea apelului formulat de A. SRL, modificarea in parte a sentintei apelate, cu consecinta respingerii cererii de chemare in judecata sub aspectul constatarii incalcarii dreptului de autor, acordarii despagubirilor in cuantum de 50.000 de lei si acordarii cheltuielilor de judecata si admiterii cererii reconventionale formulate, iar in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel.

Prin motivele de recurs, intemeiate pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct.6 si 8 Cod procedura civila, s-au sustinut urmatoarele:

(1) Instanta de apel a facut o interpretare gresita a prevederilor art. IV alin. 2 din contractul nr. 14/2011, in lumina art. 1.266 si 1.267 Cod civil, in ceea ce priveste acordarea daunelor compensatorii in baza art. 1.530 si 1.531 Cod civil, art. 73 din Legea nr. 8/1996.

Prima instanta a respins capatul de cerere reprezentand daune interese compensatorii printr-o interpretare corecta a clauzei de la art. IV alin. 2 din conventie, considerand ca produce efecte doar in ceea ce priveste premisa stabilita de parti, respectiv posibilitatea achizitionarii programului informatic in conditiile derularii unui parteneriat de minim 10 ani, si nu pentru evaluarea daunelor interese compensatorii. In cazul incetarii contractului inainte de durata convenita pentru colaborare, nu mai poate fi realizata achizitionarea de catre parata a programului informatic, neputand fi considerat drept prejudiciu restul nerealizat din contract .

Asadar, prevederile contractuale de la art. IV alin. 2 nu reprezinta o clauza penala, ci doar o modalitate prin care partile au prefigurat premisele necesare unei eventuale achizitionari a programului informatic de catre parata.

Altfel spus, problema parteneriatului de 10 ani (desi nu rezulta in vreun fel obligatia paratei de a plati suma de 150 Euro + TVA pe parcursul acestor 10 ani), se refera la ipoteza achizitionarii programului, deci a unei cesiuni a drepturilor patrimoniale de autor, respectiv a drepturilor prevazute in art. 13 din Legea nr. 8/1996.

In speta, nu s-a pus, insa, problema achizitionarii programului, in sensul dobandirii de catre parata a exclusivitatii asupra folosirii acestuia, ci doar a dreptului de folosinta asupra programului, drept care se nastea lunar in baza contractului.

Or, prin decizia recurata s-a apreciat ca termenul de 10 ani prevazut in contract se refera la durata contractului si nu la ipoteza unei colaborari de minim 10 ani pentru a putea fi pusa in discutie cumpararea contractului.

In conformitate cu dispozitiile art. 1.266 alin. (1) Cod civil, eventualele nepotriviri sau contradictii intre vointa reala a partilor si sensul literal al termenilor contractului ``trebuie dovedite de partea care le reclama, intrucat declaratia comuna de vointa care este specifica contractului se prezuma pana la proba contrara ca exprima vointa reala a partilor``.

Pe acest temei, reclamanta avea obligatia sa procure dovezi in sensul ca art. IV alin. 2 din contract nu configureaza cadrul necesar in vederea achizitionarii programului informatic in conditiile derularii unui parteneriat de minimum 10 ani de zile . Simplele alegatii pro causa nu pot suplini lipsa unor dovezi concludente, iar faptul ca instanta de apel si-a insusit aceasta teza - in contextul inexistentei unor probe - echivaleaza cu o interpretare eronata a dispozitiilor Codului civil.

Concluzia instantei de apel da nastere unui rationament contradictoriu. Pe de o parte, se considera ca termenul de minimum 10 ani de la art. IV alin. 2 din contract se refera exclusiv la durata contractului, insa, pe de alta parte, instanta de apel obliga pe parata la plata sumei de 14.508 euro cu titlu de daune compensatorii, adica tocmai suma de bani care ar fi fost necesara si suficienta pentru achizitionarea, la sfarsitul relatiilor contractuale, a programului informatic.

In realitate, instanta de apel a considerat aceasta prevedere contractuala drept o premisa pentru evaluarea daunelor interese compensatorii. Or, nu aceasta a fost vointa concordanta a partilor, daca partile ar fi dorit sa insereze o clauza penala in art. IV alin. 2, ar fi prevazut expres acest lucru.

Totodata, interpretarea data termenului ``achizitionare``, anume de dobandire a dreptului de a folosi programul, este contrara atat sensului literal al acestui termen, cat si regulilor generale de interpretare a contractelor. In masura in care partile nu ar fi dorit sa prefigureze posibilitatea achizitionarii programului, nu ar fi utilizat sintagma ``pentru achizitionarea programului`` in preambulul alin. 2 al art. IV.

Mai mult decat atat, modul de calcul al daunelor solicitate, propus de catre reclamanta si preluat ca atare de catre instanta de apel, prin care s-a adaugat la suma propriu-zisa si cota de TVA, incalca art. 130 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003, care prevede ca baza de impozitare (in scopuri de TVA) nu cuprinde, printre altele, penalizarile si orice alte sume solicitate pentru neindeplinirea totala sau partiala a obligatiilor contractuale, daca sunt percepute peste preturile si/sau tarifele negociate. Pe acest temei, chiar admitand ca parata a fost in mod corect obligata la plata contravalorii tarifului lunar stabilit pana in anul 2021, aceasta nu s-ar putea face decat avand in vedere cuantumul lunar de 150 Euro, fara a se adauga si TVA.

Pe acest aspect, este de observat ca instanta de apel nu a calificat suma de 14.508 euro drept pret al contractului, dar a facut trimitere la norma mentionata anterior, apreciind ca, in cauza, daunele interese nu au fost stabilite peste pretul negociat de catre parti.

Recurenta a subliniat si faptul ca, pe langa blocarea accesului la program, intimata a continuat timp de un an de zile sa pretinda contravaloarea lunara a tarifelor, ca si cum ar fi executat in tot acest timp contractul, intimata insasi recunoscand ca a continuat sa emita facturi pana in aprilie 2015, ceea ce contravine prevederilor art. 15 Cod civil privind exercitarea cu buna- credinta a oricarui drept subiectiv . Modul in care a actionat intimata nu poate fi calificat decat ca un abuz de drept si/sau o manifestare de rea-credinta.

Cu alte cuvinte, intrucat incepand cu luna aprilie 2014 nu au mai fost prestate serviciile la care intimata s-a angajat prin contract, nu exista niciun temei legal sau contractual pentru a se solicita paratei plata facturilor presupus emise. Nu s-ar putea in mod rezonabil afirma ca intimata a continuat sa-si execute obligatiile contractuale, in timp ce parata nu si-a mai indeplinit propriile obligatii, intrucat niciuna dintre parti nu poate solicita celeilalte executarea obligatiei, atat timp cat nu isi executa propria obligatie .

Din aceasta perspectiva, instanta de apel a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art.1.530 si 1.531 Cod civil in acordarea daunelor compensatorii in valoare de 14.508 euro.

(2) Instanta de apel a facut o interpretare gresita a clauzei inserate in art. VII din contractul nr. 14/2011, referitor la obligatia de confidentialitate, pentru a constata ca a fost incalcat dreptul de autor al intimatei.

Prin cererea de chemare in judecata, s-a pretins ca, ``prin punerea la dispozitia unei firme concurente a programelor de calculator`` pe care aceasta le-a realizat, parata B. i-ar fi incalcat dreptul de autor prevazut de Legea nr. 8/1996.

Instanta de apel, in mod similar celor retinute de catre prima instanta, a aratat ca ``Este adevarat ca parata este proprietara bazei de date insa, cata vreme aceasta era inserata in programul X., apartinand reclamantei, parata avea obligatia de a nu permite accesul unei alte firme de software la baza de date``.

Rationamentul instantei de apel este deficitar si se fundamenteaza pe o intelegere gresita a situatiei factuale din speta si pe o interpretare eronata a termenilor legali si contractuali aplicabili.

Recurenta a reiterat, in fapt, ca ulterior blocarii de catre intimata a accesului la baza de date proprietatea recurentei, pentru a-si putea continua activitatea, aceasta a contactat un alt furnizor de servicii IT, in vederea furnizarii unei noi solutii informatice care sa permita desfasurarea activitatii curente a societatii, sens in care a fost nevoita, pe langa achizitionarea drepturilor de folosinta asupra unui noi program informatic, sa creeze o noua baza de date, distincta de cea anterioara, pe care nu o mai putea folosi.

Noua baza de date a fost alcatuita de recurenta de la zero, neputand fi transferate informatiile din baza de date existenta, ce nu mai putea fi accesata.

Contrar celor retinute prin decizia recurata, precizarile privind ultima inregistrare in baza de date Y. si crearea bazei de date Z. rezulta doar din raportul de expertiza extrajudiciara, nu si din raportul de expertiza judiciara ori din raspunsul la obiectiuni.

Dupa cum parata a aratat si cu prilejul judecarii fondului cauzei, expertiza tehnica extrajudiciara a fost realizata cu incalcarea dreptului de proprietate al paratei asupra calculatorului si informatiilor stocate pe acesta, inclusiv date personale ale pacientilor. Din acest motiv, instanta de apel nu isi putea, in mod corect, intemeia considerentele pe un raport de expertiza extrajudiciara intocmit pro causa .

Din concluziile raportului de expertiza judiciara nu rezulta ca parata ar fi incredintat in mod deliberat unei firme concurente baza de date Y. Dimpotriva, constatarile expertului confirma ca parata a fost nevoita sa alcatuiasca noua baza de date de la zero, nemaiavand cum sa transfere informatiile din baza de date existenta, imposibil de accesat.

Recurenta a reamintit ca, in vederea realizarii obiectului sau de activitate, a elaborat o baza de date informatizata ce cuprinde toate informatiile necesare desfasurarii activitatii, cu precadere cele referitoare la pacienti si rezultatele investigatiilor medicale pe care acestia le intreprind in cadrul serviciilor oferite.

Aceasta baza de date in sens de colectie de date informatice sistematizate, a fost creata si este proprietatea paratei, in acest sens fiind si dispozitiile art. 1222 din Legea nr. 8/1996. In literatura de specialitate s-a aratat, referitor la bazele de date, ca acestea sunt protejate printr-un drept sui-generis si nu prin dreptul de autor, iar titularul dreptului sui-generis este fabricantul bazei de date .

In ce priveste dreptul de folosire a programului informatic prin intermediul caruia se putea accesa baza de date, acesta a fost dobandit prin contractul nr. 14/2011 incheiat cu intimata - reclamanta.

Serviciile legate de mentenanta bazei de date la care reclamanta s-a obligat fata de parata urmau a fi procurate prin intermediul sistemului informatic X.

Din cuprinsul art. VII alin. 2 din contract, precum si din alte clauze ale acestuia (art. II, art. III, art. VII alin. 1 teza I) rezulta ca, in speta, operam cu doua tipuri de creatii intelectuale avand titulari diferiti: baza de date - creata de recurenta si aflata in proprietatea sa, fiind titularul drepturilor patrimoniale exclusive reglementate in art. 1222 din Legea nr. 8/1996, si programul informatic ``X.``, prin care se accesa baza de date - program creat de intimata, ce are calitatea de titular al dreptului de autor asupra sistemului informatic, drept protejat de art. 13 din Legea nr. 8/1996 si in privinta caruia recurenta a dobandit un drept de folosinta prin contract .

Singurele prevederi contractuale care ridica probleme de interpretare sunt cele de la art. VII alin. 1 teza a II-a, respectiv art. VII alin. 2 teza a II-a, in cuprinsul carora sistemul informatic este nominalizat in mod eronat ca fiind ``baza de date X.``

Chiar prima instanta a constatat ca parata este proprietara bazei de date, insa din interpretarea clauzelor in discutie, in conformitate cu art. 1.266 - 1.268 si 1.272 Cod civil, nu rezulta o obligatie a paratei de a nu permite accesul unei alte firme de software la baza de date .

Astfel, prin intermediul art. VII alin. 1 teza a II-a, proiectantul se obliga fata de beneficiar ca nu va folosi informatiile stocate in baza de date in alte scopuri decat cele referitoare la dezvoltarea programului. Aceasta prevedere este una fireasca fata de natura informatiilor continute in baza de date a beneficiarului: informatii privitoare la pacienti - date personale de identificare, rezultate analize etc.; in mod eronat, insa, acest articol califica baza de date ca fiind ``baza de date X.``, in realitate, este vorba despre baza de date proprietatea B.

Prevederea contractuala are, astfel, logica, proiectantul obligandu-se la pastrarea confidentialitatii informatiilor personale aflate in gestiunea prestatorului de servicii medicale si care ii sunt oferite proiectantului exclusiv in scopul dezvoltarii optime a programului software.

De asemenea, este firesc ca beneficiarul sa nu poata pune la dispozitia altei firme de software sistemul informatic pentru studiu, fara acordul scris al proiectantului, avand in vedere ca sistemul informatic apartine proiectantului.

Ca atare, vointa reala a partilor se refera la programul furnizat pentru utilizare, o interdictie privind informatiile stocate prin intermediul bazei de date neavand logica in contextul tuturor celorlalte dispozitii contractuale.

De altfel, intimata nu a sustinut prin cererea de chemare in judecata ca recurenta i-ar fi incalcat drepturile asupra programului informatic ``X.``, iar prin interogatoriul administrat in prima instanta, intimata a acceptat in mod implicit faptul ca baza de date este proprietatea recurentei, din moment ce a aratat ca este incident art. VII alin. 2 din contract, care stabileste expres ca baza de date este proprietatea exclusiva a beneficiarului.

De asemenea, trebuie observat ca niciuna dintre sustinerile intimatei relative la faptul ca recurenta ar fi luat hotararea de a schimba programul informatic creat si furnizat de catre intimata inca din perioada ianuarie-februarie 2014, fara a o anunta in prealabil, nu este probata. Dimpotriva, doar ca urmare a blocarii accesului la program si la baza de date, recurenta a fost nevoita sa apeleze la o cu totul alta solutie software integrata (program + baza de date noua) pentru a-si putea continua activitatea .

Ca atare, recurenta nu ar fi putut, in mod obiectiv, sa foloseasca programul X. pentru alcatuirea noii baze de date (Z.), din moment ce nu a mai avut acces la sistemul informatic al A. SRL si implicit nici la baza de date Y. Concluzia instantei de apel in sensul ca, dimpotriva, a avut o astfel de posibilitate este arbitrara.

In consecinta, este neindoielnic faptul ca baza de date initiala (Y.) nu a fost incredintata niciunui tert in vederea introducerii datelor intr-un alt program informatic; ceea ce s-a incredintat noului proiectant a fost noua baza de date (Z.), pe care parata a alcatuit-o imediat dupa ce accesul la baza de date initiala a fost blocat. Exista o relatie directa de cauzalitate intre actiunea intimatei de a bloca accesul la sistem si actiunea recurentei de a apela la serviciile unui alt furnizor de programe informatice.

Ceea ce trebuie distins, in speta, este ca baza de date nu a fost realizata prin utilizarea programului informatic proprietatea intimatei, ci ca are o existenta de sine statatoare, fiind doar accesata prin intermediul acestui program informatic.

Recurenta a sustinut ca, in mod gresit, instanta de apel a mentinut solutia primei instante sub aspectul acordarii daunelor morale, fata de pretinsa savarsire culpabila de catre parata a faptei de incalcare a dreptului de autor, in raport de dispozitiile art. 12 si art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Dincolo de argumentele deja dezvoltate, recurenta a invederat ca intimata nu a procurat instantei niciun mijloc de proba din care sa rezulte intinderea prejudiciului moral pe care il solicita. De asemenea, nu s-a aratat in niciun fel cum anume presupusa incalcare a drepturilor de autor pe care intimata le avea in privinta programului informatic (iar nu asupra bazei de date), respectiv presupusa incalcare a art. VII din contract, i-ar fi produs un prejudiciu, fie acesta chiar si moral.

Or, legea nu il scuteste pe acela care pretinde repararea prejudiciului moral de producerea unor probe materiale in acest sens. Astfel, prejudiciul moral nu se poate prezuma, motiv pentru care se impunea ca intimata sa prezinte si sa dovedeasca anumite elemente si indicii pe baza carora instanta investita cu solutionarea cererii sa poata stabili existenta si intinderea prejudiciului.

(3). In ce priveste respingerea ca neintemeiata a cererii reconventionale, instanta de apel a interpretat in mod eronat normele de drept material relative la interpretarea contractelor, prin aprecierea conform careia intimata nu a incalcat clauza de confidentialitate prevazuta la art. VII din contract .

Nu s-a infirmat de catre partea adversa ca proiectantul furnizor a solicitat unei terte persoane sa acceseze sistemul informatic al paratei si sa realizeze capturi de imagini din acesta, de altfel, cererea de chemare in judecata a reclamantei se bazeaza pe o expertiza tehnica extrajudiciara realizata cu incalcarea dreptului de proprietate al paratei asupra calculatorului si informatiilor stocate pe acesta, inclusiv date personale ale pacientilor.

Or, clauza de confidentialitate interzicea proiectantului sa foloseasca informatiile din baza de date a paratei in alte scopuri decat cele referitoare la dezvoltarea programului. Pretinsele verificari despre care intimata face vorbire se circumscriu altor scopuri decat celor referitoare la dezvoltarea programului, motiv pentru care intimata a incalcat confidentialitatea impusa de art. VII alin. 1 teza a II-a din contract si, implicit, principiul pacta sunt servanda consacrat de dispozitiile art. 1.270 Cod civil.

Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Inalta Curte constata urmatoarele:

Motivele de recurs vizeaza acordarea in apel de daune - interese compensatorii (1), respingerea motivului de apel referitor la constatarea incalcarii dreptului de autor al reclamantei si acordarea de despagubiri pe acest temei (2), mentinerea prin decizia de apel a respingerii cererii reconventionale (3).

(1) In ceea ce priveste daunele compensatorii acordate reclamantei prin decizia de apel, in cuantum de 14.508 euro, recurenta - parata B. SRL a criticat, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 Cod procedura civila, modul de calcul al acestora sub doua aspecte: pe de o parte, sub aspectul interpretarii date de instanta de apel clauzei din art. IV alin. 2 din contractul incheiat intre parti, iar, pe de alta parte, in privinta modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.

130 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Cu privire la primul aspect, Inalta Curte retine ca, in mod necontestat, dispozitia din sentinta pronuntata in cauza de catre Tribunalul Satu Mare, prin care s-a dispus rezilierea contractului nr. 14/2011 din culpa paratei B. SRL, data fiind neindeplinirea obligatiilor contractuale, beneficiaza de autoritate de lucru judecat, in conditiile in care parata nu a inteles sa critice aceasta solutie in apel.

In atare context, instanta de apel a considerat ca reclamanta A. SRL este indreptatita la daune - interese compensatorii pe temeiul art. 1530 si 1531 Cod civil, in conformitate cu care creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului ce constituie consecinta directa si necesara a neexecutarii, fara justificare sau, dupa caz, culpabile, a obligatiei de catre debitor, prejudiciu care cuprinde atat pierderea efectiv suferita de catre creditor, cat si beneficiul de care acesta a fost lipsit.

Pentru a calcula beneficiul nerealizat de catre reclamanta, instanta de apel s-a raportat la clauza din art. IV alin. 2 al contractului nr. 14/2011 incheiat intre parti, potrivit careia ``Pentru achizitionarea programului, de comun acord cu beneficiarul s-a convenit la un parteneriat cu durata a minimum 10 ani de la data semnarii contractului.`` S-a apreciat ca, in urma rezilierii contractului, reclamanta este lipsita de suma de 150 euro + TVA, pentru perioada ramasa pana la expirarea contractului (78 luni), in conditiile in care acesta a fost incheiat pe 10 ani.

Prin interpretarea clauzelor contractuale, in raport de prevederile art.1.266 si 1.267 Cod civil, instanta de apel a stabilit ca art. IV alin. 2 prevede durata contractului prin care parata a dobandit dreptul de a folosi programul informatic, pentru suma de 150 euro + TVA lunar, si nu ipoteza unei colaborari de minimum 10 ani pentru a putea fi pusa in discutie cumpararea programului, astfel cum a sustinut parata.

Inalta Curte constata ca motivele de recurs nu conduc la infirmarea rationamentului juridic dezvoltat prin decizia de apel si expus anterior.

Recurenta a aratat ca, prin contractul in discutie, incheiat cu proiectantul programului de calculator, a dobandit, in calitate de beneficiar, dreptul de folosinta asupra programului respectiv, drept care se nastea lunar, cu obligatia aferenta de a achita proiectantului o taxa lunara de exploatare si intretinere in valoare de 150 de euro + TVA.

In acelasi timp, a aratat ca mentiunea privind termenul de 10 ani a fost inserata in contract strict in legatura cu transferul dreptului de proprietate asupra programului informatic in patrimoniul paratei la capatul acestei perioade de timp, iar nu cu asumarea unei obligatii de plata timp de 10 ani a sumei de 150 de euro + TVA.

Aceasta interpretare nu exclude, asadar, posibilitatea derularii raporturilor contractuale timp de 10 ani, parata fiind motivata de dobandirea dreptului de proprietate la sfarsitul acestui interval, potrivit propriilor sustineri.

Recurenta nu a contestat, asadar, elementele esentiale pe baza carora instanta de apel a considerat ca reclamanta este indreptatita si la beneficiul nerealizat cu titlu de daune - interese (pe langa pierderea efectiva, parte din prejudiciu reparata prin hotararea primei instante), anume neincasarea sumei de 150 euro timp de 78 de luni (ramas pana la implinirea perioadei de 10 ani).

Se observa ca nu a fost criticata echivalarea de catre instanta de apel a contravalorii folosintei programului de calculator convenite chiar de parti cu un beneficiu de care proiectantul este lipsit pana la expirarea colaborarii convenite, in conditiile in care, pe de o parte, daunele - interese sunt solicitate ca urmare a rezilierii contractului, si nu ca modalitate de executare a obligatiei, respectiv executare prin echivalent, iar, pe de alta parte, recurenta -parata nu mai foloseste programul, in timp ce proiectantul ramane proprietar al programului informatic nu numai in urma rezilierii, dar chiar dupa implinirea termenului de 10 ani, fata de interpretarea data clauzei in discutie prin decizia recurata.

Totodata, recurenta nu a formulat nicio sustinere in legatura cu caracterul cert si previzibil al prejudiciului, pe temeiul art. 1532 si 1533 Cod civil, facand referire exclusiv la dispozitiile art. 1530 si 1531 Cod civil.

In acest context, contestarea de catre recurenta a interpretarii referitoare la durata contractului este lipsita de finalitate, intrucat eventuala confirmare a interpretarii paratei nu ar conduce la inlaturarea modalitatii de calcul al beneficiului nerealizat din decizia recurata.

Aceasta concluzie nu este infirmata de argumentele recurentei - parate referitoare la inserarea unui rationament contradictoriu in motivarea deciziei.

Recurenta a sustinut ca instanta de apel a considerat ca termenul de minimum 10 ani de la art. IV alin. 2 din contract se refera exclusiv la durata contractului, insa, pe de alta parte, a obligat pe parata la plata sumei de 14.508 euro cu titlu de daune compensatorii, adica tocmai suma de bani care ar fi fost necesara si suficienta pentru achizitionarea, la sfarsitul relatiilor contractuale, a programului informatic.

Or, dupa cum a aratat chiar recurenta, instanta de apel a apreciat, prin interpretarea coroborata a clauzelor contractului, ca termenul de ``achizitionare`` nu se refera la cumpararea programului informatic al reclamantei, ci la dobandirea dreptului de a folosi programul . Prin urmare, nu s-a retinut ca suma de 14.508 euro ar reprezenta contravaloarea programului informatic, motiv pentru care nu exista vreo contradictie in rationamentul juridic dezvoltat in cuprinsul deciziei.

Pe de alta parte, recurenta nu a prezentat niciun indiciu pentru sustinerile sale, din care sa reiasa ca suma de 14.508 euro ar echivala cu pretul de cumparare al programului informatic.

Nici raportarea la prevederile art. 73 din Legea nr. 8/1996, in mod expres invocate prin motivele de recurs, nu conduce la o alta concluzie decat cea expusa anterior.

Acordarea daunelor interese pentru repararea integrala a prejudiciului ce constituie consecinta directa si necesara a neexecutarii culpabile a obligatiei de catre debitor a fost motivata, dupa cum s-a aratat, exclusiv pe dispozitiile Codului civil, insa, in considerentele referitoare la capatul de cerere avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru incalcarea dreptului de autor al reclamantei asupra programului informatic, instanta de apel a evocat prevederile art. 73-81 din Legea nr. 8/1996 ce reglementeaza protectia programelor de calculator prin dreptul de autor.

In conformitate cu art. 73 alin. (1), ``Titularul dreptului de autor al unui program pentru calculator beneficiaza in mod corespunzator de drepturile prevazute de prezenta lege, in partea I a prezentului titlu (a��)``.

Art. 63 din partea I vizeaza contractul de inchiriere a unei opere, definit in alin. (1) al normei ca fiind actul juridic prin care ``autorul se angajeaza sa permita utilizarea, pe timp determinat, cel putin a unui exemplar al operei sale, in original sau in copie, in special programe pentru calculator ori opere fixate in inregistrari sonore sau audiovizuale.``

Asadar, actul specific in materia dreptului de autor prin care autorul unui program de calculator permite utilizarea operei sale este contractul de inchiriere, ce trebuie sa se incheie pe o durata determinata.

In conditiile in care recurenta a criticat interpretarea instantei de apel referitoare la durata contractului, fara a indica o clauza contractuala care contine termenul pentru care a fost dobandit dreptul de utilizare a programului pentru calculator si, dupa cum s-a aratat, fara a contesta modul de calcul al daunelor interese in interpretarea data de catre instanta de apel, concluzia lipsei de finalitate a criticii se impune si din aceasta perspectiva .

Mai mult decat atat, trebuie avut in vedere ca, potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ``Contractul de inchiriere a unei opere este supus dispozitiilor de drept comun privind contractul de locatiune.``

Art. 1785 Cod civil, intitulat ``Locatiunea fara durata determinata``, reglementeaza tocmai durata locatiunii in ipoteza in care in contract aceasta nu a fost prevazuta in mod expres. Aplicarea normei depinde, insa, de conditia ca partile, desi nu au aratat in contract durata locatiunii, nici nu si-au dorit sa contracteze pe o durata nedeterminata.

Or, in cauza, recurenta a pretins doar ca art. IV alin. 2 din contract nu prevede termenul pentru care contractul a fost incheiat, fara a sustine explicit ca actul juridic ar fi fost incheiat pe durata nedeterminata; dimpotriva, dupa cum s-a aratat in debutul considerentelor de fata, interpretarea sa nu exclude derularea raporturilor contractuale timp de 10 ani, data fiind motivatia transmiterii dreptului de proprietate la sfarsitul acestui interval .

In aceasta situatie, din nou, argumentele din motivele de recurs nu sunt adecvate pentru a provoca controlul de legalitate al solutiei instantei de apel referitoare la acordarea de daune - interese pentru beneficiul nerealizat.

Fata de toate considerentele expuse, Inalta Curte va inlatura sustinerile recurentei referitoare la primul aspect.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, se constata ca nu este fondata critica ce vizeaza modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 137 alin.(3) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din perspectiva calcularii daunelor- interese compensatorii prin includerea taxei pe valoarea adaugata.

In conformitate cu aceasta norma (ce corespunde art. 286 alin. 4 lit. b din actualul Cod fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015), baza de impozitare a TVA nu cuprinde, printre altele, ``sumele reprezentand daune-interese, stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva/definitiva si irevocabila, dupa caz, penalizarile si orice alte sume solicitate pentru neindeplinirea totala sau partiala a obligatiilor contractuale, daca sunt percepute peste preturile si/sau tarifele negociate``.

Instanta de apel a inclus cota de TVA in suma de 14.508 euro acordata cu titlu de despagubiri pentru motivul ca aceste daune - interese nu au fost stabilite peste pretul negociat de catre parti, in decizie aratandu-se, totodata, ca nici nu au fost acordate in baza vreunei clauze penale.

Aceste motive nu sunt contradictorii, astfel cum s-a pretins prin motivele de recurs, din moment ce s-a considerat ca sintagma din text ``pret negociat`` se refera nu numai la o clauza penala, ci si la contravaloarea dreptului de utilizare a programului informatic, stabilita de parti prin contract .

Intrucat contrarietatea considerentelor a reprezentat singurul argument pe acest aspect, fara ca recurenta sa critice interpretarea data textului in discutie prin decizia recurata, Inalta Curte, fata de toate considerentele expuse, va respinge motivele de recurs referitoare la solutia de acordare a in apel de daune - interese compensatorii.

(2) In ceea ce priveste mentinerea solutiei primei instante referitoare la constatarea incalcarii dreptului de autor al reclamantei si acordarea de despagubiri pe acest temei, Inalta Curte retine ca, prin decizia recurata, a fost confirmata temeinicia solutiei in discutie, cu referire la art. VII alin. 2 din acelasi contract nr. 14/2011 si la prevederile referitoare la protectia programelor de calculator prin dreptul de autor din Legea nr. 8/1996.

In considerente, s-a constatat ca parata, desi este proprietara a bazei de date, a incalcat dreptul de autor al reclamantei asupra programului informatic X., cata vreme baza de date era inserata in acest program, iar parata si-a asumat prin contract obligatia de a nu permite accesul unei alte firme de software la baza de date .

Instanta de apel a considerat ca suma de 50.000 lei acordata de catre prima instanta este de natura sa compenseze prejudiciul moral suferit de catre reclamanta ca urmare a incalcarii dreptului sau de autor si a clauzei de confidentialitate. Parata a incalcat cu buna - stiinta acea clauza, dand posibilitatea tertului de a cunoaste ideile si principiile care stau la baza programului reclamantei, in conditiile in care si acea firma crea programe pentru laboratoare de analize medicale, concurand pe aceeasi piata cu reclamanta.

Recurenta - parata B. SRL a sustinut, in esenta, ca este nelegala concluzia incalcarii dreptului de autor si a clauzei de confidentialitate din contract, deoarece instanta de apel a confundat programul informatic X., ce reprezinta proprietatea reclamantei, in calitate de proiectant, cu baza de date, asupra careia parata, in calitate de fabricant de date, detine dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza si de a interzice extragerea si/sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substantiale din aceasta, conform Legii nr. 8/1996.

Aceasta confuzie a condus la stabilirea unei situatii de fapt gresite, in conditiile in care s-a ignorat faptul ca ceea ce s-a incredintat noului proiectant a fost o noua baza de date, ce a fost creata de catre parata dupa momentul la care si din motivul ca reclamanta a blocat accesul paratei la baza de date initiala, cu atat mai mult cu cat elemente esentiale din situatia de fapt retinuta au fost preluate din expertiza tehnica extrajudiciara realizata cu incalcarea dreptului de proprietate al paratei asupra calculatorului si informatiilor stocate pe acesta, inclusiv date personale ale pacientilor.

Cat priveste daunele morale, recurenta a criticat si faptul ca au fost acordate fara ca reclamanta sa fi indicat si probat cel putin anumite elemente pe baza carora instanta sa poata stabili existenta si intinderea prejudiciului, deoarece prejudiciul moral nu poate fi prezumat.

In contextul acestor sustineri si tinand cont de invocarea explicita a motivelor de recurs prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 Cod procedura civila, Inalta Curte constata ca, intr-adevar, considerentele deciziei recurate nu sunt lamuritoare in privinta obiectului protectiei recunoscute recurentei-parate, iar, pe de alta parte, contine referiri contradictorii la aspecte de fapt .

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedura civila, in considerentele oricarei hotarari judecatoresti trebuie sa se arate ``obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor``.

In masura in care hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei, hotararea poate fi casata pe temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin.(1) pct. 6 Cod procedura civila.

In acest context, urmeaza a se examina, in limitele sustinerilor recurentei, daca motivarea in fapt si in drept a deciziei recurate releva examinarea corespunzatoare a obiectului pretentiilor si apararilor formulate in cauza, precum si a conditiilor legale presupuse de solutionarea cererii de chemare in judecata .

Clauza de confidentialitate inserata in art. VII alin. 2 din contractul nr.14/24.11.2011, pe temeiul careia ambele instante de fond au apreciat ca parata B. SRL a incalcat dreptul de autor al reclamantei, are urmatorul continut: ``Baza de date este proprietatea exclusiva a Beneficiarului, dar structurile si programele continute in aceasta, precum si programele - client sunt ale Proiectantului si sunt protejate de Legea drepturilor de autor nr.8/1996. Beneficiarul nu va pune la dispozitia altei firme de software sub nicio forma aceasta baza de date pentru studiu, fara acordul scris al Proiectantului. In caz contrar, Proiectantul va cere in instanta daune interese.``

Se observa ca, desi respectiva clauza mentioneaza dreptul de proprietate, instanta de apel s-a raportat la drepturile patrimoniale si morale recunoscute titularului dreptului de autor al unui program pentru calculator prin Legea nr. 8/1996, valorificand trimiterea expresa in contract la acest act normativ.

Instanta de apel nu a procedat, insa, la fel, in cazul bazei de date, cu toate ca, pe de o parte, partile au agreat existenta tot a unui drept de proprietate, in favoarea beneficiarului programului de calculator, respectiv a paratei B. SRL, drept ce a fost recunoscut ca atare prin decizia recurata, iar, pe de alta parte, Legea nr. 8/1996 (art. 1221 - 1224 ``Drepturile sui-generis ale fabricantilor bazelor de date``) reglementeaza protectia juridica si a bazelor de date, in orice forma a lor, facand o distinctie neta intre baza de date si programul pentru calculator .

Astfel, potrivit art. 1221 alin. (1), baza de date reprezinta, in sensul legii, ``o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, protejate ori nu prin drept de autor sau conex, dispuse intr-o modalitate sistematica ori metodica si in mod individual accesibile prin mijloace electronice sau printr-o alta modalitate``, in timp ce, in alin. (2) al aceleiasi norme, se prevede in mod expres ca ``Protectia prevazuta in prezentul capitol nu se aplica programelor pentru calculator utilizate la fabricarea sau functionarea bazelor de date accesibile prin mijloace electronice.``

Art. 1222 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede dreptul patrimonial exclusiv al fabricantului unei baze de date de a autoriza si de a interzice extragerea si/sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substantiale din aceasta, evaluata calitativ sau cantitativ, drept la care s-a facut referire prin motivele de recurs.

In alin. (2) al aceluiasi art. 1222 sunt explicate notiunile de ``extragere`` si de ``reutilizare`` a totalitatii sau a unei parti din baza de date, iar art. 1211 alin.4 defineste fabricantul unei baze de date ca fiind ``persoana fizica sau juridica ce a facut o investitie substantiala cantitativa si calitativa in vederea obtinerii, verificarii sau prezentarii continutului unei baze de date .``

Inalta Curte apreciaza, insa, ca neabordarea chestiunii incalcarii de catre parata a obligatiei de confidentialitate in raport de dispozitiile Legii nr.8/1996 referitoare la protectia juridica a bazei de date nu atrage ipso facto nelegalitatea deciziei, dar nu pentru ca prevederile legale sus - mentionate ar fi inaplicabile, ci pentru motivul ca instanta de apel a recunoscut recurentei - parate B. SRL un drept de proprietate asupra bazei de date, in temeiul contractului nr. 147/2011.

Dreptul de proprietate asupra bazei de date are continutul prevazut prin art.555 Cod civil, ca drept al titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, in limitele stabilite de lege.

Prin urmare, parata a pastrat, in perioada derularii raporturilor contractuale cu reclamanta, dreptul de a detine si de a dispune de baza de date .

Pe de alta parte, in intelesul comun al termenului, conform DEX, baza de date constituie un ``ansamblu de date astfel organizate, incat pot fi utilizate de programe multiple``.

Asadar, dreptul patrimonial al fabricantului bazei de date definit in art.1222 din Legea nr. 8/1996 are un continut similar dreptului de proprietate, cu particularitatile aferente unor prerogative consacrate printr-un act normativ cu caracter special.

In mod evident, o analiza prin prisma Legii nr. 8/1996 ar fi reprezentat o abordare riguroasa a chestiunii in discutie, dat fiind ca termenul folosit in contract corespunde unei notiuni juridice, dar, dupa cum se va arata in continuare, motivarea deciziei recurate nu releva obiectul cert al dreptului de proprietate si nici solutionarea cauzei din perspectiva acestui drept, iar aceste constatari sunt suficiente pentru casarea deciziei recurate.

Nu poate fi ignorat, de asemenea, ca, pentru a opera protectia juridica a bazei de date, trebuie indeplinite conditiile prescrise de lege, iar aprecierea pe acest aspect nu este lipsita de dificultate, in special din cauza conditiei ca baza de date sa reflecte o ``investitie substantiala cantitativa si calitativa in vederea obtinerii, verificarii sau prezentarii continutului`` (conditie implicita din art.1211 alin. 4). Poate fi invocata, in acest cadru, hotararea pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene la data de 9.11.2004 in cauza C-46/02 Fixtures Marketing Ltd (in interpretarea Directivei 96/9/CE privind protectia juridica a bazelor de date, transpusa prin Legea nr. 8/1996), in care notiunea este definita. In plus, trebuie stabilit si fabricantul bazei de date .

Or, in masura in care s-ar ajunge la concluzia inexistentei unei baze de date in sensul legii, s-ar impune analiza in cauza din perspectiva dreptului de proprietate recunoscut prin conventia partilor (a se vedea, in acelasi sens, paragraful 44 din hotararea CJUE pronuntata la data de 15.01.2015 in cauza C-30/14 Ryanair Ltd ``... in ceea ce priveste o baza de date careia nu i se aplica Directiva 96/9, creatorul sau nu beneficiaza de regimul de protectie juridica instituit prin aceasta directiva, astfel incat el nu poate invoca o protectie a bazei sale de date decat in temeiul dreptului national aplicabil``). In acest caz, efectele ar fi asemanatoare, fata de similitudinea cu dreptul de proprietate a dreptului patrimonial din legea speciala.

Indiferent de natura dreptului apartinand paratei, in ambele ipoteze, esentiala in aprecierea unei eventuale incalcari a obligatiei de confidentialitate asumate de catre parata B. SRL prin art. VII alin. 2 al contractului partilor este premisa existentei a doua drepturi subiective apartinand unor titulari diferiti, ce trebuie respectate ca atare.

Astfel, in cazul in care proprietarul bazei de date isi asuma, prin contractul incheiat cu autorul programului pentru calculator utilizat la fabricarea sau functionarea bazei de date, obligatia de a nu permite accesul unui tert la baza de date, pentru studiu, precum in prezenta cauza, atare obligatie, considerata de catre parti a fi legata de confidentialitatea contractului, reprezinta o limitare conventionala a dreptului de proprietate . In mod echivalent, daca este vorba despre un fabricant al bazei de date, restrangerea vizeaza dreptul de a autoriza extragerea si/sau reutilizarea de catre un tert a totalitatii sau a unei parti substantiale din baza de date .

Limitarea conventionala rezida in exercitarea dreptului asupra bazei de date fara a se aduce atingere dreptului de autor asupra programului pentru calculator in modalitatea expres convenita.

Aceasta situatie de exceptie de la exercitarea dreptului de proprietate impune o abordare restrictiva de analiza a incalcarii obligatiei de confidentialitate ce revine titularului dreptului, ceea ce inseamna, in cauza, ca obligatia se socoteste a fi fost incalcata in masura in care proprietarul bazei de date a autorizat accesul unui tert chiar la programul pentru calculator, prin intermediul bazei de date .

O asemenea analiza presupune a se cerceta daca probele indica un acces efectiv al tertului la programul pentru calculator al reclamantei A. SRL sau daca, in raport de circumstantele spetei, acest acces era necesar si se poate prezuma in mod rezonabil ca s-a produs in mod efectiv.

Din atare perspectiva, se retine ca parata a aratat prin motivele de recurs faptul ca nu a transferat catre tert baza de date creata in cadrul contractului incheiat cu reclamanta A. SRL, ci a creat o noua baza de date dupa momentul blocarii de catre reclamanta a accesului paratei la baza initiala de date . Nici vechea baza de date nu a fost realizata prin utilizarea programului pentru calculator, avand o existenta de sine - statatoare si fiind doar accesibila prin intermediul acestui program . Din acest motiv, accesul tertului la programul de calculator al reclamantei nici nu era necesar, noul program incorporand datele deja aflate in posesia legitima a paratei.

Din considerentele deciziei recurate, rezulta ca s-a acceptat existenta a doua baze de date: prima, denumita Y., inserata in aplicatia X. apartinand reclamantei A. SRL si accesibila prin aceasta aplicatie, iar cea de-a doua, denumita Z., accesibila prin aplicatia cu acelasi nume.

Instanta de apel s-a preocupat de stabilirea momentului crearii noii baze de date Z., insa considerentele pe acest aspect sunt contradictorii.

Astfel, instanta de apel a prezumat ca tertul proiectant a avut acces la vechea baza de date Y. si, implicit, la programul pentru calculator al reclamantei A. SRL, in conditiile in care noua baza de date Z. a fost creata dupa trei minute de la blocarea accesului paratei, de catre reclamanta, la vechea baza de date .

S-ar putea presupune ca instanta de apel a avut in vedere, in realitate, scurgerea a trei minute de la blocarea accesului la vechea baza de date pana la instalarea efectiva in retea, de catre tert, a noii baze de date Z., si nu pana crearea acesteia.

S-a considerat, astfel, ca fiind greu de crezut posibilitatea paratei B. SRL de a contacta un alt proiectant si de a instala noul program intr-un interval de timp atat de scurt.

Cu toate acestea, instanta de apel a precizat in mod explicit in mai multe randuri ca se refera la crearea noii baze de date, a precizat chiar data si ora la care baza de date a fost creata si a inlaturat apararea paratei potrivit careia crearea noii baze de date a fost determinata de blocarea accesului la baza de date Y.

In acelasi timp, in paragrafele urmatoare s-a retinut, pe temeiul raportului de expertiza, al raspunsului la obiectiuni si al expertizei extrajudiciare, ca cele doua baze de date puteau fi vazute de catre utilizatorii ambelor programe de calculator, prin intermediul profilelor de utilizator create, dupa caz, la instalarea programului informatic de catre reclamanta A. SRL, respectiv la instalarea programului informatic Z. de catre tert .

Din aceasta imprejurare, s-a dedus ca baza de date Z. a fost creata anterior blocarii de catre reclamanta a accesului paratei la baza de date Y. si, totodata, ca, in perioada in care au fost active ambele baze de date, tertul furnizor al aplicatiei Z. a avut acces la baza de date Y..

Considerentele de mai sus releva faptul ca instanta de apel a retinut concomitent crearea anterioara, dar si posterioara blocarii accesului la vechea baza de date, a noii baze de date, motive contradictorii care conduc la concluzia ca aceasta imprejurare nu a fost pe deplin lamurita.

Mai mult decat atat, se constata ca sursa contrarietatii din motivarea deciziei rezida in neclarificarea chiar a imprejurarilor in raport de care instanta de apel a prezumat crearea noii baze de date fie anterior, fie ulterior blocarii accesului la vechea baza de date, decizia cuprinzand si pe acest aspect considerentele contradictorii.

Daca ne raportam la imprejurarea mentionata in decizia recurata, in sensul ca cele doua baze de date au fost active simultan pentru o perioada de timp, ar rezulta ca nu numai crearea noii baze de date Z., dar si instalarea programului pentru calculator Z. al tertului (in masura in care au presupus operatiuni diferite, aspect care, la randu-i, nu a fost clarificat, dupa cum se va arata in continuare), au avut loc anterior blocarii accesului paratei B. SRL la baza de date Y., din moment ce bazele de date puteau fi vazute de catre utilizatorii ambelor programe de calculator, in sensul de acces efectiv la acestea.

In primul rand, aceasta constatare contrazice cele stabilite prin aceeasi decizie, anume ca noua baza de date Z. a fost creata (cu atat mai mult instalata) dupa trei minute de la blocarea accesului paratei, de catre reclamanta, la vechea baza de date .

In al doilea rand, se retine ca fiind incontestabila imprejurarea ca reclamanta A. SRL, care activa lunar programul pentru calculator si il furniza paratei in derularea raporturilor contractuale, a avut posibilitatea sa vizualizeze in continuare serverul paratei si sa constate instalarea noului program informatic Z.

Ambii experti, atat cel care a efectuat expertiza extrajudiciara, anterior formularii cererii de chemare in judecata, cat si cel desemnat de catre instanta, in cursul judecatii, au avut, la randul lor, aceasta posibilitate, dar nu la sediul paratei, ci la sediul reclamantei, prin reteaua acesteia, din moment ce accesul paratei la programul informatic al reclamantei fusese blocat cu un an inainte de initierea litigiului de fata, astfel cum au retinut ambele instante de fond .

Nu este clar, insa, la ce utilizatori se refera instanta de apel atunci cand retine ca acestia puteau vedea ambele programe pentru calculator, respectiv daca este vorba doar despre reclamanta, in modalitatea aratata anterior, ori si despre parata B. SRL si/sau tert . In acest ultim caz, nu s-a precizat perioada in care ambele baze de date au putut fi vazute, prin raportare la momentul blocarii, dar si la data crearii noii baze de date .

Inalta Curte constata, totodata, ca, preocupandu-se exclusiv de stabilirea momentului crearii noii baze de date Z., instanta de apel nu a cercetat sustinerile paratei referitoare la obiectul dreptului sau de proprietate .

Considerentele deciziei recurate, expuse anterior, au ca premisa crearea noii baze de date Z. cu ajutorul tertului, autorul programului pentru calculator cu acelasi nume, ceea ce inseamna raportarea, in solutionarea cauzei, la baza de date in forma incorporata in programul pentru calculator si accesibila prin intermediul sau si, mai mult, prezumtia unui acces necesar al tertului nu numai la baza de date, ci chiar la programul pentru calculator al reclamantei, in care era inserata baza de date Y.

Instanta de apel nu a aratat, insa, motivele pentru care nu a luat in considerare semnificatia pe care parata B. SRL a dat-o bazei de date, anume totalitatea informatiilor necesare activitatii de laborator de analize medicale, cu precadere cele referitoare la pacienti si la rezultatele investigatiilor medicale efectuate de catre parata, adica totalitatea datelor aflate in posesia sa legitima .

Drept urmare, nu rezulta ca s-ar fi cercetat posibilitatea ca parata B. SRL sa fi pus la dispozitia tertului date de aceeasi natura cu cele pe care le-a pus si la dispozitia reclamantei A. SRL in temeiul contractului nr. 14/2011, in aceeasi modalitate, adica inainte de a fi incorporate in programul pentru calculator .

Aceasta ipoteza ar trebui sa excluda accesul efectiv al tertului la programul pentru calculator al reclamantei A. SRL, ceea ce inseamna verificarea modului concret in care a operat titularul dreptului de proprietate asupra bazei de date in raporturile juridice cu tertul.

S-a aratat deja, in decizia de fata, ca o asemenea analiza presupune a se cerceta daca probele indica un acces efectiv al tertului la programul pentru calculator al reclamantei A. SRL sau daca, in raport de circumstantele spetei, acest acces era necesar si se poate prezuma in mod rezonabil ca s-a produs in mod efectiv.

Or, aceste aspecte nu au fost lamurite de catre instanta de apel, cu toate ca erau esentiale pentru stabilirea certa a incalcarii obligatiei asumate prin contract si, implicit, a incalcarii dreptului de autor al reclamantei asupra programului de calculator, din perspectiva obiectului dreptului subiectiv apartinand titularilor diferiti si al intinderii protectiei conferite prin lege, respectiv prin conventia partilor.

In contextul in care decizia recurata nu cuprinde considerentele decisive pe care le-ar fi impus solutionarea cauzei si, totodata, contine considerente contradictorii, este intrunit cazul de casare prevazut de art. 488 alin.(1) pct. 6 Cod procedura civila.

Cat priveste cealalta critica referitoare la acordarea daunelor morale, respectiv la cerinta existentei unui prejudiciu, Inalta Curte constata ca este, de asemenea, fondata.

Prin decizia recurata, a fost confirmata solutia primei instante de obligare a paratei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, pentru incalcarea dreptului de autor al reclamantei A. SRL.

Recurenta - parata nu a contestat posibilitatea acordarii daunelor morale pentru incalcarea dreptului de autor - prevazuta, de altfel, in mod expres in art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 -, ci a sustinut ca au fost acordate fara ca reclamanta sa fi indicat si probat cel putin anumite elemente pe baza carora instanta sa stabileasca existenta si intinderea prejudiciului.

Inalta Curte constata ca instanta de apel a expus considerente vizand, in mod generic, criteriile ce trebuie avute in vedere pentru aprecierea in echitate a prejudiciului, precum si circumstantele savarsirii faptei ilicite, dar nu a aratat in concret in ce a constat prejudiciul real si efectiv retinut a fi fost suferit de catre reclamanta.

Or, prejudiciul moral nu poate fi prezumat din savarsirea faptei ilicite, ci trebuie demonstrat in mod distinct prin raportare la atingerea adusa unei valori nepatrimoniale. Titularului ii revine, intr-adevar, obligatia indicarii acestei valori, precum si a probarii elementelor de fapt pretinse a reflecta lezarea sa, pentru a fi avute in vedere de catre instanta de judecata, in evaluarea potentialului prejudiciabil al faptei savarsite.

Este de precizat, totodata, ca autoaprecierea titularului dreptului este importanta, insa reprezinta doar unul dintre aspectele ce pot fi luate in considerare, in raport de valorile nepatrimoniale pretins lezate, neputand a se ignora ca impactul faptei prejudiciabile asupra acestora este, in egala masura, un element obiectiv, pe care instanta il poate evalua pe baza probatoriului administrat.

Intrucat decizia recurata nu cuprinde motivele referitoare la existenta unui prejudiciu real si efectiv, suferit de catre reclamanta, Inalta Curte constata ca este intrunit si pe acest aspect cazul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedura civila.

(3) In ceea ce priveste sustinerile vizand legalitatea mentinerii, prin decizia de apel, a solutiei de respingere a cererii reconventionale, Inalta Curte constata ca nu reprezinta critici de nelegalitate a deciziei, posibil a fi incadrate in motivele de recurs prevazute de art. 488 alin. (1) Cod procedura civila si analizate ca atare.

Clauza din art. VII alin. 1 teza ultima a contractului nr. 14/24.11.2011 incheiat intre parti, a carei pretinsa incalcare a generat formularea cererii reconventionale, prevede urmatoarele: ``Proiectantul garanteaza Beneficiarului ca nu va folosi informatiile stocate in baza de date X. in alte scopuri decat cele referitoare la dezvoltarea programului.``

Instanta de apel a apreciat ca efectuarea expertizei extrajudiciare la cererea reclamantei, dupa blocarea accesului paratei la baza de date X. de catre reclamanta, chiar daca a presupus vizualizarea bazei de date, nu constituie o folosire a informatiilor stocate in aceasta baza de date, respectiv a informatiilor referitoare la pacienti, numarul acestora, analizele medicale efectuate sau alte informatii de aceasta natura legate de activitatea paratei.

Recurenta s-a referit la folosirea informatiilor de catre reclamanta ``in alte scopuri decat cele referitoare la dezvoltarea programului``, adica la o alta parte a clauzei contractuale fata de cea la care s-a raportat instanta de apel si care viza existenta unui act de folosire a informatiilor.

Or, verificarea folosirii ``in alte scopuri`` este subsecventa celei privind calificarea unei fapte a reclamantei drept ``folosire a informatiilor``.

Intrucat recurenta nu a aratat argumentele pentru care considera ca efectuarea expertizei extrajudiciare ar reprezenta o folosire a informatiilor stocate in baza sa de date si mentionate in decizia recurata, urmeaza a se constata ca sustinerile din motivarea recursului nu se raporteaza la considerentele deciziei recurate, astfel incat nu reprezinta critici de nelegalitate in sensul art. 488 alin. (1) Cod procedura civila si, in consecinta, vor fi respinse.

Fata de toate considerentele expuse, Inalta Curte a admis recursul, exclusiv in considerarea motivelor de recurs analizate la pct. (2) din prezenta decizie si a dispus casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de apel, pe temeiul art. 497 Cod procedura civila.

Nota: Dispozitiile Legii nr. 8/1996 au fost avute in vedere de catre instantele de judecata astfel cum erau in vigoare la momentul introducerii actiunii.

In baza art. III din Legea nr. 74/2018, Legea nr. 8/1996 a fost republicata in Monitorul Oficial nr. 489 din 14 iunie 2018, textele fiind renumerotate