Daune interese compensatorii. Rezolutiunea promisiunii de vanzare-cumparare. Punerea in intarziere a debitorului. Lipsa notificarii

dar si a celor specifice obligatiei de despagubire, existenta unui prejudiciu care sa fi fost cauzat creditorului si existenta unei legaturi de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita a debitorului.

In cazul in care prin conventie partile au prevazut si un termen cert pentru indeplinirea obligatiilor asumate de debitor, este de mentionat ca implinirea termenului marcheaza doar momentul in care obligatia trebuie executata, adica momentul in care aceasta devine scadenta.

Acest moment este insa in stransa legatura cu una din conditiile impuse pentru rezolutiunea contractelor si pentru acordarea de daune compensatorii, anume cu punerea in intarziere a debitorului.

In cazul in care partile litigante nu au stipulat prin conventia incheiata o clauza potrivit careia prin ajungerea la termen debitorul este de drept in intarziere, simpla ajungere la termenul convenit nu este de natura sa indeplineasca cerinta referitoare la punerea in intarziere, creditorul avand obligatia de a-l pune pe debitor in intarziere pentru obtinerea de daune interese.

Cerinta analizata nu poate fi considerata indeplinita nici prin formularea unei actiuni in privind rezolutiuna conventiei, cat timp creditorul nu a inteles sa solicite mai intai executarea obligatiei.

Ca atare, apararea invocata de parata debitoare in fata instantelor de fond, in sensul ca nu datoreaza daune interese, intrucat nu a fost notificata de reclamanta pentru a-si indeplini obligatia, era fondata si se impunea a fi retinuta cu prioritate.

Prin promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 2022/11 aprilie 2005 de BNP A.R., promitenta a�� vanzatoare S.C.F.SA Timisoara s-a obligat sa instraineze catre beneficiara SC RBS & CO SRL Timisoara suprafata de 1000 mp teren cu constructii pentru pretul total de 430.000 euro din care a primit in avans 54.868 euro (echivalentul a 2 miliarde lei vechi).

Partile au convenit ca vanzarea sa se perfecteze a��dupa dezmembrarea terenului, dupa ridicarea sechestrului si radierea ipotecilor ce greveaza imobilului si dupa primirea diferentei de 375.132 euro, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2005a��.

Totodata, promitenta a�� vanzatoare s-a obligat sa notifice cu cel putin 30 de zile in avans de indeplinirea conditiilor necesare semnarii contractului de vanzare cumparare iar in cazul in care va a��refuza culpabil incheierea contractului de vanzare - cumparare definitiva�� sau nu va a��respecta termenul de 31 decembrie 2005a�� se obliga sa plateasca beneficiarei promisiunii a��suma primita cu titlu de avans la pret plus dobanda de referinta a BNRa��.

Prin cererea inregistrata la data de 16 martie 2006, reclamanta SC RBS & CO SRL Timisoara a chemat in judecata pe parata S.C.F.S.A. Timisoara cerand sa se dispuna rezolutiunea promisiunii bilaterale de vanzare a��cumparare si obligarea paratei sa ii restituie avansul in suma de 200.000 RON (2 miliarde lei vechi), cu dobanda de referinta a BNR calculata incepand cu date de 11 aprilie 2005 si pana la momentul platii efective.

Totodata, reclamanta a cerut obligarea paratei la plata unei despagubiri in suma de 400.000 RON (4 miliarde lei vechi).

Reclamanta a aratat ca isi intemeiaza in drept cererea pe dispozitiile art. 969 si 1020-1021 Cod civil.

In motivarea cererii, reclamanta a sustinut ca parata nu a respectat si executat in mod culpabil clauzele promisiunii convenite, motiv pentru care contractul de vanzare-cumparare nu s-a incheiat pana la termenul stipulat, 31 decembrie 2005.

In consecinta, reclamanta a sustinut ca este indreptatita, conform regulilor de drept comun care guverneaza materia obligatiilor, sa ceara fie executarea acestei obligatii fie, astfel cum a inteles sa solicite prin actiunea dedusa judecatii, rezolutiunea conventiei cu obligarea paratei la restituirea sumelor de bani incasate in avans din pret precum si la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutare.

In dovedirea pretentiilor reclamanta a invocat nerespectarea de catre parata pana la termenul convenit a obligatiei de radiere a inscriptiei ipotecare si a sechestrului notate in cartea funciara in baza ordonantei emisa in dosarul penal nr. P/485/2002 al Inspectoratului Judetean de Politie Timis cu privire la imobilul care urma sa faca obiectul contractului de vanzare a��cumparare, notari care se gaseau inscrise si la data la data de 13 martie 2006.

Referitor la daunele interese solicitate, reclamanta a sustinut ca a intentionat sa cumpere terenul in scopul derularii unui proiect imobiliar impreuna cu o alta societate care detinea un teren invecinat, terta societate intocmind mai multe proiecte de executie si formuland numeroase cereri de autorizare etc., activitati care au implicat a��cheltuieli materiale si de organizarea�� care se impun a fi suportate de parata.

Prin concluziile scrise, parata a invocat exceptia necompetentei materiala a sectiei civile a tribunalului de a solutiona cererea, apreciind ca aceasta competenta apartine sectiei comerciale si a aratat ca a restituit reclamantei avansul din pret cu dobanda convenita, caz in care actiunea dedusa judecatii a ramas fara obiect .

Parata a sustinut ca nu datoreaza daune interese cat timp nu a fost notificata de reclamanta pentru a se prezenta in vederea perfectarii contractului si cat timp depasirea termenului stipulat a fost determinata de finalizarea cu intarziere, insa nu din culpa sa, a procesului judiciar avand ca obiect radierea masurilor asiguratorii care grevau imobilul, proces in care s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca irevocabila abia in cursul anului 2006.

Prin sentinta civila nr. 1181/PI/25 mai 2007, Tribunalul Timis a admis in parte cererea, a dispus rezolutiunea promisiunii de vanzare a�� cumparare si a obligat pe parata sa plateasca reclamantei o despagubire in suma de 200.000 RON si 5.080 RON, cheltuieli de judecata, respingand in rest actiunea ca fiind ramasa fara obiect .

In motivarea sentintei, tribunalul a retinut ca pe parcursul judecatii parata a consemnat la dispozitia reclamantei sumele incasate cu titlu de avans pret, cu dobanda stipulata in conventie, caz in care, dat fiind acordul partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 969 Cod civil, a apreciat ca se impune desfiintarea conventiei intervenita intre acestea.

Totodata, instanta a retinut ca reclamanta este indreptatita, conform art. 998 Cod civil, si la obtinerea unei despagubiri in cuantum de 200.000 RON (nu de 400.000 RON astfel cum a solicitat), apreciind ca prin neexecutarea culpabila a promisiunii de catre parata planul sau de afaceri si de dezvoltare a fost afectat, cu mentiunea ca reclamanta era implicata intr-o relatie de colaborare cu o terta societate comerciala care avansat cheltuieli pentru demararea unei afaceri comune, astfel cum rezulta din dovezile (avize, schite si adrese) depuse la dosar, referitoare la activitatea acestei din urma societati.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, care a sustinut ca in mod eronat a fost obligata la plata de daune interese cat timp nu a fost notificata in sensul art. 1079 Cod civil si o astfel de despagubire nu a fost convenita de parti, cat timp nu a fost urmata procedura de conciliere prevazuta de art. 720 ¹Cod procedura civila, cu mentiunea ca nu are culpa in neexecutarea obligatiei de radiere a masurilor asiguratorii care grevau imobilul, acest fapt nedepinzand de vointa sa ci de finalizarea unui

proces ce se derula pe rolul instantelor judecatoresti.

Pin decizia civila nr. 21 din 31 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul si a schimbat in parte sentinta in sensul ca a respins in totalitate petitul formulat de reclamanta referitor la plata de daune, mentinand celelalte dispozitii.

Prin aceiasi decizie reclamanta a fost obligata sa plateasca paratei cheltuieli de judecata in suma de 1532,60 lei, reprezentand contravaloarea taxelor judiciare aferente apelului.

In motivarea deciziei, instanta a retinut ca la momentul incheierii conventiei reclamanta avea cunostinta ca imobilul era indisponibilizat prin notarea unei inscriptii ipotecare din data de 21 februarie 2003, la cererea IPJ Timisoara precum si de faptul ca radierea acestei notari se putea dispune, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, numai in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Instanta a constatat ca parata, dupa incheierea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare cu reclamanta a facut toate demersurile administrative si judiciare necesare pentru obtinerea finalizarii judecatii apelului declarat impotriva incheierii de carte funciara din 21 februarie 2003, in scopul degrevarii imobilului de masurile asiguratorii, judecata fiind finalizata, din cauze care nu sunt imputabile paratei, prin decizia civila nr. 2551 din 28 noiembrie 2006 a Curtii de Apel Timisoara, caz in care nu se poate retine vinovatia sa sub aspectul neexecutarii acestei obligatii .

Totodata, instanta de apel a retinut ca pe langa lipsa vinovatiei paratei nu este indeplinita nici conditia referitoare la existenta unui prejudiciu cert care sa se fi creat in patrimoniul sau.

Instanta a retinut ca in cauza nu exista dovezi cu privire la felul colaborarii pe care reclamanta pretinde ca ar fi avut-o cu terta societate a�� SC C. SRL, mai inainte de incheierea promisiunii bilaterale de vanzare cumparare in litigiu si, respectiv, cu privire la pagubele materiale cauzate patrimoniului sau, si nu celui apartinand tertei societati, prin neexecutarea obligatiei imputata paratei.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocand incidenta art. 304 pct. 7, pct. 8 si pct. 9 Cod procedura civila.

In motivarea recursului reclamanta sustine ca atata timp cat partile contractante au stabilit un termen cert pana la care parata trebuia sa isi indeplineasca obligatiile asumate si atata timp cat termenul s-a implinit fara ca parata sa si le fi indeplinit, in mod eronat instanta de apel a retinut ca aceasta nu datoreaza despagubiri .

Recurenta afirma ca parata putea sa prevada la momentul incheierii conventiei, 11 aprilie 2005, faptul ca hotararea judecatoreasca definitiva, pronuntata in data de 9 aprilie 2004 si prin care se dispusese radierea inscriptiei ipotecare, urmeaza sa fie redactata in termen de 15 zile si ca poate fi atacata cu recurs, respectiv, putea sa se informeze cu privire la termenele de judecata care se acordau in instanta de recurs si sa aiba in vedere toate aceste aspecte la stabilirea termenului stipulat pentru executarea promisiunii asumate.

Ca atare, recurenta apreciaza ca demersurile administrative si judiciare intreprinse de parata pentru urgentarea judecatii nu erau de natura sa o exonereze de raspundere, cum gresit a retinut instanta de apel si, pe cale de consecinta, aceasta este in culpa pentru neexecutare si datoreaza despagubiri .

Recurenta sustine ca prejudiciul care i-a fost creat prin neexecutarea promisiunii este unul cert, afirmand ca in baza acestei promisiunii a derulat cu societatea S.C. C.S.R.L., care detinea teren in imediata vecinatatea al celui pe care urma sa il cumpere, un proiect pentru construirea unui ansamblu rezidential de locuinte, terta societate desfasurand lucrari de proiectare si de executie si in considerarea acestui teren, caz in care, cum proiectul mentionat nu s-a mai derulat din cauza neexecutarii obligatiei asumata de catre parata, este indreptatita sa fie despagubita pentru cheltuielile efectuate in scopul mai sus aratat.

Recurenta sustine ca imprejurarea ca nu a depus la dosar si chitante proprii, doveditoare ale cheltuielilor avansate pentru demararea proiectului mai sus aratat, nu poate conduce la concluzia ca nu ar fi suferit un prejudiciu, astfel cum eronat a retinut instanta de apel.

Analizand criticile formulate de reclamanta, care se circumscriu doar motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Inalta Curte constata ca nu

pot fi primite pentru urmatoarele considerente:

In drept, potrivit art. 1020 Cod civil a��Conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una dintre parti nu indeplineste angajamentul saua��.

Potrivit art. 1021 Cod civil, intr-un astfel de caz, creditorul are alegerea sau sa sileasca pe debitor sa isi execute obligatia sau sa ceara desfiintarea (rezolutiunea) contractului cu daune interese.

In caz de rezolutiune judiciara, instanta are a verifica existenta unei fapte ilicite a debitorului (care consta tocmai in neexecutarea sau executarea cu intarziere a obligatiei), existenta vinovatiei acestuia (adica, neexecutarea sa ii fie imputabila) si indeplinirea cerintei privind punerea in intarziere a debitorului obligatiei neexecutate, instanta avand posibilitatea de a acorda debitorului, dupa circumstante, un termen de gratie pentru aducerea la indeplinire a obligatiei.

In cauza dedusa judecatii, prima instanta nu a mai procedat la efectuarea de verificari cu privire la cauzele si conditiile rezolutiunii, apreciind ca se impune desfiintarea promisiunii bilaterale de vanzare cumparare in temeiul art. 969 Cod civil, adica urmare a acordului ambelor parti, acord care a fost dedus din imprejurarea ca reclamanta a cerut direct in instanta rezolutiunea promisiunii iar parata a consemnat la dispozitia acesteia sumele de bani incasate cu titlu de avans din pret, sume de bani care au fost ridicate de catre reclamanta, solutia fiind insusita, in lipsa de critici, si de instanta de apel.

Prima instanta a analizat insa, partial, indeplinirea conditiilor rezolutiunii cu ocazia judecarii cererii in despagubire, anume interpretand clauzele conventiei incheiate de parti, a apreciat ca parata si-a asumat obligatia de a radia masurile asiguratorii care grevau imobilul ce urma sa fie instrainat pana termenul din data de 31 decembrie 2005 si a concluzionat ca fiind depasit termenul, parata este in culpa cu privire la neexecutarea obligatiei asumate, neexecutare prezumata din imprejurarea ca aceste masuri se gaseau notate in registrul de publicitate imobiliara si ulterior datei de 31 decembrie 2005.

Or, pentru acordarea daunelor interese compensatorii instantele au a analizat indeplinirea conditiilor prevazute de art. 1021, art. 1075 Cod civil si urmatoarele, adica a acelorasi conditii in care se poate dispune rezolutiunea judiciara (existenta unei fapte ilicite a debitorului, a vinovatiei acestuia si indeplinirea cerintei privind punerea in intarziere a debitorului obligatiei neexecutate) dar si a celor specifice obligatiei de despagubire, existenta unui prejudiciu care sa fi fost cauzat creditorului si existenta unei legaturi de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita a debitorului.

In cazul in care prin conventie partile au prevazut si un termen cert pentru indeplinirea obligatiilor asumate de debitor, este de mentionat ca implinirea termenului marcheaza doar momentul in care obligatia trebuie executata, adica momentul in care aceasta devine scadenta.

Acest moment este insa in stransa legatura cu una din conditiile impuse pentru rezolutiunea contractelor si pentru acordarea de daune compensatorii, anume cu punerea in intarziere a debitorului.

Punerea in intarziere, spre deosebire de termen, marcheaza momentul de la care debitorul refuza sa execute iar creditorul este in drept sa pretinda daune interese compensatorii pentru neexecutarea obligatiei.

Punerea in intarziere consta intr-o manifestare de vointa din partea creditorului prin care el pretinde executarea obligatiei de catre debitor si ea se poate face fie printr-o notificare adresata debitorului prin executorul judecatoresc, fie prin cererea de chemare in judecata a debitorului prin care se pretinde executarea obligatiei, cu exceptia cazurilor in care debitorul este de drept in intarziere (de art. 1079 Cod civil).

Referitor la legatura dintre termenul suspensiv si punerea in intarziere, atunci cand e vorba de o obligatie de a da sau de a face, regula este aceea ca simpla ajungere la termen, adica la scadenta, nu il pune in intarziere pe cel impotriva caruia curge (dies non interpellat pro homine), fiind nevoie de punerea in intarziere in formele mai sus aratate, cu exceptia cazului in care debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen (dies interpellat pro homine).

Pentru a fi de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen, in sensul art.

1079 pct. 2 Cod procedura civila, este necesar ca prin conventia incheiata partile sa fi prevazut o clauza in acest sens.

In speta supusa analizei, partile litigante nu au stipulat prin conventia incheiata o clauza potrivit careia prin ajungerea la termenul din 31 decembrie 2005 parata debitoare ar fi de drept in intarziere, caz in care, simpla ajungere la termenul convenit nu era de natura sa indeplineasca cerinta referitoare la punerea in intarziere, reclamanta creditoare avand obligatia de a pune parata in intarziere pentru obtinerea de daune interese.

Reclamanta nu a facut insa o asemenea dovada, parata debitoare nefiind pusa in intarziere printr-o notificare prin care sa i se fi pretins executarea si aceasta sa fi refuzat.

Cerinta analizata nu poate fi considerata indeplinita nici prin formularea cererii dedusa judecatii in prezenta cauza cat timp reclamanta nu a inteles sa solicite mai intai executarea obligatiei ci doar rezolutiunea conventiei.

Ca atare, apararea invocata de parata debitoare in fata instantelor de fond, in sensul ca nu datoreaza daune interese, intrucat nu a fost notificata de reclamanta pentru a-si indeplini obligatia, era fondata si se impunea a fi retinuta cu prioritate.

Referitor la neexecutarea obligatiei de radiere a sarcinilor care grevau imobilul pentru care partile convenisera sa incheie un contract de vanzare cumparare pana la data de 31 decembrie 2005, Inalta Curte constata si ca instanta de apel a retinut in mod just ca parata nu este in culpa si ca neexecutarea provine dintr-o cauza straina, care nu ii este imputabila.

Astfel, este de observat ca partile au incheiat la data de 11 aprilie 2005, de comun acord, o conventie sinalagmatica prin care si-au asumat obligatii de a face cu privire la un imobil pentru care erau notate masuri asiguratorii la cererea IJP Timis, masuri a caror radiere putea fi dispusa nu de catre parata ci de catre serviciul de carte funciara, la cererea acesteia, sau, in caz de litigiu, in baza unei hotarari judecatoresti definitiva si irevocabila.

Partile contractante nu puteau prevedea la data incheierii conventiei ca

judecata recursului declarat de IJP Timis impotriva deciziei definitive nr. 626 din 9 aprilie 2004 a Curtii de Apel Timisoara (prin care se dispusese desfiintarea incheierii de carte funciare prin care se notase masurile asiguratorii), recurs inregistrat, ca urmare a unor modificari legislative referitoare la competenta materiala a instantelor judecatoresti, la data de 9 iunie 2004 pe rolul Curtii Supreme de Justitie si care primise termen pentru judecata, data fiind supraaglomerarea activitatii acestei instante, la data de 2 martie 2005, se va finaliza cu mare intarziere, anume la data de 28 noiembrie 2006, prin decizia nr.2551 pronuntata, ca urmare a unei alte modificari legislative referitoare la competenta materiala a instantelor judecatoresti, de catre Curtea de Apel Timisoara.

Sub acest aspect este de mentionat si faptul ca parata a facut, astfel cum a retinut si instanta de apel, demersurile necesare pentru urgentarea finalizarii judecatii, demersuri ramase insa fara rezultat.

Asa fiind, pentru considerentele de fapt si de drept aratate, care, in parte, le completeaza pe cele retinute de instanta de apel si care fac inutila analizarea si a criticilor privind indeplinirea conditiei referitoare la prejudiciu, Inalta Curte urmeaza a constatat ca recursul dedus judecatii este nefondat.

Pentru a hotari astfel, Inalta Curte a retinut si ca prin cererea de recurs reclamanta nu a dezvoltat critici care sa se circumscrie motivelor de recurs prevazute de art. 304 pct. 7 (hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii) sau pct. 8 (cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia), invocate doar formal, motive care, de altminteri, nici nu sunt incidente in raport cu considerente hotararii recurate.

Referitor la cererea formulata de intimata privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, in raport de solutia data si de prevederile art. 274 Cod procedura civila, Inalta Curte are a analiza si dispune doar cu privire la cheltuielile de judecata avansate de parti in fata acestei instante.

Potrivit lucrarilor dosarului, Inalta Curte a constatat ca pentru judecata in

recurs intimata a facut dovada certa a platii cheltuielilor de deplasare in suma de 600 lei, contravaloare bilet avion.

Referitor la cheltuielile reprezentand contravaloarea onorariului deBaroul Bucuresti" title="Cabinet de avocat, Baroul Bucuresti"> avocat se observa ca intimata a depus un extras de cont pentru o suma totala de 44.000 lei, sustinand ca ar fi datorate atat pentru judecata in fata instantelor de fond cat si pentru judecata in recurs, fara insa ca suma sa fie defalcata pentru fiecare dintre instantele mentionate, deci fara a se putea stabili care este cheltuiala cu acest titlu aferenta recursului.

In consecinta, in lipsa unei atare dovezi, Inalta Curte a constatat ca nu poate acorda si aceasta cheltuiala intimatei, partile urmand a se desocoti cu privire la sumele datorate cu acest titlu pe cale separata.