Comisia Europeana a reiterat potentialul normelor UE in vigoare privind medierea in litigiile transfrontaliere

Solutionarea litigiilor si a dezacordurilor prin intermediul instantelor nu este numai costisitoare si de durata, ci poate distruge, de asemenea, relatii profitabile de afaceri.Cauzele transfrontaliere sunt mult mai complexe datorita legislatiilor si jurisdictiilor nationale diferite, precum si datorita unor aspecte practice precum cheltuielile si regimul lingvistic.Prin intermediul procedurilor alternative de solutionare a litigiilor, implicand mediatori impartiali, se pot aborda aceste probleme si gasi solutii constructive.Insa este nevoie de mediatori calificati si de norme clare in care ambele parti sa poata avea incredere.Medierea transfrontaliera este mai complicata, intrucat presupune culturi de afaceri diferite, ambele parti avand nevoie de reguli comune pe care sa se poata baza . Acesta este motivul pentru care normele UE cu privire la mediere au intrat in vigoare in mai 2008, si trebuie sa fie transpuse pana in mai 2011. Acestea instituie garantii juridice in materie de mediere si asigura un proces de inalta calitate deoarece presupun aplicarea unor coduri deontologice sau formarea ca mediator. Pana in prezent patru tari (Estonia, Franta, Italia si Portugalia) au informat Comisia asupra faptului ca au transpus in dreptul intern normele UE in materie de mediere.

a��Aceste masuri ale UE sunt foarte importante pentru ca promoveaza un acces alternativ si suplimentar la justitie in viata de zi cu zi. Sistemele de justitie dau oamenilor posibilitatea de a pretinde respectarea drepturilor lor. Accesul efectiv la justitie este protejat in conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Cetatenilor si intreprinderilor nu ar trebui sa li se ingradeasca drepturile doar pentru ca le este greu sa apeleze la sistemul de justitie, pentru ca nu isi pot permite acest lucru, nu pot sa astepte derularea procesului sau nu fac fata birocratieia��, a declarat vicepresedintele Viviane Reding, comisar al UE pentru justitie. a��Fac apel la statele membre sa dea dovada de hotarare in punerea in aplicare neintarziata a normelor UE in materie de mediere: minimul necesar este de a permite litigiilor transfrontaliere sa fie solutionate pe cale amiabila. Dar de ce sa nu mergem mai departe?De ce aceste masuri sa nu fie disponibile la nivel national?In final, de acest lucru vor beneficia cetatenii si intreprinderile, societatile si economiile, precum si sistemul juridic in sine.a��

Directiva UE privind medierea se aplica atunci cand doua parti care sunt implicate intr-un litigiu transfrontalier sunt de acord in mod voluntar sa solutioneze litigiul prin intermediul unui mediator impartial.Statele membre trebuie sa se asigure de faptul ca acordurile rezultate in urma medierii pot fi executate.Conform unui studiu recent finantat de UE, timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, in medie, intre 331 si 446 de zile suplimentare, in UE, iar costurile juridice suplimentare variaza de la 12 471 de euro la 13 738 de euro pe caz[1].

Medierea poate rezolva problemele dintre intreprinderi, angajatori si angajati, proprietari si chiriasi sau familii, astfel incat relatiile dintre acestia sa se poata mentine si chiar consolida, intr-un mod constructiv - un rezultat care nu poate fi intotdeauna realizat prin intermediul procedurilor judiciare. Solutionarea litigiilor in afara instantei economiseste resursele sistemelor de justitie si poate reduce in mod potential cheltuielile aferente.Solutionarea litigiilor pe cale electronica face medierea la distanta din ce in ce mai accesibila.Ceea ce lipseste sunt normele transfrontaliere care sa ofere partilor siguranta cu privire la acest proces si la caracterul executoriu al acordului care rezulta in urma acestuia.

Un element crucial in orice mediere este increderea in proces, in special atunci cand cele doua parti provin din tari diferite.Prin urmare, normele UE incurajeaza statele membre sa prevada controlul calitatii, sa elaboreze coduri deontologice si sa ofere cursuri de formare mediatorilor, pentru a se asigura de existenta unui sistem eficient de mediere. Un cod deontologic european pentru mediatori a fost dezvoltat de un grup de parti interesate cu sprijinul Comisiei Europene si a fost lansat la data de 2 iulie 2004. Codul deontologic european stabileste cateva principii la care mediatorii pot decide sa adere in mod voluntar; aceste principii se refera la competenta, numire, taxe de mediere, promovarea serviciilor mediatorilor, independenta si impartialitate, acordul de mediere si obligatia de confidentialitate.

Lista organizatiilor semnatare ale Codului deontologic european este publicata la: http://ec.europa .eu/civiljustice/adr/adr_ec_list_org_en.pdf

In cazul in care medierea esueaza, litigiile pot fi transferate oricand in sistemul traditional de solutionare in instante.

Pana in mai 2011, Comisia se asteapta ca 26 de state membre sa transpuna normele UE (Danemarca nu a optat pentru aplicarea acestor norme - o prerogativa de care aceasta tara se poate prevala pe baza unui protocol anexat la tratatele UE). Pana in prezent patru tari (Estonia, Franta, Italia si Portugalia) au informat Comisia asupra faptului ca au transpus in dreptul intern aceste normele. In plus, Lituania si Slovacia au comunicat instantele judecatoresti competente pentru executarea acordurilor in urma medierii transfrontaliere.

Chiar daca in majoritatea statelor membre existau deja reguli similare la nivel national inainte de adoptarea directivei, acestea ar trebui, inainte de 21 mai 2011, sa informeze Comisia in legatura cu masurile pe care le adopta pentru a transpune directiva (aceste masuri nationale ar trebui sa mentioneze in mod special directiva). Unele tari au deja norme in materie de mediere in anumite domenii; de exemplu, Irlanda si Danemarca in cazul relatiilor de munca, Finlanda in cazul litigiilor in care sunt implicati consumatorii, Suedia in cazul accidentelor de trafic sau Franta si Irlanda in cazul litigiilor de dreptul familiei. In Portugalia exista cursuri de formare pentru mediatori din 2001.

Statele membre trebuie sa furnizeze informatii cu privire la instantele competente sa execute acordurile incheiate in urma medierii la o data anterioara (21 noiembrie 2010), astfel incat Comisia sa poata publica aceste informatii pentru a facilita folosirea medierii de catre cetateni si intreprinderi.