RIL promovat ref. masura de siguranta a confiscarii speciale in cazul infractiunilor prevazute de Codul Vamal

1. Intr-o prima orientare, majoritara, instantele au dispus atat confiscarea speciala a bunurilor sau marfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Romaniei, cat si obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

Dispunand obligarea inculpatilor la plata sumelor solicitate cu titlu de datorie vamala de catre Directiile Generale Vamale, instantele au retinut ca in cauzele deduse judecatii sunt indeplinite conditiile prevazute de art.998-999 din Codul civil pentru angajarea raspunderii civile delictuale a inculpatilor, respectiv fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate si vinovatia.

De asemenea, s-au invocat dispozitiile art.224 alin.1 lit.a si alin.2 din Codul vamal, privind nasterea datoriei vamale la import si prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al Romaniei a marfurilor supuse drepturilor de import.

Totodata, instantele au dispus confiscarea speciala a bunurilor sau marfurilor (in genere, tigari) care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabanda, stabilind insa ca temeiul in drept al masurii de siguranta il constituie dispozitiile art.118 lit.b, respectiv lit.e din Codul penal.

2. Pentru aceeasi ipoteza, intr-o alta orientare, in conditiile in care instantele au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala ce a luat nastere la introducerea ilegala a bunurilor sau marfurilor pe teritoriul vamal al Romaniei, nu s-a luat si masura de siguranta a confiscarii speciale cu privire la aceste bunuri sau marfuri .

Instantele au retinut ca bunurile sau marfurile care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabanda au fost ridicate de lucratorii de politie.

Apreciez ca solutia care se impune este cea reflectata de prima orientare jurisprudentiala, respectiv luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale a bunurilor sau marfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Romaniei, insa in temeiul art.118 lit.a din Codul penal, concomitent cu obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand datoria vamala.

Premisele legale ale practicii neunitare ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii sunt urmatoarele :

In evolutia legislatiei vamale, eludarea aplicarii reglementarilor vamale s-a consacrat ca fiind scopul tuturor faptelor de introducere in sau scoaterea din tara a bunurilor sau marfurilor prin alte locuri decat cele stabilite pentru control vamal, respectiv prin locurile stabilite pentru control vamal, prin sustragere de la controlul vamal.

In dreptul intern, din continutul normei de incriminare, respectiv art.270 alin.1 si 2 lit.a din Codul vamal al Romaniei adoptat prin Legea nr.86/2006 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.350 din 19 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare), rezulta ca in cazul infractiunii de contrabanda urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru regimul vamal si producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale.

Legatura de cauzalitate dintre urmarea imediata si oricare din actiunile ce constituie elementul material al infractiunii de contrabanda rezulta din insasi materialitatea faptelor - ex re.

Prin urmare, subzista problematica incidentei obiective a dispozitiilor legale referitoare la masura de siguranta a confiscarii speciale a bunurilor sau marfurilor care au facut obiectul infractiunii de contrabanda, concomitent cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale.

In ceea ce priveste prima componenta de referinta, urmeaza a se retine ca bunurile sau marfurile ce constituie obiectul infractiunii de contrabanda datorita particularitatii unei noi pozitii de fapt dobandite, genereaza starea de pericol social ce justifica confiscarea speciala.

Desi legea vamala, nu contine prevederi exprese referitoare la confiscarea bunurilor sau marfurilor provenite din contrabanda, dispozitiile din partea generala a Codului penal se aplica si faptelor sanctionate penal prin legi speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel, potrivit art.362 din acelasi cod.

De altfel, potrivit art.278 din Codul vamal, dispozitiile sectiunii privind infractiunile se completeaza cu prevederile Codului penal, precum si cu dispozitiile penale cuprinse in alte legi speciale.

Sub acest aspect, bunurile sau marfurile care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabanda vor fi supuse confiscarii speciale in temeiul art.118 lit.a din Codul penal. Doctrina este unanima in acest sens, opinandu-se ca bunurile sau marfurile introduse ilegal in tara, desi au preexistat faptei penale, sunt asimilate celor produse prin infractiune, deoarece au capatat o astfel de stare[1].

Cat priveste dispozitia art.277 din Codul vamal, in sensul ca in cazul ``cand marfurile sau alte bunuri nu se gasesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor in lei``, apreciem ca nu poate fi interpretata in varianta excluderii masurii de siguranta a confiscarii speciale, subzistand doar ipoteza instituirii unei obligatii la plata unui echivalent banesc a bunurilor sau marfurilor supuse confiscarii care nu se gasesc, de regula valoarea taxelor vamale fiind mult mai mica decat echivalentul valoric al acestora.

Intr-o interpretare exhaustiva, obligarea la plata echivalentului in lei a bunurilor sau marfurilor supuse confiscarii care nu se gasesc are aceeasi natura juridica, de masura de siguranta, ca si confiscarea speciala a bunurilor sau marfurilor, careia i se substituie. De altfel, norma analizata este in concordanta cu dispozitiile art.118 alin.4 din Codul penal, ce instituie regula confiscarii, in locul bunurilor supuse confiscarii care nu se gasesc, de bani si bunuri pana la concurenta valorii acestora. In schimb, obligarea la plata taxelor vamale aferente bunurilor sau marfurilor provenite din contrabanda, daca acestea nu se gasesc, are natura juridica a unei obligatii fiscale.

Referitor la paguba cauzata prin savarsirea infractiunii de contrabanda, jurisprudenta si doctrina in materie opereaza cu un cadru juridic definit de norme de drept vamal intern si comunitar, aplicabil regimului vamal in Uniunea Europeana.

Astfel, art.4 din Codul vamal al Romaniei defineste notiunea de datorie vamala ca reprezentand obligatia unei persoane de a plati cuantumul drepturilor de import sau de export, in conditiile in care in compunerea drepturilor de import intra si taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de platit la importul de marfuri .

Pe de alta parte, art.224 pct.1 lit.a din acelasi act normativ prevede ca datoria vamala la import ia nastere si prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al Romaniei a marfurilor supuse drepturilor de import. Corelativ reglementarii vamale privind obligatiile la introducerea in tara a bunurilor sau marfurilor supuse taxelor vamale, Codul vamal roman stipuleaza in cuprinsul art.234 alin.3, ca in cazul infractiunilor vamale, datoria vamala serveste la determinarea temeiului de pornire a urmaririi penale si a pedepselor penale.

Din economia dispozitiilor mentionate rezulta, fara echivoc, ca in cazul infractiunii de contrabanda, obligatia de plata a taxelor vamale, ca drept de creanta al statului, instituie repararea pagubei si se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea si rezolvarea actiunii civile reglementat prin dispozitiile art.14 si art.346 din Codul de procedura penala.

Prin urmare, nu subzista o interpretare in sensul inadmisibilitatii actiunii civile exercitata de Directiile Regionale Vamale constituite parti civile in procesul penal, in considerarea contrabandei ca fiind exclusiv o infractiune de pericol, nefiind susceptibila sa produca un prejudiciu material, asa cum s-a retinut in practica judiciara.

Totodata, nu poate fi retinut nici rationamentul existent in jurisprudenta potrivit caruia in conditiile in care bunurile sau marfurile care au facut obiectul infractiunii de contrabanda au fost ridicate in vederea confiscarii, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale[2].

O astfel de concluzie rezulta din insusi specificul masurii de siguranta a confiscarii speciale, dispuse in temeiul art.118 lit.a din Codul penal, destinata sa inlature anumite stari de pericol, in conditiile in care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operatiunile de trecere a bunurilor sau marfurilor peste frontiera constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituie in scopul realizarii veniturilor bugetare, dar si ca masuri protectioniste in plan economic[3].

Pe de alta parte, nu poate fi sustinuta nici solutia rezultata tot din practica judiciara in sensul ca datoria vamala s-a stins prin confiscarea bunurilor sau marfurilor introduse ilegal in tara, opinie consacrata de interpretarea art.233 primul paragraf lit.d din Regulamentul nr.2913/1992 al Consiliului de Instituire a Codului Vamal Comunitar, care prevede ca o datorie vamala se stinge: ``in cazul in care marfurile pentru care a luat nastere o datorie vamala in conformitate cu art.202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulata si confiscate simultan sau ulterior``.

Cu privirea la aceasta prevedere comunitara Curtea de Justitie a Uniunii Europene (jurisprudenta europeana functionand ca un precedent de facto[4]) prin hotararea din 2 aprilie 2009 in cauza C-459/2007 (Veli Elshani impotriva Hauptzollamt Linz, paragraful 38) a stabilit ca ``pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a marfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunitatii trebuie sa intervina inainte ca aceste marfuri sa treaca de primul birou vamal situat in interiorul acestui teritoriu``.

Raportat la sfera de incidenta a normei comunitare, se poate concluziona ca aceasta isi gaseste aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar in ipoteza faptica a sechestrarii marfurilor inainte de primul birou vamal situat in interiorul Uniunii Europene.

Acest aspect poate fi considerat ca fiind marcat sintetic de Codul Vamal al Romaniei prin continutul art.288 alin.4 privind asigurarea aplicarii Regulamentului Consiliului (CEE) nr.2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificarile ulterioare, publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene nr.302/1992.

De altfel, norma de drept intern, in continutul art.256 din Codul vamal roman, instituie stingerea datoriei vamale in cazul confiscarii, insa conditionat de producerea situatiei inainte de acordarea liberului de vama, in cazul marfurilor declarate pentru un regim vamal ce implica obligatia de plata a drepturilor.

In mod expres, in Codul vamal al Romaniei, institutia confiscarii este reglementata doar in cazul faptelor care constituie contraventii la reglementarile vamale, autoritatea vamala fiind obligata, potrivit art.280 alin.3, ca dupa verificarea incadrarii faptei in reglementarile vamale sa aplice amenda si sa dispuna, dupa caz, retinerea bunurilor, in vederea confiscarii. Insa, in cazul contraventiilor, confiscarea se dispune ca masura cu caracter administrativ, spre deosebire de confiscarea speciala, ca masura de siguranta, ce se poate lua numai daca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala si numai de catre instanta de judecata prin hotararea pronuntata in cauza.

Avand in vedere cele expuse, urmeaza sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

PROCUROR GENERAL
Laura Codruta KA¶vesi

___________________

[1]Vintila Dongoroz, s.a., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Editia a II-a, Partea generala, vol.II, Editura Academiei, 2003, p.302; Dan Hoffman, Monografie - Confiscarea speciala in dreptul penal, Teorie si practica judiciara, Editura Hamangiu, 2008, p.163; Gheorghe Diaconescu, Infractiuni in legi speciale si extrapenale, Editura All, Bucuresti, 1996, p.334; Costica Bulai si Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal, Partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p.630;

[2] Inalta Curte de Casatie si Justitie, Buletinul Jurisprudentei, Culegere de decizii pe anul 2003, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p.724, decizia nr.1644 din 1 aprilie 2003 a Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala;

[3] Gheorghe Diaconescu, Infractiuni in legi speciale si extrapenale, Editura All, Bucuresti, 1996, p.334 ;

[4] Michal Bobek, A«Despre aplicarea dreptului European (nu doar) in instantele noilor state membre: ``Nu faci dupa cum spun``?A» in Revista romana de drept comunitar nr.1/2010, Editura Wolters Kluwer Romania, p.36.