Titularul unui nume are dreptul de a se opune utilizarii acestuia ca marca comunitara atunci cand dreptul national prevede acest lucru

Regulamentul privind marca comunitara¹ prevede nulitatea marcii in cazul in care utilizarea ei poate fi interzisa in temeiul unui drept anterior, in special al unui drept la nume, astfel cum este definit de dreptul Uniunii sau de dreptul national.
Fiorucci SpA este o societate italiana constituita de stilistul Elio Fiorucci in anii a€™70. In anul 1990, aceasta a cedat societatii japoneze Edwin Co Ltd intregul sau patrimoniu creativ, cuprinzand toate marcile a caror titulara era.
In anul 1999, la cererea societatii Edwin, OAPI a inregistrat marca verbala ``ELIO FIORUCCI`` pentru o serie de produse, si anume articole de parfumerie, articole de piele si de voiaj, precum si articole de imbracaminte. Intemeindu-se pe Regulamentul privind marcile, coroborat cu legislatia italiana² - domnul Fiorucci a contestat aceasta inregistrare sustinand ca numele sau beneficia in Italia de o protectie deosebita, in temeiul careia numele de persoane notorii nu pot fi inregistrare ca marca decat de catre titular sau cu consimtamantul acestuia, consimtamant care nu exista in speta.
In schimb, OAPI a considerat ca legislatia italiana nu era aplicabila in speta, deoarece notorietatea numelui Elio Fiorucci fusese dobandita in cadrul activitatii comerciale a acestuia. Prin urmare, OAPI a admis cererea de inregistrare .
Ca urmare a actiunii formulate de domnul Fiorucci, Tribunalul Uniunii Europene a anulat³, in anul 2009, aceasta din urma decizie intrucat continea o eroare de drept in interpretarea dreptului national. Tribunalul a confirmat ca OAPI poate sa declare nulitatea unei marci comunitare, la cererea partii interesate, in cazul in care utilizarea ei poate fi interzisa in temeiul, printre altele, al unui drept la nume protejat de o legislatie nationala. Tribunalul a considerat totusi ca OAPI inlaturase in mod gresit aplicarea dreptului national in cazul domnului Fiorucci.
Impotriva acestei hotarari a Tribunalului, Edwin a formulat recurs la Curtea de Justitie . Societatea japoneza a sustinut ca Regulamentul privind marcile se refera la ``dreptul la nume`` numai ca atribut al personalitatii.
In hotararea pronuntata astazi, Curtea interpreteaza notiunea ``dreptul la nume`` - care poate fi invocat pentru a solicita declararea nulitatii unei marci - in sensul Regulamentului privind marcile. Curtea este chemata sa clarifice daca aceasta notiune vizeaza numai un atribut al personalitatii sau priveste si exploatarea sa patrimoniala.

Curtea constata mai intai ca textul si structura Regulamentului privind marcile nu permit sa se limiteze notiunea ``dreptul la nume`` la un aspect de atribut al personalitatii. Dimpotriva, aceasta notiune poate sa acopere si exploatarea patrimoniala a numelui.
Astfel, regulamentul prevede nulitatea unei marci comunitare atunci cand persoana interesata invoca un alt drept anterior si, cu titlu de exemplu, enumera, in mod neexhaustiv, patru drepturi, in afara dreptului la nume, mai precis, dreptul la imagine, dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala. Unele dintre aceste drepturi sunt protejate in ceea ce priveste aspectele lor economice atat de legislatiile nationale, cat si de dreptul Uniunii. Prin urmare, nu exista niciun motiv pentru a nu acorda aceeasi protectie ``dreptului la nume``.
Asadar, in mod intemeiat, Tribunalul nu a limitat protectia acordata prin Regulamentul privind marcile numai la ipotezele in care inregistrarea unei marci comunitare se afla in conflict cu un drept care vizeaza in mod exclusiv protectia numelui ca atribut al personalitatii persoanei interesate. Cu alte cuvinte, dreptul la nume poate fi invocat nu numai pentru a proteja numele ca atribut al personalitatii, ci si in ceea ce priveste aspectele sale economice.
In continuare, Curtea confirma competenta Tribunalului pentru a exercita un control de legalitate cu privire la aprecierea facuta de OAPI asupra legislatiei nationale invocate. Curtea precizeaza ca, in cadrul recursului, ea insasi este competenta sa analizeze daca Tribunalul, pe baza documentelor si a celorlalte inscrisuri care i-au fost prezentate, nu a denaturat textul dispozitiilor nationale sau al jurisprudentei nationale sau, in sfarsit, al lucrarilor din doctrina referitoare la acestea, si daca Tribunalul nu a efectuat constatari care contravin in mod vadit continutului si intelesului lor.
In consecinta, Curtea arata ca, fara a denatura legislatia nationala, Tribunalul a putut sa deduca, in mod intemeiat, din cuprinsul acesteia ca titularul unui nume de familie notoriu - indiferent de domeniul in care a fost dobandita aceasta notorietate si chiar daca numele de persoana notoriu a fost deja inregistrat sau utilizat ca marca - are dreptul de a se opune utilizarii acestui nume ca marca atunci cand sustine ca nu si-a dat consimtamantul la inregistrare .

1 Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitara (JO 1994, L 11, p. 1, Editie speciala, 17/vol. 1, p. 146), articolul 52 alineatul (2) litera (a).
2 Codul proprietatii industriale italian (Codice della ProprietA  Industriale, denumit in continuare ``CPI``) prevede posibilitatea de a inregistra, daca este notoriu, numele unei persoane de catre titularul acestuia sau cu consimtamantul sau (articolul 8 alineatul 3).
3 Hotararea din 14 mai 2009, Fiorucci/OHMI - Edwin (Elio Fiorucci), T-165/06.