In absenta recunoasterii unui drept de autor asupra unor eventuale opere de arta fotografica in favoarea reclamantului, nu se poate lua in considerare incidenta art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, intrucat nu sunt indeplinite premisele de analiza ale acestei norme care reglementeaza, la randul ei, o limitare a exercitiului drepturilor patrimoniale ale autorului unei opere de arhitectura, de arta plastica, fotografica sau arta aplicata, cu atat mai mult cu cat opera derivata nu reprezinta nicio colectie de opere fotografice, data fiind compozitia acesteia si lipsa unei valori artistice intrinseci a fotografiilor de familie .
2. Desi pentru analiza similaritatii dintre semn si marca, in cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, de regula, este necesara o analiza pe cele trei planuri: similaritate vizuala, auditiva si conceptuala, potrivit criteriilor dezvoltate in jurisprudenta CJUE, o atare analiza este inutila fata de neintrunirea cerintei ca semnul reclamat sa fi fost utilizat pentru servicii, astfel incat sa atenteze la functiile marcii titularului dreptului pretins a fi incalcat si, in aceste conditii, sa constituie contrafacere.
Cerinta legala esentiala prevazuta de dispozitiile art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 este aceea ca tertul sa fi folosit semnul cu titlu de marca, in sensul ca a intentionat sa distinga serviciile oferite sub acest semn de cele ale altor intreprinderi de acelasi gen; nu orice folosire a unui semn identic sau similar unei marci inregistrate este de natura a fi sanctionata prin admiterea unei cereri in contrafacere, ci doar acele modalitati de utilizare a semnului cu functiile marcii, asadar, sub forma unor semne distinctive pentru serviciul desemnat prin semn, in sensul ca semnul, prin modalitatea concreta de utilizare, tinde la indicarea originii comerciale a serviciului si la diferentierea acestuia de cele identice sau similare ale altor intreprinzatori.
Astfel, cum in cadrul unui episod al unei emisiuni tv, semnul reclamat reprezentat de un nume patronimic, inregistrat ca marca, nu a fost utilizat cu valoarea unui semn distinctiv, cu titlu de marca si nu a servit functiei de indicare a serviciilor de telecomunicatii ori a emisiunii pe teme istorice, ci doar la indicarea subiectului acelui episod, prin desemnarea personalitatii analizate din perspectiva temei emisiunii, fiind vorba despre o utilizare in sensul propriu, pentru desemnarea persoanei, conditia prevazuta de textul de lege invocat nu este indeplinita.
In aceste conditii, folosirea de catre terti a unui nume patronimic in sensul sau propriu (pentru identificarea/desemnarea persoanei), inregistrat ca marca, nu poate fi interzisa prin formularea unei actiuni in contrafacerea unei marci identice sau similare, si prin urmare, titularul marcii nu se poate prevala, in aceste conditii, de dispozitiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 24.12.2010, reclamantul A. a chemat in judecata pe paratii B. si SC C. SA, solicitand sa se constate ca prin emisiunea difuzata de postul tv C. in data de 04.12.2010, realizata de B., au fost incalcate drepturile sale exclusive asupra marcii ``Zoia Ceausescu``, dar si dreptul de autor al acestuia asupra unor creatii fotografice publicate in lucrarea ``Zoia Ceausescu, 237 de zile-n mormant``; sa fie obligati paratii sa inceteze in viitor realizarea si difuzarea, sub marca ``Zoia Ceausescu`` a altor emisiuni, cu incalcarea dreptului de autor al reclamantului asupra creatiilor fotografice din lucrarea ``Zoia Ceausescu, 237 de zile-n mormant``; sa fie obligati paratii, in solidar, la daune morale prin aplicarea urmatoarelor sanctiuni: plata sumei de 100.000 lei, pe care reclamantul o va dona unui camin de batrani; publicarea hotararii judecatoresti irevocabile, in cazul in care instanta va admite cererea, de catre C. TV, in spatiul de emisie, echivalent derularii emisiunii (23,30 min.) in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii sub sanctiunea art. 5803 C.proc.civ.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.112 C.proc.civ., art. 998 si art.1000 alin. (3) C.civ., art. 1, art. 1387 din Legea nr.8/1996 si art. 1, art. 36 si art. 90 din Legea nr. 84/1998.
Paratul B. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia insuficientei timbrari, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului in ceea ce priveste dreptul de autor asupra fotografiilor, exceptia prematuritatii celui de-al doilea capat al cererii de chemare in judecata, iar pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, pentru argumentele aratate in cuprinsul intampinarii.
Parata SC C. SA, la randul sau, a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea actiunii, ca neintemeiate, intrucat chiar din sustinerile reclamantului rezulta ca nu este vorba despre produse sau servicii ce poarta sau inglobeaza marca respectiva (titlul emisiunii sau al unui program TV).
La termenul de judecata din data de 05.07.2011, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active si a admis exceptia prematuritatii celui de-al doilea capat de cerere .
La termenul de judecata din data de 29.11.2011, instanta a respins solicitarea de suspendare integrala a cererii de chemare in judecata si a disjuns cererea formulata in contradictoriu cu parata SC C. SA, fata de care a operat suspendarea de drept in conditiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolventei fata de aceasta parata.
Prin sentinta civila nr.1686 din 01.10.2013, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila a respins ca prematur formulat al doilea capat al cererii de chemare in judecata si restul actiunii formulata de reclamantul A., ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca marca individuala verbala ``Zoia Ceausescu`` a fost inregistrata in favoarea reclamantului pentru clasele de produse 16, 35, 38 si 41 din Clasificarea de la Nisa; Clasa 38 cuprinde, in general, servicii care permit cel putin unei persoane sa comunice cu alta persoana prin mijloace senzoriale si, in special, servicii care constau in general in difuzarea de programe de radio si televiziune; Clasa 41 acopera, in general, serviciile oferite de persoane sau institutii pentru a dezvolta facultatile mentale, ca si serviciile destinate divertismentului sau captarii atentiei; prima instanta a retinut ca aceasta ultima clasa intereseaza in speta, intrucat ea cuprinde: servicii de educatie a persoanelor, sub toate formele; servicii al caror scop esential este divertismentul, amuzamentul sau recreerea persoanelor; servicii de prezentare a operelor de arta plastica sau de literatura catre public, in scopuri culturale sau educative.
S-a mai constatat ca, in temeiul contractului nr. xx5 din 12.11.2007, incheiat intre editura W. si reclamantul A., a fost editata lucrarea ``237 de zile-n mormant/Zoia Ceausescu``, editie ingrijita, notata si comentata de reclamant, cuprinzand 9 fotografii color si 4 fotografii alb-negru.
Din mentiunile de pe coperta interioara a acestei lucrari, prima instanta a retinut ca, in descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei, autor al lucrarii apare chiar X.Y., multe dintre textele cuprinse apartinand acesteia; pe de alta parte, aceasta imprejurare rezulta si din print-screen-urile depuse de parat cu privire la site-urile care comercializeaza on-line aceasta carte; potrivit clauzelor contractuale, reclamantul a furnizat aceste documente si fotografii care au condus la realizarea lucrarii, tot reclamantul fiind cel care a ingrijit, notat si comentat lucrarea respectiva.
In acest context, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active in privinta drepturilor de autor ale reclamantului, asa cum acestea rezulta din dispozitiile art. 4 din Legea nr. 8/1996: ``se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa prima data la cunostinta publica``. S-a retinut si faptul ca reclamantul este succesorul in drepturi al sotiei sale, astfel incat, si in aceasta calitate poate pretinde drepturi de autor asupra fotografiilor publicate.
Ca atare, s-a apreciat ca reclamantul, in calitate de sot al defunctei X.Y., are dreptul la protejarea vietii private si poate sustine in mod valabil, ca urmare a impactului emotional, ca a suferit un prejudiciu prin difuzarea unor informatii calomnioase la adresa sotiei sale.
Astfel, paratul B. a realizat o emisiune intitulata ``X., fiica dictatorului``, in cadrul serialului difuzat pe postul tv. In cadrul emisiunii, a fost prezentata X.Y., aspecte ale vietii sale de familie, precum si fotografii publicate in lucrarea ingrijita de reclamant; de asemenea, a fost prezentat in mod eronat numele liceului pe care aceasta l-a absolvit.
In aplicarea dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, prima instanta a apreciat ca nu exista identitate intre marca si semnul folosit de parat - denumirea emisiunii, pentru a deveni incidente prevederile alin. (2) lit. a) din textul invocat; astfel, s-a constatat ca marca a fost folosita in versiunea emisiunii depuse la CNA, insa varianta difuzata pe post poarta denumirea de ``X., fiica dictatorului``, astfel incat nu exista o folosire efectiva a marcii in titlul emisiunii; s-a retinut in acest sens pe baza capturilor de imagine depuse la dosar.
In privinta dispozitiilor art. 36 alin. (2) lit. c), tribunalul a retinut ca marca nu a dobandit un renume raportat la clasele de produse si servicii pentru care a fost inregistrata, renumele fiind dat de numele personalitatii care l-a purtat, iar nu de produsele sau serviciile oferite sub acest nume.
Cu referire la prevederile art. 36 alin. (2) lit. b), chiar daca denumirea emisiunii a cuprins o parte a marcii inregistrate, tribunalul a retinut sustinerea paratului privind faptul ca, potrivit textului mentionat, de esenta incalcarii drepturilor de proprietate intelectuala privind marca, este folosirea acesteia in activitatea comerciala, atat de catre titularul marcii, cat si de cel despre care se pretinde ca ar fi incalcat drepturile decurgand din inregistrarea marcii. Or, modalitatea in care marca protejata a fost folosita in emisiune nu este una care sa indeplineasca aceasta cerinta, emisiunea avand un scop pur informativ, istoric.
Chiar daca s-ar aprecia ca paratul a desfasurat alaturat activitatii de informare si o activitate comerciala (fiind de presupus ca difuzarea unei emisiuni pe un post TV comercial se incadreaza in aceasta sfera), prima instanta a apreciat ca nu exista vreun risc de confuzie in perceptia publicului, incluzand riscul de asociere intre semn si marca, intrucat publicul (consumatorul mediu) nu poate fi indus in eroare cu privire la provenienta emisiunii, neputand sa asocieze aceasta emisiune cu titularul marcii inregistrate.
Faptul ca marca reprezinta numele unei personalitati istorice (numele X.Y. fiind quasi-prezent in constiinta colectiva recenta) nu ii da dreptul titularului marcii sa solicite interzicerea folosirii acestui nume decat in conditiile art. 36 din Legea nr.84/1998; or, in speta nu sunt indeplinite aceste conditii in privinta riscului de confuzie (fiind evident pentru oricine ca emisiunea este despre X.Y., dar nu la fel de evident ca emisiunea ar apartine titularului marcii).
In ceea ce priveste caracterul ilicit al utilizarii fotografiilor publicate in carte, prima instanta a constatat, fara a intra in conflict cu solutia adoptata in privinta calitatii procesuale active pe care a retinut-o in considerarea art. 4 din Legea nr. 8/1996 (intrucat chiar daca in descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei, autor al lucrarii apare chiar X.Y., editia publicata a fost ingrijita si a cuprins note si comentarii ale reclamantului, care, potrivit contractului de editare, a pus la dispozitie si fotografiile publicate), ca, in privinta fotografiilor care prezinta documente, sunt incidente dispozitiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe potrivit carora ``nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice si altele asemenea.``
Referitor la sustinerile paratului privind incidenta Decretului nr. 321/1956 cu privire la termenul de protectie de 5 ani in privinta operelor fotografice, termen despre care s-a sustinut ca ar curge de la momentul realizarii fotografiei, tribunalul a constatat ca in chiar textul de lege invocat, se mentioneaza ca termenul incepe sa curga de la ``aparitie``, iar nu de la realizare; prin urmare, aceasta aparare a fost inlaturata ca neintemeiata.
Cu toate acestea, prima instanta a constatat ca potrivit art. 33 din Legea nr. 8/1996, pentru fotografiile care nu prezinta documente, sunt permise, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii, urmatoarele utilizari ale unei opere aduse anterior la cunostinta publica, cu conditia ca acestea sa fie conforme bunelor uzante, sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare: (a��) b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu sau critica ori cu titlu de exemplificare, in masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului.
Prin analogie, chiar daca nu este vorba de un citat din carte, tribunalul a apreciat ca prezentarea fotografiilor publicate in aceasta carte este permisa de dispozitiile legale citate.
In final, a fost inlaturata si sustinerea privind existenta unei incalcari a dreptului la protejarea vietii private sau de familie, intrucat emisiunea a avut un scop informativ, iar eroarea in privinta liceului pe care X.Y. l-ar fi urmat, s-a apreciat ca nu poate constitui o asemenea incalcare, in sensul unei informatii false sau calomniatoare.
In consecinta, urmare a admiterii exceptiei prematuritatii, tribunalul a respins capatul al doilea al cererii de chemare in judecata ca prematur formulat si restul actiunii, ca neintemeiata.
Impotriva acestei au declarat: apel principal reclamantul si apel incident paratul.
Prin apelul sau, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului si desfiintarea in tot a hotararii atacate, precum si admiterea cererii formulate pentru motivele dezvoltate in cuprinsul memoriului de apel.
Cererea de apel a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 7, art. 12, art. 13, art.151, art. 33 din Legea nr. 8/1996; art. 2, art. 36 din Legea nr. 84/1998; art. 998 - 999 Cod civil 1864, art. 287 alin.(2) teza a II-a, art. 296 - 297 C.proc.civ.1865 etc.
In cererea sa de apel, apelantul-parat a solicitat modificarea sentintei apelate, in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale active a apelantului-reclamant, cu consecinta respingerii actiunii introductive ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa si mentinerea in rest a sentintei atacate. In subsidiar, a solicitat modificarea aceleiasi sentintei, in sensul admiterii apararii sale potrivit careia in mod gresit a retinut prima instanta faptul ca termenul de protectie a operelor fotografice, susceptibile de a fi protejate prin drepturi de autor, era implinit la data introducerii cererii de chemare in judecata; mentinerea in rest a sentintei atacate, pentru motivele dezvoltate prin memoriul de apel.
Cererea de apel a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 293 din Codul de procedura civila de la 1864.
Apelantul-parat a formulat intampinare la apelul declarat de reclamant, solicitand respingerea ca nefondat; paratul a aratat ca art. 33 alin. (1) lit. b) si f) din Legea nr. 8/1996 instituie doua limitari distincte ale dreptului de autor, cu scop diferit, iar citarea permisa de lit. b) a textului are ca obiect orice opera, cata vreme este destinata comentariului, analizei si criticii, in timp ce limitarea cuprinsa la lit. f) are ca obiect opera de arta expusa in locuri publice, ca decor sau in scopul realizarii unei noi opere; in speta, sunt indeplinite toate cele trei cerinte pentru a exista dreptul de citare, respectiv folosirea citatului in scopul analizei unei situatii istorice, citarea nu intra in conflict cu utilizarea normala a operei si nu prejudiciaza in mod nerezonabil interesele legitime ale titularului dreptului de autor.
Pe de alta parte, apelantul-parat a mai sustinut ca dreptul reclamantului asupra marcii nu a fost incalcat, deoarece, in cadrul emisiunii mentionate nu a utilizat marca ``Zoia Ceausescu``, ci numele patronimic omonim, intr-un context ce privea relevarea unor evenimente istorice, in mod descriptiv, iar nu pentru indicarea unor bunuri sau servicii; in plus, nu desfasoara activitate de comert.
Cu privire la capatul de cerere privind obligarea sa la nerealizarea si difuzarea in viitor a unor opere sub marca ``Zoia Ceausescu``, apelantul-parat a aratat ca emisiunea in discutie a fost parte a unei serii despre evenimente din trecutul Bucurestilor, iar multitudinea de teme care se circumscriu ideii ce a stat la baza realizarii seriei de emisiuni documentare, face imposibila sau extrem de putin probabila reluarea temei legate de aspecte din viata doamnei X.Y., reclamantul nefacand nici un moment proba verosimila a vreunui risc ca paratul sa redifuzeze aceasta emisiune .
Prin intampinarea formulata fata de apelul incident, apelantul-reclamant a solicitat respingerea caii de atac declarata de parat ca tardiv formulata la data de 04.06.2014, iar, in subsidiar, ca nefondata.
In sustinerea exceptiei tardivitatii, apelantul-reclamant a aratat ca primul termen de judecata in cauza a avut loc la data de 13.02.2014, cand cauza a fost amanata pentru comunicarea catre intimatul-parat a motivelor apelului sau, iar ulterior, ca efect al desfiintarii Sectiei a IX-a civile si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale, dosarul a fost repartizat Sectiei a IV-a civile, primind urmatorul termen de judecata la data de 04.06.2014, care nu a fost primul termen de judecata in apel.
Au fost invocate prevederile art. 293 alin. (1) si ale art. 134 C.proc.civ., sustinandu-se ca aderarea la apel este o cerere distincta de un apel principal, care nu presupune formularea unor aparari legate de acesta din urma si, prin urmare, nu necesita primirea motivelor acestuia.
Prin urmare, apelantul-reclamant considera ca prima zi de infatisare s-a epuizat la termenul din 13.02.2014, astfel ca depunerea apelului in aderare la termenul din 04.06.2014, s-a realizat cu depasirea termenului legal.
Cu privire la netemeinicia apelului formulat de parat, s-a aratat ca reclamantul nu a indicat nicio fotografie, ci a solicitat sa se constate ca a avut loc o incalcare a dreptului sau de autor asupra unor creatii fotografice publicate in lucrarea ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant.``
In plus, a mai aratat apelantul-reclamant, Decretul nr. 321/1956 a fost abrogat la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 8/1996, iar o parte dintre operele fotografice ce-i apartin si care au fost utilizate fara drept de catre parat sunt ulterioare datei de 24.06.1991 (respectiv 5 ani anteriori intrarii in vigoare a Legii nr. 8/1996), astfel incat, acestea din urma, sunt guvernate de legea noua.
A sustinut apelantul-reclamant ca descrierea CIP (care ar indica-o pe X.Y. drept autor al lucrarii conform sustinerilor apelantului-parat) nu permite nicio corelatie intre continutul sau si calitatea unei persoane de autor al operei.
S-a aratat ca in mod nefondat sustine apelantul-parat ca pentru a opera prezumtia detinerii drepturilor de autor asupra fotografiei este necesara detinerea negativelor acesteia, art. 86 alin. (3) din lege, nefacand o asemenea distinctie.
In fine, reclamantul mai considera ca Legea nr. 8/1996 este aplicabila spetei fata de abrogarea Decretului nr. 321/1956 la data de 24.06.1996 si data fiind lipsa vreunei dispozitii tranzitorii in legea noua.
Prin decizia civila nr. 348/A din 01.10.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
Examinand cu prioritate exceptia tardivitatii formularii apelului incident de catre parat, exceptie invocata prin intampinare de catre reclamant, instanta de apel a considerat-o neintemeiata pentru urmatoarele motive:
Potrivit art. 293 alin. (1) C.proc.civ., apelul in aderare prin care intimatul poate cere schimbarea hotararii primei instante, se formuleaza pana la prima zi de infatisare.
Astfel, s-a observat ca la primul termen de judecata fixat in apel - 13.02.2014 -, reclamantul a depus la dosar motivele propriului apel, astfel ca, instanta a dispus amanarea cauzei la 13.03.2014, in temeiul art. 291 C.proc.civ., in vederea comunicarii memoriului cuprinzand aceste motive catre intimatul-parat, care nu era prezent la judecata .
Apelul in aderare a fost depus la dosar in sedinta publica din 04.06.2014, urmatorul termen de judecata ce a avut loc in cauza (termenul din 13.03.2014 ramanand fara efect din cauza desfiintarii sectiei pe rolul caruia dosarul fusese inregistrat initial).
Apelantul-reclamant a aratat ca, in speta, prima zi de infatisare a fost la termenul din 13.02.2014, deoarece formularea si depunerea apelului in aderare de catre parat nu depindeau de motivele apelului reclamantului, astfel ca pentru apelantul-parat acesta a fost momentul epuizarii termenului de declarare a apelului incident .
Aplicand in cauza dispozitiile art.134 C.proc.civ., care definesc prima zi de infatisare drept termenul la care partile, legal citate, pot pune concluzii, instanta de apel a retinut ca acesta este un moment obiectiv si uniform, astfel incat conditiile mentionate in text sunt aplicabile tuturor partilor din proces, iar nu doar unora dintre acestea.
Astfel, prima zi de infatisare este momentul la care toate partile legal citate pot pune concluzii, neputand fi acceptata ideea ca momentul se epuizeaza diferit pentru partile din proces, respectiv atunci cand fiecare dintre acestea poate pune concluzii.
De aceea, cat timp la 13.02.2014 intimatului nu ii fusesera comunicate motivele apelului
declarat de reclamant, iar o asemenea comunicare este obligatorie in respectul prevederilor art. 291 alin. (2) C.proc.civ., acesta nu putea pune concluzii, intrucat nu la termenul mentionat a fost prima zi de infatisare in apel, nefiind relevanta sub acest aspect sustinerea apelantului-reclamant in sensul ca aderarea la apel nu depindea de motivele apelului principal.
In consecinta, s-a respins ca neintemeiata exceptia tardivitatii formularii apelului incident, astfel incat s-a retinut ca apelul depus la 04.06.2014 a fost formulat in termen, asadar, cu respectarea dispozitiilor art. 293 alin. (1) C.proc.civ.
Examinand sentinta apelata prin raportare la criticile formulate, cu observarea dispozitiilor art. 295 C.proc.civ., instanta de apel a constatat ca atat apelul principal, cat si cel incident sunt nefondate, potrivit celor ce succed.
Avand in vedere ca prin apelul in aderare se deduc judecatii probleme privind aplicarea in timp a legii si calitatea procesuala activa a reclamantului (sub aspectul pretinsei incalcari a dreptului de autor), iar aceste chestiuni se impun a fi dezlegate in prealabil fata de criticile ce privesc fondul cauzei, instanta de apel a examinat cu intaietate apelul incident .
Astfel, s-a invocat de catre parat ca lipsa calitatii procesuale active pentru formularea cererii ce valorifica pretinsa incalcare a drepturilor de autor decurge din lipsa calitatii reclamantului de autor al operelor fotografice asupra carora a pretins dreptul de autor.
Cu privire la operele fotografice in discutie, instanta de apel a retinut ca acestea au fost incluse in lucrarea publicata sub numele ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant``, depusa la dosarul cauzei, ce cuprinde corespondenta dintre reclamant si sotia sa, documente publicate in facsimil, precum si 11 fotografii alb-negru si color in care este reprezentata X.Y., singura sau impreuna cu membri ai familiei sale, in diferite momente ale vietii.
Apelantul-parat a dedus judecatii in apel printr-una dintre criticile sale, chestiunea legii aplicabile rationae temporis, sustinand ca fotografiile in discutie, fiind realizate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 8/1996, erau supuse, sub aspectul regimului dreptului de autor, Decretului nr. 321/1956, iar in raport cu acest act normativ, data aducerii la cunostinta publica a fotografiilor este data realizarii lor de catre fotograf sau cel mai tarziu data la care fotografiile au fost inmanate persoanelor reprezentate in acestea.
Sub acest aspect, curtea de apel a retinut ca, potrivit art. 149 din Legea nr. 8/1996: ``(1) Actele juridice incheiate sub regimul legislatiei anterioare isi produc toate efectele conform aceleia, cu exceptia clauzelor care prevad cesiunea drepturilor de utilizare a totalitatii operelor pe care autorul le poate crea in viitor. (2) Beneficiaza de protectia prezentei legi si operele, inclusiv programele pentru calculator, interpretarile sau executiile, inregistrarile sonore sau audiovizuale, precum si programele organismelor de radiodifuziune si de televiziune realizate anterior intrarii in vigoare a prezentei legi, in conditiile prevazute la alin. (1).``
Prin urmare, s-a apreciat ca dispozitia tranzitorie din legea noua, anterior citata, supune prevederilor sale si operele realizate anterior intrarii sale in vigoare, cu exceptia mentionata la alin. (2) al textului, exceptie neincidenta in speta.
De aceea, instanta de apel a inlaturat sustinerea paratului in sensul aplicarii prevederilor Decretului nr. 321/1956 in privinta fotografiilor folosite in lucrarea ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant``, constatand, de altfel, ca insusi paratul isi formuleaza apararile si in raport cu dispozitiile legii noi, solicitand exclusiv aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 321/1956.
Chiar si astfel, desi ratinae temporis nu sunt aplicabile spetei, curtea de apel a observat ca aceste dispozitii limitau in timp la 5 ani de la data aparitiei, doar folosinta drepturilor patrimoniale de autor asupra fotografiilor artistice, insa art. 3 din decret reglementa si componenta morala a dreptului, al carui exercitiu sau folosinta nu era limitata in timp decat de durata vietii autorului.
In privinta naturii operei reprezentate de volumul amintit, instanta de apel a retinut ca aceasta include si scrieri cu valoare literara, cuprinse in corespondenta purtata intre reclamant si sotia sa, X.Y., intre timp, decedata, ce fac obiectul dreptului de autor, conform art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996, dar si fotografii, protejate distinct de art.7 lit. f) din lege.
Scrierile cuprinse in lucrare, apartin in parte reclamantului (autor al corespondentei cu sotia sa) si in parte X.Y., autoarea unei parti din scrisorile reproduse.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 8/1996: ``Fara a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente, si anume: (a��) b) culegerile de opere literare, artistice sau stiintifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile, colectiile sau compilatiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creatii intelectuale.``
In aceste coordonate, volumul ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant", ce include atat scrieri literare, cat si fotografii, constituie o opera derivata, deoarece culegerea datelor (a partii scrise si a fotografiilor), dispunerea lor intr-o anumita succesiune logica, adnotarea si comentarea lor constituie o creatie intelectuala in sensul textului citat.
Lucrarea, publicata in anul 2007, cuprinde mentiunea ca a fost ingrijita, notata si comentata de apelantul-reclamant.
In contractul de editare incheiat la data de 12.11.2007 cu Editura W. (dupa decesul X.Y.), reclamantul si-a atribuit calitatea de autor al operei ``Zoia Ceausescu, 237 de zile-n mormant``.
Este adevarata sustinerea apelantului-parat in sensul ca simpla incheiere a contractului de editare in calitate de autor nu atrage de plano o asemenea calitate, insa, cum se va arata in cele ce succed, din faptul incheierii contractului rezulta o prezumtie simpla, ce va fi coroborata cu celelalte mijloace de proba administrate.
Cu privire la descrierea CIP (Catalogarea inaintea publicarii) a Bibliotecii Nationale a Romaniei, curtea de apel a retinut ca aceasta este obligatorie, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 186/2003 privind sustinerea si promovarea culturii scrise.
Aceasta catalogare cuprinde descrierea bibliografica a cartilor in curs de aparitie si se realizeaza, potrivit Bibliotecii Nationale a Romaniei, in conformitate cu normele internationale ISBD(M) - International Standard Bibliographic Description for Monographs si cu formatele internationale de schimb de date bibliografice necesare identificarii publicatiilor, care sunt: autor, titlu, editura, locul publicarii, anul publicarii, ISBN, genul literar sau subiectul pe scurt.
Apreciind asupra aspectelor legate de valoarea probatorie a descrierii CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei, instanta de apel a retinut ca, in speta, aceasta descriere cuprinde mentiunile: ``Ceausescu Zoia 237 zile-n mormant/ X.Y. - Bucuresti: W., 2007 ISBN xx8-xx3-xx4-xx9-8 xx1.xx5.1-32``.
Prin urmare, lucrarea a fost publicata cu mentiunea ca autorul sau este X.Y., insa prezumtia instituita de art. 4 din Legea nr. 8/1996 are caracter relativ si poate fi rasturnata prin proba contrara.
Avand in vedere incheierea contractului de editare de catre reclamant si apoi publicarea volumului in anul 2007, ulterior decesului X.Y., cu mentiunea ingrijirii si adnotarii sale de catre A., curtea de apel a retinut ca, in privinta operei derivate, s-a facut dovada ca aceasta a fost realizata de reclamant, astfel ca prezumtia de autorat dedusa din publicarea lucrarii sub numele sotiei sale (decedate) a fost contrazisa de probatoriul administrat.
Legat de acest aspect, apelantul-parat a sustinut ca reclamantul nu a facut dovada transmiterii de la X.Y. catre reclamant, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, a vreunui drept de autor cu privire la fotografiile in litigiu.
Contrar celor retinute de prima instanta in considerentele sentintei apelate (in sensul ca reclamantul este succesorul in drepturi al sotiei sale),instanta de apel a apreciat ca o asemenea dovada nu a fost administrata, iar din acest punct de vedere este corecta (dar lipsita de efecte sub aspectul temeiniciei apelului sau) sustinerea apelantului-parat in sensul inexistentei unei dovezi a transmiterii mortis causa a drepturilor de autor in discutie de la X.Y.
Prin urmare, de vreme ce in speta nu s-a facut dovada calitatii de mostenitor a reclamantului fata de sotia sa decedata, acesta nu se poate prevala de eventuale drepturi de autor ce i-ar fi fost transmise pe cale succesorala.
Pe de alta parte, intrucat deja s-a retinut ca reclamantul este autorul operei derivate ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant``, s-a apreciat ca este lipsita de relevanta calitatea sa de mostenitor al X.Y.
In consecinta, curtea de apel a retinut ca in cauza s-a justificat legitimarea procesuala activa pentru formularea actiunii decurgand din pretinsa incalcare a dreptului sau de autor.
Este adevarat ca, prin actiunea formulata, reclamantul s-a plans exclusiv de folosirea fotografiilor prezentate in lucrare, iar in privinta acestora paratul apelant a invocat ca nu se dovedeste detinerea de catre reclamant a drepturilor de autor; instanta de apel a considerat ca acest aspect vizeaza temeinicia actiunii, iar nu legitimarea procesuala activa, deoarece se impune examinarea drepturilor izvorate din realizarea operei derivate si a subzistentei drepturilor originare de autor.
Prin urmare, de vreme ce actiunea a fost respinsa ca neintemeiata, dar pentru alte argumente decat cel invocat prin apelul incident, chestiunea a fost analizata de instanta de apel in mod distinct, in limitele criticilor formulate reclamant si care privesc acest aspect.
Ca atare, s-a apreciat ca sunt nefondate cele doua sustineri deduse judecatii prin apelul incident .
Prin apelul declarat de apelantul-reclamant, s-a criticat aplicarea de catre prima instanta a
prevederilor de exceptie cuprinse in art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu argumentul ca acest text nu este aplicabil operelor fotografice, de care se ocupa lit. f) a aceluiasi text, iar cerintele acestei ultime norme nu sunt indeplinite in cauza, a apreciat instanta de apel, intrucat opera fotografica nu era amplasata permanent in locuri publice. Mai mult, a sustinut apelantul-reclamant, norma de exceptie nu era aplicabila, deoarece nu este indeplinita nici conditia cuprinsa in art. 33 alin. (4), de mentionare a sursei si numelui autorului si a locului unde este amplasata opera fotografica.
Instanta de apel a considerat ca nefondat argumentul apelantului reclamant in sensul ca art. 33 alin. (1) lit. b) a nu se aplica operelor fotografice, deoarece o asemenea excludere din domeniul de aplicare al normei nu este justificata de economia textului.
Astfel, daca includerea in art. 33 alin. (1) lit. f) a operelor fotografice ar implica excluderea lor din campul de aplicare al alin. (1) lit. b), ar fi necesar ca norma speciala (lit. f) sa priveasca toate operele fotografice, nu doar pe cele amplasate permanent in locuri publice.
Or, norma speciala are in vedere exclusiv aceasta situatie, care nu acopera toate ipotezele in care o opera fotografica se bucura de protectie .
In acelasi timp, nu a fost retinut nici argumentul dezvoltat de reclamant in sensul ca opera fotografica nu este susceptibila de citare prin natura sa, deoarece aceasta ar semnifica o interpretare rigida a textului.
Adoptarea punctului de vedere al reclamantului ar semnifica excluderea din domeniul de aplicare al art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 si a operelor audiovizuale sau muzicale, deoarece nici acestea nu sunt susceptibile de citare, iar o asemenea concluzie nu poate fi acceptata, fata de intentia legiuitorului art. 33, de a reglementa limitele exceptiilor de la utilizarea fara consimtamant a tuturor operelor susceptibile de protectia reglementata de Legea nr. 8/1996.
Prin urmare, curtea de apel a considerat pertinent argumentul primei instante care a permis includerea faptei paratului in prevederile de exceptie ale art. 33 alin. (1) lit. b) din lege.
In acelasi timp, potrivit celor retinute in analiza apelului incident, apelantul-reclamant nu justifica dreptul de autor asupra operelor originale folosite la crearea operei derivate (persoana autorului/autorilor acestor fotografii nefiind cunoscuta), ci doar dreptul asupra operei derivate (constand in culegerea si realizarea ansamblului datelor incluse in lucrare, adnotarea si comentarea fotografiilor si a corespondentei utilizate).
De aceea, de vreme ce paratul nu a utilizat insasi opera derivata (ce consta in intreaga lucrare, in ansamblul ei), ci doar fotografii (asupra carora, cum s-a aratat, reclamantul nu a justificat dreptul de autor), fapta sa nu poate fi calificata drept incalcare a dreptului exclusiv de autor asupra operei derivate, drept ce apartine apelantului reclamant.
Instanta de apel a apreciat a fi nefondata si critica prin care s-a sustinut pretinsa incalcare a dreptului reclamantului asupra marcii ``Zoia Ceausescu``.
Astfel, s-a retinut ca in mod corect a constatat tribunalul ca simpla utilizare a numelui sotiei decedate a reclamantului in titlul si in continutul emisiunii realizate de acesta nu putea constitui un act de incalcare dintre cele la care se refera art. 36 din Legea nr. 84/1998.
Contrar sustinerilor apelantului-reclamant, prima instanta nu a considerat ca numai o utilizare a unui semn identic cu marca este apta a constitui incalcare, ci a apreciat asupra modalitatii in care paratul a folosit semnul ``Zoia Ceausescu`` si a conchis ca fapta descrisa nu constituie o atingere adusa dreptului la marca din alte ratiuni decat lipsa de identitate cu semnul protejat.
Apelantul-reclamant a sustinut in mod corect ca realizarea emisiunii de televiziune in discutie (cu tema istorica) nu reprezinta un act lipsit de scop comercial, de vreme ce insasi activitatea televiziunii ce a difuzat emisiunea este una cu caracter comercial, insa, instanta de apel a apreciat ca o asemenea statuare nu schimba concluzia anterioara.
Astfel, pe de-o parte, utilizarea semnului protejat in cauza nu s-a realizat in scopul identificarii unui produs sau serviciu dintre cele pentru care marca reclamantului apelant a fost inregistrata, astfel incat instanta de apel a apreciat ca folosirea acestuia nu s-a realizat in scopul marcii astfel cum este el definit de lege, anume: de a distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi.
Aceasta concluzie a avut in vedere modul concret de utilizare a semnului de catre apelantul-parat, respectiv in scopul identificarii persoanei sotiei decedate a reclamantului si al expunerii unor date si intamplari cu caracter istoric ce o priveau pe aceasta, iar nu in scopul mai sus aratat.
Pe de alta parte, teza apelantului-reclamant, ce tinde la a sustine ca obtinerea inregistrarii marcii, ce reproduce numele si prenumele sotiei sale decedate, ar da nastere unei interdictii a tertilor de a folosi semnul inregistrat, indiferent de natura activitatii in cadrul careia se realizeaza o atare folosire, nu poate fi primita.
Aplicarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 este conditionata de existenta riscului de confuzie (care, in cazul folosirii unui semn identic pentru produse sau servicii identice, este prezumat de lege); in cauza, insa, tribunalul a retinut in mod corect ca un asemenea risc nu poate exista, de vreme ce paratul nu a folosit semnul pentru a identifica propriile produse sau servicii, ci in alt scop.
De asemenea, instanta de apel a apreciat a fi lipsite de relevanta argumentele apelantului-reclamant legate de o pretinsa restrangere a protectiei marcii sale, motivat de caracterul recent al protectiei, deoarece considerentele tribunalului nu fac referire la un asemenea argument.
Apelantul-reclamant a mai criticat sentinta primei instante si in privinta respingerii ca prematur a capatului de cerere avand ca obiect solicitarea de interzicere pe viitor a incalcarii marcii sale, insa, instanta de apel a retinut ca, astfel cum insusi reclamantul a aratat, acest capat de cerere are caracter accesoriu fata de cererea principala de constatare a incalcarii, iar in conditiile in care aceasta din urma a fost respinsa ca neintemeiata, nu se pune problema analizarii temeiniciei si a cererii accesorii.
S-a mai apreciat ca nefondata si critica referitoare la solicitarea de despagubire a apelantului, deoarece aceasta reprezenta modalitatea aleasa de reclamant pentru repararea prejudiciului suferit prin faptele ilicite afirmate prin actiune (incalcarea dreptului de autor, respectiv a dreptului asupra marcii), insa instanta de apel, la randul sau, a constatat inexistenta acestor fapte ilicite. Prin urmare, in lipsa uneia dintre conditiile cumulative ale raspunderii civile delictuale, nu poate intra in discutie repararea vreunui prejudiciu.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 296 C.proc.civ., ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
Impotriva acestei decizii au promovat recurs atat reclamantul, cat si paratul.
1. Recurentul-reclamant, prin recursul sau, s-a prevalat de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Acesta a sustinut ca instanta de apel in mod nelegal a inlaturat incidenta in cauza a dispozitiilor art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 si a facut o aplicare, prin analogie, a dispozitiilor art. 33 alin. (1) lit. b) din acelasi act normativ.
In opinia recurentului, in ceea ce priveste limitele dreptului de autor ce poarta asupra unor fotografii, textul legal aplicabil este art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, iar nu art. 33 alin. (1) lit. b), care se refera la citate dintr-o opera . Aceasta din urma prevedere nu poate fi aplicata prin analogie, in primul rand pentru ca exista un alt text expres care vizeaza in mod expres plansele fotografice.
In al doilea rand, utilizand metoda de interpretare gramaticala, se observa ca art. 33 lit. b) pe care instanta de apel si-a fundamentat solutia in privinta acestui capat de cerere, face referire la notiunea de ``citate dintr-o opera .``
Potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane, editia a II-a (Dex `98), notiunea de ``citat, citate ( s.n.)`` este definita ca fiind un ``fragment dintr-o lucrare scrisa, reprodus intocmai si de obicei cu indicarea exacta a izvorului, in scopul de a intari si a ilustra o idee sau o argumentare.``
Prin urmare, orice persoana care cunoaste sensul propriu al cuvantului ``citat`` va putea constata ca difuzarea intr-o emisiune televizata a unor fotografii asupra carora un anumit subiect de drept are un drept de autor, fara consimtamantul acestuia, prin simplul fapt ca se releva publicului doar un numar limitat de fotografii, raportat la intreaga colectie careia acestea apartin, nu va reprezenta ``un citat dintr-o opera scrisa``, pentru simplul motiv ca o fotografie nu reprezinta o opera scrisa. Aceasta distinctie nu este valabila exclusiv in limbaj comun, extra-juridic, ci se pastreaza si in registrul tehnico-juridic, deoarece legea care guverneaza dreptul de autor (Legea nr. 8/1996) opereaza, la randul ei, cu distinctia dintre o opera scrisa si o fotografie, atat in cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. a) si f), cat si in cuprinsul art. 33 lit. b) si f), deci atat pe planul drepturilor, cat si pe planul limitelor legale ale acestor drepturi .
Un alt argument in favoarea inaplicabilitatii art. 33 lit. b) in privinta creatiilor fotografice este dat de luarea in considerare a ratio legis in acest sens, intrucat edictarea literei b), prin care se permite tertilor citarea unei opere apartinand altei persoane, fara consimtamantul acesteia, a fost posibila prin prisma faptului ca revelarea unui fragment dintr-o opera scrisa nu este in masura ``sa divulge`` intreaga creatie intelectuala asupra careia poarta dreptul de autor, tocmai prin faptul ca intinderea sa este limitata la o mica parte din opera protejata de copyright.
Or, prin natura ei, o fotografie dintr-o colectie fotografica, spre deosebire de un citat dintr-o opera scrisa, are o autonomie distincta, astfel incat, revelarea si a unei singure fotografii, fara consimtamantul autorului, conduce la incalcarea dreptului de autor.
Recurentul considera ca, in ceea ce priveste dreptul de autor asupra unei fotografii, spre deosebire de dreptul de autor asupra unei opere scrise, este divizibil intre toate fotografiile protejate de dreptul de autor respectiv; prin urmare, fiecare fotografie in parte formeaza obiectul unui drept de autor distinct, cu toate prerogativele pe care legea le confera unei fotografii asupra careia exista un drept de autor. In acest sens, recurentul arata ca in literatura de specialitate s-a afirmat ca: ``Citarea nu este posibila in cazul operelor de arta plastica, o atare incercare, neputand fi A�scurtaA�, va constitui in realitate o reproducere integrala sau, dupa caz, o atingere a integritatii operei.``
O fotografie prezinta mult mai multe asemanari cu o opera de arta grafica sau plastica decat cu o scriere; practic, fotografia nu este altceva decat redarea unei imagini printr-un anumit procedeu tehnic, la fel cum este si opera unui artist plastic - si care nu are nimic in comun cu o opera scrisa, aceasta din urma fiind singura susceptibila de fragmentare, in scopul citarii.
Totodata, chiar si in ipoteza in care, printr-o interpretare foarte extensiva, s-ar considera ca prezentarea fotografiilor in cadrul emisiunii televizate s-ar subsuma notiunii de ``citare``, incadrandu-se in dispozitiile art. 33 alin. (1) lit. b), oricum utilizarea acestora nu ar fi realizata in conformitate cu legea, intrucat au fost nesocotite dispozitiile alin. (4) al art. 33, potrivit carora: ``in toate cazurile prevazute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) si la alin. (2) trebuie sa se mentioneze sursa si numele autorului, cu exceptia cazului in care acest lucru se dovedeste a fi imposibil; in cazul operelor de arta plastica, fotografica sau de arhitectura trebuie sa se mentioneze si locul unde se gaseste originalul.``
In ceea ce priveste argumentul instantei de apel conform caruia ``reclamantul nu justifica dreptul de autor asupra operelor originale folosite la crearea operei derivate, ci doar dreptul asupra operei derivate``, de aceea ``de vreme ce paratul nu a utilizat insasi opera derivata, ci doar fotografii, fapta sa nu poate fi calificata drept incalcare a dreptul exclusiv de autor asupra operei derivate``, recurentul considera ca este total eronat.
Astfel, potrivit dispozitiile art. 3 din Legea nr. 8/1996 ``(2) In cazurile expres prevazute de lege, pot beneficia de protectia acordata autorului persoanele juridice si persoanele fizice, altele decat autorul.
(3) Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite in conditiile legii.``
Avand in vedere faptul ca fotografiile prezentate in dosarul cauzei au fost realizate in mediu privat, fiind fotografii de familie, iar originalele fotografiilor precum si ale documentelor care au fost reproduse si incluse in continutul lucrarii ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant``, sunt detinute de catre recurentul-reclamant si ii apartin in calitate de mostenitor al sotiei sale, X.Y., recurentul sustine ca este singurul care are dreptul exclusiv de a reproduce, distribui, executa ori afisa aceste fotografii, precum si actele originale.
Dreptul de autor este un drept declarativ, care apare automat odata cu creatia sau opera, sens in care dispune si art. 4 din lege.
Atat in continutul contractului din 12.11.2007 incheiat intre reclamant si editura W., in cadrul prevederilor referitoare la obiectul contractului, se arata ca opera contine ``editia ingrijita, note si comentarii de A., avand 96 de pagini (coli de autor), 9 fotografii color si 4 fotografii alb-negru``, cat si in continutul cartii, unde este inscrisa mentiunea Copyright A., fac dovada, in opinia recurentului, ca acesta este titularul dreptului de autor asupra fotografiilor cuprinse in lucrare.
Folosirea simbolului pe verso-ul paginii cu titlu, reprezinta avertizarea tertilor asupra caracterului protejat al creatiei.
Recurentul considera a fi relevante in cauza si prevederile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, potrivit carora: ``instrainarea negativului unei opere fotografice are ca efect transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor asupra acesteia, daca prin contract nu s-a prevazut altfel.``
Pe de alta parte, legea prevede ca autorul unei opere detine dreptul asupra respectivei opere pe toata durata vietii sale plus inca 70 de ani. Drepturile de autor se mostenesc de catre urmasii legali ai autorului.
Ca atare, recurentul considera ca dreptul sau de autor asupra fotografiilor este pe deplin justificat in cauza.
Se mai arata de catre recurent ca instanta de apel retine in mod contradictoriu ca reclamantul nu a justificat dreptul de autor asupra operelor originale folosite la crearea operei derivate, iar pe de alta parte, in motivarea respingerii apelului incident retine ca ``Lucrarea, publicata in anul 2007, cuprinde mentiunea ca a fost ingrijita, notata si comentata de apelantul-reclamant A. in contractul de editare incheiat la data de 12.11.2007 cu Editura W. (dupa decesul X.Y.), reclamantul si-a atribuit calitatea de autor al operei ``Zoia Ceausescu, 237 de zile-n mormant``. Este adevarata sustinerea apelantului parat in sensul ca simpla incheiere a contractului de editare in calitate de autor nu atrage de plano o asemenea calitate, insa, cum se va arata in cele ce succed, din faptul incheierii contractului rezulta o prezumtie simpla, ce va fi coroborata cu celelalte mijloace de proba administrate``; or, prin cel din urma considerent, instanta de apel a recunoscut reclamantului dreptul de autor asupra intregii opere.
Recurentul sustine ca in mod nelegal instanta de apel i-a respins si pretentia de a se constata incalcarea dreptului sau de autor asupra marcii ``Zoia Ceausescu``.
In acest sens, curtea de apel a retinut ca si prima instanta, in sensul inaplicabilitatii art. 36 din Legea nr. 84/1998 la situatia de fapt retinuta in cauza.
Astfel, instanta a constatat ca nu exista o identitate intre marca si semnul folosit de parat - denumirea emisiunii, pentru a putea fi retinuta incidenta dispozitiilor art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Prin urmare, sustine recurentul, curtea de apel conchide in mod gresit ca doar utilizarea marcii ``Zoia Ceausescu`` in titlul unei emisiuni ar constitui o incalcare a drepturilor asupra marcii; per a contrario, ar rezulta ca, atat timp cat emisiunea se intituleaza usor diferit, insa pe parcursul acesteia este utilizata in repetate randuri marca ``Zoia Ceausescu``, nu va exista nicio incalcare a dreptului asupra marcii.
Cu alte cuvinte, prin raportare la clasa de servicii nr. 38 - Telecomunicatii, una dintre clasele pentru care a fost admisa inregistrarea marcii, ar constitui o incalcare a dreptului asupra marcii doar situatia in care titlul unei emisiuni TV ar fi identic cu marca, iar orice alta utilizare televizata a marcii ``Zoia Ceausescu`` ar fi exclusa de la protectia conferita de art. 36; or, o astfel de interpretare este absurda, intrucat ar lasa loc unor nenumarate modalitati de eludare a unui text imperativ, cum este art. 36 din Legea nr. 84/1998.
In ceea ce priveste conditia utilizarii marcii intr-o activitate comerciala, recurentul invedereaza ca, din moment ce aceasta conditie este intalnita si in materia drepturilor de autor, in legatura cu utilizarea fara drept a fotografiilor, considera ca argumentele invederate anterior sunt pe deplin aplicabile si in ceea ce priveste utilizarea marcii. Scopul mediat al oricarei emisiuni televizate este obtinerea de profit, ceea ce este un scop eminamente comercial; de aceea nu prezinta nicio relevanta presupusul caracter ``informativ pur istoric`` al emisiunii, atat timp cat simpla captare a atentiei publicului sau inregistrarea unui anumit rating in intervalul orar de difuzare a emisiunii respective, are o incontestabila valoare comerciala atat pentru postul TV care transmite emisiunea, cat si pentru realizatorul acesteia.
Tot pentru a concluziona inaplicabilitatea art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998, tribunalul a concluzionat ca: ``in speta nu sunt indeplinite aceste conditii in privinta riscului de confuzie (fiind evident pentru oricine ca emisiunea este despre X.Y., dar nu la fel de evident ca emisiunea ar apartine titularului marcii)``.
Recurentul sustine ca aceasta este o simpla afirmatie, neargumentata in niciun mod, intrucat aspectul evocat nu este la fel de evident si pentru titularul marcii.
O astfel de interpretare ar duce la concluzia ca, in ceea ce priveste marcile recent inregistrate, cum este marca ``Zoia Ceausescu`` - prin raportarea momentului inregistrarii la momentul difuzarii emisiunii - doar pentru ca acestea au dobandit de putin timp protectie juridica, nu ar putea fi cunoscute publicului ca apartinand titularului de drept, astfel ca utilizarea lor in mod ilicit de terte persoane nu ar avea aptitudinea de a genera confuzie.
In opinia recurentului, un atare rationament este total gresit, in primul rand pentru ca legea nu ofera o protectie diferentiata in functie de vechimea marcii sau de renumele persoanei al carei nume patronimic face obiectul inregistrarii, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, si, in al doilea rand pentru ca, daca vechimea unei marci ar constitui criteriul in functie de care s-ar putea aprecia posibilitatea crearii unei confuzii, atunci legea ar trebui sa stabileasca si perioada considerata optima pentru ca publicul sa asocieze marca inregistrata cu titularul acesteia.
Din moment ce inregistrarea ca marca a numelui unei persoane este permisa de lege (indiferent daca aceasta persoana este sau nu cunoscuta si indiferent de renumele acesteia), atunci marca ce poarta asupra acestui nume trebuie protejata si - in mod corelativ - respectata de terti, la fel ca orice alta marca, existand si in privinta ei posibilitatea de confuzie in perceptia publicului.
In concluzie, recurentul-reclamant solicita a se constata ca prin utilizarea marcii ``Zoia Ceausescu`` in cadrul emisiunii din data de 04.12.2010 a fost incalcat dreptul sau exclusiv asupra marcii, potrivit celor prevazute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998. Continutul acestui drept exclusiv urmeaza a fi determinat prin raportare la dispozitiile alin. (2) al art. 36, care reglementeaza tipurile de activitati interzise tertilor; dintre acestea, considera ca fapta ilicita a paratului a constat in utilizarea unui semn identic marcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost inregistrata [art. 36 alin. (2) lit. a)], prin faptul ca, in cadrul emisiunii televizate, s-a facut uz in repetate randuri de numele patronimic X.Y. care face obiectul dreptului asupra marcii, in conformitate cu art. 2 din Legea nr. 84/1998.
In subsidiar, in cazul in care instanta de recurs va considera ca exclusiv identitatea dintre titlul emisiunii si marca inregistrata ar fi apta sa genereze o utilizare ilicita a marcii, recurentul intelege sa invoce dispozitiile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998; astfel, titlul emisiunii ``X., fiica dictatorului`` este asemanator cu numele inregistrat, dar si prin prisma faptului ca ambele titulaturi contin un nume propriu rar intalnit in Romania, astfel incat exista un serios risc de confuzie in perceptia publicului; prin urmare, aceasta activitate trebuie interzisa tertilor, in conformitate cu art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Referitor la respingerea de catre instanta de apel a capatului de cerere privind despagubirea reclamantului pentru repararea prejudiciului suferit, recurentul sustine ca si aceasta solutie a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii.
Aceste daune se impun a fi acordate ca urmare a incalcarii dreptului de autor asupra creatiilor fotografice indicate, precum si in urma utilizarii marcii ``Zoia Ceausescu`` fara consimtamantul titularului, precum si ca urmare a atingerii aduse cinstei, onoarei, reputatiei si demnitatii sotiei recurentului, prin afirmatiile defaimatoare si aprecierile nefavorabile asupra vietii private a acesteia, care s-au facut in emisiune si au fost difuzate de postul de televiziune.
Prin aducerea la cunostinta publicului a vietii private de familie, fara acordul recurentului, dar si a unor informatii incompatibile cu realitatea, s-a nascut un prejudiciu asupra imaginii vietii private si profesionale a sotiei sale, inclusiv a vietii de familie a recurentului.
Ca atare, se impune obligarea paratului la repararea prejudiciului pe care l-a creat.
2. Recurentul-parat, prin memoriul de recurs a invocat dispozitiile art. 304 pct. 5, 7 si 9 C.proc.civ.
Din perspectiva dispozitiilor art. 304 pct. 5 C.proc.civ., recurentul-parat sustine ca instanta de apel a incalcat normele procedurale aplicabile, schimband obiectul apelului incident pe care l-a formulat.
Prin incalcarea dispozitiilor art. 295 C.proc.civ. care prevad obligatia instantei de judecata de a se pronunta numai in limitele cererii de apel, instanta de apel a reinterpretat motivul de apel pe care paratul l-a sustinut cu privire la gresita respingere a exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului. Astfel, in loc sa reanalizeze aceasta exceptie prin prisma inexistentei calitatii acestuia de autor al fotografiilor propriu-zise, instanta de judecata a efectuat o analiza din perspectiva drepturilor intimatului-recurent A. asupra operei derivate, in cadrul careia au fost introduse fotografiile.
In aceste conditii, in mod gresit instanta de judecata a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active, considerand ca aceasta problema va fi tratata, prin raportare la presupusa calitate a reclamantului de autor al operei derivate, din perspectiva temeiniciei cererii sale.
Avand in vedere incalcarea normelor imperative din materia apelului ce stabilesc limitele controlului judiciar, instanta de judecata a pronuntat o hotarare cu incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii.
Recurentul-parat sustine si critici intemeiate pe ipoteza de nelegalitate prevazuta de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
Se arata ca motivarea instantei privind legea aplicabila este contradictorie; pe de alta parte, motivarea sumara si confuza a unei hotarari judecatoresti echivaleaza cu o nemotivare, ceea ce conduce la desfiintarea hotararii in baza dispozitiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
In speta de fata, instanta de judecata creeaza confuzie cu prilejul motivarii deciziei, deoarece, pe de-o parte citeaza prevederile art. 146 din Legea nr. 8/1996, ce prevad aplicarea acesteia in privinta exercitiului drepturilor de proprietate intelectuala nascute sub vechea lege, iar pe de alta parte, face o interpretare extensiva a respectivei prevederi legale, retinand incidenta acesteia, de o maniera generala, implicit si in ceea ce priveste nasterea acestor drepturi, ceea ce este gresit.
Mai mult, din dorinta de a face o paralela cu legea veche, instanta de apel face o grava confuzie, prin raportare la datele spetei, confuzie generata de (i) premisa gresita a atribuirii calitatii de autor al fotografiilor persoanei reclamantului si (ii) de categoria de drepturi protejate (in acceptiunea instantei vizand teza calitatii de autor al fotografiilor).
In pofida sustinerilor din cadrul cererii sale de apel, reclamantul nu poate fi socotit ca avand calitatea de autor al respectivelor fotografii, intrucat acestea sunt realizate cu mult timp inainte ca acesta sa o cunoasca pe X.Y. sau avandu-l drept subiect si pe reclamantul insusi.
Pe de alta parte, problema unei eventuale incalcari a drepturilor morale asupra fotografiilor nu a facut obiectul judecatii in prezentul dosar si nici nu o putea face (avand in vedere ca drepturile morale sunt - independent de legea aplicabila - incesibile si reclamantul nu a sustinut niciodata ca ar fi autor al fotografiilor).
Tinand seama de natura de aparari in cascada, statuarea instantei in sensul ca paratul ar fi ales sa formuleze aparari si in raport de prevederile legii noi, iar nu numai in raport de vechea lege, nu reprezinta un argument in sensul ca nu ar fi incidenta legea vechea.
Prin urmare, in opinia recurentului, se impune admiterea recursului si motivarea optiunii instantei in aplicarea legii prin raportare la prevederile Decretului nr. 321/1956, norma juridica ce acorda autorului fotografiilor (fotografului care le-a realizat) o durata de protectie de 5 ani a drepturilor patrimoniale, durata ce era deja implinita la data introducerii cererii de chemare in judecata, dar si la data intrarii in vigoare a Legii nr. 8/1996.
Recurentul mai arata ca motivarea instantei de apel privind problema calitatii procesuale cuprinde elemente straine de natura pricinii, intrucat curtea de apel intelege sa analizeze natura operei reprezentate de volumul ``Zoia Ceausescu, 237 zile-n mormant", ajungand la concluzia ca aceasta este o opera derivata, ce include scrieri cu valoare literara, dar si fotografii.
Plecand de la aceasta constatare, instanta analizeaza calitatea lui A. de autor al acestui volum, stabilind ca acesta este adevaratul autor al operei, concluzie ce determina, in optica instantei de judecata, respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a intimatului-reclamant.
Cu toate acestea, chiar fara a specula cu privire la persoana care are calitatea de autor al operei literare in discutie, analiza instantei vizeaza aspecte straine cauzei, aspecte cu privire la care instanta de apel nu a fost investita.
Prin apelul incident a solicitat modificarea sentintei apelate, in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale active a lui A., ca urmare a nedovedirii calitatii sale de autor al operelor fotografice; mai precis, a solicitat instantei sa constate ca, prin raportare la petitul cererii de chemare in judecata ca acesta nu este, in realitate, autorul fotografiilor si, prin urmare, nu are calitate procesuala activa pentru a putea sustine incalcarea vreunor drepturi de proprietate intelectuala in legatura cu acestea.
Totusi, instanta de apel a depasit cadrul procesual fixat prin motivele apelului incident, alegand sa se refere la aspecte neimportante pentru speta, respectiv - natura juridica a operei literare si autorul acesteia, desi criticile sale au fost altele, avand in vedere ca nu a sustinut exceptia lipsei calitatii procesuale active din perspectiva operei literare, ci din cea a fotografiilor.
Pe de alta parte, instanta de apel a statuat ca, in calitate de autor al operei in care sunt incluse fotografiile, reclamantul ar fi dobandit anumite drepturi de proprietate intelectuala asupra fotografiilor, intinderea lor exacta urmand a fi apreciata din perspectiva temeiniciei cererii. Or, recurentul-parat sustine ca nu a contestat niciodata ca exista un drept de autor in ceea ce priveste alegerea si dispunerea fotografiilor in cadrul lucrarii, insa acest drept nu priveste chiar fotografiile, nascand in sarcina autorului cartii un drept de autor asupra fotografiilor distinct de cel al autorului acestora.
Prin invocarea lipsei calitatii procesuale active a reclamantului s-a avut in vedere dreptul afirmat de reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar in speta, acest drept este tocmai dreptul sau de autor asupra fotografiilor (iar nu asupra cartii); or, analizarea exceptiei prin raportare la un alt drept decat cel afirmat prin cererea de chemare in judecata este straina de natura pricinii.
Din aceasta perspectiva, recurentul sustine nemotivarea hotararii pronuntate in apel; pe de alta parte, interpretarea gresita a motivelor invocate - in fapt si in drept - echivaleaza cu nesolutionarea fondului cauzei si atrage casarea acesteia si trimiterea spre rejudecare.
Pe temeiul motivului de recurs prevazut de art. 304 cpt. 9 C.proc.civ., recurentul sustine ca instanta de apel a determinat gresit legea aplicabila.
Cu referire la analiza acestei critici (legea aplicabila), instanta de apel a citat dispozitiile art. 149 din Legea nr. 8/1996.
O interpretare sistematica a acestui text conduce la concluzia ca legea noua prevede ca, exercitiul drepturilor de proprietate intelectuala, este guvernat de legea noua.
Cu toate acestea, norma care guverneaza nasterea propriu-zisa a drepturilor respective nu este reglementata de Legea nr. 8/1996, dat fiind principiul tempus regit actum, potrivit caruia aceasta chestiune va fi guvernata de legea in vigoare la momentul indeplinirii ``actului material`` ce poate da nastere operei.
Or, in speta, fotografiile in cauza prezinta diverse ipostaze din viata X.Y., respectiv de cand aceasta s-a nascut, era pionier sau si-a cunoscut sotul, toate fiind evenimente ce s-au produs sub auspiciile legii vechi, asadar, ale Decretului nr. 321/1956.
Prin urmare, cu aplicarea retroactiva a legii, instanta de apel a apreciat ca drepturile de proprietate intelectuala asupra fotografiilor s-au nascut sub auspiciile noii legii, in conditiile in care aceste drepturi, nascute sub legea veche, au expirat de mult.
O astfel de ``resuscitare" artificiala a unor drepturi deja stinse si care nici nu apartin reclamantului nu era posibila, interpretarea instantei de apel in ceea ce priveste legea aplicabila spetei fiind profund gresita.
Drepturile asupra fotografiilor (acestea fiind drepturile afirmate in cererea de chemare in judecata) s-au stins anterior introducerii acesteia, ceea ce lipseste reclamantul de calitatea procesuala activa necesara promovarii actiunii sale.
Ca atare, curtea de apel a respins in mod gresit exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.
In pofida faptului ca instanta de apel a stabilit ca nu s-a facut dovada calitatii de autor a lui A. asupra fotografiilor in sine, au fost aplicate in mod gresit dispozi
Drept de autor. Opera derivata. Traducerea si publicarea unei lucrari prin incalcarea dreptului de autor acordat prin contract de licenta exclusiva ac Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 3362 din 30 martie 2006.
Actiune in constatarea dreptului de autor Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti - Pronuntata in sedinta publica din 05.03.2009
Drept de autor. Opera derivata. Traducerea si publicarea unei lucrari prin incalcarea dreptului de autor acordat prin contract de licenta exclusiva ac Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie , Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 3362 din 30 martie 2006.