CJUE: Statele membre sunt libere sa prevada numai o raspundere patrimoniala impotriva proprietarilor care nu sunt raspunzatori pentru poluarea terenurilor lor

Potrivit Directivei privind raspunderea pentru mediu1 , operatorul unui sit trebuie, in principiu, sa suporte costurile actiunilor de prevenire si de reparare intreprinse in urma producerii unei daune de mediu pe sit. Cu toate acestea, operatorul nu este obligat sa suporte aceste costuri in cazul in care poate demonstra ca dauna a fost cauzata de o alta persoana . Directiva permite insa statelor membre sa adopte norme nationale mai stricte in acest domeniu .

Intre 2006 si 2011, societatile Tws Automation, Ivan si Fipa Group au devenit proprietare ale unor diferite terenuri situate in provincia Massa Carrara, in Toscana. Aceste terenuri erau grav contaminate cu substante chimice ca urmare a activitatilor economice exercitate de fostii proprietari apartinand grupului industrial Montedison, care produceau pe aceste terenuri insecticide si erbicide. Desi noii proprietari nu erau autorii poluarii constatate, autoritatile italiene le-au ordonat sa realizeze o bariera hidraulica de captare in vederea protejarii panzei freatice.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat italian), sesizat cu apel in actiunile formulate impotriva deciziilor administrative, a constatat ca legislatia italiana nu permite sa se impuna proprietarului care nu este raspunzator pentru poluare punerea in aplicare a unor masuri de prevenire si de reparare si limiteaza raspunderea patrimoniala a acestuia la valoarea terenului sau. Consiglio di Stato intreaba Curtea de Justitie daca aceste norme nationale sunt compatibile cu principiul ``poluatorul plateste`` instituit de directiva.

Prin hotararea pronuntata, Curtea raspunde ca reglementarea italiana este conforma cerintelor directivei.

Pentru a ajunge la acest rezultat, Curtea aminteste jurisprudenta constanta potrivit careia principiul "poluatorul plateste", astfel cum este continut de articolul 191 alineatul (2) TFUE, se refera la actiunea Uniunii, aceasta dispozitie neputand fi invocata ca atare de particulari sau de autoritati administrative.

In continuare, Curtea efectueaza o analiza a conditiilor raspunderii pentru mediu, astfel cum sunt prevazute in directiva, aplecandu-se in mod deosebit asupra notiunii ``operator`` si a necesitatii existentei unei legaturi de cauzalitate intre activitatea operatorului si dauna adusa mediului. In aceasta privinta, Curtea precizeaza ca alte persoane decat operatorii nu intra in domeniul de aplicare al directivei si ca, in cazul in care nu poate fi stabilita nicio legatura de cauzalitate intre dauna adusa mediului si activitatea operatorului, aceasta situatie intra sub incidenta dreptului national, iar nu a dreptului Uniunii.