Desi a beneficia de un proces desfasurat in conditii de celeritate este, in principal, un drept al justitiabililor, pentru a da expresie acestui drept, legea prevede si o serie de conditii in care drepturile partilor pot fi exercitate, precum si unele obligatii sau constrangeri in sarcina acestora.
Un astfel de exemplu este posibilitatea amanarii judecatii pentru lipsa de aparare doar in mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei, deschizand, astfel, posibilitatea judecatorului de a refuza amanarea judecatii.
``In vederea protejarii dreptului partii la aparare, garantat legal, Codul instituie posibilitatea amanarii cauzei pentru motivul generic de lipsa de aparare, ce vizeaza atat angajarea unui aparator, cat si imposibilitatea de prezentare a aparatorului deja angajat sau de studiere a dosarului de catre acesta in intervalul de timp dintre data angajarii si termenul de judecata .
Articolul 156 alin. (1) CPC 1865 prezinta o serie de diferente fata de actuala reglementare, in prezent fiind inlaturata restrictia privind acordarea unui singur termen de judecata pentru lipsa de aparare, dar fiind adaugate conditii suplimentare pentru incuviintarea acestei cereri.
Amanarea judecarii cauzei pentru lipsa de aparare in temeiul acestui articol nu poate fi dispusa din oficiu de catre instanta, ci implica cu necesitate formularea de catre partea interesata a unei cereri in acest sens.
Conditiile cerute de lege pentru incuviintarea acestei cereri sunt urmatoarele: caracterul exceptional al cererii; temeinicia motivelor vizand lipsa de aparare; absenta culpei partii sau a reprezentantului ei in generarea acestei situatii.
Cererea nu are caracter exceptional in ipoteza formularii sale in mod repetat, la mai multe termene de judecata, lucru ce ar denota incercarea partii de tergiversare a procesului, aceasta deturnand dreptul sau legal la aparare de la scopul pentru care legea l-a recunoscut in favoarea sa.
Instanta nu poate incuviinta o atare cerere decat in masura in care este temeinic justificata, iar motivele lipsei de aparare sunt probate. Spre exemplu, nu este justificata o cerere de amanare a pricinii pentru lipsa de aparare formulata de catre partea care a primit citatia pentru termenul de judecata respectiv cu un interval de timp considerabil inainte, intrucat in perioada cuprinsa intre data primirii citatiei, cand a aflat despre existenta procesului, si termenul de judecata stabilit in cauza, avea posibilitatea efectiva sa-si angajeze un aparator.
De asemenea, nu este justificata o cerere de amanare a judecatii pentru imposibilitatea de prezentare la termen a avocatului ales, in masura in care o atare imposibilitate nu este dovedita (prin atasarea unei adeverinte medicale, a dovezii de participare la un seminar etc.) sau daca in imputernicirea avocatiala figureaza mai multi avocati cu drept de asistare si reprezentare a partii, a caror imposibilitate de prezentare nu a fost invederata si probata corespunzator.
Daca cererea de amanare pentru considerentul lipsei de aparare este respinsa ca neintemeiata, instanta, la cererea partii, are obligatia sa amane pronuntarea in vederea depunerii de concluzii scrise, aceasta masura nefiind lasata la aprecierea sa.``[1]
Astfel, legiuitorul ofera o solutie pentru garantarea dreptului la aparare, prevenind, in acelasi timp, si eventualele tergiversari ale procesului. Aceasta solutie nu a fost, insa, gasita ca agreabila de catre toti justitiabilii, fiind criticata in sensul nerespectarii dreptului la aparare in fata Curtii Constitutionale.
Curtea Constitutionala, avand o jurisprudenta constanta in materie, a reiterat, recent, prin Decizia 167/2019, argumentele in favoarea constitutionalitatii acestor prevederi legale.
1.Exceptia de neconstitutionalitate
1.1 Obiectul exceptiei
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il reprezinta prevederile art. 222 - Amanarea judecatii pentru lipsa de aparare din Codul de procedura civila, potrivit carora:
"(1) Amanarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa, la cererea partii interesate, numai in mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei.
(2) Cand instanta refuza amanarea judecatii pentru acest motiv, va amana, la cererea partii, pronuntarea in vederea depunerii de concluzii scrise."
1.2 Pozitia autorului exceptiei
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate nu sunt formulate critici distincte de neconstitutionalitate a textului de lege criticat, fiind precizat doar ca acesta contravine dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul la aparare.
1.3 Pozitiile instantei sesizate conform legii
Tribunalul Brasov - Sectia I civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se considera ca dreptul la aparare nu este un drept absolut, cunoscand anumite limitari, insa acestea trebuie sa fie compatibile cu dreptul celorlalti cetateni, iar statul are o marja de apreciere exclusiva, in ceea ce priveste procesul de legiferare. In acest sens se apreciaza ca intentia legiuitorului a fost de a nu se ajunge la o tergiversare nejustificata a unui proces, prin formularea unor cereri care nu au caracter exceptional, fiind urmarita tocmai realizarea dreptului la un proces echitabil, prevazut atat in Constitutie, cat si in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, in cadrul procesului, partile trebuie sa-si exercite drepturile si sa-si indeplineasca obligatiile cu buna- credinta, urmarindu-se solutionarea procesului intr-un termen rezonabil. Se mai apreciaza ca textul de lege criticat nu interzice formularea unei cereri de amanare, ci doar conditioneaza numai admiterea unei astfel de cereri tocmai de exercitarea cu buna- credinta a acestui drept .
1.4 Pozitia Curtii Constitutionale
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca in motivarea acesteia nu sunt formulate critici distincte de neconstitutionalitate a textului de lege criticat, fiind precizat doar ca acesta contravine dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul la aparare.
In legatura cu acest aspect, in jurisprudenta sa, Curtea a conturat o anumita structura inerenta si intrinseca oricarei exceptii de neconstitutionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constitutionalitatii, textul de referinta pretins incalcat, precum si motivarea de catre autorul exceptiei a relatiei de contrarietate existente intre cele doua texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstitutionalitatii textului criticat. Indiscutabil primul element al exceptiei se circumscrie fie simplei indicari a textului pretins neconstitutional, fie mentionarii continutului sau normativ, iar cel de-al doilea indicarii textului sau principiului constitutional pretins incalcat. In conditiile in care primele doua elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comporta un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul sau subiectiv. Astfel, motivarea in sine a exceptiei, ca element al acesteia, nu este neaparat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotriva, ea rezulta din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivarii exceptiei nu este o conditie sine qua non a existentei acesteia.
In aceste conditii, Curtea a retinut ca, in situatia in care textul de referinta invocat este suficient de precis si clar, astfel incat instanta constitutionala sa poata retine in mod rezonabil existenta unei minime critici de neconstitutionalitate, ea este obligata sa analizeze pe fond exceptia de neconstitutionalitate si sa considere deci ca autorul acesteia a respectat si a cuprins in exceptia ridicata cele 3 elemente mentionate (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 928 din 14 decembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, precum si Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Aplicand aceste considerente de principiu la analiza prezentei exceptii de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, desi autoarea acesteia nu a formulat critici de neconstitutionalitate, invocand doar in mod generic incalcarea dreptului constitutional la aparare, analiza continutului normativ al textului de lege criticat poate fi raportata, in mod rezonabil, la prevederile art. 24 din Constitutie, referitor la dreptul la aparare. Astfel, analizand dispozitiile legale criticate, Curtea retine ca acestea prevad ca amanarea judecatii, pentru lipsa de aparare, poate fi dispusa numai in mod exceptional, si pentru motive temeinice, care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei. In cazul in care instanta refuza amanarea judecatii pentru acest motiv, se va amana, la cererea partii, pronuntarea asupra cauzei, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Asadar, tocmai in vederea garantarii exercitarii dreptului la aparare, textul de lege a prevazut obligatia instantei de a amana pronuntarea, in vederea depunerii de concluzii scrise, in cazul in care aceasta a refuzat amanarea judecatii pentru lipsa de aparare.
Spre deosebire de vechea reglementare, respectiv art. 156 din Codul de procedura civila din 1865, care prevede posibilitatea instantei de a acorda un singur termen, pentru lipsa de aparare, textul de lege criticat prevede ca amanarea pentru acest motiv se dispune in mod exceptional, pentru motive care nu sunt imputabile partii, sau reprezentantului ei.
Prin Deciziile nr. 490 din 8 iunie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, si nr. 298 din 11 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 156 din Codul de procedura civila din 1865 nu constituie o restrangere a dreptului la aparare, ci reprezinta o masura de descurajare a exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale, prin cereri de amanare a procesului in scopul tergiversarii acestuia si al impiedicarii infaptuirii justitiei. De asemenea, Curtea a statuat ca facultatea instituita pentru judecator, de a nu acorda un termen pentru lipsa de aparare (caz in care se va amana pronuntarea, la cererea partii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen in acest scop, implica responsabilitatea acestuia in infaptuirea actului de justitie, iar pentru eventualele abuzuri sau greseli de judecata datorate incalcarii dreptului la aparare, legea prevede remediile necesare.
De asemenea, prin Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a statuat ca dispozitiile procesuale criticate prevad conditiile in care se poate amana judecarea cauzei pentru lipsa de aparare, iar aceasta nu echivaleaza cu o restrangere a accesului la justitie, partea interesata avand dreptul de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, si avand in vedere faptul ca solutia legislativa cuprinsa in textul de lege criticat in prezenta cauza este, in esenta, aceeasi cu cea analizata in jurisprudenta citata, atat considerentele, cat si solutia deciziilor mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.
1.5 Solutia Curtii Constitutionale
In considerarea argumentelor expuse anterior, Curtea Constitutionala a respins, prin Decizia nr. 167/2019, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 222 din Codul de procedura civila sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
2. Concluzii
In urma analizei considerentelor expuse de Curte, concluzionam, deci, urmatoarele: dreptul la aparare, desi un drept de o deosebita importanta, nu este un drept absolut. Astfel, pentru a se putea asigura desfasurarea in conditii optime a procesului de justitie, acesta comporta o serie de conditii si limitari. Mai mult decat atat, dispozitiile criticate nu constituie o restrangere in sine a dreptului la aparare, ci doar o descurajare a manifestarilor de rea-credinta. Astfel, legea ofera posibilitatea partii de a cere amanarea pronuntarii pentru depunerea de concluzii scrise, asigurand, astfel, posibilitatea acesteia de a-si exprima punctul de vedere si chiar de a consulta, in acest sens, un aparator.
Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal
Bibliografie
I. Tratate, Monografii
1. G. Boroi, colectiv, Codul de procedura civila comentat, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2016
II. Legislatie
1.Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila
III. Jurisprudenta
Decizia C.C.R. nr. 167/2019
[1] G. Boroi, colectiv, Codul de procedura civila comentat, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2016
CCR. Noul mod de calcul al despagubirilor pentru imobilele confiscate abuziv, pronuntand o decizie favorabila persoanelor care solicita compensatii Sursa: MCP avocati
Dialogurile MCP � Oportunitatea reorganizarii angajatorului vs. Legalitarea concedierii salariatilor Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Un salariat are dreptul, pentru perioada cuprinsa intre concedierea sa nelegala si reintegrarea sa in functia detinuta anterior, la concediu anual platit Sursa: EuroAvocatura.ro
Incidenta Deciziei CCR nr. 279/2015 asupra contractelor de munca suspendate la data pronuntarii. Neretroactivitate si neconstitutionalitate Sursa: Irina Maria Diculescu
Aplicarea unui spor obligatoriu la pedeapsa principala a inchisorii � pedeapsa echitabila sau asuprire neconstitutionala Sursa: Irina Maria Diculescu
Egalitatea in drepturi la acordarea pensiei sociale minime garantate Sursa: EuroAvocatura.ro
Restrictiile privind vanzarea-cumpararea terenurilor agricole situate in extravilan si aplicarea principiului tempus regit actum Sursa: Irina Maria Diculescu
Lamurirea dispozitivului hotararii judecatoresti. Limitele judecatii. Neclaritatea dispozitivului. Drepturi salariale. Notiunea de �spor�. Modalitatea de stabilire si de plata Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 442/24.06.2020
Functionari publici. Drepturi salariale functionari. Revocarea pentru viitor a efectelor unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale. Inlaturare pentru trecut a efectelor actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 628/30.07.2020
Pensionarii militari decorati cu ordinul �Meritul Militar�. Beneficiul semnului onorific se acorda in favoarea beneficiarului pensionar militar sub forma unui spor adaugat la cuantumul pensiei brute Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 304/16.07.2020
Plata de despagubiri salariatului in cazul suspendarii contractului de munca. Principiul raspunderii civile contractuale Pronuntaţă de: Curtea de Apel Craiova - Decizia civila nr. 2351/2019
Decizia CCR 279/17.06.2015 nu este aplicabila atunci cand decizia de suspendare fost consolidata prin trimiterea in judecata a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta Pronuntaţă de: Curtea de Apel Brasov - Decizia civila nr. 897/26.06.2019